Doriți să deschideți împreună cu mine Biblia la capitolul 6 din Matei, Matei capitolul 6? Am un timp atât de minunat în viața mea studiind Fericirile sau mai degrabă Rugăciunea domnească, la fel cum am făcut-o cu Fericirile. Cred că vă amintiți când am studiat fericirile cât de adânc implicați am ajuns în ele. Sunt încântat să vă spun că de vinerea trecută, acea serie din Fericiri a devenit o carte intitulată Kingdom Living: Here and Now. Le vom avea pentru voi în câteva săptămâni și puteți avea o copie a studiilor asupra Fericirilor în format de carte.

Am aceeași bucurie când studiez Rugăciunea domnească sau așa cum am numit-o noi Rugăciunea ucenicilor, doar săpând cât de adânc putem în această mină de comori pe care Cristos ne-a oferit-o ca să ne învețe cum să ne rugăm. Doresc să vă citesc iarăși toate cuvintele acestei rugăciuni mărețe în profunzimea și simplitatea sa, astfel încât să avem un cadru de referință pe măsură ce ne uităm în special la versetul 12.

„Iată, deci, cum trebuie să vă rugați: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfințească-se Numele Tău; vie împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greșelile noastre, precum şi noi iertăm greșiților noștri şi nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăția şi puterea şi slava în veci. Amin!”

Concentrându-ne în ziua aceasta a Domnului, și cu siguranță și în următoarea și poate și cealaltă, asupra versetului 12 „și ne iartă nouă greșelile noastre precum iertăm și noi greșiților noștri.”

Avem apoi o notă explicativă a versetului 12 în versetul 14: „Dacă iertați oamenilor greșelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Dar dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.” Aceste trei versete, inclusiv afirmația din rugăciune plus nota foarte importantă și foarte neînțeleasă pe care Domnul nostru o oferă în 14 și 15, vor fi tema studiului nostru în zilele care urmează. Atenția și concentrarea versetului 12 este asupra subiectului păcatului și iertarea sa. Aceasta este o cerere pe care fiecare suflet trebuie să o înfrunte ca parte a vieții sale de rugăciune.

Desigur, dacă vă veți gândi la asta, veți fi de acord cu mine că lucrul cel mai esențial și cel mai binecuvântat și cel mai dificil pe care Dumnezeu l-a făcut vreodată a fost să ofere omului iertarea păcatului. Este lucrul cel mai esențial pentru că ne păzește de iadul cel veșnic, ne introduce în părtășia cu Dumnezeu care va fi pururea și este cel mai dificil pentru că l-a costat viața pe Fiul lui Dumnezeu, pe cruce. Însă lucrul cel mai esențial, cel mai binecuvântat și cel mai dificil este iertarea de păcat. Este cea mai mare nevoie a inimii umane. Păcatul are un efect dublu, în general și acest lucru îl condamnă pe om pentru veșnicie. Acesta este efectul său din viitor. Efectul său din prezent este că îi privează pe oameni de plinătatea vieții aducând asupra conștiinței lor o vinovăție neîndurătoare și neclintită. Și astfel, pe măsură ce ne confruntăm cu problema păcatului, ne confruntăm și cu faptul că păcatul aduce consecințe imediate, precum vină și pierderea însemnătății, a păcii și a bucuriei și a vieții, iar consecința din viitor este că păcatul aduce condamnare veșnică.

Păcatul, așadar, este fără îndoială nevoia majoră sau problema majoră pentru care există necesitatea unei soluții în viața omului. Gândiți-vă numai la viața umană în care păcatul nu este iertat, trebuie să ne confruntăm cu realitatea a ceea ce vinovăția și condamnarea din propria noastră conștiință ne fac. Shakespeare, care a afirmat că nu este teolog, cu siguranță știa cel puțin ceea ce indică Biblia și din realitatea umană că oamenii pot deveni bolnavi în mintea lor și în trupurile lor din cauza păcatului nemărturisit și neiertat. Îmi aduc aminte, copil fiind, că am văzut piesa Macbeth și când au auzit despre zbaterea și agonia și anxietatea din inima lui Lady Macbeth după uciderea lui Duncan. Și ea a dezvoltat tot felul de tulburări psihosomatice ca rezultat al acestui omor neconfesat. Iar Macbeth a chemat un medic căruia i-a spus aceste cuvinte - sau, mai degrabă, medicul i-a spus lui Macbeth aceste cuvinte: „Nu este atât de bolnavă, domnule, cât este tulburată de fantezii recurente care nu o lasă să se odihnească.”

Cu alte cuvinte, medicul i-a spus lui Macbeth că problema era în mintea ei. Atunci Macbeth l-a întrebat pe medic următoarele, o afirmație clasică: „Nu poți tu să tratezi o minte bolnavă? Să scoți din memorie o durere înrădăcinată, să ștergi necazurile întipărite în creier și cu un antidot dulce al uitării să cureți pieptul plin de povara acelei greutăți care apasă pe inimă?” Și niciun medic nu poate să facă asta.

William Sadler a spus, citez: „O conștiință curată este un pas înainte către o minte baricadată împotriva nevrozei.” John R. W. Stott în cărticica sa, Confess Your Sins, îl citează pe conducătorul unui mare spital britanic care a spus: „Mâine aș putea trimite acasă jumătate din pacienții mei, dacă ar fi siguri de iertare.” Iertarea este cea mai profundă nevoie acum și în viitor, pentru sănătate și pentru veșnicia în ceruri. Așadar, este prima cerere în legătură cu sufletul uman, aici, în această rugăciune.

Primele trei cereri au de-a face cu Dumnezeu „sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în cer, așa și pe pământ”. Ultimele trei cereri au de-a face cu omul. „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă nouă greșelile noastre precum iertăm și noi greșiților noștri și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău”, însă prima din ultimele 3 are de-a face cu partea fizică. „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi”, și în timp ce este o singură cerere pentru viața trupului fizic, sunt două cereri pentru aspectul spiritual deoarece este mult mai important. Însă aspectul fizic este întâi de toate necesar. Nu putem trăi principiile spirituale, dacă nu trăim fizic. Așadar, întâi de toate, nevoile noastre fizice sunt împlinite în versetul 11, apoi când trecem la cele spirituale, prima și cea mai elementară cerere pentru omul dinăuntru este de iertare a păcatelor. Aceasta este cea mai adâncă nevoie spirituală a omului. Aici este locul de întâlnire al omului cu Dumnezeu. Pentru că înainte ca Dumnezeu să ne conducă, mai ales să nu ne ducă în ispită, înainte ca Dumnezeu să ne izbăvească de orice, noi trebuie să avem o relație cu El, lucru care este posibil numai când păcatele ne sunt rezolvate.

Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt, iar ochii Lui curați nu pot vedea răul și nu pot privi la nelegiuire. „Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Dumnezeu” a spus Isaia. Și nu se poate ca un Dumnezeu absolut sfânt să Se bucure în prezența Lui de o relație cu oameni nesfinți și neduhovnicești. Dacă vrem să avem o relație cu Dumnezeu, dacă vrem să avem vreun câștig spiritual, totul începe cu cererea pentru iertare. Și veți observa asta în versetul 12, faptul că iertarea este menționată de două ori. În versetul 14 este menționată de două ori. În versetul 15 iertarea este menționată de două ori. De șase ori vedem îndemnul și tema iertarea păcatelor.

Acum, vă amintiți că am învățat că această rugăciune este în esență centrată asupra lui Dumnezeu. Este o rugăciune a cărei intenție este să-L glorifice pe Dumnezeu. Începe cu paternitatea lui Dumnezeu „Tatăl nostru care eşti în ceruri.” Urmează prioritatea lui Dumnezeu „sfințească-se numele Tău.” Apoi programul lui Dumnezeu „vie Împărăția Ta.” Apoi planul lui Dumnezeu „facă-se voia Ta.” Mai este purtarea de grijă a lui Dumnezeu faţă de noi „pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi.” Și acum am ajuns la iertarea lui Dumnezeu „și ne iartă nouă greșelile noastre.” Urmează apoi protecția lui Dumnezeu „nu ne duce.” Şi mai este preeminența lui Dumnezeu „Căci a Ta este Împărăția.” Totul se concentrează asupra lui Dumnezeu și acum ne uităm la încrederea în iertarea lui Dumnezeu pentru păcatele noastre.

În esență, natura rugăciunii, dragilor, notați asta, este să recunoaștem o dependență totală de Dumnezeu. Nu vom avea pâinea cea de toate zilele fără Dumnezeu. Nu vom avea iertarea de păcat fără Dumnezeu. Nu vom avea direcție și conducere în viața noastră fără Dumnezeu. Așadar, a Lui este preeminența, puterea și gloria în Împărăție. Ne concentrăm atenția asupra lui Dumnezeu.

Și astfel, ajungem în versetul 12, în rugăciunile noastre în mod regulat, să vorbim lui Dumnezeu despre chestiunea iertării păcatelor. Acum, sunt patru principii pe care vreau să vi le ofer în această dimineață și patru cuvinte pe care doresc să le discutăm.

Le vom discuta azi pe primele două și săptămâna următoare vom continua de unde am rămas. Aşadar sunt patru principii care cuprind aceste patru cuvinte. Aș dori să vă ofer principiile și apoi vom extrage cuvintele și ne vom uita la fiecare în parte.

Principiul numărul unu. Acestea sunt patru principii pe care le văd ca fiind relevante pentru cererea din acest text. Primul, păcatul îl face pe om vinovat și aduce judecata. Acest lucru este destul de elementar. Cred că fiecare dintre noi care suntem creștini sau care am fost implicați în învățarea altora, din Cuvânt cel puțin, știm ca fiind adevărat acest lucru. Păcatul ne face vinovați și aduce judecata. Acest lucru este destul de elementar, nu-i așa? Aceasta este dilema umană, omul este păcătos și aceasta este problema lui. Acum, Biblia spune că păcatul este fărădelege, păcatul este fărădelege. Este călcarea legii lui Dumnezeu. Este încălcarea standardului lui Dumnezeu. Biblia spune asta în 1 Ioan 3:4, că păcatul este fărădelege. În Romani 3:19 spune „așadar, suntem vinovați înaintea lui Dumnezeu.” Noi călcăm legile Lui, astfel devenim vinovați. Și apoi Romani 6 spune că din cauza faptului că suntem vinovați, plata pentru păcatul nostru sau pedeapsa sau sentința este moartea. Așadar, omul este păcătos pentru că este fără lege. El încalcă legile lui Dumnezeu. Pentru că le încalcă, el devine vinovat și judecata pentru vină este moartea. Așadar, păcatul ne face vinovați și aduce judecata. Toți oamenii de pe fața pământului vor sta la judecată înaintea lui Dumnezeu pentru păcatul lor.

Al doilea principiu, foarte simplu, însă aș dori să-l înțelegeți: iertarea este oferită de Dumnezeu pe temeiul morții lui Cristos. Iertarea este oferită de Dumnezeu pe baza morții lui Cristos. Acesta este al doilea principiu pe care trebuie să-l înțelegeți din acest pasaj. Dumnezeu este un Dumnezeu sfânt și Dumnezeu vede omul ca fiind păcătos, femeia ca fiind păcătoasă, societatea ca fiind păcătoasă, dar Dumnezeu de asemenea este milostiv, iubitor și iertător, așadar iertarea este oferită omului păcătos. Deși el este vinovat și vrednic de judecată, Dumnezeu este un Dumnezeu iertător. Biblia spune că El nu-Și va mai aminti de păcatele noastre niciodată. El va uita de nelegiuirile noastre. El le va îngropa în adâncul mării. El le va înlătura, atât cât este de departe răsăritul de apus. În întreaga Scriptură, prin profeți și apostoli, se găsește o promisiune neîntreruptă că Dumnezeu este un Dumnezeu al iertării. El vrea să ne ierte păcatele.

Acum, El nu poate face asta pur și simplu. El trebuie să ia pedeapsa pentru păcatele noastre și să o ducă la îndeplinire. De ce? Pentru că un Dumnezeu drept și neprihănit și sfânt nu poate ierta păcatul dacă nu este plătită pedeapsa pentru păcat, înțelegeți? Așadar, Cristos a luat locul nostru. Iertarea este oferită de Dumnezeu pe baza morții lui Cristos.

Al treilea principiu, mărturisirea păcatului este necesară ca să primim iertarea de la Dumnezeu. Iertarea este disponibilă. Plata a fost plătită. Ispășirea sau acoperirea a fost realizată. Împlinirea a fost realizată. Este numai o chestiune de a primi darul și în esență, primirea acelui dar depinde în esență de mărturisirea păcatului. Așa cum spune Pavel în Fapte 20 „pocăința față de Dumnezeu și credința în Domnul nostru Isus Cristos aduce mântuirea.” Trebuie să aibă loc mărturisirea păcatului. 1 Ioan 1:9 spune de fapt că cei care își mărturisesc păcate sunt cei care dovedesc că au fost iertați. Cu alte cuvinte, mărturisirea păcatului este o manifestare necesară pentru iertare. Este parte și însoțește iertarea.

Când vii la Dumnezeu, tu vii ca păcătos. Nimeni nu primește mântuirea dacă nu s-a pocăit de păcat. În secțiunea despre Fericiri Domnul spune că dacă vrei să intri în Împărăția Mea, trebuie să intri în Împărăție astfel: întâi de toate trebuie să recunoști că ești un cerșetor în duhul tău. Ești vrednic de a fi respins și sărac, nu ai nicio resursă și în mijlocul acestei păcătoșenii, cu hainele stricăciunii tale, strigi. Spune că „îți plângi păcatul”, stai supus înaintea unui Dumnezeu sfânt, și flămând și însetat după neprihănire, ceri mila Lui și pe această bază Dumnezeu te primește.

În Luca 18 ne spune despre un fariseu care s-a suit la Templu zicând „Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni, chiar ca fariseul de acolo, ca acest colector de taxe, eu postesc de două ori pe săptămână și dau zeciuială din toate câștigurile mele, et cetera, et cetera.” Iar în colț era un vameș care nu îndrăznea nici ochii să și-i ridice spre ceruri, ci se lovea în piept și spunea „Doamne, ai milă de mine păcatosul!” Isus a spus: „Acel om s-a dus acasă socotit neprihănit, nu ca celălalt.” De ce? Pentru că unul a refuzat să recunoască păcătoșenia lui, iar celălalt a recunoscut-o. Un lucru elementar așadar pentru primirea iertării disponibile este mărturisirea păcatului, iar Dumnezeu este gata și dornic să-l ierte pe cel care vine cu mărturisire. Dacă ne mărturisim, El este credincios și în același timp drept ca să ne curețe de orice păcat.

Este un al patrulea principiu și acesta este lovitura de grație din acest pasaj, acest principiu este cel care îi derutează pe cei mai mulți oameni. În al patrulea rând, iertarea noastră față de alții este o parte esențială în a primi iertarea pentru noi. Iertarea pe care ne-o dăm unii altora este parte esențială a iertării pentru noi. Acum, adesea când oamenii citesc aceste versete, în special versetele 14 și 15, și anume că suntem iertați numai dacă iertăm, oamenii sunt derutați pentru că se pare că iertarea de la Domnul cere ca și noi să îi iertăm pe ceilalți oameni iar ei presupun așadar, că trebuie să începi să-i ierți pe oameni înainte ca să poți fi tu mântuit. Și mulți oameni spun „Bine, nu înțelegem. Vrei să spui că nu voi avea niciodată iertare de la Dumnezeu dacă nu iert pe altcineva? Cum să iert dacă nici măcar nu sunt creștin?” Întrebarea este: Cum pot să fac o faptă neprihănită înainte să am o natură neprihănită? Însă această întrebare presupune o înțelegere greșită a întregului concept din versetele 14 și 15. Rămâneți cu noi în această dimineață și vom începe să zidim ca să rezolvăm această dilemă.

Acum, v-am oferit patru principii, nu-i așa? Sper că vi le-ați amintit. Primul principiu, păcatul îi face pe oameni vinovați și aduce judecata. Al doilea, iertarea este oferită de Dumnezeu pe baza morții lui Cristos. Al treilea principiu, mărturisirea păcatului este necesară ca să primim iertarea disponibilă din partea lui Dumnezeu. Și al patrulea, iertarea pe care ne-o dăm unii altora este esențială dacă vrem să fim iertați.

Acum, să luăm patru cuvinte din aceste patru principii. Primul este că păcatul ne face vinovați. Apoi iertarea este oferită de Dumnezeu. Apoi mărturisirea este necesară și iertarea reciprocă este esențială. Vreau să vă vorbesc astăzi și data viitoare și poate și următoarea dată despre păcat, iertare, mărturisire și iertarea reciprocă, pentru că acestea patru, dacă sunt înțelese pe deplin, literalmente vor descifra sensul acestei porțiuni care adesea este înțeleasă greșit.

Să începem cu primul cuvânt: păcat. „Și ne iartă nouă datoriile noastre.” Versetul 15 folosește cuvântul greșeală și greșeli. Acum, ascultați, amândouă aceste cuvinte descriu păcatul. Păcatul este problema. Bine, probabil aveți aceasta în schița voastră. Păcatul este problema. Problema fiecărui om. Omul este păcătos. Aș dori să vă arăt din Romani capitolul 3 pentru o clipă și acest lucru este elementar însă foarte necesar și voi construi pe acest lucru, cred, unele lucruri pe care poate că nu le-ați văzut mai înainte. Romani capitolul 3 versetul 10 „după cum este scris: nu este niciunul neprihănit, niciunul măcar.” Și Domnul a adăugat această ultimă parte aici pentru că, la fel de sigur cum te-ai născut, dacă ar fi spus „nu este niciunul neprihănit”, cineva ar fi spus „virgulă, cu excepția mea.” Și astfel, Domnul spune aici că nu este niciunul neprihănit, nu, nici măcar tu. Niciunul. Versetul 12 „ Toți s-au abătut.” Asta înseamnă că toți s-au abătut de la calea neprihănirii. „Au ajuns niște netrebnici”, cuvântul în limba greacă este că s-au stricat așa cum se strică laptele. „Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.” Nimeni.

Versetul 19: „Știm însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată”, cu alte cuvinte, nu este nicio apărare. Nu ai nimic cu care să te justifici. „Și toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.” Versetul 23: „Căci toți au păcătuit, şi sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.” Capitolul 4 continuă să spună că în Adam toți au murit și păcatul a trecut asupra tuturor.

Ideea este următoarea, dragilor, toți sunt în păcat, cu toții. Păcatul perturbă fiecare relație în sens uman. Păcatul a produs haosul cosmic. Păcatul așteaptă să atace fiecare copil născut în această lume. David a spus: „în păcat m-a zămislit mama mea.” Și Biblia ne spune că nelegiuirea începe chiar din momentul în care cineva se naște. Păcatul este regele lumii care domnește în inima fiecărui om. Păcatul este primul stăpân al sufletului. Păcatul este un virus care a contaminat fiecare ființă umană. Păcatul este puterea degenerativă din viața omului care îl face pe om susceptibil bolii și maladiilor și morții și iadului. Păcatul este vinovatul din spatelui fiecărei căsnicii frânte, din fiecare cămin perturbat, din fiecare prietenie zdruncinată, din fiecare ceartă, din fiecare durere, din fiecare apăsare, din fiecare teamă și fiecare moarte. Păcatul, numitorul comun.

Nici nu e de mirare că Scriptură spune în Iosua 7:13 că păcatul este un lucru blestemat. Este comparat cu veninul unui șarpe. Este comparat cu duhoarea morții. Și tragic, din punct de vedere al resurselor umane, nu se poate face absolut nimic cu privire la el. Ieremia a spus „Poate un etiopian să-și schimbe culoarea? Poate un pardos să-și schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceți binele, voi, care sunteți deprinși să faceți răul?” Este fără speranță. Păcatul domină mintea. Romani 1:21 spune că oamenii au o minte ticăloasă, o minte dedată la rău și la poftă. Păcatul domină voința. Ieremia 44 spune că oamenii fac răul pentru că voința lor este controlată de păcat. Păcatul domină emoțiile și afecțiunile. Ioan 3 spune: „au iubit mai mult întunericul decât lumina”. Mintea, voința, afecțiunile, emoțiile, toate sunt dominate de păcat.

Păcatul îi aduce pe oameni sub controlul lui Satan. În Efeseni capitolul 2 spune că oamenii sunt călăuziți de prințul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării. Păcatul îi aduce pe oameni sub mânia divină, ei devin copii ai mâniei, spune Efeseni 2:3. Ei devin ținte pentru armele judecății lui Dumnezeu. În cele din urmă păcatul face viața omului mizerabilă. Iov vorbește în capitolul 5 la versetul 7 „omul se naște ca să sufere la fel cum scânteia se naște ca să zboare.” Isaia 54:21 spune: „Cei răi nu au pace.” Romani 8:20 spune: „orice făptură este supusă deșertăciunii.”

Așadar, întreaga viață a omului este pătată de păcat, și cele cincizeci și ceva de milioane de oameni care mor în fiecare an se confruntă cu consecința supremă a păcatului. Așadar, omul are o adâncă, adâncă problemă. Păcatul este problema lui. Și este o problemă mai profundă decât este nevoia lui de pâine sau orice altceva, iar astfel Domnul nostru spune că atunci când vă rugați trebuie să vă rugați cu o cerere în legătură cu păcătoșenia voastră. Trebuie să fie adusă înaintea lui Dumnezeu, pentru că este cea mai adâncă nevoie a voastră. Trebuie rezolvată. Înțelegeți? Și astfel, pe măsură ce ne rugăm, în rugăciunile noastre trebuie să existe acest element al recunoașterii păcătoșeniei noastre. Asta este ceea ce spune.

Acum, veți observa că în versetul 12 este cuvântul datorie. Și veți observa că în versetele 14 și 15 este greșeli și greșeli. Acum, aș dori să vă arăt ceva, sunt cinci cuvinte în Noul Testament pentru păcat. Facem repede un mic studiu pe cuvânt, așa că țineți-vă bine. Primul cuvânt este hamartia, nu trebuie să-l notați. Pentru aceia cărora vă place să studiați limba greacă, veți înțelege asta. Hamartia acest cuvânt este folosit probabil mai des decât oricare alt cuvânt în Noul Testament pentru păcat, și înseamnă a rata ținta. Este un cuvânt al arcașului. Ai tras cu săgeata și ai ratat ținta, și în general ideea este că ai ratat pentru că săgeata ta nu e bună. „Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți.” Toți sunt vinovați de hamartia și au greşit. Indiferent cât de departe ai vrea să țintești, nu va ajunge niciodată acolo. Știți, săgețile unora ajung mai departe decât săgețile altora, însă niciodată nu vor ajunge la țintă. Este ca și cum am vrea să sărim până pe insula Catalina. Știți, am putea avea o mie de oameni aliniați și toți să facă un salt mare de pe plaja Santa Monica până la Catalina. Oamenii ar avea niveluri diferite, dar nimeni nu ar ajunge la Catalina.

Așadar, sunt diferențe cu privire la modul în care abordăm problema, însă săgețile tuturor nu ating ținta. Vom rata ținta și care este ținta? Matei 5:48. Domnul a spus mai devreme în predica aceasta, în Predica de pe munte. El a spus: „Voi fiți dar desăvârșiți, după cum Tatăl vostru din ceruri este desăvârșit.” Și când eşti ca Dumnezeu, nimerești ținta, iar când nu ești ca El, nu o faci. Bine ați venit în părtășia celor care ratează ținta. Noi toți am ratat ținta. Acesta este primul cuvânt pentru păcat.

Al doilea cuvânt este parabasis. În esență înseamnă a trece dincolo de linie. Dumnezeu a tras o linie și linia este între bine și rău. Când tu păcătuiești, ai trecut dincolo de linie. Este ca atunci când mergi undeva și este un indicator micuț care spune: „Nu călcați iarba”, este ceva în tine care te face să vrei să pui piciorul acolo și să mergi mai departe. Noi pur și simplu, este ceva în natura noastră care vrea să reacționeze așa. Așadar, păcatul înseamnă a trece dincolo de linie, care este trasată între bine și rău. Este a face ceea ce este interzis cu gândul, cu vorba sau cu fapta.

În al treilea rând este cuvântul anomia, bazat pe cuvântul nomos, care este cuvântul pentru Lege în limba greacă. Ideea este de fărădelege, așa cum am menționat mai devreme. Aceasta este o călcare flagrantă a legii lui Dumnezeu, o răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Și veți observa o progresie în aceste trei cuvinte. Cuvântul hamartia, care are de-a face cu a rata ținta, vorbește mai mult despre incapacitatea noastră elementară, despre natura noastră. Nu putem să o nimerim. Suntem prea slabi. Vorbește despre incapacitatea naturii noastre.

Al doilea cuvânt, parabasis, este ideea că am trecut dincolo de linie. Știți, nu putem să ne abținem să trecem în zona interzisă. Asta este puțin mai flagrant decât hamartia pare să fie, hamartia arată incapacitatea noastră, neputința noastră, neajutorarea noastră în a lovi ținta. Parabasis este puțin mai mult direcționat către sine, puțin mai mult planificat și premeditat. Însă când ajungi la anomia aceasta înseamnă o răzvrătire deschisă, grosolană împotriva lui Dumnezeu. Așadar, se vede o mică progresie în acești termeni.

Acesta este omul care vrea să se împotrivească regulilor. Acesta este omul care nu vrea ca Dumnezeu să aibă vreo pretenție asupra lui. El vrea să iasă și să facă ce vrea. Întotdeauna mă gândesc la bătrânul soldat din poezia Mandalay a lui Kipling, care spunea „Trimite-mă undeva la est de Suez, unde cel mai bun e ca cel mai rău, unde nu sunt Cele Zece Porunci și un om își poate stinge setea;” Adică, el nu voia să aibă nimic de-a face cu standardele lui Dumnezeu și s-a răzvrătit violent și fățiș.

Așadar, puteți vedea o creștere în severitate la acești termeni, cu toate că păcatul poate fi clasificat cu toți trei. Însă ajungem atunci la cele două cuvinte folosite aici. Întâi, în versetul 14 și 15, este cuvântul greșeli, paraptōma. El înseamnă a aluneca sau a cădea și iarăși este genul lui hamartia. Vrea să prezinte incapacitatea noastră. Noi am alunecat cumva. Adică suntem cei care cădem. În Galateni 6:1 spune dacă un frate a căzut dintr-odată în vreo greșeală, să-l ridicați în dragoste. Pur și simplu nu poți să te ajuți singur. Adică, mai devreme sau mai târziu vei cădea într-un păcat. Păcatul înseamnă a fi atras. Iar ideea lui paraptōma este pasiunea de moment sau pofta de moment sau când ți-ai pierdut controlul de sine în momentul în care ai fost atras și dus. Acesta este paraptōma. Acesta este un alt cuvânt pentru păcat. Poate că nu este atât de flagrant ca parabasis sau anomia.

În cele din urmă ajungem la cuvântul din versetul 12. Este cuvântul datorie, opheilēma, opheilēma. Știți, este un cuvânt foarte, foarte interesant. Este folosit numai aici, și cred că și în Romani 4, singurele două dăți când este folosit ca substantiv. Este o formă verbală care este folosită de multe ori. Este un cuvânt care, în termenii păcatului, nu ne este familiar. Însă vă spun ceva foarte interesant, forma de verb este folosită de peste 30 de ori, de 25 de ori în sens moral și înseamnă a datora ceva. De cinci ori în Noul Testament este folosit cu privire la bani, de 25 de ori este folosit ca datorie morală. Ideea este că păcatul este o datorie. Când păcătuiești, tu Îi datorezi lui Dumnezeu consecința păcatului tău. Tu datorezi acea datorie. Ai încălcat sfințenia Lui și Îi ești dator pentru asta. La fel ca atunci când le spui copiilor tăi „Dacă faci asta, vei fi disciplinat. Dacă o faci iarăși, vei fi de două ori disciplinat.” Și ei tot continuă să nu asculte, astfel își adună pedeapsele și au o datorie de plătit.

Într-un sens asta este ceea ce spune Dumnezeu și astfel păcatul devine o datorie. Când tu încalci sfințenia lui Dumnezeu, ți se păstrează la dosar datoria ta. Și apropo, la finalul veacurilor, ne spune în Apocalipsa, la marele tron alb de judecată, Dumnezeu îi va judeca pe cei răi din cărți. Ați citit asta? Ce cărți? Cărțile în care este scrisă datoria pe care o datorează și care nu este plătită, iar ei sunt condamnați la un iad veșnic, să plătească acea datorie.

Înțelegeți? Păcatul este o datorie. Poate sunteți interesați să știți că între rabinii și evreii din vremea lui Matei, cuvântul cel mai des folosit pentru păcat era cuvântul koba care este un cuvânt aramaic, ei vorbeau aramaica în limbajul curent, nu limba greacă în care este scris acest text, așadar, koba era termenul cel mai des folosit pentru păcat. Și koba înseamnă o datorie, pentru că responsabilitatea primară a unui evreu în viață era să se supună lui Dumnezeu, iar atunci când erai neascultător, erai dator Lui pentru neascultare. Astfel, evreii gândeau în acești termeni. Acum, când mergi la Luca și citești despre rugăciunea ucenicilor, Luca nu spune „iartă-ne datoriile noastre.” El spune „iartă-ne greșelile sau păcatele noastre” pentru că el se pare că vorbește într-o manieră mai clasică. Însă aici, Matei, având orientarea sa evreiască, folosește acest concept de datorie pentru că el știe că audiența sa iudaică va înțelege mai bine acest lucru. Noi avem o datorie. Păcatul, așadar, este o datorie înaintea lui Dumnezeu. Toate lucrurile pe care le-am spus, așadar. Toate cele cinci cuvinte însumate clasifică și categorisesc păcatul.

Arthur Pink spunea: „Pentru că este contrar sfințeniei lui Dumnezeu, pentru că este o pângărire, o necinstire și un reproș pentru noi. Pentru că este o călcare a Legii Sale, este o crimă și din cauza vinei de care ne facem datori, în acest fel păcatul este o datorie. În calitate de creaturi, noi Îi datorăm creatorului și stăpânului nostru ascultare. Și prin eșecul de a-I oferi asta din cauza neascultării noastre josnice, ne-am adunat o datorie de pedeapsă, iar pentru aceasta implorăm iertarea divină.” Cu alte cuvinte, noi avem o datorie atât de mare de plătit lui Dumnezeu, din cauza păcatului nostru grav, încât noi nu vom putea plăti niciodată datoria. Ați știut asta? Nu putem să plătim niciodată datoria. La fel ca robul necredincios, care datora atât de mult încât nu putea să plătească niciodată în întreaga sa viață, la fel nici noi nu putem să plătim datoria. Nu putem să o plătim și în esență aceasta este problema noastră. Noi suntem păcătoșii care avem o datorie care este atât de îngrozitoare, este de neconceput să putem să o plătim. Nu se va putea face niciodată. Și dacă te-ai gândit să vii la Dumnezeu, prietene, trebuie să vii la Dumnezeu în termenii recunoașterii datoriei tale. Așa stau lucrurile.

Chiar și Petru a spus: „Pleacă de la mine căci sunt un om păcătos, Doamne.” Pavel a spus „cel dintâi sunt eu.” Ascultați, Isus i-a învățat pe toți oamenii de peste tot să se roage această rugăciune „și ne iartă nouă datoriile noastre”, în acest fel a așezat universalitatea problemei păcatului. Dacă toți oamenii trebuie să se roage asta, atunci toți oamenii trebuie să recunoască că este problema lor. Și de aceea a venit Duhul Sfânt în lume, în Ioan 16, ca să condamne lumea de păcat, pentru că suntem păcătoși. Orice om care cu sinceritate s-a confruntat cu realitatea caracterului său, nu poate fi altfel decât conștient de datoria lui față de Dumnezeu și de nevoia lui ca să fie iertat. Noi suntem păcătoși.

Acest lucru ne conduce la al doilea cuvânt: iertare. Dacă păcatul este problema, iertarea este rezolvarea. Nu vă bucurați de acest lucru? Iertarea este rezolvarea. Ce spune în versetul 12? „și ne iartă nouă datoriile noastre”, ne iartă. Observați iarăși natura colectivă a rugăciunii, este acest „noi” și nu „eu”, prin care sunt cuprinși toți credincioșii. Este un sens al comunității aici. Toți suntem în aceeași barcă, dragilor. Iertarea. Oh, ce realitate uimitoare. Însă înțelegeți cu adevărat ce este iertarea?

Acum, aceasta este direcţia spre care ne îndreptăm. Ce este iertarea? Știți ce este? Ce înseamnă pentru Dumnezeu să vă ierte? Amintiți-vă al doilea principiu, iertarea este disponibilă pe ce bază? Pe baza morții lui Cristos. Ei bine, să vorbim despre ce înseamnă iertarea. În esență, iertarea – și vă voi oferi cea mai simplă definiție pe care pot să v-o ofer, privind din două unghiuri – iertarea înseamnă ca Dumnezeu să treacă cu vederea păcatul nostru. Dumnezeu este cel care șterge păcatul nostru din arhivă. Dumnezeu este cel care ne eliberează de pedeapsă și de păcat. El este cel despre care spune în Mica 7:18 și 19 „Care Dumnezeu este ca Tine, care ierți nelegiuirea, şi treci cu vederea păcatele rămășiței moștenirii Tale? El nu-Şi ține mânia pe vecie, ci Îi place îndurarea! El va avea iarăși milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, şi va arunca în fundul mării toate păcatele lor.” Nu e minunat lucrul acesta? Vechiul Testament spune: „Nu-Și va mai aminti de păcatele noastre.” El trece cu vederea păcatele noastre.

Lăsați-mă să rezum în patru afirmații simple. Iertarea înseamnă luarea păcatului nostru, acoperirea păcatului nostru, ștergerea păcatului nostru și iertarea păcatului nostru. Să fie îndepărtat păcatul nostru. De ce? Isaia 53:6 spune că El a luat asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Nu-i așa? A luat păcatul nostru, asta înseamnă că a acoperit păcatul nostru. Psalmul 85:2 „ai iertat nelegiuirea poporului Tău.” El a acoperit păcatul nostru, Isaia 43:25. Îmi place acest verset. „Eu sunt cel care îți șterg nelegiuirile.” Și apoi uită păcatele noastre. Nu-Și mai aduce aminte de ele. Dumnezeu literalmente elimină păcatul nostru.

Fraților, înțelegeți acest adevăr? Știți, dacă ajungeți vreodată în viața voastră creștină în punctul în care lucrul acesta devine un lucru banal și dacă ți-ai pierdut bucuria inestimabilă de a înțelege iertarea, atunci ai ajuns într-un loc secetos în viața ta. Oh, cât de mulțumitori ar trebui să fim pentru o astfel de iertare. Și, ascultați, acest lucru este posibil numai datorită lui Cristos. Dumnezeu nu putea să ignore păcatul tău, decât dacă a pus pedeapsa pentru el asupra altcuiva și exact acesta este motivul pentru care Cristos Isus a murit.

Acum, sunt două tipuri de iertare. Vă rog să ascultați, acest lucru este chiar interesant. Două feluri, prima este iertarea judiciară. A doua, să o numim iertarea parentală, judiciară și parentală. Acum, haideți să le luăm pe rând. Iertarea judiciară. Și cred că aceasta este cea despre care am vorbit în această dimineață, numai prima.

Iertarea judiciară. Ce este? Este cea în care Dumnezeu e văzut ca judecător. Dumnezeu Se uită în jos și spune: „Eşti vinovat. Ai călcat legea. Ești sub judecată, sub condamnare, trebuie să aibă loc o pedepsire.” Însă apoi același judecător spune: „Pe baza morții lui Cristos, El a purtat pedeapsa ta, El a luat vina ta, a plătit El păcatul tău, prețul este plătit. Te declar iertat.” Acesta este un act judiciar. Deplin, complet, pozițional – îmi place să folosesc acest cuvânt, pentru că este în legătură cu lucrurile pe care le-am studiat în trecut – iertarea pozițională oferită de Dumnezeu ca Judecător moral al universului. Și prin acest act de iertare judiciară, ascultați acum, toate păcatele tale, cele trecute, prezente, viitoare, făcute, în curs de înfăptuire și necomise încă sunt total, complet și pentru totdeauna iertate, iar tu ești justificat de toate lucrurile pentru totdeauna.

Poate spui wow. Când a avut loc? A avut loc în momentul când L-ai invitat pe Isus Cristos în viața ta, în momentul când ai fost răscumpărat. A fost momentul când ți-ai pus încrederea în Cristos, atunci păcatul tău a fost pus asupra Lui. Neprihănirea Lui îți este atribuită și în mod judiciar Dumnezeu te declară justificat. Acesta este Romani 3. Ești declarat neprihănit. Pozițional și pentru totdeauna, toate păcatele sunt acoperite, nu mai sunt ținute în seamă, sunt șterse și uitate. Oh, ce gând! Nu este asta minunat?

Și El continuă să facă asta. Și o face datorită lui Cristos, dragilor. Acest lucru l-a făcut El pe cruce. În Matei 26:28 El a spus cu privire la pahar: „Acesta este sângele legământului celui nou, care se varsă spre iertarea păcatelor.” Înțelegeți? În Efeseni 1:7 Pavel a spus: „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui iertarea păcatelor.” În 1 Ioan 2:12 „Vă scriu copilașilor, pentru că păcatele vă sunt iertate pentru numele Lui.” Efeseni 4:32 „așa cum v-a iertat Dumnezeu pe voi în Cristos.”

Cu alte cuvinte, deoarece Cristos a luat asupra Lui toate păcatele noastre și a plătit vina, când credem în Cristos și acceptăm jertfa Lui, Dumnezeu o pune în dreptul nostru. În mod judiciar, noi suntem declarați neprihăniți și drepți pentru totdeauna și iertați pentru păcatele din trecut, prezent și viitor. Poate spui: „Acest lucru este doar în Noul Testament?” Vă rog să urmăriți. Nu cred asta, cred că și în Vechiul Testament de asemenea. Acum, unii oameni cred că în Vechiul Testament erai mântuit numai până la următoarea ocazie când păcătuiai, și apoi aduceai o altă jertfă şi erai mântuit din nou. Nu cred că așa au stat lucrurile. Cred că ai fost mântuit în Vechiul Testament tot așa cum sunt mântuiți oamenii în Noul Testament, prin credința în Dumnezeu, prin faptul că te-ai supus pe tine însuți lui Dumnezeu. Și cred că răscumpărarea din Vechiul Testament era la fel de imediată și la fel de instantanee și la fel de precisă ca în Noul Testament.

De exemplu, îl avem pe Avraam în Iacov 2:23 unde spune: „Avraam a crezut în Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, Avraam a ajuns la punctul în viața sa când a avut credință în Dumnezeu și a exercitat acea credință față de Dumnezeu și a crezut tot ceea ce Dumnezeu i-a revelat în acea vreme și L-a acceptat pe Dumnezeu ca Domn și Mântuitor al său. Și în acel moment, cu toate că nu a văzut niciodată crucea sau nu a perceput tot ceea ce va fi Cristos, el a crezut în Dumnezeu. Și Iacov 2:23 spune: „astfel credința i-a fost socotită ca neprihănire și el a fost numit prietenul cui? Al lui Dumnezeu.” A fost mântuit într-o clipă.

În Romani capitolul 4 spune iarăși „Avraam a crezut pe Dumnezeu și i s-a socotit ca neprihănire.” „Celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire.” El a crezut și i s-a socotit ca neprihănire și din acel moment, spune în același capitol, „Ferice” zice el „de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate, şi ale căror păcate sunt acoperite. Ferice de omul, căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul!” Din acel moment Avraam a crezut, din acel moment în întreaga lui viață, Dumnezeu nu i-a mai imputat lui păcatul, pentru că păcatele lui au fost puse asupra lui Cristos, la fel de mult cum sunt puse și ale tale.

Noi ne aflăm după Cristos. El era înainte de Cristos, însă toate păcatele tuturor sfinților din toate aceste veacuri, din momentul în care au crezut au fost așezate asupra lui Cristos. Cristos este apogeul istoriei. Fie că ai trăit înainte sau după El, El totuși îți poartă păcatele. Și printr-un act de credință, în acel moment, răscumpărarea lui Cristos, valoarea răscumpărării lui Cristos este aplicată lor. Psalmul 103:3 spune că Dumnezeu este Cel care „ne iartă toate păcatele și vindecă toate bolile noastre.”

Cred că ei au știut despre răscumpărarea judiciară din Vechiul Testament și cred că păcatele lor au fost pironite la cruce, cum au fost și ale noastre, atunci când au crezut în Dumnezeu. Ascultați, Coloseni 2:13. Oh, este o ilustrație fabuloasă, fabuloasă. Este motivul pentru care Dumnezeu a avut aceste cărți despre care v-am spus. Şi toată viața noastră El scrie în cărți păcatele noastre și datoria devine mai mare și mai mare și mai mare și mai mare și mai mare. Și nu există vreo posibilitate în viața noastră să plătim toată datoria, iar toată datoria este notată. Apoi dintr-odată Cristos merge la cruce și citim în Coloseni 2:13 „erați morți în greșelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur.” Aceștia sunteți voi, morți. Nu puteți să faceți nimic în ce privește păcatele voastre. Erați fără speranță. „Ați fost aduși la viață cu El.” Acum priviți „după ce v-a iertat toate păcatele” și are apoi această imagine fabuloasă: „A șters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic,” - ascultați - „şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce.”

Știți, atunci când răstigneau un criminal ei îl răstigneau și puneau deasupra lui pe cruce vina crimei sale, era pironită acolo ca lumea să vadă de ce este acest om răstignit. Apostolul Pavel spune acest mare adevăr, atunci când Cristos a murit pe cruce, Dumnezeu a rupt paginile din cărți care erau ale celor ce aveau să creadă în toată istoria, le-a pus pe toate împreună, le-a pironit pe cruce ca și cum ar fi fost crimele lui Cristos. Și când Isus a murit, El a plătit pedeapsa pentru fiecare crimă care a fost țintuită pe cruce, iar Dumnezeu le-a șters. Vedeți?

Aceasta este iertarea judiciară. Oh, să știi că suntem în cele din urmă și pentru totdeauna iertați în Cristos, aduce o bucurie imensă, nu-i așa? Shakespeare în Richard III spune „Conștiința mea are o mie de limbi diferite, și fiecare limbă își spune povestea, iar fiecare poveste mă condamnă.” Dacă ești creștin, nu trebuie să faci asta, nu-i așa? Poți să spui ca Pavel în Romani 8: „Cine ne va condamna?” Unde este cel care să ne condamne? Cine mă va condamna? Dacă Dumnezeu m-a socotit neprihănit, cu alte cuvinte, dacă cea mai înaltă curte de judecată din univers și dacă El m-a declarat drept, cine să mă mai condamne? Nimeni. „Așadar, nimic nu mă va despărți de dragostea lui Cristos.” Nimic.

Aș dori să închei arătându-vă un alt text. Evrei 10. Unul din pasajele mele favorite. Sper că este și al vostru. În Evrei 10, scriitorul compară sistemul de jertfe al lui Israel cu jertfa lui Cristos, și doresc să vedeți ce spune versetul 10 din Evrei 10. El spune: „am fost sfințiți noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Cristos, o dată pentru totdeauna.” Ne oprim aici pentru o clipă. Sfințiți înseamnă a fi curățit, a fi curat, a fi făcut sfânt, pus deoparte, separat. Suntem făcuți sfinți. Suntem puși deoparte prin jertfa lui Cristos. Oh, fraților, vă rog să ascultați. Nu e nevoie să o repetați. Când a murit și noi am crezut, jertfa Lui era suficientă. El a spus pe cruce tetelestai „S-a sfârșit.”

Suntem sfințiți, puși deoparte de păcat pentru Dumnezeu, care este în limba greacă un participiu perfect a unui verb finit. Și este cea mai puternică modalitate posibilă pe care o poate arăta limba greacă pentru ca să arate starea mântuirii ca fiind permanentă și continuă care rezultă din acel eveniment măreț. Și astfel Cristos moare pe cruce și în momentul în care credem, aceasta ne este atribuită nouă. Așadar există această iertare continuă bazată pe acea singură jertfă.

În contrast avem în versetul 11 preoții din Vechiul Testament care slujeau zilnic și făceau slujba. Ați observat cuvântul a face? Făceau și aduceau aceleași jertfe din nou și din nou și din nou. Întotdeauna făceau pentru că slujba lor nu se termina niciodată. Versetul 12: „El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a așezat.” De ce? Pentru că s-a terminat. Preoții puteau să facă, mergeau și făceau iarăși și iarăși, însă Cristos a făcut o singură dată și S-a așezat. Nu mai poate fi repetată, nu mai e nevoie să fie repetată. De ce? Versetul 14 „printr-o singură jertfă El a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți.” Și dacă Isus spune în Matei 5:48 „Fiți desăvârșiți” și Cristos merge la cruce și ne desăvârșește, atunci Cristos este soluția la problemă. Așa-i? Noi trebuie să fim desăvârșiți, iar El ne desăvârșește prin singura Lui jertfă. Aceasta, dragilor, este iertarea judiciară și rezultatul ei este în versetul 17. „Şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele lor, nici de fărădelegile lor.” Oh, ce adevăr măreț! Ascultați, dragilor, toate păcatele voastre sunt iertate datorită lui Cristos, dacă credeți. Aceasta este iertarea pozițională și judiciară.

Acum, să ne întoarcem la Matei 6 și voi încheia prin prezentarea unui singur gând. Spune: „Și ne iartă nouă greșelile noastre precum iertăm și noi greșiților noștri”, iar versetul 14 spune „Dacă iertați oamenilor greșelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greșelile voastre. Dar dacă nu iertați oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre.” Și dintr-odată spunem: Stai puțin. Dacă toate păcatele mele sunt deja iertate în Cristos, dacă toate păcatele mele deja au fost rezolvate la crucea lui Cristos, de ce mai trebuie să mai cer iertare? Și de ce nu o primesc decât dacă o dau și altcuiva? Aceasta este întrebarea care a derutat o mulțime de oameni.

Unii oameni spun: „Ei bine, vezi, această rugăciune este pentru un necredincios.” Nu, nu, nu este o rugăciune pentru un necredincios, pentru că un necredincios nu-și începe rugăciunea cu „Tatăl nostru”, nu-i așa? Aceasta este rugăciunea unui credincios. Este rugăciunea ucenicilor. Tu deja ești creștin atunci când ajungi la versetul 12, dragul meu. Poate spui: „Ei bine, dacă deja sunt creștin și toate păcatele mele sunt iertate, de ce trebuie să mai spun și ne iartă datoriile noastre, și de ce spune Dumnezeu dacă tu nu ierți pe altul nici tu nu vei fi iertat?” Dacă doriți să aflați răspunsul la această întrebare, vă aștept aici săptămâna viitoare. Și dacă nu vreți să știți răspunsul la această întrebare, Dumnezeu să aibă milă de sufletul vostru bolnav și stafidit de păcat, pentru că acesta este unul din cele mai mărețe adevăruri din toată Biblia. Iar baza lui este aceasta, voi trebuie să înțelegeți, și vă voi da un indiciu, voi trebuie să înțelegeți diferența dintre iertarea judiciară și iertarea parentală. Una are de-a face cu poziția ta înaintea lui Dumnezeu pentru totdeauna, cealaltă are de-a face cu bucuria părtășiei tale de fiecare zi. Și vom vedea aceasta, cu ajutorul Domnului săptămâna viitoare.

Și vom vedea aceasta, cu ajutorul Domnului săptămâna viitoare. Să ne rugăm.

Tată, este așa de bine să fim iarăși împreună și să împărțim Cuvântul Tău. Îți mulțumim pentru bogăția Sa. Oh, Îți mulțumim pentru iertarea Ta, pentru purtarea de grijă pe care ai arătat-o fiecărei persoane de aici. În timp ce suntem cu capetele plecate și cu ochii închiși pentru o clipă, aș vrea să spun următorul lucru. Unii din voi nu-L cunoașteți pe Cristos și nu cunoașteți niciodată iertarea Lui. Ea este disponibilă pentru voi astăzi. În inima voastră, chiar acum tot ce este nevoie să spuneți este să îţi deschizi inima și să spui: „Doamne Isuse, vino și iartă-mi păcatul. Știu că sunt un păcătos. Vreau curățirea Ta. Știu că ai murit pentru mine. Știu că ai plătit pedeapsa.”

Această rugăciune simplă va rezulta în iertarea juridică aplicată ție pentru totdeauna și vei fi în familia lui Dumnezeu, și te vei bucura de plinătatea cerului Său veșnic, iar El niciodată nu va lua înapoi acest dar. Oh, sper să nu plecați fără acea iertare.

Tată, vrem să plecăm cu binecuvântarea Ta. Îți mulțumim pentru iertarea Ta. Adu-ne înapoi în seara asta pentru un serviciu de seară minunat și glorios împreună și-Ți vom aduce laudă în numele lui Cristos. Iar tot poporul spune: Amin. Dumnezeu să vă binecuvânteze.

SFÂRȘIT