Studiem marea temă a creșterii spirituale și ne uităm cu interes la cheile spre creșterea spirituală. Care sunt ingredientele principale ale procesului de maturizare spirituală? În prima noastră lecție, data trecută, ne-am concentrat asupra unui concept important și anume gloria lui Dumnezeu. Studiul nostru a fost bazat pe 2 Corinteni 3:18, unde vedem că, în calitate de credincios, creștinul își concentrează viața și atenția asupra gloriei lui Dumnezeu. Și pe măsură ce face asta, el va fi schimbat după chipul lui Dumnezeu, de la un nivel de glorie la altul, prin Duhul Sfânt.

Acum, Duhul Sfânt este Cel care dă energia pentru creșterea noastră spirituală. Creșterea spirituală înseamnă a deveni din ce în ce mai asemănători cu Cristos. Iar imbold Duhului lui Dumnezeu este atunci când noi contemplăm gloria Domnului. Pe măsură ce ne concentrăm toată atenția în a-I da slavă lui Dumnezeu, suntem apoi atrași în procesul maturizării spirituale.

Am încheiat ultimul nostru studiu spunându-vă că vreau să împărtășim câteva moduri practice prin care Îl glorificăm pe Dumnezeu. Dacă slăvirea lui Dumnezeu este cheia principală a creșterii spirituale, care sunt părțile componente care alcătuiesc această cheie principală?

În primul rând, Îi aducem glorie lui Dumnezeu atunci când Îl mărturisim pe Isus ca Domn. De aici începe totul. Dacă viața mea are ca scop glorificarea lui Dumnezeu, asta înseamnă că mai întâi eu trebuie să-mi concentrez toată atenția asupra domniei lui Isus Cristos. Acum, ce vreau să spun cu asta? Ei bine, Filipeni 2:9-11 ne oferă răspunsul. După marele pasaj despre kenoză sau despre modul în care s-a smerit Cristos devenind om și „a luat asupra Sa chipul unui slujitor, a fost găsit la înfățișare ca un om, S-a smerit și a devenit ascultător până la moarte, chiar și moarte de cruce”, Cuvântul lui Dumnezeu continuă „de aceea și Dumnezeu l-a înălțat și i-a dat Numele care este mai presus de orice nume, ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi, al celor din cer, de pe pământ și de sub pământ”. Acum ascultați vă rog; „și orice limbă să mărturisească pentru slava lui Dumnezeu că Isus Cristos este Domnul”.

Actul de smerenie a lui Isus Cristos a fost un act de ascultare față de Tatăl. Ca răspuns, Tatăl L-a proslăvit pe Isus Cristos și L-a înălțat, apoi El face apel la întregul univers să-L mărturisească pe Isus Cristos ca Domn și apoi face această declarație finală, „spre gloria lui Dumnezeu, Tatăl." Motivul, deci, pentru care trebuie să-L mărturisim pe Isus ca Domn este pentru că aceasta îl slăvește pe Dumnezeu Tatăl. Acum acesta este principiul de bază în lucrarea de mântuire. Trebuie să-L mărturisim pe Cristos ca Domn - aceasta înseamnă să fii mântuit - pentru gloria lui Dumnezeu.

Cred că cei mai mulți oameni sunt de părere că ar trebui să fim mântuiți din alte motive decât gloria lui Dumnezeu. Dacă l-ai întreba pe omul obișnuit: „de ce le vorbiți oamenilor despre Isus Hristos? De ce vă împărtășiți credința?” Cel mai probabil că vor spune: „ei bine, pentru că vrem să-i ajutăm pe oameni să nu meargă în iad. Vrem să-i ajutăm să evite pedeapsa veșnică.” Acesta este un motiv întemeiat, dar nu este motivul principal. Motivul principal pentru care oamenii trebuie să fie mântuiți nu este pentru a evita iadul.

Altcineva ar putea spune: „nu, eu Îl prezint pe Cristos datorită dragostei. Dragostea lui Cristos mă constrânge. Pentru că Dumnezeu îi iubește și pentru că eu îi iubesc, le spun despre Cristos.” Și acesta este un motiv valid, dar nu este cel principal. Altcineva ar putea spune: „ei bine, eu vestesc Evanghelia pentru că mi se poruncește să fac asta. Mi se poruncește să merg în toată lumea și să propovăduiesc Evanghelia, să fac ucenici, să-i învăț tot ce a poruncit Cristos”. Mi se poruncește, din dragoste sau din dorința de a-i ține pe oameni departe de iad. Toate aceste motive sunt valabile și toate sunt motive biblice pentru evanghelizare. Dar nu reprezintă punctul culminant. Motivul principal pentru a predica Evanghelia, motivul principal pentru a deveni credincios este pentru gloria lui Dumnezeu. Totul se rezumă la asta. A trăi fără mântuire înseamnă a-L tăgădui pe Cristos, iar a-l tăgădui pe Cristos este cel mai mare afront posibil la adresa lui Dumnezeu. Un păcat care este de neiertat. Dacă o persoană continuă în necredință, acesta este un păcat de neiertat.

De fapt, acesta este păcatul fundamental al omului. Domnul Isus a spus în Ioan 16 că va trimite Duhul Sfânt pentru a convinge lumea de păcat. Cu privire la care păcat? „Pentru că ei nu cred în mine”. Cel mai mare păcat pe care îl poate comite un om este să nu creadă în Isus Cristos. De ce? Pentru că asta înseamnă că El nu este Dumnezeu, El nu este Mântuitorul, nu Lui trebuie să I se aducă închinarea, El nu trebuie să fie Domn. Și a spune asta înseamnă a-L dezonora pe Tatăl.

În Ioan 5:23, de exemplu, Domnul Isus spune atât de clar: „toți oamenii trebuie să-L cinstească pe Fiul - și ascultați vă rog - la fel cum Îl cinstesc pe Tatăl. Cine nu-L cinstește pe Fiul nu-L cinstește nici pe Tatăl care L-a trimis.” Nu-I poți da slavă lui Dumnezeu decât dacă Îi dai slavă Fiului Său, care este plinătatea gloriei Sale. Așadar, ascultați, vă rog, noi începem să-I aducem glorie lui Dumnezeu atunci când Îi dăm slavă lui Cristos. Și cum putem face asta? Mărturisindu-L în viața noastră ca Domn și asta înseamnă pur și simplu mântuire. Nu este vorba despre un act secundar, ulterior. Nu poți spune: „ei bine, eu L-am primit pe Cristos ca Mântuitor, dar mai târziu Îl voi primi ca Domn”. Nu despre asta e vorba. Acestea nu sunt două lucruri distincte. Când ești mântuit Îl mărturisești pe Isus Cristos ca Domn. Asta înseamnă mântuire.

În Romani 10:9-10 ni se spune: „dacă mărturisești cu gura ta pe Isus ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu l-a înviat din morți, vei fi mântuit”.

Cu alte cuvinte, mântuirea este o chestiune de mărturisire a domniei lui Cristos în viața noastră, și anume, că El este Dumnezeu, că El este suveran, că El este Domn și această declarație este o aplicație personală a acestei realități. Cineva m-a întrebat nu demult dacă sunt promotor al domniei lui Cristos în mântuire. Nu eram sigur ce înseamnă asta. Am crezut că ar trebui să stai într-un colț și să sufli în trompetă sau să bați toba dacă ești unul dintre aceștia. Dar nu despre asta este vorba. Un promotor al domniei lui Cristos în mântuire, a vrut să spună el, este cineva care crede că pentru a fi mântuit trebuie să crezi că Isus Cristos este Domnul. El m-a întrebat: „Crezi așa ceva?” Am răspuns: „nu știu nicio altă modalitate de a-L accepta pe Cristos. El este Domnul și Îl accept în condițiile Sale, nu ale mele.” Eu nu Îl redefinesc pe Isus ca pe ceva mai puțin decât este El și Îl cunosc așa cum este. „Este El Domnul?” am întrebat acea persoană. Și el a spus: „Da”. Am spus: „Atunci cum te raportezi la El? Trebuie să-L recunoști așa cum este El”. Dacă Îl mărturisești pe Isus ca Domn, aceasta este spre slava lui Dumnezeu. Spus mai simplu, nimeni nu are capacitatea de a se maturiza spiritual, nimeni nu-L poate slăvi pe Dumnezeu până nu începe de acolo. Aceasta este piatra de temelie. Aici este punctul în care încep toate lucrurile.

Permiteți-mi să fac un pas mai departe și să mă refer la aceia dintre noi care suntem creștini. Cred că, dacă Cristos este Domn în viața noastră, dacă L-am primit, și am fost născuți din nou, și El domnește peste viața noastră întreagă și o conduce în totalitate, rămâne doar întrebarea dacă noi Îl ascultăm pe El și nu dacă El este Domnul. Și pe măsură ce El guvernează viețile noastre, n-ar trebui să uităm vreodată că scopul principal al predicării Evangheliei este ca El să poată stăpâni și în alte vieți pentru propria Sa slavă. Cu alte cuvinte, cel mai mare păcat al omului este să trăiască și să nu-L slăvească pe Dumnezeu.

În Romani capitolul 1, Pavel spune că trebuie să chemăm la ascultarea credinței toate neamurile, de dragul Numelui lui Cristos. El spune: „nu propovăduim Evanghelia de dragul oamenilor, noi propovăduim Evanghelia de dragul Lui Cristos”.

În 3 Ioan 7, ni se spune că ieșim predicând de dragul Numelui lui Cristos. Același gând. Nu de dragul oamenilor ci de dragul Lui, pentru ca El să poată fi recunoscut ca Domn, și de aici începe totul.

Pe de altă parte, dacă nu ești creștin, nu L-ai mărturisit niciodată pe Cristos ca Domn, și deci nu există în tine capacitatea de a trăi pentru slava Lui. Este totalmente imposibil. Nu poți merge mai departe pentru că de aici începe totul. Nu poți spune: „nu Îl doresc pe Cristos, El nu este Mântuitorul meu, El nu este Domnul meu” și apoi să continui să încerci să crești spiritual sau să încerci să-L glorifici pe Dumnezeu într-un alt mod. Îl necinstești pe Dumnezeu în cel mai vital punct. Dacă Îl dezonorezi pe Fiul, Îl dezonorezi pe Tatăl.

Așadar, glorificarea lui Dumnezeu începe, așa cum spune Pavel în Filipeni 2, prin mărturisirea lui Isus ca Domn spre slava lui Dumnezeu Tatăl.

Deci, afirmăm că mântuirea este un început necesar pentru creșterea spirituală. Realitatea este că nu poți crește până nu te naști.

Al doilea lucru pe care vreau să vi-l împărtășesc în direcția aceasta este următorul. Îl vom glorifica pe Dumnezeu mai întâi mărturisindu-L pe Isus ca Domn în viața noastră și, în al doilea rând, urmărind ca în viețile noastre să dovedim ascultare sub domnia Sa. Când Îi permitem lui Dumnezeu să ne îmbrace cu haina purpurie a neprihănirii Sale, El este proslăvit. Când ne deschidem inimile și Îl primim pe Fiul Său, El este proslăvit. Când Duhul Său Își are reședința în viețile noastre, El este proslăvit. Când Îl recunoaștem pe Isus „Domn”, El este proslăvit. Dar apoi există o consecință care decurge din recunoașterea domniei lui Cristos. După ce L-am primit pe Cristos Domnul, trebuie să răspundem domniei Sale. Versetul cheie pe care vreau să-l înțelegeți este 1 Corinteni 10:31 care spune următorul lucru: „orice faceți, fie că mâncați, fie că beți, fie orice altceva faceți, să faceți totul spre slava lui Dumnezeu”. Acum primul pas este că tu L-ai mărturisit pe Isus ca Domn spre slava lui Dumnezeu. Orice ai face, fie că mănânci, fie că bei, fie că faci orice altceva - și apropo, a mânca și a bea este pur și simplu simbolul celor mai banale funcții ale vieții noastre. Chiar și ceva la fel de neînsemnat, la fel de obișnuit, specific rutinei zilnice, comun, la fel de constant ca a mânca și a bea ar trebui să aibă ca obiectiv gloria lui Dumnezeu. Un asemenea mesaj ne-ar oferi suficiente motive să ne întoarcem și să avem câteva mesaje despre ce înseamnă să mâncăm și să bem pentru slava lui Dumnezeu, pentru că totul începe chiar de la nivelul primar al vieții, de la rutina zilnică, și crește de acolo. Indiferent ce faceți, faceți totul spre slava lui Dumnezeu. Este vorba despre o atitudine permanentă în sensul acesta. Indiferent ce fac, trebuie să mă concentrez în totalitate pe a-I aduce glorie lui Dumnezeu.

Acum, cu siguranță, acesta este modul în care a trăit Domnul Isus. În Ioan 8:50, Isus spune următorul lucru: „Eu nu caut slava Mea. Este Unul care caută și care judecă”. În versetul 49 Isus spune: „Îl cinstesc pe Tatăl Meu”. Isus a spus: „Sunt aici dintr-un singur motiv: nu slava Mea, ci slava Tatălui Meu”. Dragii mei, chiar despre asta vorbeam. Vei începe să crești spiritual. Te vei concentra în totalitate asupra gloriei Lui atunci când aceasta va deveni prioritatea permanentă a vieții tale.

Acum, dragii mei, ce îi preocupă pe ipocriți, pe fățarnici? Ce caută astfel de oameni să facă? O, ei caută să fure slava lui Dumnezeu și să o înlocuiască cu slava lor. Matei 6:1, ne ajută să ilustrăm asta, găsim că Domnul Isus spune: să iei seama să nu faci milostenie înaintea oamenilor, este vorba despre dărnicia ta, să nu o faci pentru a fi văzut de oameni, altfel nu ai nicio răsplată de la Tatăl tău care este în ceruri. Cu alte cuvinte, dacă încerci să realizezi ceva, astfel încât toată lumea să creadă că ești spiritual, nu vei fi răsplătit. „De aceea, când faci milostenie, nu suna din trâmbiță, așa cum fac fățarnicii în sinagogi și pe străzi” fiți atenți la următorul lucru, „ca să aibă slavă de la oameni.”

Ceea ce stă întotdeauna în calea glorificării lui Dumnezeu suntem noi căutând slavă de la oameni. Nu asta citim oare în Scriptură? În Vechiul Testament, unde Ieremia spune: „Nu fiți mândri, dați-i slavă lui Dumnezeu”. Deci, dacă vreau să-mi îndrept viața spre acest lucru, și anume glorificarea lui Dumnezeu, dacă vreau să mă supun în ascultare de domnia lui Cristos, va trebui să am o atitudine de smerenie. Va trebui să aibă loc moartea mândriei. Trebuie să ne păzim de închinarea la noi înșine. Trebuie să avem în vedere întotdeauna și necontenit numai slava lui Dumnezeu.

Acum, ce înseamnă asta? Atunci când spun că mă supun în ascultare față de domnia Sa, că sunt gata să îmi îndrept viața spre asta, când spun că fie că mănânc sau beau sau fac orice altceva fac totul spre gloria lui Dumnezeu, ce înseamnă mai exact asta? Vă voi oferi câteva subpuncte aici.

În primul rând, înseamnă că vei fi gata să-I dai slavă lui Dumnezeu indiferent de cât de mare e prețul pe care trebuie să-l plătești. Nu contează care este prețul.

Acum, aceasta este o afirmație destul de pretențioasă, dar aceasta este esența a ceea ce înseamnă să te supui domniei Sale, să-ți îndrepți viața în totalitate spre gloria Lui Dumnezeu. Îl vei proslăvi pe Dumnezeu indiferent de cât de mare este prețul.

În Ioan 12:27, Isus a spus următorul lucru: „acum sufletul meu este tulburat; și ce voi zice? Tată izbăvește-mă de ceasul acesta; dar tocmai pentru aceasta am venit până la ceasul acesta”. Care ar trebui să fie rugăciunea Mea de vreme ce știu că urmează să fiu răstignit pe cruce „Doamne, salvează-mă?” Acesta este ceasul pentru care am venit. „Tată, glorifică-Ți Numele. Și s-a auzit o voce din cer, care zicea: „L-am proslăvit și-L voi mai proslăvi”. „Doamne”, spune El, „omenește, aș vrea să ies din situația asta”. Acesta este un preț incredibil de scump de plătit: durere, angoasă, apăsarea păcatului. Dar El continuă și spune, Tată, proslăvește-Ți numele, indiferent de cât mă costă. Observați, vă rog? Asta înseamnă să fii gata să plătești prețul.

Pe măsură ce înveți să-ți trăiești viața, preocupat să faci voia lui Dumnezeu cu orice preț, mulțumit să-L glorifici indiferent de preț, vei îndeplini cel de-al doilea mare principiu al creșterii spirituale, cea de-a doua mare cheie. Veți debloca acea zonă de supunere și de ascultare față de domnia Sa.

Permiteți-mi să vă dau o altă ilustrație, îndreptându-vă atenția spre sfârșitul cărții lui Ioan, Ioan capitolul 21. Și aici avem de-a face cu această situație al cărei protagonist este apostolul Petru. Ne vom întoarce la același eveniment din povestea noastră, deoarece ilustrează câteva adevăruri mărețe cu privire la creșterea spirituală.

Petru a fost ales de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii pentru niște lucrări foarte importante. Petru este personajul principal în primele 12 capitole ale cărții Faptele Apostolilor. El este mesagerul cheie al predicării apostolice a crucii pe măsură ce biserica se naște în Ierusalim și se răspândește în întreaga lume. El ar trebui să se dovedească a fi un lider dinamic și talentat. Așadar, este foarte important ca el să fie puternic, bine înrădăcinat, și gata pentru sarcina la care l-a chemat Dumnezeu.

Din păcate, Petru este asemenea unui fulg care se topește ușor, ca să folosim un termen contemporan, și este foarte greu pentru Petru să-și asume un angajament. Este omul care folosește multe vorbe, dar nu se ține de ceea ce spune. De fiecare dată când a trebuit să dea un test a picat la el. Dacă ar fi fost student la seminar, ar fi fost plecat de mult. Și totuși, Domnul știe că acesta este un om de care Dumnezeu are mare nevoie. Și cu toate acestea, Domnul Isus l-a ajutat și i-a fost aproape lui Petru în trecut: El a ieșit în calea sa pentru a-i arăta puterea ca să poată merge pe apă, i-a dat hrană și lui atunci când a hrănit mulțimea de 5000 de oameni, Petru a fost acolo la schimbarea la față; din gura lui, Domnul Isus a auzit marea mărturisire, care a ieșit într-adevăr din gura lui, dar din inima lui Dumnezeu: „Tu ești Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu”. Petru a avut niște experiențe extraordinare cu Cristos, în care a văzut desfășurându-se manifestarea puterii lui Dumnezeu chiar și în grădina Ghetsimani, pe măsură ce veneau soldații, iar când Isus a vorbit, toți au căzut ca niște piese de domino. Petru a avut parte de câteva lucruri extraordinare. Cel mai măreț dintre toate este că L-a putut vedea pe Cristos Cel înviat în camera de sus, și la momentul acesta, consemnat în Ioan 21, Petru este într-o audiență specială, doar el și Cristosul înviat. Și totuși, după toate acestea, este încă slab, cred că se simte nepotrivit. Cred că s-a uitat la sine și a zis: „Petre, de fiecare dată când a trebuit să dai un test ai picat. Cine garantează că vei trece testul acum?” Și Domnul Isus i-a spus lui Petru, „Petre, mergi pe munte în Galileea și așteaptă acolo.”

Ei bine, Petru este acolo, ne prezintă capitolul 21, dar nu are stare și nu va mai avea răbdare să stea mult pe marginea acelui deal. El a fost un fel de om hiper-activ, nerăbdător și căruia îi era destul de greu să stea locului, să aștepte. El a așteptat acolo, a așteptat și a tot așteptat, iar Cristos nu mai apărea, așa că, în cele din urmă, el spune în versetul 3: „mă duc să prind pește; mă întorc la ceea ce făceam înainte. Oricum, niciodată n-am crezut în acordul acesta pentru lucrarea la care am fost chemat. L-am dinamitat de fiecare dată când am avut ocazia. Există totuși un lucru pe care îl pot face și anume să prind pește și mă întorc la pescuit." Și el a fost liderul grupului, desigur, așa că toți ceilalți șase ucenici, ca o grămadă de rațe au coborât același deal și au zis: „Și noi mergem cu tine”. Așa că toți au coborât muntele și au urcat într-o barcă. Petru era conducătorul grupului. Asta e de fapt ideea. Și totuși Dumnezeu a vrut să-l folosească.

Versetul 3 ne spune că: „au intrat în corabie”, în limba greacă se poate indica faptul că s-au întors și au luat barca lui Petru. Se întorcea la vechea lui profesie și toți mergeau cu el. Toți erau prietenii lui de pescuit. Dar un singur lucru pe care ei nu-l puteau face era să controleze peștii, deoarece Domnul a redirecționat fiecare pește din Marea Galileii, astfel încât ei să nu poată prinde nimic, ca să se facă înțeles.

Așa că au pescuit toată noaptea și nu au prins nimic. Domnul a apărut de dimineață. A avut o confruntare cu Petru, i-a testat dragostea - și vom ajunge la acest text mai târziu. Și apoi, când Petru I-a spus de trei ori că Îl iubește, El revine în versetul 18 și spune: „adevărat, adevărat, îți spun: când erai tânăr, te-ai încins singur și te-ai dus unde ai vrut”. Acum, ne oprim aici doar pentru un minut. „Petre, ai făcut destul de multă vreme lucrurile în felul tău. Ai tras alarma, ți-ai pus propria centură și ai mers unde ai vrut să mergi. ” „Încingerea” a fost o imagine de pregătire pentru călătorie. Ori de câte ori ai vrut să faci ceea ce ai vrut să faci, ai făcut-o. „Dar când vei fi bătrân,-” asta se va schimba, „îți vei întinde mâinile.” Această expresie este folosită în literatura extra-biblică pentru a vorbi despre răstignire. Îți vei „întinde mâinile, și altcineva te va încinge și te va duce acolo unde nu vei voi să mergi”. Versetul 19, urmăriți vă rog, „El a spus aceste lucruri ca să arate cu ce moarte”, și iată ce urmează acum, „Îl va proslăvi Petru pe Dumnezeu”.

Acum, notați următorul lucru. Petru avea să ajungă la un punct în viața sa în care Îl va glorifica pe Dumnezeu prin moarte. Cum? Pentru că ar fi fost dispus să plătească orice preț decât să nege voia lui Dumnezeu, chiar prețul suprem, moartea. Acum, asta era ceva nou pentru Petru, pentru că de fiecare dată când s-a confruntat cu moartea, a renunțat la mărturia sa. Odată, când a fost confruntat cu faptul că era un ucenic al lui Isus Hristos, s-a blestemat și a luat Numele lui Dumnezeu în deșert și a jurat că nu-L cunoaște și a făcut o promisiune pe care nu a păstrat-o niciodată. Deci, vedeți, aceasta este o noutate pentru Petru. Dar ceea ce spune Domnul Isus este: „Petre, va veni o zi în care vei muri pentru Mine și, prin moartea ta, Mă glorifici pe mine”. De ce? „Pentru că aceasta va fi voia Mea și vei accepta cu mulțumire să mori de dragul Meu”.

Același lucru s-a întâmplat cu apostolul Pavel care a zis: „Căci pentru mine a trăi este Cristos și a muri este un câștig. Dacă trăim pentru Domnul trăim; dacă murim, pentru Domnul murim; deci, fie că trăim, fie că murim, suntem ai Domnului”. Așadar, care este diferența? Eu sunt al Domnului. Vedeți, să-mi trăiesc viața pentru slava lui Dumnezeu, acum că sunt creștin, să mă concentrez în tot ceea ce fac, fie că mănânc sau beau, să fac totul pentru slava lui Dumnezeu, asta înseamnă că dacă trebuie să mor pentru Numele Lui, atunci așa să fie, așa să fie.

Mă gândesc la povestea extraordinară a misionarilor de-a lungul istoriei misiunilor creștine, istorie după istorie, după istorie constituie o mare poveste a oamenilor dispuși să moară pentru Cristos. Mă gândesc la capitolul 11 din Evrei unde avem enumerați eroii credinței, care au murit ca anticipare a gloriei și a învierii, oameni de care lumea nu era demnă. Nu a existat un preț prea mare pentru ei. Mă gândesc la Latimer și Ridley, care au fost arși pe rug pentru credința lor, cântându-I laude lui Isus Cristos. Mă gândesc la Savonarola, marele predicator din Italia, care predicase Evanghelia lui Isus Cristos, iar sistemul l-a luat și l-a ars pe rug. Din nou și din nou în istorie au existat acei oameni dispuși să facă orice pentru cauza lui Cristos.

Și mă întorc întotdeauna la povestea lui John Paton, acel mare misionar care a mers în Noile Hebride (New Hebrides Scoția). A absolvit școala și a fost trimis în Noile Hebride împreună cu soția sa și acolo erau doar canibali. Și au aterizat pe acel mic loc, au fost nevoiți să vâslească cu o șalupă pentru că au pierdut nava cu care trebuiau să meargă. Au vâslit fără să vadă țărmul. Au vâslit până la țărm, nu vorbeau limba, nu cunoșteau pe nimeni.

Știau că mulți din cei care au mers acolo nu s-au mai întors niciodată. Cel mai probabil deveniseră prânzul cuiva. Și așa au ajuns pe țărm. Știți, este destul de greu să ajungi pe malul unui loc locuit de canibali a căror limbă nu o vorbești și să-ți dai seama de unde să începi, nu? Nici nu poți să pui un semn mic pe care să scrie: „Școala duminicală, Duminica la ora 9:30. Vă așteptăm pe toți.” Nu așa procedezi.

Ce faci? Nu cunoști limba, nu cunoști oamenii, iar amenințarea morții atârnă deasupra capului. Îmi amintesc că am citit într-o anumită carte ceva din povestea asta. Mai târziu, șeful tribului din acea zonă a fost mântuit și a venit la John Paton și i-a spus: „Domnule Paton, vreau să-ți pun o întrebare ”, a spus el. „În acele luni de început în care ați fost aici”, spune el, „Cine a fost armata care a înconjurat locul unde locuiați, în fiecare seară și v-a protejat?” Îngerii lui Dumnezeu au apărut în acel timp oferindu-le protecție.

În ciuda pericolelor Paton a rămas acolo. După câteva săptămâni, soția sa a născut un copil. Apoi copilul a murit. Câteva zile mai târziu, a murit și soția. A dormit pe mormintele lor trei sau patru nopți pentru a-i împiedica pe băștinași să-i dezgroape și să-i mănânce. A rămas acolo singur și a stat acolo 35 de ani.

El spune în biografia sa că, la sfârșitul celor 35 de ani, nu știe de vreun băștinaș care să nu fi făcut măcar o mărturisire de credință în Isus Cristos. S-a dus acolo cu speranțe mari. Ce a iubit cu adevărat în lume a fost soția și apoi copilul său iubit. El a trebuit să doarmă pe mormintele lor și a trebuit să rămână singur, dar Dumnezeu l-a folosit pentru că era hotărât să facă voia lui Dumnezeu, indiferent cât l-ar fi costat. Asta înseamnă să-ți orientezi viața împlinind scopurile Sale.

Dacă îți faci propria traiectorie în slujirea lui Dumnezeu și dacă spui: „Doamne, iată ce voi face și iată ce nu voi face”, dacă spui: „Doamne, am planificat totul aici pe foaie”, dacă nu ești dispus să plătești prețul și să simți puțină rușine, dacă nu ești dispus să plătești prețul smereniei sau prețul de a fi defăimat și dezonorat de lume, dacă nu ești dispus să plătești prețul de a avea ceva mai puține bunuri în această viață, atunci poate că nu vei ști niciodată ce înseamnă să fii mulțumit cu împlinirea voii Lui cu orice preț și poate că nu vei ști niciodată cu adevărat ce înseamnă să crești spiritual pentru că nu vei ținti spre gloria lui Dumnezeu. Creșterea spirituală este atunci când ești consumat de gloria Lui și nu de propriul tău confort sau de dorința de trăi ușor, nu de propriile tale planuri și de propria ta voință.

Deci, dacă vreau să-mi investesc viața spre gloria lui Dumnezeu, indiferent despre ce este vorba în viața mea, de la mâncare și băutură până la moarte, înseamnă că trebuie să mă mulțumesc cu acea voie a lui Dumnezeu, indiferent cât m-ar costa.

În al doilea rând, dacă îmi investesc viața spre gloria Lui, înseamnă că gloria Lui mă consumă atât de mult încât mă doare când este dezonorat, iar acesta este și trebuie să rămână un concept foarte important.

De obicei, îmi pot da seama și pot spune când cineva și-a dedicat viața în totalitate pentru gloria lui Dumnezeu prin modul în care reacționează atunci când Dumnezeu este dezonorat. De exemplu, David în Psalmul 69:9 s-a uitat la Templu și la închinarea lui Israel și i s-a frânt inima. A spus următoarele: „Râvna pentru casa Ta mă mănâncă.” Cu alte cuvinte, David a spus: „am o dragoste atât de mare pentru Tine și o ură atât de puternică pentru ceea ce Te dezonorează, mă preocup de templul Tău, de prezența Ta și de închinarea Ta, astfel încât asta mă consumă literalmente.” Apoi, în restul versetului, el a spus acest lucru: „Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea” Cu alte cuvinte, „Când ești dezonorat, mă doare”.

Acum îngăduiți-mi să vă spun, înțeleg puțin asta ca tată. Mi-ai rănit copilul, mi-ai făcut mie rău. Mi-ai rănit soția, mi-ai făcut mie rău. Ai rănit pe cineva pe care îl iubesc, de fapt și eu sunt rănit. Am plâns mai mult în viața mea pentru lucruri care s-au întâmplat cu alte persoane la care țin, decât am plâns vreodată pentru lucruri care mi s-au întâmplat mie. De fapt, este destul de greu pentru mine să plâng pentru lucrurile care mi se întâmplă. Îmi este mult mai ușor să plâng cu cineva a cărui inimă este rănită și de care îmi pasă. Și asta pentru că mă identific cu ei în dragoste. Tot așa, când te-ai identificat cu Dumnezeu, lucrurile care îți frâng inima nu vor fi lucrurile care ți se întâmplă ție, ci lucrurile care Îl dezonorează pe Dumnezeu. Și acesta este genul de mentalitate care spune cu adevărat: „Sunt atât de preocupat de gloria lui Dumnezeu, încât ceea ce Îi frânge Lui inima, îmi frânge inima mea”.

Îți trăiești viața așa? Asta înseamnă să fii preocupat de gloria lui Dumnezeu. Asta înseamnă să te concentrezi cu toată ființa pe gloria lui Dumnezeu.

Așadar, în primul rând vei fi gata să plătești prețul oricât de mare ar fi și în al doilea rând ești consumat de felul în care lucrurile se raportează la El.

Știți că una dintre cele mai mari afirmații făcute în cartea Apocalipsei este ușor trecută cu vederea. Este făcută în capitolul 2 cu referire la biserica din Efes. Este un mesaj scurt, dar este unul foarte, foarte important. Despre biserica din Efes s-a spus: „Nu-i poți suporta pe cei răi”. Aceasta a fost una dintre marile caracteristici ale acelei biserici. Nu puteau tolera oamenii răi. De ce? Pentru că știau că răul dezonora sfințenia lui Dumnezeu și voia Lui.

Sunt uimit cât de puțini creștini înțeleg acest lucru. Sunt uimit cât de mulți creștini sunt atât de consumați de propria lor dorință, atât de consumați de propriul lor confort, atât de absorbiți de propriile lor probleme încât nu mai simt durerea când Dumnezeu este dezonorat. Ei simt acest lucru mai ales atunci când ei sunt dezonorați, iar aceasta dovedește că focalizarea este greșită. Dar, din când în când, cineva primește și împlinește mesajul acesta și dragii mei, este ceva extraordinar.

Îmi amintesc de o tânără care a venit în California cu câțiva ani în urmă. A venit aici să locuiască cu un student de la UCLA. Nu era creștină. Evident, nici el nu era creștin. Pur și simplu locuiau împreună. Era o fată de liceu. După un timp a decis să o alunge de la el. Venise de departe dintr-un orășel din Virginia de Vest, iar el se săturase de ea și, ca pe o cârpă veche, folosită, a aruncat-o deoparte. A umblat puțin prin oraș și a încercat să-și ia viața, s-a tăiat de multe ori în multe locuri pe mâini și brațe cu lame de ras și a sângerat, și într-un fel sau altul întotdeauna a scăpat de moarte. Am cunoscut-o pe această fată și am avut ocazia să o conducem la Cristos. Nu voi uita niciodată acea perioadă, sora mea și cu mine, vorbind cu ea, iar ea deschizându-și inima față de Cristos. Ea a spus: „viața mea este schimbată și vreau să mă întorc în orașul meu natal. Vreau să-i spun mamei mele despre Cristos și vreau să le spun prietenilor mei despre Cristos și vreau să îndrept totul în viața mea”. Și i-am spus: „Ei bine, există o biserică acolo unde să poți merge? Există cineva care te poate uceniciza?” Ea a spus nu. Nu știu de o biserică, în micul nostru oraș, cu excepția unei Biserici Catolice”. Și ne-a spus: „Nu știu dacă sunt și alți creștini acolo, dar vreau să mă întorc în orașul meu.”

I-am dat Biblia cu mare teamă că va trebui să o las pe mâna Duhului Sfânt, nu? Cu siguranță El ar putea face lucrarea fără mine. Deci, oricum, cu toate insistențele noastre, a plecat. Și m-am rugat pentru ea. A decis să urmeze liceul catolic pentru că știa că, dacă se întoarce la vechiul ei liceu, avea o reputație atât de proastă, încât ar cădea probabil în aceleași obiceiuri. Așa că a vrut să cunoască niște oameni noi. Era deja plecată de trei sau patru luni și mi-a scris o scrisoare. Și când am văzut scrisoarea, am fost profund preocupat de ceea ce ar putea să-mi scrie, temându-mă că probabil s-a rătăcit și că scria ca să ceară un sfat în mijlocul unei situații teribile prin care trece. Dar am citit următoarele: „Sper că dumneavoastră sunteți bine. Am început într-adevăr să pun lucrurile împreună din învățătura Bibliei. Citind Vechiul Testament, am putut vedea cum Dumnezeu merită o recunoaștere mult mai mare decât cea pe care o primește. Văd cum a dat oamenilor atât de multe șanse și cum aceștia au continuat să-I frângă inima închinându-se la idoli și trăind în păcat. Dumnezeu a dorit ca lumea să-I aparțină. Dumnezeu a dorit, de asemenea, ca Israelul să sacrifice miei, capre, boi și alte animale ca ispășire pentru păcate. La urma urmei, El este Dumnezeu și trebuia să primească o plată pentru păcatele cumplite ale oamenilor”. Dați-mi voie să vă spun în acest moment, că ea nu avea nicio casetă sau cărți de studiu din câte știu. Această înțelegere a venit doar din lectura simplă a Scripturii. Ea a mai spus: „Dumnezeu a vorbit, de fapt, și a fost o prezență vizibilă în fața acestor oameni, și totuși văd că aceștia au continuat să se plângă și să păcătuiască. Aproape că simt tristețea insuportabilă pe care o simte Dumnezeu când cineva Îl respinge și nu-L glorifică”. Ce perspectivă uimitoare pentru un astfel de credincios la începutul umblării sale cu Dumnezeu! „El este Dumnezeu”, a spus ea. „El ne-a făcut. El ne-a dat totul. Și noi să continuăm să ne îndoim de El și să-L respingem. Este ceva îngrozitor. Când mă gândesc la felul în care L-am rănit, sper să mă pot revanșa cumva”. Și apoi, în încheierea scrisorii a spus: „Am o sensibilitate aparte în inima mea pentru Dumnezeu acum. Pot să-I simt gelozia când văd oameni venerând idoli și alți zei. Pentru mine este atât de clar. Dumnezeu trebuie glorificat. Dumnezeu trebuie venerat. El merită asta. Este ceea ce așteaptă Dumnezeu. Și nu mai pot de nerăbdare să-I spun Domnului Isus și, astfel, să-I spun indirect lui Dumnezeu că Îl iubesc și sărut pământul înaintea Lui pentru că Lui trebuie să I se aducă toată închinarea. Vreau ca Dumnezeu să fie Dumnezeu și să-și ia locul pe care Îl merită, și chiar m-am săturat de felul în care oamenii Îl dau la o parte.” Este ceva uimitor, nu-i așa, că cineva atât de nou în credință a înțeles întreaga imagine a trăirii spre gloria lui Dumnezeu, să fii tu însuți rănit atunci când Dumnezeu este dezonorat. Așadar, dragii mei, Îl glorific pe Dumnezeu mărturisindu-L pe Isus ca Domn și apoi Îl slăvesc pe Dumnezeu supunându-mi voința domniei lui Cristos indiferent cât mă costă, în așa fel încât să simt durerea pe care o simte Dumnezeu.

Există un al treilea element la al doilea punct și este acesta: cauți gloria lui Dumnezeu în viața ta - fiți atenți la asta - atunci când ești mulțumit când altul este mai presus de tine. Lucrul acesta nu e ușor. Puteți oricând să spuneți că cineva trăiește cu adevărat pentru gloria lui Dumnezeu, deoarece este mulțumit să fie întrecut de cineva care face exact ce face el, dar mai bine. Este tare dificil.

Știți, cineva a spus că atunci când a căzut Satan din cer, a aterizat în biserică, în față, la cor. Acum nu prea știu dacă este adevărat, dar, știți, uneori la cor toți vor să cânte solo. Și când cineva nu ajunge să cânte solo începe să se plângă și să spună: „vezi eu nu ajung să cânt niciodată solo.” Ei nu sunt atât de preocupați de faptul că Dumnezeu este proslăvit, ci sunt tare întristați că n-au fost auziți. Cunosc un păstor care are foarte mulți oameni care insistă să cânte solo, așa că o dată pe an într-o duminică seara are seara pentru solo-uri. Și oricine dorește să cânte își alege o cântare și se prezintă în față, își cântă cântarea și vine următorul. Și tot așa de la capăt într-o singură seară.

Acum, acest lucru nu este valabil doar pentru cor, nu este adevărat doar pentru oamenii care cântă în „strană”, ci și pentru cei care sunt la amvon. Îmi amintesc că doi păstori au făcut o întrecere, și-anume au vrut să vadă care dintre ei adună cei mai mulți oameni la studiu biblic, iar la final celui care a pierdut i s-a făcut rău atât de tare încât a început să vomite. Nu voia să piardă în fața altui păstor. Gelozia este o realitate nedorită în viața creștină, dar este acolo. Știți de ce? Pentru că suntem mai preocupați de cine primește aprecierea, decât de faptul că Dumnezeu trebuie să fie proslăvit. Când te poți bucura că cineva face ceva pentru Domnul mai bine decât o faci tu, atunci țintești gloria Lui. Când te poți bucura când cineva poate predica mai bine, când cineva îi poate învăța pe alții mai bine, când cineva poate face orice faci tu și o poate face cu o binecuvântare mai mare, cu un răspuns mai mare din partea oamenilor, atunci țintești spre gloria Lui.

Permiteți-mi să vă ilustrez acest lucru și cred că este o ilustrație foarte, foarte, minunată. Este vorba de Filipeni capitolul 1. Și acesta este un adevăr extraordinar, ilustrat în viața unui om minunat pe care îl cunoaștem și îl iubim cu toții, apostolul Pavel.

Acum, pentru a vă introduce puțin în peisaj, permiteți-mi să vă reamintesc asta: când apostolul Pavel le scrie filipenilor el era, cel mai probabil, prizonier. Apostolul Pavel era tocmai în acea situație când era aproape de final. Și-a trăit toți anii de glorie. Marile aventuri în timpul răspândirii creștinismului în Asia Mică și în Grecia, minunea predicării în Atena pe Dealul lui Marte, marile realizări din Corint și binecuvântarea din Tesalonic, bucuria imensă pentru cei din Bereea care au cercetat Scripturile, toate călătoriile, întoarcerea la Ierusalim, binecuvântarea de a călători din nou pe Marea Mediterană, naufragiul, victoriile și toate lucrurile care au umplut viața acestui om. Omul acesta este la momentul în care încheie o viață deosebită, trăită pentru Dumnezeu, dar acum aparent este dat la o parte. Un om care a avut ca niciun alt om care a trăit în acea vreme o influență extraordinară printre neamuri. Era eroul tuturor.

De fapt, când mergea să predice, putea predica toată noaptea și oamenilor le plăcea. Un tânăr a căzut de pe fereastră și a murit, ei au coborât doar, Pavel l-a înviat, apoi s-au întors sus și Pavel și-a continuat restul predicii. I-am amintit de asta cuiva odată, știți, că Pavel a predicat toată noaptea. Chiar când au murit oameni, el a continuat să predice. Mi-a răspuns: „Ei bine, când îi poți învia pe oameni din morți, poți continua să predici și tu.”

În orice caz, Pavel a fost atât de iubit de toată lumea, încât a fost ascultat cu plăcere. Când Pavel a sosit în oraș, l-au îmbrățișat. Când a părăsit orașul, Faptele Apostolilor capitolul 20, prezbiterii din Efes au căzut pe grumazul lui, l-au sărutat și au plâns pentru că nu-i vor mai vedea fața și asta pentru că l-au iubit atât de mult. Să trăiești în vremea acelui tip de acceptare și să trăiești în contextul acestui mod de afecțiune, să trăiești cu acest tip de iubire înseamnă o experiență extraordinară, nu-i așa? Minunată. Să fii atât de iubit, să fii atât de acceptat, să îi ai pe toți cei care te prețuiesc și îți trimit cadouri ca dovadă de apreciere și de dragoste, așa cum i-au trimis chiar și cei din Filipi. Oh, da, a fost tare iubit. Dar știți ce s-a întâmplat? El este acum închis, și o nouă generație de tineri predicatori venea în urma lui. Și dragilor, aceștia răspundeau pretențiilor oamenilor și veneau cu un suflu nou și cu noi modalități. Învățaseră tot ce știa Pavel mai bine și poate că erau puțin mai avansați în tehnica predicării. Ei era oamenii cu potențial, reprezentanți ai noii ere și veneau cu avânt în urma apostolului Pavel.

Acum Pavel este prizonier. El nu mai poate călători. Și-a pierdut libertatea de mișcare. Și băieții aceștia care vin în urma lui atrag atenția mulțimilor, iar oamenii încep să-i laude pe ei și au uitat de acei bărbați bătrâni a căror vreme a trecut, de apostolii Domnului și de apostolul Pavel. Aceștia au rămas doar o amintire.

Știți, am întâlnit deseori bătrâni în situația asta. Îmi amintesc că am întâlnit un bătrân tare drag, un om al lui Dumnezeu din Midwest care avea 96 de ani. Nu mai reușise să predice de vreo 15 ani, dar predicase de la vârsta de 20 de ani până la vreo 81 de ani. A stat în biserică cu Biblia lui veche și m-a ascultat predicând. Tremura și dinții nu mai erau cum au fost. Scârțâiau destul de tare și nu știu dacă putea mesteca foarte bine. Nimeni nu știa nici măcar cine era, era necunoscut, cu un costum negru vechi și o cravată subțire. Și ar fi trebuit să se întrebe unde sunt toate zilele de glorie și anii măreți când era ca o sabie strălucitoare în mâna Domnului.

Ei bine, Pavel a ajuns la fel, uitat și nefolosit în timpul care i-a mai rămas de trăit. Și nu mai era mult până când capul lui urma să fie așezat pe un butuc și o secure strălucind în bătaia soarelui l-ar separa de trup și s-ar încheiat tot pentru el în lumea aceasta. Și în urma lui veneau acești tineri. Și, pe măsură ce tinerii sunt predispuși să ia inițiativa și să facă, pentru a-și atinge propria strălucire, ei critică invariabil generația dinaintea lor: „știți bărbații aceia bătrâni nu s-au prea priceput. Nu erau prea cunoscuți. N-au făcut foarte multe. Și în dreptul lui Pavel spuneau lucruri de genul: „ei bine, vezi, Pavel este prizonier pentru că, știi, Domnul l-a cam trecut ușor pe linia moartă. Nu se mai potrivește vremii de acum. Și-a încheiat lucrarea destul de rapid. Nu știm cum au fost toate lucrurile din viața lui. Există un motiv pentru care Domnul l-a îndepărtat așa”.

Și astfel, Pavel îngrijorat de atitudinea acestora, scrie în versetul 14: „și mulți dintre frații în Domnul, îmbărbătați de lanțurile mele au şi mai multă îndrăzneală să vestească fără teamă Cuvântul lui Dumnezeu”. El spune, unii oameni, acum, când au văzut că sunt prizonier, au început să aibă mai multă îndrăzneală. Ei spun: „Dacă Pavel poate fi un prizonier pentru Cristos, la fel putem fi și noi. El este modelul nostru. El este exemplul nostru.” Cu alte cuvinte, Pavel spune, iată, unii încă își mai amintesc de mine. Unii încă mai cred în mine. Și ce bine, au mai multă îndrăzneală, chiar dacă eu sunt în lanțuri.

Dar „alții”, spune versetul 15 „- îl propovăduiesc pe Cristos din pizmă și din duh de ceartă”. Ce vrei să spui, Pavele cu asta? Ei bine, unii sunt acolo predicându-L pe Cristos, dar o fac din invidie. Cu alte cuvinte, sunt invidioși pe ceea ce a făcut Dumnezeu în viața mea. Sunt invidioși pe reputația pe care o am. Ei sunt invidioși pe locul meu în biserică. Ei sunt invidioși pe dragostea pe care o am. Și astfel creează conflicte în trupul lui Cristos din cauza invidiei lor. Versetul 16, „Ei Îl predică pe Cristos din duh de ceartă, nu cu sinceritate. Vor să adauge alte necazuri la lanțurile mele.”

Nu este suficient că sunt în lanțuri, dar mai trag și ei focuri în mine ca să mă rănească de două ori. Vă puteți imagina așa ceva? Vă puteți imagina tineri predicatori venind să lupte împotriva apostolului Pavel? Eu pot să-mi imaginez acest lucru. Este foarte ușor pentru un tânăr să facă asta. Este ușor să crezi că soarele răsare și apune deasupra ta, iar cei din vechea generație care a apus, ce știu ei despre lucrare?

De aceea Dumnezeu scoate la lumină oameni care odată au fost folosiți în lucrare și acum sunt uitați. De aceea, Dumnezeu vorbește despre bătrâni, pentru că știe că există ceva ce ei știu și tinerii au nevoie să învețe. Nu au tinerii toate răspunsurile. Cu cât îmbătrânesc, cu atât sunt mai puține răspunsurile de care sunt sigur, și caut mai mult înțelepciunea celor bătrâni.

Aceștia Îl predicau pe Cristos și îl atacau pe Pavel. Care este atitudinea lui Pavel? Asta îmi place cel mai mult. Versetul 18, „Și ce dacă? Cu toate acestea, oricum, - „nu-mi pasă de ce predică ei”, - fie că este vorba de prefăcătorie sau de adevăr, Cristos este predicat; și de asta mă bucur, da, și mă voi bucura”.

Cu alte cuvinte, ce spune Pavel este: „uite, dacă Cristos este propovăduit, cui îi pasă ce spun ei despre mine?” Nu este măreț lucrul acesta?

Să vă spun ceva, oameni buni. Acesta este un standard înalt de maturitate spirituală. Când Îl mărturisești pe Isus ca Domn, cu aceste lucruri începi. Când te supui domniei Lui, până la punctul în care ești preocupat să-I dai slavă indiferent cât te costă, când încep să te doară lucrurile care Îl dezonorează pe Dumnezeu și când nu te deranjează să fii tu dezonorat ca El să fie onorat, atunci îți trăiești viața pentru gloria Lui și te maturizezi.

Acum de aici trebuie să înceapă totul, cu o viață de supunere totală în ascultare față de Cristos.

Vă invit să vă uitați cu mine pentru o clipă la 1 Petru și poate putem rezuma învățătura din 1 Petru 4:14, 1 Petru 4:14. Ascultați doar acest gând măreț. Și amintiți-vă că Petru le scrie unor credincioși care chiar trec prin încercări, aceștia sunt persecutați. Sunt încercați pentru credința lor. Este greu să suporți ceea ce îndură acești creștini. Ei sunt în suferință. Sunt confruntați de oameni care doresc să afle răspunsuri cu privire la ceea ce cred.

Versetul 14, „Dacă sunteți prigoniți pentru numele lui Cristos, ferice de voi.” Acum să ne oprim puțin. Majoritatea creștinilor nu experimentează această fericire. Majoritatea oamenilor, dacă sunt persecutați, chiar și pentru Numele lui Cristos, se enervează, reacționează, se apără, devin răzbunători. Ei spun: „nu-mi poți face mie una ca asta!”

Am văzut oameni batjocoriți pentru Numele lui Cristos la locul de muncă. Am văzut sportivi profesioniști prigoniți pentru Numele lui Cristos în cadrul echipei. Au fost oameni care m-au batjocorit pentru numele lui Cristos. Pot spune oare că sunt fericit? Sunt fericit.

Petru asta spune. Ar trebui sa fiți fericiți. Aceasta este o binecuvântare specială. Asta înseamnă că în viața ta Cristos este suficient de vizibil pentru ca tu să fii batjocorit pentru El. Uite ce spune el: „căci Duhul slavei și al lui Dumnezeu se odihnește peste tine”. Cu alte cuvinte, dacă îți trăiești viața în ascultare de Dumnezeu, lumea nu poate tolera acest mod de viață, fii sigur, Duhul slavei este proeminent în viața ta. Este evident că tu trăiești spre gloria lui Dumnezeu. Nu este lucrul acesta măreț?

Acum, dacă lumea vă influențează și pur și simplu o luați la vale împreună cu sistemul lumii acesteia, nu puteți trăi pentru gloria Lui. Nu crești spiritual în felul acesta. „După cei batjocoritori,” versetul 14 ne spune, Cristos ”- este vorbit de rău, dar pentru tine El este -„slăvit”. Știi dragul meu, spune Petru, „când ești batjocorit, ei te pot vorbi de rău. Aceasta este părerea lor despre tine. Părerea lui Cristos este că El este glorificat în felul acesta”.

Știți ceva dragii mei? Nu este nicăieri ilustrată mai bine ideea aceasta decât la cruce. În timp ce părea că iadul avea un mare festival, iar Isus sângera, oamenii Îl batjocoreau, Îl scuipau și Îl huiduiau, Dumnezeu era glorificat. Chiar Domnul Isus Însuși s-a rugat: „Tată, proslăvește-Mă”. Și El a luat în considerare crucea ca parte a acestei glorii pe care a cerut-o. În Ioan 13 El a spus: „voi fi proslăvit” și El arăta înspre cruce.

Petru spune în capitolul 4 versetul 15, și acest lucru este important, „Dar niciunul dintre voi să nu sufere ca un ucigaș, sau ca un hoț, sau ca un răufăcător sau ca un om care se amestecă în treburile altora”. Surprinzător! Cum este pus unul care se amestecă în treburile altora alături de un ucigaș, hoț sau răufăcător? Parcă de neînțeles. Dar ceea ce spune Petru este: „uite, dacă vei suferi -„versetul 16 “- suferă pentru că ești creștin și să nu-ți fie rușine; dar suferința ta să-L slăvească pe Dumnezeu în sensul acesta”. Ar trebui să vă bucurați să suferiți împreună cu El, să purtați ocara lui Cristos.

Dragii mei, ascultați-mă, este atât de simplu și voi condensa totul în încheiere. Dacă vreau să cresc spiritual -și dacă nu vreau să cresc spiritual, există un mare semn de întrebare dacă sunt cu adevărat mântuit, pentru că personal cred că una dintre caracteristicile vieții este că are puterea de a se reproduce, de a se maturiza, de-a se dezvolta. Dacă L-am mărturisit pe Isus ca Domn și sunt răscumpărat, sunt născut din nou, sunt viu spiritual, acum vreau să cresc dincolo de punctul acela, apoi îmi investesc viața în această creștere spirituală. Mă concentrez în dezvoltarea mea spirituală nu pe modul în care voi crește, ci pe cum trebuie să fie glorificat Dumnezeu prin viața mea. Și în măsura în care sunt mulțumit să fiu depășit de alții, atâta timp cât El este proslăvit prin asta, în măsura în care sunt mulțumit să suport propriile Sale neliniști și reproșuri, în măsura în care sunt mulțumit să sufăr indiferent de cost, voi trăi pentru gloria Sa.

Și concluzia a ceea ce înseamnă lucrul acesta este foarte simplă. Înseamnă că vei alerga direct împotriva sistemului lumii. Nu poți să crești spiritual și să te simți confortabil în lume. Nu se poate întâmpla lucrul acesta pentru un creștin. Acum, nu vreau să spun că trebuie să fii un fel de personaj obtuz care nu se poate încadra în nimic. Nu vreau să spun prin asta că nu trebuie să fii o persoană plăcută. Nu vreau să spun că trebuie să te faci urât de oameni. Dar ceea ce vreau să spun este că, dacă vei trăi o viață asemănătoare cu cea a lui Cristos, vei fi batjocorit pentru Cristos.

Acum, ascultați-mă, trăim o vreme în care toată lumea vrea să facă din creștinism ceva ușor. Biblia nu prezintă creștinismul ca pe ceva ușor. Trăim într-o perioadă în care toată lumea vrea să-i facă pe creștini ușor de iubit. Dumnezeu vrea să-i facă pe creștini oameni care confruntă. De ce? Pentru că ei sunt confruntați și sunt separați de sistem, luptă împotriva sistemului lumesc, sunt în opoziție cu sistemul lumii. Vedeți, creștinismul trebuie să fie atât de distinct încât să scoată la iveală păcatul înainte de a putea aduce un remediu. De aceea noi nu vrem har ieftin, credință ușoară, Îl iubim pe Isus și suntem bine mersi. Vrem să confruntăm o lume malefică și când vom face asta va exista întotdeauna o batjocură de suportat.

Un scriitor a spus-o frumos și cu asta închei studiul nostru. El a spus: „Lăsați lumina mea să se stingă, dacă în felul acesta Fiul Cel neprihănit va fi înălțat aducând lumina vindecării.” Să ne rugăm împreună.

Tatăl nostru, pe măsură ce am împărtășit din nou aceste mari adevăruri ale trăirii pentru gloria Ta, ne-am dat seama că preocuparea noastră în vederea creșterii spirituale trebuie să pornească chiar din această zonă.

Tată, ajută-ne să ne dăm seama că nu există o formulă magică pentru creșterea spirituală, nu există un mic secret, nu este ceva divin ce se întâmplă instantaneu. Creșterea spirituală înțelegem că este un proces de concentrare profundă asupra gloriei Tale atât de puternic, până când suntem transformați în asemănare cu Tine. Totul începe atunci când venim la Cristos și ne supunem domniei Sale în ascultare, indiferent cât ar costa. Rugăciunea noastră, Părinte, este ca noi, fiecare, să putem începe de acolo. Și apoi condu-ne Doamne, pe măsură ce în mâna noastră ajung și alte chei ale creșterii spirituale pentru a debloca ceea ce ai pentru noi în privința maturității în Cristos și Te glorificăm în Numele Său binecuvântat.

Amin.