Este un mare privilegiu să putem deschide Cuvântul lui Dumnezeu; cel mai mare privilegiu pentru un om este să audă vocea lui Dumnezeu vorbind prin paginile Sfintei Scripturi. Textul din dimineața aceasta este Luca 23, Luca 23 - și suntem împreună la crucea Domnului Isus.

Trecând prin Evanghelia după Luca, am călătorit împreună cu Luca, istoricul iscusit de la introducere, unde ne este prezentată familia lui Zaharia și Elisabeta și promisiunea nașterii celui care pregătește venirea lui Mesia, Ioan Botezătorul, prin nașterea Domnului Isus Însuși. Am cântat împreună cu Maria laudă lui Dumnezeu că ni s-a născut un Răscumpărător. L-am văzut pe Domnul Isus cum a crescut și cum a făcut lucrarea lui Dumnezeu, am trecut împreună cu El prin toate încercările și ne-am bucurat împreună cu El de toate victoriile Sale, și acum ne aflăm, stând și noi împreună cu El, la poalele crucii, acolo unde a pătimit și rămânem uimiți de realitatea cutremurătoare a răstignirii lui Cristos.

Voi citi pentru început de la versetul 32 până la versetul 39, un pasaj la care m-am referit în mesajul anterior, dar la care vom privi astăzi mult mai adânc.

Împreună cu El duceau şi pe doi făcători de rele, care trebuiau omorâţi împreună cu Isus. Când au ajuns la locul numit „Căpăţâna”, L-au răstignit acolo, pe El şi pe făcătorii de rele: unul la dreapta şi altul la stânga.

Isus zicea: „Tată, iartă-i , căci nu ştiu ce fac!” Ei şi-au împărţit hainele Lui între ei, trăgând la sorţi. Norodul stătea acolo şi privea. Fruntaşii îşi băteau joc de Isus şi ziceau: „Pe alţii i-a mântuit; să Se mântuiască pe Sine Însuşi dacă este El Hristosul, Alesul lui Dumnezeu”.

Ostaşii, de asemenea, îşi băteau joc de El; se apropiau, Îi dădeau oţet şi-I ziceau: „Dacă eşti Tu Împăratul iudeilor, mântuieşte-Te pe Tine Însuţi!”

Deasupra Lui era scris cu slove greceşti, latineşti şi evreieşti: „Acesta este Împăratul iudeilor”.

Unul din tâlharii răstigniţi Îl batjocorea şi zicea: „Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-Te pe Tine Însuţi şi mântuieşte-ne şi pe noi!”

Data trecută am studiat pasajul acesta și eu am intitulat mesajul „Comedia de la Cruce”. Am înțeles că poate fi o exprimare șocantă, să privești la Calvar ca la o comedie, dar realitatea aceasta a fost exact ceea ce au intenționat cei care L-au răstignit pe Cristos. Pentru ei, Isus a fost obiectul ridiculizării absolute. Un rege de luat în râs. În mod intenționat, totul s-a dorit a fi o bătaie de joc și asta pentru că a fost numit rege. N-a avut vreo armată. N-a avut stăpânire asupra cuiva sau asupra vreunui loc. Ce-a avut, au fost doar câțiva urmași simpli și săraci. N-a cucerit pe nimeni, niciun teritoriu și n-a eliberat de sub vreo stăpânire pe nimeni. Nimic despre El nu ar fi arătat că este vreo superputere, ba mai degrabă, era tot mai evident că este mai slab și mai slab, și mai slab. Așa că, toate acestea păreau așa de comice, încât totul a fost trivializat. La cruce, toți cei care s-au adunat în jurul crucii își bat joc, își aruncă ironiile usturătoare și cu prisosință Îl tratează pe Domnul Isus cu sarcasm. Se străduiesc parcă să-L dezonoreze pe Fiul lui Dumnezeu într-un mod exagerat, prin lipsa de respect, disprețuindu-L și făcându-L de rușine, cât de mult sunt în stare. Pe El, Cel care, de fapt, era Dumnezeu Fiul. De altfel, aceasta este una din marile probleme, erau protagoniștii unei blasfemii monumentale, de mari proporții. Aici este evident păcatul la culmea lui, este la apogeu. Aici blasfemia este expusă în văzul tuturor. Este luată în bătaie de joc dumnezeirea, este insultat Dumnezeul întrupat și este jignit cu satisfacție, aruncându-I-se ironii usturătoare Celui care este Creatorul, Răscumpărătorul, adevăratul Rege, adevăratul Mesia. Mai rău de atât din partea păcătoșilor nu se poate. Nimic mai rău din ceea ce pot face oamenii păcătoși nu Îl poate ofensa pe Dumnezeu mai mult decât asta. Nicio blasfemie nu poate fi mai îngrozitoare decât asta. Privind la modul ticălos în care acționează oamenii aceștia, nu este exclus să ne întrebăm dacă nu cumva acum este momentul ca Dumnezeu să intervină. Ne-am aștepta ca un Dumnezeu drept și Sfânt să aibă o reacție pe măsura acestei blasfemii îngrozitoare și ultime și să-Și reverse mânia și să se răzbune plin de mânie sfântă pe cei care cu nerușinare săvârșesc toate acestea față de El. Chiar și în lumea zeilor falși, inventați de oameni și demoni, niciun zeu, chiar fals fiind nu putea tolera ceva asemănător cu ceea ce s-a întâmplat la cruce.

Nu putea atunci, Dumnezeul adevărat și sfânt să-Și apere și să-Și păstreze demnitatea, onoarea? Nu putea Dumnezeul adevărat și Sfânt care S-a descoperit pe Sine Însuși și dumnezeirea Sa prin cele mai convingătoare dovezi și care acum este blestemat în modul acesta deplorabil să-Și reverse mânia sfântă și să-i judece pedepsindu-i cu o moarte instantanee și rapidă?

Judecata va veni peste 40 de ani după momentul acesta, când Ierusalimul va fi distrus de romani. Mulți din cei prezenți la cruce, dacă nu chiar cea mai mare parte din ei, care erau în viață peste 40 de ani, la venirea romanilor, vor pieri prin judecata aceea. Unii au murit chiar înainte de cucerirea romanilor.

Dar, în scena de aici nu pare că Dumnezeu încă are răbdare? Cât de îngăduitor este Dumnezeu în sfințenia Lui? Câtă răbdare este în dreptatea lui Dumnezeu? Cât de îndelungi răbdătoare sunt harul și mila lui Dumnezeu? Dacă ar fi fost în istorie un moment mai potrivit când Dumnezeu să fie justificat să-Și arate dreptatea, să se mânie și să judece cu rapiditate, acesta cu siguranță ar fi fost momentul.

Curioasă ironie însă, judecata lui Dumnezeu s-a dezlănțuit cu rapiditate la cruce, dar nu peste mulțimea adunată acolo, ci peste Isus, Cel care murea în locul tuturor celor care-L blasfemiau. Vechiul Testament este cât se poate de clar când vine vorba despre blasfemie. În Levitic 24:16 se spune: „Oricine va blestema numele Domnului să fie pedepsit cu moartea”. Era un păcat de moarte să blestemi Numele lui Dumnezeu. Ei erau blasfematori. Și erau conștienți de asta. Erau mulțumiți să arunce batjocuri asupra Lui, să pronunțe blesteme asupra Lui, să-L abuzeze verbal. Asta era ceea ce cu plăcere făceau. În mod nedrept, au întors totul împotriva Lui și L-au acuzat pe El că este un blasfemator. Atunci când, la începutul lucrării Sale, Isus și-a demonstrat puterea de-a ierta păcatele, în Matei 9, ei au spus că „Omul Acesta hulește”. La sfârșitul Evangheliei după Matei în capitolul 26, Isus spune: „ai spus-o tu însuți, ba mai mult, veți vedea pe Fiul Omului stând la dreapta puterii lui Dumnezeu și venind pe norii cerului. Atunci Marele Preot și-a sfâșiat hainele și a zis: „a hulit”. Ce nevoie mai avem de martori. Iată, I-ați auzit blasfemia. Este vrednic să fie pedepsit cu moartea”. Apoi L-au scuipat în față, L-au lovit cu pumnii și L-au pălmuit”. Ei erau, de fapt, blasfematori, dar cu nedreptate au întors totul împotriva Lui și ei L-au transformat pe El într-un blasfemator, iar ei pretind că au dreptate.

În Evanghelia după Ioan, în capitolul 10, sunt câteva versete acolo, versetul 33: „Iudeii i-au răspuns, nu pentru o faptă bună aruncăm noi cu pietre în Tine, ci pentru blasfemie. Și pentru că Tu, care ești un om, spui despre Tine însuți că ești Dumnezeu”. Apoi în versetul 36, Domnul Isus vorbește și spune: „spuneți voi că este un hulitor despre Cel pe care Tatăl L-a sfințit și L-a trimis în lume? Mă acuzați de blasfemie pentru că am spus că Eu sunt Fiul lui Dumnezeu?” Totul a fost o întorsătură nedreaptă. Judecata ar fi trebuit să cadă asupra lor, ei erau vinovații. A căzut însă peste Cristos. Judecata trebuia să-i zdrobească pe ei, L-a zdrobit însă pe Cristos. Ei L-au acuzat că este un hulitor, chiar ei hulitorii. Fără îndoială, Domnul Isus avea tot dreptul să-i judece, să-i distrugă instantaneu și să-i catapulteze pe loc în iad.

În Vechiul Testament avem un exemplu, un precedent, pe vremea profeților. Mă gândesc la Habacuc, profetul care nu a putut înțelege de ce Dumnezeu nu aduce judecata asupra Israelului intrat în apostazie și în capitolul unu al profeției sale, în versetul doi, el spune: „până când, Doamne, până când? Până când Doamne îl vei răbda pe Israel în păcatul apostaziei?”

Mă gândesc apoi și la Apocalipsa 6:10 unde martirii, în viitor, în vremea când va lovi necazul cel mare lumea, cei care au murit ca martiri sub autoritatea și de mâna anticristului sunt sub altar și își înalță rugăciunile spre Dumnezeu și zic: „până când Doamne, Dumnezeule, Sfânt și Adevărat, vei întârzia să judeci și să răzbuni sângele nostru asupra locuitorilor pământului?” Chiar și sfinții din trecut și cei din viitor, și cu siguranță și cei din prezent, se miră câteodată de îndelunga răbdare a lui Dumnezeu.

Cât de surprinzătoare poate fi realitatea că ei sunt prezenți la evenimentul de la cruce unde mânia lui Dumnezeu ar fi trebuit să se dezlănțuie asupra mulțimii, dar Dumnezeu o dezlănțuie asupra lui Cristos, pentru mulțime, în locul lor.

Să știți însă, că realitatea aceasta nu este contrară caracterului lui Dumnezeu și voi folosi o ilustrație din Vechiul Testament. Cartea profetului Isaia, și dacă nu sunteți familiarizați cu profeția lui Isaia, vă puteți familiariza citind-o. Vă îndemn să o citiți și să o recitiți. Este un rechizitoriu în care sunt prezentate judecățile pronunțate de Dumnezeu, dar, de asemenea, evidențiază promisiunile mântuirii. Se poate vedea foarte ușor inima lui Dumnezeu în această carte. Se poate observa evaluarea reală a condiției păcătoșilor, proclamarea reală a judecății care stă să vină, dar în același timp mila și harul extins peste popoare. De exemplu, se poate găsi o astfel de viziune într-o coajă de nucă(comprimată) în primul capitol din Isaia. Dumnezeu spune în versetul doi: „v-ați răsculat împotriva Mea” - răzvrătire împotriva Mea. În versetul 3 - „boul își cunoaște stăpânul și măgarul își cunoaște ieslea. Israel însă, nu mă cunoaște. Poporul Meu nu ia aminte la Mine. Vai, neam păcătos, popor încărcat de fărădelegi, sămânţă de nelegiuiţi, copii stricaţi! Au părăsit pe Domnul, au dispreţuit pe Sfântul lui Israel. I-au întors spatele”. Ce tragic. Cât de gravă e situația? Versetul 5, partea a doua a versetului: „tot capul este bolnav și toată inima suferă de moarte! Cât de rea e starea lor? Versetul 6: „din tălpi până în creștet, nimic nu-i sănătos, ci numai răni și vânătăi și carne vie, nestoarse, nelegate, nealinate cu untdelemn”. Israel este ca un trup plin de vânătăi, bătut și lovit, bolnav și slăbit. Dumnezeu pronunță judecata. Versetul 7: „țara vă este pustiită, cetățile vă sunt arse de foc, străinii vă mănâncă ogoarele sub ochii voștri, pustiesc și nimicesc ca niște sălbatici”. O imagine dezolantă, vor fi nimiciți de străini.

Acesta e tiparul în cartea Isaia, păcat și judecată. Dar, mai jos, în versetul 14, un verset de unde putem începe, citim următoarele: „urăsc lunile voastre cele noi şi praznicele voastre; Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi şi, oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge!” Într-o groaznică stare au ajuns. Dar apoi, vin cuvintele: „spălaţi-vă deci şi curăţiţi-vă! Luaţi dinaintea ochilor Mei faptele rele pe care le-aţi făcut! Încetaţi să mai faceţi răul! Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!” Apoi vine invitația: „veniți totuși să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul se vor face albe ca zăpada. De vor fi roșii ca purpura se vor face albe ca lâna”. Magnific verset, în care Dumnezeu oferă har și milă unui popor păcătos peste care și-a pronunțat deja judecata și care va cădea peste ei dacă nu se vor pocăi. Acest tipar, apropo, este prezentat de-a lungul întregii cărți Isaia în cel mai măreț mod. Avem timp să ne uităm puțin la o parte din aceste tipare.

Iată dar în capitolul 40, după toate hotărârile că Dumnezeu va judeca poporul, capitolul 40 începe: „mângâiați, mângâiați pe poporul meu, zice Domnul. Vorbiți de bine Ierusalimului și strigați-i ca robia lui s-a sfârșit, că nelegiuirea lui este ispășită, căci a primit din mâna Domnului de două ori cât toate păcatele sale”. Mântuirea este pregătită și îl așteaptă. Măreață expresie a îndurării. Apoi versetul 3 continuă: „un glas strigă: ,pregătiţi în pustie calea Domnului, neteziţi în locurile uscate un drum pentru Dumnezeul nostru! Orice vale să fie înălţată, orice munte şi orice deal să fie plecate, coastele să se prefacă în câmpii şi strâmtorile, în vâlcele! Atunci se va descoperi slava Domnului, şi în clipa aceea orice făptură o va vedea, căci gura Domnului a vorbit”. Este pregătită să vină pentru Israel o mântuire glorioasă. Același limbaj este prezentat în capitolul 42, de la versetul 6: „Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor, să deschizi ochii orbilor, să scoţi din temniţă pe cei legaţi şi din prinsoare pe cei ce locuiesc în întuneric. Eu sunt Domnul, acesta este Numele Meu, şi slava Mea n-o voi da altuia, nici cinstea mea, idolilor”. Aici se face o referire la Mesia, care este robul menționat la începutul capitolului 42. Așa că, El promite, am putea spune, pentru acest popor neascultător, păcătos, stricat și condamnat, o izbăvire viitoare, o împărăție viitoare, un viitor Mesia. Același lucru este menționat la începutul capitolului 43, în capitolul 52 și în capitolul 53.

În capitolul 55, o altă secțiune magnifică din Scriptură, după ce în mod repetat au fost prezentate judecățile și acuzațiile datorită păcatelor poporului, în versetul 1 citim: „Voi, toţi cei însetaţi, veniţi la ape, chiar şi cel ce n-are bani! Veniţi şi cumpăraţi bucate, veniţi şi cumpăraţi vin şi lapte, fără bani şi fără plată!” Mântuirea, dragii mei, este întotdeauna fără plată, prin har. „De ce cântăriţi argint pentru un lucru care nu hrăneşte? De ce vă daţi câştigul muncii pentru ceva care nu satură? Ascultaţi-Mă dar şi veţi mânca ce este bun şi sufletul vostru se va desfăta cu bucate gustoase. Luaţi aminte şi veniţi la Mine, ascultaţi, şi sufletul vostru va trăi, căci Eu voi încheia cu voi un legământ veşnic, ca să întăresc îndurările Mele faţă de David”. Apoi în versetul 6, chemarea devine personală: „căutați pe Domnul câtă vreme se poate găsi; chemați-L câtă vreme este aproape. Să se lase cel rău de calea lui și omul nelegiuit să se lase de gândurile lui, să se întoarcă la Domnul, care va avea milă de el, la Dumnezeul nostru care nu obosește iertând”. Veți putea spune, dar nu-L înțelegem pe Dumnezeu; nu putem înțelege cum Dumnezeu se poate uita la acest popor apostat, la acest popor care l-a părăsit pe Domnul, la acest popor care n-a arătat altceva decât răzvrătire, revoltă și Și-a pronunțat judecata asupra lor. Cum poate Dumnezeu, apoi, să-Și prelungească îndurarea asupra lor în felul acesta? Este răbdarea lui Dumnezeu așa de mare?

Răspunsul vine în versetul 8, „căci gândurile mele nu sunt gândurile voastre, și căile mele nu sunt căile noastre”, zice Domnul, „căci cât sunt de sus cerurile față de pământ, atât sunt de sus căile mele de căile voastre și gândurile mele de gândurile voastre”. Chiar dacă tu îți pierzi răbdarea, Dumnezeu nu și-o pierde. Dacă privești la o situație și crezi că răbdarea lui Dumnezeu s-a terminat, pentru că răbdarea ta s-a terminat deja de mult, să știi că nu este deloc așa. Răbdarea lui Dumnezeu nu se termină odată cu a ta sau a mea. Și răspunsul este că Dumnezeu este departe de noi, infinit departe de ceea ce suntem noi, în tot ceea ce gândește și acționează. Dumnezeu este unic și unicitatea Lui stă în faptul că și-atunci când este îngrozitor de mult ofensat și răbdarea Lui este întinsă la maximum, El vine înspre cei care Îl ofensează, îi avertizează că va trimite peste ei judecata și le oferă apoi iertare, milă, har și face din ei copii ai Lui și le pregătește un loc împreună cu El în ceruri pentru veșnicie. Acest Dumnezeu este Cel atârnat pe cruce. Dumnezeu, Cel a cărui răbdare este departe de a noastră, pentru că gândurile Sale nu sunt gândurile noastre și căile Sale nu sunt căile noastre. Contrastul izbitor de la cruce este între insultele nemiloase ale mulțimii și mijlocirea plină de îndurare a lui Cristos. Acestea sunt cele două puncte importante la care aș dori să privim.

Insultele fără milă ale mulțimii prezentate în versetul 35. Ne vom uita la ele, le vom examina.

Mulțimea este formată din patru grupuri. Sunt oamenii, liderii, soldații și făcătorii de rele sau tâlharii și toți îi răspund la fel Domnului Isus. N-au realmente nici o milă. Parcă n-au inimă, sunt brutali și plini de cruzime.

Versetul 35, „și oamenii stăteau și se uitau”. Luca ne-a dat cea mai posibilă perspectivă asupra mulțimii de oameni adunată la cruce. Ce reiese din prezentarea lui Luca este că ei privesc cu stupoare, ca și cum ar lua parte la o competiție sângeroasă; doar privesc, se uită la comedia care are loc acolo. Aduceți-vă aminte că toată mascarada a fost planificată intenționat de evrei și de romani să fie o comedie. Isus a pretins că este Împărat și asta este de râs. Acesta a fost punctul care a declanșat întreaga glumă. Toate batjocurile, toate insultele, tot sarcasmul este construit în jurul ideii că Isus a pretins ca este împărat. Aduceți-vă aminte că a început mult mai devreme, după cum vom vedea, cu soldații romani care L-au îmbrăcat cu o haină, I-au pus o trestie în mână și I-au îndesat pe cap o cunună de spini. A continuat toată scena cu răstignirea Lui și răstignirea tâlharilor unul la dreapta și altul la stânga, ca să ilustreze astfel, în semn de batjocură, regele, care are alături de El doi dintre cei mai importanți oameni de la curtea Sa, unul de-o parte și celălalt de alta. Apoi I-au adresat cuvinte de batjocură, sarcastice, cum că dacă tot este împărat, ar fi vremea să-Și exercite puțin marea putere pe care o deține. L-au batjocorit. Fără pic de milă. Nu găsești milă la mulțimea adunată acolo. Nimeni nu I-a arătat câtuși de puțin milă, simpatie. Este scena cea mai brutală și cea mai crudă pe care și-o poate imagina cineva.

Te poți aștepta la cruzimea soldaților romani, fiindcă asta făceau tot timpul. Erau obișnuiți cu execuțiile, erau călăi de profesie. Ei L-au pus pe Isus pe cruce. Ne putem aștepta la cruzime chiar și din partea liderilor religioși, și asta pentru că au demonstrat cât de cruzi pot fi, prin faptul că puneau sarcini prea grele pe umerii oamenilor și ei nu făceau nimic ca să îi ajute să le poată purta. Era brutali cu păcătoșii, respingători cu vameșii și alți oameni din categoria celor respinși pe care Isus îi primea.

Ne putem aștepta la brutalitate și la lipsă de simpatie din partea celor doi tâlhari, pentru că erau criminali de profesie, iar simpatia și mila erau demult departe de inima lor, așa că nu suntem deloc surprinși de reacția acestor oameni. Însă la mulțimea adunată acolo, nu-i așa, ne-am fi așteptat să arate puțină milă față de Domnul Isus? Aceștia sunt probabil oameni pe care i-a vindecat Isus de diferite boli. Sunt oameni care au luat parte la minunile lui Isus și le-au experimentat când acesta a colindat Iudeea și Ierusalimul, și nu erau puțini; erau veniți de peste tot, adunați acolo, din nordul Galileii. Cu siguranță erau acolo oameni care au fost hrăniți, dintre cei 5000 care au luat parte la minunea înmulțirii pâinilor. Erau acolo oameni care-i cunoșteau bine pe cei care au fost vindecați de Isus, cei cărora le-a redat auzul, vederea sau chiar au mers pe picioarele lor, ridicați dintr-o anumită stare de paralizie. Ne-am fi așteptat ca dintre aceștia cineva să-și fi arătat simpatia, mila față de Isus. Nu au auzit ei învățătura Domnului Isus, nu s-a purtat Isus cu blândețe cu ei, n-au avut ei parte de amabilitatea și dragostea lui Isus, care au fost așa de evidente în ceea ce a învățat și ne sunt prezentate în toată frumusețea și măreția lucrării lui Isus, de Luca, în Evanghelie? Chiar și această mulțime este fără milă. Veți spune, stai un pic, textul nu ne spune decât că „mulțimea stătea acolo și privea”. Dragii mei, nu doar atât se poate spune despre mulțimea fără milă prezentă la cruce. Îmi pare foarte rău. Era formată dintr-un număr mare de oameni. Era sărbătoarea Paștelui. Orașul era asaltat de sute și mii de oameni, iar mulțimea prezentă la Calvar de la procesul de condamnare publică a lui Isus de mai devreme, din dimineața aceea, a tot crescut și a tot crescut, și asta pentru că Isus era de departe cea mai populară persoană din tot Israelul la vremea aceea și fără îndoială a adunat o mare mulțime după El care era acum prezentă la cruce. Această mulțime era cea care L-a aclamat ca și următorul rege, în ziua de luni când a intrat în Ierusalim. Tot această mulțime era cea care a fost acolo mai devreme să strige, „răstignește-L, răstignește-L”. Acum, la cruce, par extenuați, obosiți și au doar priviri goale, din ceea ce ne spune Luca.

Pe de altă parte, Matei și Marcu ne spun ceva mai mult din ceea ce s-a întâmplat acolo. Ne spun ce avem nevoie să știm. Matei 27:39: „trecătorii, mulțimea care se muta dintr-o parte în alta, Îl insultau vehement, dădeau din cap, un gest batjocoritor, și ziceau: ,Tu care strici Templul și îl rezidești în trei zile, mântuiește-Te pe Tine Însuți. Dacă tu ești Fiul lui Dumnezeu, dă-te jos de pe cruce”, la fel cum a spus și Marele Preot mai devreme. Avem așadar, mulțimea și liderii religioși și reacția lor.

Marcu 15:29 ne spune: „trecătorii își băteau joc de El și ziceau, „uăă! Tu care strici Templul și-l zidești la loc în trei zile, mântuiește-Te pe Tine Însuți și coboară-te de pe cruce”. Din nou, în același fel ne este prezentată mulțimea, care se mută dintr-o parte în alta separat de liderii evrei religioși. Mulțimea era prezentă acolo, și era chiar bine organizată de liderii religioși. Erau ușor de sedus de inimile lor rele și necredincioase și ușor de manipulat de liderii lor prezenți acolo. Au intrat în jocul comic și și-au vărsat tot veninul batjocoritor asupra lui Isus. Niciodată mulțimea n-a făcut ce este drept. N-a făcut ce era drept toată săptămâna. Aici îi vedem aprinși, fără milă, reacționând împotriva Fiului lui Dumnezeu, Cel milostiv. Este uimitor. Este cel mai urât comportament de care a dat dovadă poporul Israel.

Așa că, avem mulțimea fără milă, apoi liderii, conducătorii nemiloși. În Luca 23:35: „fruntașii își băteau și ei joc de Isus”. Desigur că ei au orchestrat totul și nu se opreau din a spune: „pe alții i-a mântuit, să se mântuiască pe Sine Însuși, dacă este El Cristosul, Alesul lui Dumnezeu”. Au folosit acolo doi termeni mesianici, Cristosul lui Dumnezeu și Alesul lui Dumnezeu. Cuvântul Mesia sau Alesul lui Dumnezeu este titlul mesianic preluat din Daniel capitolul 9. Expresiile din Vechiul Testament cu referire la Mesia sunt cele care folosesc în general termenul „Cristosul lui Dumnezeu”. Expresia specifică, „Alesul lui Dumnezeu” este din Daniel 9 și este categoric un titlu mesianic.

L-au batjocorit astfel, pe Isus, pentru că a pretins că este Mesia, pentru că este Alesul lui Dumnezeu. Și-au băut joc de El. Cuvântul folosit aici este unul foarte puternic și este folosit doar aici și încă o dată în Evanghelia lui Luca și niciunde altundeva în Noul Testament. Este un cuvânt compus. Cuvântul din limba greacă pentru nas este mukter. Cuvântul folosit de Luca este ekmukterizo și înseamnă a-ți ridica nasul la cineva. Este un cuvânt compus și e folosit ca să descrie o reacție extremă; este un mod exagerat prin care iei pe cineva în derâdere, în batjocură. L-au blasfemiat. Și, apropo, observați, vă rog, că ei nu vorbesc cu Isus. Nu I s-au adresat lui Isus deloc. Nu avem înregistrat la cruce cum că ei ar fi vorbit cu Isus. Ei vorbesc mulțimii despre Isus: „i-a mântuit pe alții, să Se mântuiască acum pe Sine Însuși, dacă este El Cristosul lui Dumnezeu, Alesul lui Dumnezeu”. Nu au vorbit niciodată cu Cristos. Dorința lor era să agite mulțimea, așa că nu i s-au adresat deloc lui Isus. „I-a mântuit pe alții, să se mântuiască pe Sine Însuși”. Ce însemnau cuvintele acestea pentru ei? Sarcasm pur, batjocură, ridiculizare. De fapt, El nu a mântuit pe nimeni. Pe cine a mântuit El vreodată? De la ce? N-a eliberat pe nimeni, și bineînțeles referirea lor este din punct de vedere politic, militar.

Așa că, dacă a făcut o treabă atât de bună și i-a salvat pe toți, a adus chiar eliberarea întregului Israel, să-L lăsăm să se mântuiască acum pe Sine Însuși; era ironia, batjocora totală care I se arunca în față lui Isus.

Liderii sunt chiar foarte mândri să fie ei cei care L-au învins pe acest rege fals. Foarte mândri. Și și-au asumat rapid responsabilitatea când au afirmat că sunt de acord ca „sângele Lui să cadă asupra noastră și asupra copiilor noștri”.

După cele prezentate de Matei în evanghelia sa, Matei 27:42: „i-a Mântuit pe alții și pe Sine nu se poate mântui. El este Împăratul lui Israel. Să se coboare acum, jos de pe cruce și noi toți vom crede în El. S-a încrezut în Dumnezeu, lasă să vedem dacă-L iubește, căci a zis: ,Eu sunt Fiul lui Dumnezeu”. Ei spuneau aceste cuvinte, dar nu aveau nicio idee despre ce vorbesc.

Ascultați cu atenție vă rog. Psalmul 22 privește la crucea lui Cristos. Este o profeție. Începe așa: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu pentru ce m-ai părăsit?” Nu sună cunoscut? Sunt cuvintele exacte ale lui Isus pe cruce. Mergeți un pic mai jos în versetul 7: „am ajuns de ocara oamenilor, disprețuit de popor, toți cei care mă văd își bat joc de mine, își deschid buzele și dau din cap”. Este exact ceea ce au făcut ei. Psalmistul continuă, „s-a încrezut în Domnul. Să-L mântuiască El, acum. Să-L izbăvească, dacă Îl iubește”. Tot sarcasmul lor de la cruce a fost profețit în Psalmul 22 și ei l-au împlinit literă cu literă.

Deschideți, vă rog, în Luca 9 - versetele 20 și 35 și veți observa că Isus chiar și-a luat titlul de Cristosul lui Dumnezeu și de Alesul lui Dumnezeu. Ei știau că a afirmat că poartă aceste titluri. Pentru ei însă a fost ridicol și au transformat totul într-o glumă. Aduceți-vă aminte, Pavel spune în 1 Corinteni 1 că răstignirea lui Mesia pentru evrei este o piatră de poticnire, iar pentru neamuri o nebunie. Ei au crezut că acel care atârnă pe lemn, potrivit cu Deuteronom 21:23 este blestemat de Dumnezeu, și El chiar a fost sub blestemul lui Dumnezeu, așa că au îngrămădit asupra Lui toate batjocurile și au disprețuit în El ideea că poate fi adevăratul Mesia, Împăratul pe care Îl așteptau ei. Cum poate fi așa ceva adevărat? El să fie eliberatorul? Este o absurditate.

Liderii au orchestrat totul și au stârnit mulțimea fără discernământ. Ceva au știut ei, și anume, că Isus, atârnând pe lemn, era blestemat de Dumnezeu. Era în totalitate adevărat. Isaia în capitolul 53:4 spune: „El era lovit de Dumnezeu și smerit” iar versetul 10, „Domnul a găsit cu cale să-L zdrobească prin suferință, și să-L dea la moarte”. Pavel se uită în urmă la scena aceasta și spune că El a fost făcut blestem pentru noi. Dar pentru oamenii prezenți la cruce totul era un nonsens.

Este apoi un al treilea grup specific care ia parte la răstignirea lui Isus. Avem mulțimea nemiloasă, îi avem pe liderii nemiloși și, în al treilea rând, îi avem pe soldații nemiloși.

Versetul 36: „soldații, de asemenea, L-au batjocorit, I-au adus și I-au dat oțet și I-au zis: dacă Tu ești Împăratul Iudeilor, mântuiește-Te pe Tine Însuți!” Soldații nu aveau habar de vreun pic de teologie evreiască. Ei doar s-au alăturat jocului comic. Repetau și ei aceleași fraze. L-au batjocorit și ei, nemiloșii soldați. Ironizau și ei. Cuvântul grecesc pentru a batjocori este empaizo, a persifla, a lua în râs. Asta au făcut ei. Au mărit și mai mult suferința pe fața Domnului Isus, care atârna pe lemn în agonie.

În semn de batjocură i-au făcut plecăciuni și L-au servit ca pe un rege oferindu-I oțet ca să bea. Sunt consemnate câteva ocazii, clar identificate de evangheliști, când la răstignire, lui Cristos I s-a oferit să bea ceva.

Prima este când au ajuns la locul unde urma să fie răstignit, vă amintiți, că i-au oferit o băutură, ca și un anestezic. Cel mai probabil era folosită pentru a seda persoana care urma să fie pironită pe cruce pentru a nu opune rezistență. Vă aduceți aminte, că Domnul Isus a refuzat acea băutură. Apoi este o altă scenă în care Domnul Isus este aproape de sfârșit, gata să moară, pe la ceasul al șaselea, chiar la final, pe la ora trei după masa. Este în punctul de a-Și da duhul și strigă: „Mi-e sete”. I-au ridicat într-o ramură un burete îmbibat și I-au dat să bea.

Mie personal îmi pare că gestul acesta, prezentat de Luca în versetul 36 este diferit de celelalte două. Cred că gestul soldaților este parte din jocul comic la care este supus Isus. Nu este gestul prin care îi dau să bea ceva pentru că a cerut, nici nu-i mai interesează să-I ofere vreun sedativ, fiindcă e deja pe cruce și bătaia de joc stă să atingă cote maxime. Ce mi se pare mie este că soldații îi oferă lui Isus vinul acela acru, în mod ironic, ca și cum ar servi împăratul cu vin regal. Bătaia de joc atinge proporții uriașe în final. Nu este străin faptul că soldații romani consumau vinul cel mai ieftin. I-au oferit și lui Isus în batjocură aruncându-I în față același dispreț, ei, liderii religioși și mulțimea adunată acolo.

În versetul 38, în text este un lucru foarte important de notat. De-asupra Lui era o inscripție, „acesta este Împăratul Iudeilor”, și, desigur, aceasta este tema pentru întreaga comedie. Tot jocul este în jurul acestei idei. De unde apare inscripția aceasta? Ioan în capitolul 19 ne spune. Ne spun istoricii că atunci când oamenii erau crucificați, vina lor, crima pe care au făcut-o era afișată deasupra lor. Fiindcă Isus n-a avut nici o vină, nu ar fi trebuit să se scrie nicio vină deasupra Lui. Așa că Pilat este cel care decide ce va fi scris deasupra lui Isus. Pilat, ne spune Ioan în 19:19, a scris o însemnare, o inscripție și a pus-o pe deasupra crucii. Era ce Pilat a scris și spunea așa: „Isus, Nazarineanul” sau Isus din Nazaret, „Regele Iudeilor”. Dacă noi combinăm relatările lui Matei, Marcu și Luca și Ioan, reiese de fapt: „acesta este Isus din Nazaret, Regele Iudeilor”. Era totul scris acolo, deasupra Lui. Această inscripție era citită de majoritatea evreilor, pentru că locul unde era răstignit Isus era aproape de cetate. Un alt motiv pentru care mulțimea era așa de mare. Era scris în evreiește, în latină și în greacă. Pilat a vrut ca toți să știe. Marii preoți și evreii i-au spus lui Pilat „nu scrie Împăratul Iudeilor, ci scrie că El a zis „Eu sunt Împăratul Iudeilor”. Pilat le-a răspuns: „ce am scris, am scris”. Pilat nu ar fi schimbat inscripția, e felul în care a vrut să-și bată joc de ei. Ei, la rândul lor și-au bătut joc de el. L-au constrâns și l-au pus la colț prin șantaj că să hotărască execuția unui om despre care știa că este nevinovat. Chiar și soția lui i-a spus să nu aibă de-a face cu Acest Om, cu Isus. Chiar Pilat a afirmat de mai multe ori, „nu găsesc nici o vină în El”. Irod nu l-a găsit vinovat. Pilat și-a dat seama că evreii l-au pus într-o postură ingrată, să pară un neghiob și nu a vrut să lase lucrurile așa, astfel că a vrut să întoarcă roata și să-i facă pe ei să pară neghiobi. Era ironia lui Pilat față de ei: „acesta este Isus din Nazaret, regele Iudeilor”. Evrei i-au spus să dea jos înscrisul și să-l schimbe, să scrie că El a zis că este Împăratul Iudeilor, dar Pilat le-a răspuns ironic, „ce am scris am scris”.

Observați, vă rog, pe de-o parte mulțimea, care Îl ia în batjocură pe Isus, și pe Pilat, care își bate joc de mulțime.

Apropo, inscripția aceasta așezată deasupra atestă că crucea era mai degrabă o cruce tradițională cu partea prelungită deasupra lemnului transversal, unde putea fi așezată inscripția cu vina condamnatului decât o cruce în formă de T. Dovada este că deasupra capului Lui Isus era scrisă vina Lui.

Ceva în plus despre soldați, din versetul 34, sfârșitul versetului, „ei au dat cu zarul și și-au împărțit hainele între ei”. Făcea parte din procedura standard când avea loc o răstignire. Călăii aveau dreptul să ia în posesie ultimele lucruri pe care le deținea cel care urma să fie executat. Bănuiesc că era puținul beneficiu al slujbei, un mic avantaj. Ioan ne dă ceva mai multe detalii, chiar punctează exact ce au făcut soldații. În Ioan 19:23, „soldații, apoi, când L-au răstignit pe Isus, L-au dezbrăcat de hainele Lui și le-au împărțit în patru părți”. Erau împărțite așadar în patru părți. Erau patru tipuri de haine pe care le purta un om în ziua aceea. Era un fel de manta exterioară, care ținea de cald, ca o jachetă, și pe care atunci când dormeai o puteai folosi ca să te acoperi. Apoi era încălțămintea, pantofi sau sandale. Apoi era acoperitoarea capului, apoi eșarfa sau cureaua. Patru piese vestimentare. Știm că erau desemnați patru soldați romani pentru o răstignire. Dacă ne uităm în Faptele Apostolilor 12:4, citim despre o ceată de soldați romani. Aici avem de-a face cu ceea ce romanii numeau un qaternion. De fapt, un qaternion complet era o unitate formată din 4 cete a câte 4 soldați. Acolo, la cruce, a fost cel mai probabil o ceată de patru soldați în formația de execuție. De-aceea hainele au putut fi împărțite una la fiecare dintre cei patru. Dar tot acolo era și o tunică, o cămașă, care era haina obișnuită, de fiecare zi. Cămașa aceasta era fără cusături, țesută dintr-o singură bucată, așa că ei au zis, să nu o rupem. Haideți să tragem la sorți, să dăm cu zarul și să decidem a cui să fie. Și în scena aceasta Scriptura trebuia să se împlinească. Psalmul 22 afirmă cu claritate: „ei și-au împărțit hainele mele între ei și pentru cămașă mea au tras la sorți, au dat cu zarurile”, Psalmul 22:18. Exact asta au făcut. Au dat cu zarurile, împărțind între ei hainele Lui, fiecare dintre ei a luat o piesă vestimentară și la final unul dintre ei a câștigat cămașa.

Ce realizăm, gândindu-ne la ce s-a întâmplat acolo, este că Isus a fost dezbrăcat de tot. Toate hainele I-au fost luate, și este dezbrăcat purtând doar o înfășurătoare pentru a-I acoperi zonele intime. S-au străduit să facă tot ce au putut pentru a-L dezbrăca de toată demnitatea Lui, dacă ar mai fi rămas ceva din ea. Planul lor a fost să-L batjocorească atât de tare, încât să nu-I mai rămână nimic. Atârna acolo în văzul tuturor dezbrăcat. Gândiți-vă doar la asta și nu pierdeți din vedere că atunci când Adam și Eva au căzut în păcat, ei au fost imediat conștienți că erau goi. Goliciunea fizică este asociată și este simbol al vinei morale, în mod simbolic reprezintă rușinea înaintea lui Dumnezeu. Adam și Eva au încercat să-și facă ei înșiși niște șorțuri cu care să se acopere, însă fără succes, dar Dumnezeu a fost nevoit să intervină și în capitolul trei din Geneza și să sacrifice un animal pentru a le face primilor oameni haine cu care să-și acopere rușinea și goliciunea, simboluri ale rușinii morale și ale vinovăției. Dumnezeu Însuși este Cel care îi îmbracă pe primi oameni. Aici, la Calvar, Isus este dezbrăcat în locul nostru. Isus reprezintă pe cruce simbolul rușinii și vinovăției morale, înaintea lui Dumnezeu. Și El este dezbrăcat. El este judecat. Este blestemat de Dumnezeu în acea stare de goliciune, care nu era a Lui, ci a noastră. Isus dezbrăcat în locul nostru. Isus dezbrăcat de hainele Lui, gol în văzul tuturor, simbol al rușinii și vinovăției noastre morale, El nu este acoperit, îmbrăcat de Dumnezeu. El este judecat de Dumnezeu, Cel care își revarsă toată mânia aprinsă peste acea goliciune. Și Isus, Cel dezbrăcat pentru noi, devine Cel care ne acoperă, ne îmbracă pe noi. El devine îmbrăcămintea noastră, Mielul care ne acoperă. Aceasta este ironia dumnezeiască.

În final ne vom uita la tâlharii nemiloși; versetul 39 ne spune că unul dintre tâlhari care era răstignit, l-a batjocorit și el și i-a zis: „nu ești Tu, Cristosul? Mântuiește-Te pe Tine Însuți și mântuiește-ne și pe noi”. Aceleași insulte, toți au intrat și joacă același joc. Unul dintre tâlhari, numai unul dintre ei este citat de Luca, dar Matei și Marcu ne spun și restul istorisirii. Iată ce spune Matei, 27:44: „tâlharii îl batjocoreau și ei cu aceleași cuvinte”. Precizarea lui Matei este tâlharii, la plural, amândoi. Marcu 15:32: „Cei care au fost răstigniți împreună cu El, de asemenea, Îl batjocoreau. Amândoi au intrat în joc și nu le-a displăcut. Avem așadar, mulțimea, liderii religioși, soldații și amândoi tâlharii. Luca înregistrează doar ce a spus unul dintre tâlhari, însă amândoi L-au batjocorit pe Domnul Isus. Cu sarcasm și în batjocură strigau la El: „Nu ești Tu Cristosul? Mântuiește-te pe Tine însuți și mântuiește-ne și pe noi”. Fără milă sunt și aceștia doi.

În fața acestei realități marcată de lipsa evidentă de milă și de insultele abundente față de Isus privim la mijlocirea plină de milă a lui Cristos. Este diametral opusă și uimitoare. Versetul 34 ne spune: „dar Isus a zis: ,Tată, iartă-i că nu știu ce fac”. Este șocant, este surprinzător. Fără nicio justificare, ce iese din inimile pline de răutate ale acestor oameni, direct către Fiul lui Dumnezeu, este blasfemia supremă, desacralizarea ultimă a ceea ce este sfânt, cel mai jos nivel de cădere în păcat în care cineva putea ajunge, răutate de cea mai joasă speță, toate acestea sunt vrednice de a primi blestemul divin, amenințarea divină cu pedeapsa, răzbunarea, judecata divină și condamnarea divină. Este o nedreptate evidentă fără egal, nelegiuire fără termen de comparație. Erezie după erezie, lipsă de reverență repetată, profanare după profanare, sacrilegiu care depășește orice limită. Ne-am fi așteptat ca la toată scena aceasta Domnul Isus să se dezlănțuie furios și să-i condamne, să-i judece, să-i facă să plătească pentru imoralitatea lor, nedreptățile lor să le fi expus imediat înaintea tuturor. Dar El nu o face.

Contrar tuturor acestor reacții El spune: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac”. El Îi cere lui Dumnezeu iertare pentru ei.

Domnul Isus a rostit șapte lucruri de pe cruce. Unuia dintre tâlhari i-a vorbit și i-a zis: „astăzi, vei fi cu mine în rai”. Apoi, i-a vorbit mamei Sale și Ioan consemnează lucrul acesta: „Fiule, iată mama ta; mamă, iată fiul tău” și a dat lui Ioan, care locuia foarte departe, responsabilitatea de a avea grijă de Maria, mama Lui. Apoi pentru trei ore a fost întuneric peste tot pământul și Isus nu a mai spus nimic. După întuneric Isus a strigat către Dumnezeu și a zis: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”

Apoi a vorbit soldaților și le-a zis: „mi-e sete” și ei I-au întins un burete îmbibat în oțet. Apoi, Și-a vorbit Sieși și a spus: „S-a sfârșit”.

Apoi I-a vorbit din nou lui Dumnezeu și I-a zis: „în mâinile Tale Îmi încredințez duhul”.

Înainte, însă, de a spune toate aceste cuvinte, primele cuvinte pe care le-a spus au fost acestea: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac”. Primele Sale cuvinte, sunt cuvinte prin care cerea iertarea divină pentru cei mai mizerabili păcătoși din lume. Nu-i așa că aici Îl putem vedea pe Isus în tatăl care aleargă să-și îmbrățișeze fiul răzvrătit plecat de-acasă, din pilda fiului risipitor?

Nu este nimic care să ne surprindă. Isus Însuși a spus că celui ce i se iartă mult, iubește mult, așa că Isus vrea să ofere iertarea păcătoșilor mizerabili, ca mai apoi aceștia să-și arate față de El dragostea lor mare.

Petru ne spune că atunci când a fost insultat, nu a răspuns cu insulte și când a fost nedreptățit, nu a căutat să se răzbune, 1 Petru 2:23, 24.

Ștefan, preia această scenă și, fiind lovit cu pietre, fiind în pragul de a-și găsi sfârșitul, Ștefan, urmând exemplul Domnului său, a zis: „Doamne, nu le ține în seamă păcatul”.

Rugăciunea Domnului Isus pare una la general. Că să poți înțelege ce a vrut să spună prin această rugăciune e important să realizezi că este o rugăciune generală, pentru ca întreaga lume să știe că nu este păcat atât de grav împotriva Fiului lui Dumnezeu care nu poate fi iertat celui care se întoarce cu pocăință. Acesta este mesajul. Dacă poate fi iertare pentru acești oameni, atunci este iertare pentru oricine. Nu poți primi mai mult de atât.

Dar este mai mult decât o rugăciune generală. Are și ceva specific în ea. Când Isus spune: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac”, El știe cine sunt ei, cei care au nevoie de iertare, și asta pentru că în ziua Cinzecimii, 3000 de evrei în Ierusalim s-au întors la Cristos, au fost botezați și biserica și-a început lucrarea. După doar câteva săptămâni alți 5000 de bărbați, și mulți, mulți alții și numărul crește la zeci de mii de oameni în Ierusalim, a celor care au îmbrățișat credința în Isus Cristos. Cu siguranță trebuie să fi fost mulți care L-au primit pe Cristos în acele săptămâni după învierea Sa din morți, dintre cei care erau în mulțimea prezentă la răstignire. Așa că avem o rugăciune, pe de o parte cu un caracter general, prin care este comunicat întregii lumi că păcătosul care se pocăiește și vine la Cristos poate fi iertat de cea mai odioasă crimă pe care ar fi putut să o facă vreodată. Dar este, pe de altă parte, și o rugăciune specifică, care afirmă că Dumnezeu cunoaște înainte de întemeierea lumii cine din acea mulțime este cel pe care El îl va ierta cu adevărat. O biserică s-a născut, fiind formată din oamenii aceștia care au stat la piciorul crucii și L-au batjocorit pe Fiul lui Dumnezeu. Ei au devenit credincioșii care au format prima biserică.

Nu doar atât, dragii mei, dar a fost și un soldat între soldații responsabili cu răstignirea. Acesta a ajuns să primească mântuirea. Luca 23:47 ne spune că, sutașul, când a văzut cele întâmplate, a început să-L laude pe Dumnezeu și să zică, „cu adevărat Omul acesta a fost nevinovat”. Și Matei ne spune că a mai adăugat pe lângă aceasta și a zis: „acesta a fost cu adevărat Fiul lui Dumnezeu!” Și, apropo, să nu credeți că a fost doar sutașul. Matei 27:54 ne spune, „sutașul și cei ce erau cu el ca să-l păzească pe Isus au zis: „cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!”

Rugăciunea a fost ascultată și a avut rezultate imediate. Unii din mulțimea aceea au format prima biserică, unii din soldați au afirmat dumnezeirea Domnului Isus Cristos, un sutaș roman aduce laudă Dumnezeului adevărat a lui Israel și afirmă identitatea reală a Fiului Său împreună cu alții de lângă el!

Chiar și unii dintre liderii religioși au fost mântuiți. În Faptele Apostolilor 6:7 ni se spune că: Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea și numărul ucenicilor era în continuă creștere în Ierusalim”. Și acum vă rog ascultați cu atenție: „și un număr mare de preoți veneau la ascultarea credinței”.

Nu uitați, că și unul dintre tâlhari a spus: „Doamne, adu-ți aminte de mine, când vei veni în împărăția Ta”, și lui Isus i-a spus chiar în ziua aceea: „astăzi vei fi cu mine în rai”.

Într-un sens rugăciunea pentru iertare a Domnului Isus de pe cruce pentru cei păcătoși are un aspect general, în care ne este prezentată ușa deschisă a iertării lui Dumnezeu pentru cei care L-au respins pe Cristos, indiferent cât de grav au greșit împotriva Lui. Dar la un alt nivel rugăciunea are și un caracter specific primind răspuns imediat. Au fost iertați cei din mulțime, dintre soldați, dintre tâlhari și dintre preoți.

Marea ironie de la Calvar este că în timp ce toate insultele au fost aruncate asupra lui Cristos, El purta asupra Lui deja blestemul lui Dumnezeu, mult mai apăsător decât orice i-ar fi putut ei face.

Credeți probabil că este grav să fii blestemat de oameni, Isus Cristos a fost blestemat de Dumnezeu. Dar purtând asupra Lui blestemul oamenilor și a lui Dumnezeu, ne-a putut asigura ispășirea care face posibilă iertarea pentru care El s-a rugat.

Rugăciune:

Doamne, îți mulțumim pentru Calvar, pentru bogăția lui, pentru minunea de la Calvar care poate umple inimile noastre de bucurie și mulțumire. Rugăciunea inimii mele este ca toți cei care sunt aici să aibă o relație adevărată cu Cristos, să-și pună toată încrederea în El ca singurul Răscumpărător și Mântuitor, și să primească iertarea pe care El o oferă. Chiar și cei care s-au făcut vinovați de blasfemierea Numelui Său cel Sfânt.

Mulțumim pentru abundența de har. Îți mulțumim că ai purtat blestemele oamenilor și, mai mult, ai purtat blestemul lui Dumnezeu, ca să ne poți dărui iertare, nouă păcătoșilor, care nu suntem vrednici de ea și nu o merităm cât de păcătoși suntem. Te lăudăm și Te binecuvântăm. Ne smerim și nu găsim destulă putere să cântăm suficient de mult și de tare laudele noastre pentru Numele Tău.

Acum, Doamne, fă-Ți lucrarea în orice inimă și noi ne vom bucura.Îți mulțumim, Tată, că am fost acolo în cel mai real sens, în mintea Fiului Tău când a zis: „Tată, iartă-i”. Noi suntem acei „ei”. Noi am avut parte de iertarea Ta. Noi suntem aceia pentru care Fiul Tău s-a rugat și Tu, Tată, ai răspuns. Îți mulțumim pentru măreața Ta mântuire. Folosește-ne pentru a vesti această mântuire până la marginile pământului. Ne rugăm în Numele Mântuitorului nostru. Amin.