Ne întoarcem din nou în această seară la capitolul șase din Romani. Am încredere că inima voastră este pregătită pentru primirea Cuvântului lui Dumnezeu. Zilele acestea în care studiez capitolul 6 din Romani sunt minunate pentru mine. De-a lungul istoriei bisericii, acest capitol a fost foarte studiat și foarte discutat și există o adevărată bogăție de materiale despre el. Iar eu mă văd îmbogățit zi de zi pe măsură ce sunt expus la tot ceea ce s-a spus, gândit și propovăduit despre acest capitol extraordinar. Însă cu toate acestea, descopăr că Duhul lui Dumnezeu îmi dăruiește o nouă perspectivă și un sentiment de bucurie și descoperire pe măsură ce parcurg acest capitol măreț.

John Newton a fugit pe mare la începutul vieții sale, a ajuns în cele din urmă în Africa și, într-un fel de inversare a rolurilor normale, a fost vândut ca sclav unei femei de culoare. S-a scufundat atât de jos încât a trăit din firimiturile de la masa ei, iar biograful său ne spune că mânca igname sălbatice, pe care le scotea noaptea din pământ. Îmbrăcămintea lui s-a redus la o singură cămașă, pe care o spăla periodic în ocean. Când în cele din urmă a scăpat de situația de sclavie, a mers la băștinași și a acceptat genul lor de viață destul de primitiv.

Într-adevăr, nu pare ceva real ca un om civilizat și educat să se fi coborât la nivelul la care a ajuns John Newton, dar puterea lui Dumnezeu a pus stăpânire pe el în acea situație, prin intermediul unui misionar din Africa. A devenit căpitan de vas. Iar mai târziu, în viața sa, a devenit un slujitor al Evangheliei lui Isus Cristos. A scris multe imnuri frumoase. Poate cel mai popular dintre toate spune: „Lucruri glorioase despre Tine se spun, Sion, cetatea Dumnezeului nostru”.

În curând, a devenit pastorul unei biserici din Londra, iar în curtea acelei biserici în care John Newton a fost pastor încă există un epitaf pe care l-a scris chiar el însuși. Sună în felul următor: „Consacrat memoriei lui John Newton, cândva libertin, blasfemator și rob al sclavilor din Africa, dar reînnoit, purificat, iertat și desemnat să predice acea evanghelie pe care s-a străduit să o distrugă”.

Acum ce schimbă o astfel de viață? Ce poate schimba atât de puternic, atât de dramatic și atât de total pe cineva? Cum se întâmplă ca Pavel să poată spune în 1 Timotei 1: „Eram un hulitor, și un batjocoritor, dar Domnul m-a socotit vrednic de încredere și m-a pus în slujba Lui?” Cum se poate ca în 1 Corinteni capitolul 6 să spună că sodomiții, ucigașii, cei adulteri, curvarii și oamenii de felul acesta nu vor intra niciodată în Împărăția cerurilor și totuși să spună: „Și așa erați unii din voi, dar ați fost spălați și ați fost sfințiți?” Ce poate schimba atât de dramatic o viață?

Ei bine, răspunsul la această întrebare se găsește în acest al șaselea capitol din Romani, care ne vorbește despre transformarea totală a unei vieți prin mântuirea oferită în Isus Cristos. Isus Cristos poate schimba total o persoană din interior spre exterior.

În epistola către Galateni, de exemplu, există un verset foarte important. Dacă nu l-ați memorat, ar trebui să o faceți. Subliniați-l. Încercuiți-l în Biblie. Puneți un asterisc în dreptul lui. Galateni 2:20: „Am fost răstignit împreună cu Cristos; și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine; și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc prin credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine însuși pentru mine”. Ce adevăr măreț! „Am fost răstignit împreună cu Cristos; și trăiesc; dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine...”, un nou „eu”. Vechiul „eu” a dispărut, a murit; un nou „eu” trăiește, și este una cu Cristos.

În momentul în care credem în Domnul Isus Cristos, printr-un miracol divin, suntem răstigniți împreună cu El. Suntem îngropați împreună cu El. Murim în moartea Lui și apoi înviem într-o viață nouă. Suntem transformați, iar aceasta este tema pe care Pavel o dezvoltă în Romani 6, 7 și 8. Este rezultatul sfințirii.

Capitolul 5, ne vorbește despre justificare, despre rezultatul justificării - capitolul 5 ne spune că primul rezultat al justificării este siguranța. Avem siguranță în mântuirea noastră. Capitolul 6 ne spune că al doilea rezultat este sfințenia, un nou „eu”. Capitolul 7 ne spune în continuare că un alt rezultat al justificării este conflictul, și vom vedea asta când vom ajunge acolo.

Dar, deocamdată, ne uităm la faptul că, atunci când suntem răscumpărați, devenim o persoană complet nouă. Iar Dumnezeul care mântuiește, îl face sfânt pe cel mântuit. De aceea se spune în 1 Corinteni 1, versetul 2: „Bisericii lui Dumnezeu care este în Corint, către cei ce au fost sfințiți...”, hagios, sfinți, chemați să fie sfinți.

E puțin surprinzător să te gândești la corinteni ca fiind sfinți, nu-i așa? Este surprinzător că ei sunt numiți „cei sfinți”. Dar chiar și corintenii, cu toate problemele lor, cu toate eșecurile lor și cu toate păcatele lor, au fost totuși numiți „sfinți”, fiind făcuți sfinți în actul răscumpărării și al mântuirii.

Acum, de-a lungul primelor cinci capitole ale epistolei lui Pavel către Romani, el a prezentat ideea mântuirii prin har, prin credință, iar tema dominantă a tuturor acestora a fost harul lui Dumnezeu, harul supraabundent, astfel cheia tuturor a fost prezentată în 5:20. Am subliniat acest lucru data trecută: „Ba încă și Legea a venit pentru ca să se înmulțească greșeala. Dar unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult”. Cu alte cuvinte, minunatul har mântuitor al lui Dumnezeu prevalează asupra păcatului odios. Vorbim aici despre un triumf culminant al harului asupra păcatului.

Acestea fiind spuse, Pavel, ca orice învățător bun, anticipează o anumită reacție și, astfel, când intrăm în capitolul 6 versetul 1, întâlnim opozantul. Pavel știe că această întrebare va veni. Fără îndoială că a venit. Este foarte posibil să fi fost chiar unii care să fi spus acest lucru și în cetatea Roma.

Întrebarea este: „Ce vom zice dar? Să păcătuim mereu ca să se înmulțească harul?” Cineva va veni și va spune: Perspectiva ta asupra evangheliei, Pavel, duce la antinomism. Duce la nelegiuire. Tu mergi pe aici predicând acest tip de har și îi dezlănțui pe oameni. Pui de o parte frânghiile, le desfaci legăturile și le dai mai multă libertate decât trebuie să aibă. Nu poți predica chestia asta cu „harul pur”, altfel oamenii o vor lua razna și vor abuza de el”.

Astfel, Pavel anticipează că vor exista critici din partea unora care cred că aceasta este o învățătură prea libertină, și pot să vă spun că oricine predică cu adevărat Evanghelia lui Isus Cristos este de așteptat să fie acuzat de acest lucru pentru că, într-adevăr, harul este har. Acum, dacă un predicator nu a fost niciodată acuzat de acest lucru, este foarte probabil că predică legea, deoarece, dacă predici harul, cineva te va acuza că îi eliberezi pe oameni, că le oferi libertate [să păcătuiască]. Dacă ei pot păcătui și Dumnezeu îi va ierta oricum, atunci, de ce să nu mergi mai departe și să păcătuiești cât vrei? Asta va fi o întrebare pusă în mod inevitabil.

Oamenii care susțin faptul că îți poți pierde mântuirea aduc acest argument: „Ei bine, vrei să spui că poți să te duci și să faci orice vrei și Domnul te va ierta? Atunci ar trebui să păcătuim ca niște oameni fără minte și să-L lăsăm pe Dumnezeu să exercite tot harul pe care îl dorește.”

În felul acesta, opozantul își îndreaptă de fapt opoziția sau reacția către problema mântuirii prin har, iar asta ne aduce la această întrebare foarte importantă din capitolul 6: Poate un om să fie creștin și să continue să trăiască în aceeași relație cu păcatul pe care o avea înainte de a fi mântuit? Cu alte cuvinte, te schimbă mântuirea? Ați înțeles asta? Te schimbă mântuirea?

Unii oameni cred că mântuirea este doar o tranzacție. Dumnezeu o scrie și îți schimbă destinul final, dar nu te schimbă neapărat pe tine. Ceea ce vrem să spunem este că trebuie să se răspundă la întrebarea: „Te schimbă cu adevărat mântuirea? Sau putem continua să trăim în aceeași relație cu păcatul pe care o aveam înainte?” Și, așa cum am spus data trecută, unii oameni spun că mântuirea nu te schimbă și că poți fi cu adevărat mântuit și să continui să trăiești același mod de viață pe care îl aveai înainte. Această perspectivă este absolut străină de învățătura din acest capitol.

Să ne uităm la răspunsul lui Pavel din versetul 2: „Nicidecum”, mē genoito –nu, nu, nu, nu, niciodată, niciodată, nu se poate întâmpla, în niciun caz, imposibil, este cea mai puternică negație pe care o poate folosi. Iar mai apoi spune: „Iată motivul”, iar aici este cheia întregii secțiuni: „Noi care am murit față de păcat, cum să mai trăim în păcat?” Este un gând care îl tulbură. Care îl înfurie pe Pavel. Îi indignează simțul justificării. Gândul că am putea continua în păcat creează dezgust. „Cum noi cei care am murit față de păcat...” ,este înțelegerea corectă, „...noi cei care am murit față de păcat să mai trăim în păcat?” Este o contradicție fundamentală.

Așadar, un credincios, nu poate continua în aceeași relație cu păcatul. El nu poate trăi în aceeași robie în care a fost față de păcat. El nu poate continua să păcătuiască la același nivel, în aceeași măsură în care o făcea înainte de a fi mântuit. Trebuie să existe o transformare de bază, și asta e ceea ce v-am învățat pe tot parcursul epistolei către Romani. Au existat unele reacții interesante la unele dintre ele, dar nu poți fi mântuit și să nu fii schimbat, pentru că mântuirea presupune o transformare.

În Ioan 8:34, Isus le-a răspuns: „Adevărat, adevărat vă spun că oricine trăiește în păcat,” oricine continuă să săvârșească un păcat, oricine are ca model de viață săvârșirea păcatului, „este rob al păcatului”. Acum, ești tu, creștin fiind, încă robul păcatului? Ești încă în aceeași relație cu păcatul în care ai fost odată?

Uitați-vă la capitolul 6, versetul 18 și veți găsi răspunsul. “Și prin chiar faptul că ați fost izbăviți de sub păcat, v-ați făcut robi ai neprihănirii”. Acum, în mântuire, robia voastră se schimbă, din a fi legați de păcat deveniți legați de neprihănire. De la un mod de viață definit de păcat neîntrerupt și neîncetat, ești transformat într-unul care răspunde la neprihănire, e un principiu foarte important. Ai murit față de păcat.

Acest principiu este repetat din nou și din nou în Scriptură. Am vorbit despre el în detaliu data trecută, așa că nu voi insista asupra acestui aspect, dar dați-mi voie să subliniez că o persoană care este salvată este transferată din împărăția păcatului, din împărăția întunericului, din împărăția morții, de sub stăpânirea forțelor nelegiuirii, din lume. Noi am biruit lumea, se spune în 1 Ioan. Am fost eliberați din robia neîntreruptă și nesfârșită a lui Satan, Efeseni 2. Ați fost sub stăpânirea celui ce era domnul puterii văzduhului. Ați fost sub suveranitatea directă a conducătorului întunericului acestei lumi, dar ați fost eliberați de asta. Ați intrat într-o nouă dimensiune și, astfel, există o nouă viață - foarte, foarte important.

Acum, întrebarea fundamentală aici, țineți minte, preaiubiților, nu este în legătură cu faptele noastre păcătoase. Vom ajunge la asta. Este în legătură cu principiul păcatului ca principiu dominant care conduce și care înrobește viața. Acum, există doar două stăpâniri în termenii apostolului Pavel și, pentru a le vedea, tot ce trebuie să faceți este să vă întoarceți la capitolul 5 versetul 21. Și iată care este miezul gândirii sale: „Pentru ca după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot așa și harul să stăpânească dând neprihănirea ca să dea viața veșnică, prin Isus Cristos, Domnul nostru”.

Acum aveți doar doi monarhi - primul, păcatul; al doilea, harul. Și fiecare om din această lume se află sub stăpânirea unuia sau a celuilalt și nu este sub stăpânirea amândurora în același timp. Ori ești dominat de păcat, ori ești dominat de harul lui Dumnezeu. Fie te conduce păcatul, fie te conduce harul care lucrează neprihănirea și viața veșnică - păcatul care lucrează moartea sau harul care lucrează neprihănirea și viața. Atunci când erai pierdut, înainte de a-L cunoaște pe Cristos, era vorba de păcat. Iar acum când ești mântuit, harul este acela care lucrează neprihănirea și viața.

Așa că atunci când se spune în versetul 2: „Am murit față de păcat”, înseamnă că am murit față de stăpânirea păcatului; am murit față de domnia păcatului. Nu mai suntem în aceeași relație cu păcatul în care eram în trecut. Cetățenia noastră este în ceruri. Avem un nou stăpân. Așa cum se spune în capitolul 6, cu versetul 14 din Romani: „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu mai sunteți sub lege, ci sub har”, deci păcatul nu mai este stăpânul vostru.

Așadar, atunci când un om este mântuit, are loc o tranzacție foarte mare din punct de vedere juridic. Dumnezeu te declară neprihănit, dar are loc și o mare transformare. Ești scos de sub stăpânirea păcatului și plasat sub stăpânirea harului lui Dumnezeu care lucrează neprihănire și viață.

Acum, pentru a arăta validitatea acestui punct, avem argumentarea din versetele de la 3 la 14 - opozantul din versetul 1, răspunsul din versetul 2, argumentul de la 3 la 14, și deja am dezvoltat acest argument. Acum, dați-mi voie să trec în revistă prima parte așa cum am văzut-o deja.

În capitolul 6, versetul 3, găsim prima afirmație a argumentării. Acum, vă voi readuce la acest text pentru ca să puteți urmări desfăşurarea. Aici, Pavel spune: „Dați-mi voie să vă arat ce înseamnă să fi murit față de păcat”. În primul rând, suntem botezați în Cristos: „Nu știți, că toți câți am fost botezați în Isus Cristos am fost botezați în moartea Lui?”

Așadar, primul lucru pe care trebuie să-l vedem în prima parte a versetului este că am fost botezați în Cristos. Cu alte cuvinte, atunci când ești mântuit, ideea de botez este aceea de a te scufunda. Ai fost literalmente scufundat în Isus Cristos. În mod evident, acest lucru este simbolizat în exterior de botezul prin scufundare, dar el nu vorbește despre botez aici. El vorbește despre realitatea unei uniri vii și apropiate cu Isus Cristos. Ați fost scufundați în Cristos. Aș putea petrece săptămâni întregi doar vorbind despre ce înseamnă să fii una cu Cristos. Sunt atât de multe, foarte multe texte din Scriptură care spun că suntem puși în comuniune cu El în toate sensurile. Este pur și simplu un gând monumental și incomprehensibil, de neînţeles.

De exemplu, există un sens în care chiar ne putem identifica cu El în ceea ce privește nașterea Sa din fecioară, pentru că El a fost născut din Duh, și noi suntem născuți din Duh. Și, cu siguranță, ne putem identifica cu El în tăierea Sa împrejur. El a fost tăiat împrejur în ziua a opta, iar atunci când a fost tăiat împrejur, asta a însemnat o punere a Sa sub autoritatea legii, deoarece El venise să-i răscumpere pe cei care erau sub lege.

Și, într-un sens, noi participăm la tăierea Sa împrejur. În Coloseni 2:11: „În El ați fost tăiați împrejur nu cu o tăiere împrejur făcută de mână, ci cu o tăiere împrejur a lui Cristos, în dezbrăcarea de trupul poftelor firii noastre pământești”. Cu alte cuvinte, Cristos a fost pus deoparte. El a fost curățit, ca să spunem așa, iar noi, identificându-ne cu El, suntem curățiți în El.

Există un sens în care noi ne putem identifica și cu botezul Lui, căci și noi am fost botezați de Duhul lui Dumnezeu. Într-un anumit sens, ne putem identifica cu suferințele Sale, căci purtăm în trupurile noastre semnele lui Isus Cristos. Cunoaștem părtășia suferințelor Sale. Suntem uniți cu El în viața Sa. Suntem uniți cu El în asemănarea Sa veșnică și glorioasă, deoarece suntem făcuți după chipul Său și ne conformăm tot mai mult cu acest chip, până când într-o zi vom fi asemenea Lui, pentru că Îl vom vedea așa cum este.

Așa că, există un sens al unirii noastre cu Cristos pe care am putea să îl studiem separat timp îndelungat, chiar foarte mult timp. Presupun că ar putea fi rezumat, cred că în Evrei 2:11: „...Lui nu Îi este rușine să ne numească frați”. Nu Îi este rușine să Se identifice cu noi - ce minunat! Așadar, în primul rând, când ai devenit creștin, ai fost unit cu Isus Cristos.

Acum, al doilea punct care este subliniat aici este că suntem identificați prin Cristos în moartea și în învierea Sa. În versetul 3 citim că am fost botezați în moartea Lui, iar în versetul 4: „Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morți prin slava Tatălui, tot așa și noi să trăim o viață nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El, printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El și printr-o înviere asemănătoare cu a Lui.”

Observați cuvântul ”asemănătoare” de aici. Noi nu am murit fizic. Și de fapt, nici nu am înviat fizic, ci în ceva „asemănător”. Cu alte cuvinte, s-a întâmplat în așa fel încât am fost identificați în moartea și învierea Sa din punct de vedere spiritual. Noi nu am murit de fapt, ci suntem în asemănarea morții Sale, în asemănarea învierii Sale.

Și, așa cum am văzut data trecută, ideea spirituală aici este aceasta - că atunci când ai venit la Cristos și ai crezut în El, imediat, printr-o minune divină, ai murit. Viața ta veche a murit, iar tu ai înviat pentru a trăi o viață nouă. Este de-a dreptul ceva extraordinar. El face o precizare despre faptul că Cristos a fost îngropat - în versetul 3 se spune că a murit, iar apoi în versetul 4, „...am fost îngropați împreună cu El...”, îngroparea fiind dovada morții. Când Cristos a fost îngropat - această îngropare a fost dovada că era cu adevărat mort și, într-un fel, când suntem îngropați cu El, se afirmă că am murit cu adevărat.

Acum, ce spune? Spune că nu mai există „vechiul tu”; nu mai există „vechea natură”. Acum, știu că unii oameni nu pot înțelege asta, pentru că au fost învățați toată viața că există o natură veche și una nouă, că natura veche este un câine negru, iar cea nouă este un câine alb, și oricăreia dintre ele îi vei spune „Atacă!” ea va fi cea care va câștiga.

Acum, poate că ați auzit acest tip de teologie, dar esența a ceea ce spune el aici este că nu mai există „vechiul tu”. Ai fost atât de mort încât ce ai obținut? Îngroparea. Și ce a ieșit din acel mormânt: „...și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu...” Care „eu?” Vechiul „eu”. E un nou „eu”, dar nu e vechiul „eu”. Despre ce fel de nou „eu” este vorba? Este vorba despre „Cristos care trăiește în mine”. Este un nou „eu”.

Acum, oameni buni, nu avem de-a face cu experiența încă. Nu avem de-a face cu lucruri practice. Avem de-a face cu termeni. Avem de-a face cu încercarea de a înțelege realitatea răscumpărătoare, iar asta este important, altfel nu am găsi așa ceva în Scriptură. Așadar, „am murit față de păcat”. Cum? „Am fost îngropați în moartea Lui, și am înviat ca să trăim o viață nouă”. Ce mare adevăr!

Să mergem acum la al treilea punct și să reluăm de unde am rămas data trecută. Acest lucru este foarte interesant. Un al treilea punct în gândirea progresivă a lui Pavel este că trupul păcatului a fost nimicit. Acum, acest lucru este într-adevăr dificil pentru unii oameni, dar priviți versetul 6, foarte simplu: „Știm bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în așa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului. Căci cine a murit de drept este izbăvit de păcat”.

Acum, cel de-al treilea punct din raționamentul său este că trupul păcatului a fost distrus, ca să mă exprim în limbajul folosit în traducerea King James. Dar, haideți să ne uităm la acest verset, versetul 6. „Știm bine...” Ce înseamnă asta? Această expresie, este un apel la cunoașterea comună. „Cu toții știm acest lucru”. Nu este interesant cum, iată-ne aici, 2000 de ani mai târziu, și cei mai mulți dintre noi nu știu cum stau lucrurile?

Adică, o parte din problema creștinilor care nu sunt în stare să trăiască viața creștină așa cum ar trebui trăită este că nu știu cine sunt. Vreau să spun, cunosc un pastor care le spunea oamenilor când urmau să se căsătorească: „Faceți un duș împreună, ca să vă cunoașteți mai bine și nu vă faceți griji în legătură cu păcatul, pentru că, vedeți, asta este vechea voastră natură. Și ce veți face? Vechea voastră natură își va face oricum treaba, pentru că așa este vechea voastră natură”. Oh? Dar oare ce natură veche? Te referi la cea care este moartă și îngropată?

Vedeți, dacă aveți o astfel de perspectivă dualistă, atunci puteți scuza tot felul de lucruri. Rezultatul a ceea ce credea acest om era că nu există disciplină în biserică, deoarece atunci când oamenii fac rău, aceasta ține pur și simplu de vechea natură. Dar oare ce ai de gând să faci cu vechea natură? Ea își va face oricum treaba. Mulți cred că pasajul din Evrei se aplica la vremea actuală, fără vreo pedeapsă pentru credincioși. De ce ar pedepsi Domnul firea veche? Nu o poate corecta. Nu poți face nimic în legătură cu ea, iar ea este încă acolo, așa că este inevitabil să nu-și arate fața ei urâtă.

Și nu pot exista înăuntru vostru, două lucruri, care se bat cap în cap, pentru că el spune aici că este ceva ce știm bine. Poate că pe vremea aceea această perspectivă era mai răspândită decât acum. „Știm bine...”, el face apel la cunoașterea comună a credincioșilor, inclusiv a celor din Roma. Acest lucru este fundamental pentru înțelegerea răscumpărării noastre. Este absolut fundamental.

Și ce are în vedere această cunoaștere? Sunt trei realități pomenite în versetul 6 – sunt extraordinare! Realitatea numărul unu: „...omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El...” Omul nostru cel vechi este răstignit împreună cu El. Acum, omul vechi nu este doar rănit. Ci este mort. Asta spune Pavel.

Poate spui: „Ei bine, dar ce este „omul cel vechi?”. Ce este „omul cel vechi?“ Ei bine, aș vrea să aflați ce este „omul cel vechi“. Știți, ori de câte ori vreau să știu unul dintre acești termeni pe care nu-i pot înțelege, mă uit prin Biblie până îl găsesc și de obicei apare. Se întâmplă ca acesta să apară în Efeseni 4:22, iar aici este o definiție a omului vechi. Iată ce spune Efeseni 4:22: „Să vă dezbrăcați de omul cel vechi, care se strică după poftele înșelătoare”. Ce este „omul cel vechi?” Ce este acesta? Ce anume? Vechiul mod de viață. Cum este acest mod de viață? Continuați să citiți. „...care se...”, ce? „...se strică”.

Ce este atunci „omul cel vechi“? Este eul tău vechi, stricat, eul tău neregenerat. Iată ce este. Și este pus în contrast aici în versetul 24: „...și să vă îmbrăcați în omul cel nou...”. Ce este „omul cel nou”? “...care este făcut după chipul lui Dumnezeu,...”, cum? „...de o neprihănire și sfințenie pe care o dă adevărul”.

Acum, ce ești tu? Ești şi omul cel vechi și omul cel nou care se luptă între ei? Nu veți găsi niciodată așa ceva în Biblie. Vă luptați între natura veche și natura nouă? Nu. V-ați dezbrăcat de omul vechi. Și v-ați îmbrăcat în omul nou. „Omul cel vechi se strică după poftele înșelătoare, după felul vostru de viață de odinioară. Omul cel nou este făcut de o neprihănire și o sfințenie pe care o dă adevărul”. Ca să mă exprim în termenii folosiți de Pavel către corinteni: „Dacă este cineva în Cristos, este”, ce? „...o făptură nouă...” Acesta este vechiul eu.

Acum întoarceți-vă la capitolul 6 din Romani. Oh, așteptați puțin! Mai rămâneți la Efeseni. Vreau să fac câteva comentarii, pentru că unii dintre voi poate că vă uitați în jur întrebându-vă despre câteva lucruri. Tocmai m-am gândit la asta. Probabil că ar trebui să clarific niște lucruri acolo.

Uneori, pasajul din Efeseni, în care se spune în versetul 22 că trebuie să vă dezbrăcați de felul vostru de viață din trecut, de omul cel vechi, este văzut uneori ca o poruncă. Iar pentru unii oameni, pare că Pavel s-ar adresa aici, vouă, creștinilor: „Acum, voi, creștinilor, dați-i drumul și lepădați-vă de acel om vechi. Mergeți mai departe și lăsați deoparte acel mod de viață de dinainte, acel om vechi!”

Dar vedeți, în capitolul 6 din Romani, se spune că omul vechi este deja mort. Deci, cum le armonizăm? Păi, se potrivește bine în context dacă observăm infinitivul de aici, din versetul 22 „a se dezbrăca”, și infinitivul din versetul 24 „a se îmbrăca”, ca ceea ce John Murray numește „infinitive de rezultat”, și nu este singurul în acest sens. El traduce aşa: „Astfel, în ce privește modul de viață din trecut, v-ați dezbrăcat de omul cel vechi”, astfel încât nu este o poruncă, ci o constatare de fapt.

Episcopul Handley Moule, cu mult timp în urmă, a tradus acest verset astfel: „Ați fost învățați în Cristos cu privire la faptul că omul vostru cel vechi a fost dat la o parte”. Martyn Lloyd-Jones îl traduce astfel: „Nu continuați să trăiți ca și cum ați fi încă acel om vechi, pentru că acel om vechi a murit. Nu continuați să trăiți în continuare ca și cum el ar fi încă acolo”. Aceasta este ideea.

Și cred că facem dreptate limbii originale și îl facem pe Pavel consecvent atunci când vedem acest lucru nu ca pe o poruncă, ci ca pe o constatare. El spune: „Voi” - în versetul 20 – „n-ați învățat așa pe Cristos. Nu ați fost învățați așa de la Cristos pentru a continua în păcatul vostru. Voi v-ați dezbrăcat de omul cel vechi (vechiul mod de viață), și v-ați îmbrăcat cu omul cel nou”.

Dar chiar dacă vrei să te lupți până la moarte pentru faptul că în acest pasaj ar fi vorba despre o poruncă, asta nu face decât să înfrumusețeze realitatea anterioară că, dacă este adevărat că, într-adevăr, te-ai dezbrăcat de sinele vechi, dacă ai văzut de fapt moartea omului vechi, atunci, cu siguranță, în practică, ar trebui să trăiești o viață nouă. Și vom vorbi mai mult despre asta în viitor, dar mă simt confortabil cu faptul că aici Pavel face de fapt declarații.

Uitați-vă la Coloseni 3 cu 9 și 10, pentru că aici este lucrul care pentru mine este foarte convingător în ceea ce privește interpretarea corectă a pasajului din Efeseni. Coloseni este o carte paralelă unde se tratează într-un sens paralel câteva subiecte comune cu cele din Efeseni. Știți asta dacă ați citit cele două cărți. Ele chiar sunt paralele, iar în Coloseni 3:9 citim: „Nu vă mințiți unii pe alții, întrucât v-ați dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui și v-ați îmbrăcat cu omul cel nou”. Aceasta este o declarație de referință care definește un creștin - din moment ce ai devenit unul.

Acum, să ne întoarcem la Romani 6:6 și să vedem dacă e ceva ce nu corespunde. Ne-am dezbrăcat deja de omul cel vechi. De ce? Romani 6:6: „Știm bine...”, e vorba despre ceva cunoscut de toți, „...că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El”. Acum, dați-mi voie să aduc un alt gând în acest loc. Cuvântul „vechi” în limba engleză ar putea proveni de la două cuvinte grecești: archaios, de la care avem cuvântul „arhaic”, sau palaios. Archaios înseamnă „vechi din punct de vedere temporal”. Palaios înseamnă „vechi din punct de vedere al utilizării”. Iar palaios este folosit aici, vechi în sensul că este uzat, inutil, bun de aruncat la groapa de gunoi, la fier vechi, e bun pentru a fi aruncat. În sensul acesta, cam așa este omul vechi, este omul inutil, omul nefolositor, omul nepotrivit, omul potrivit doar pentru grămada de fier vechi, e omul ce ne-a caracterizat înainte de mântuire, când am fost condamnați, blestemați, depravați, neregenerați, inutili.

Deci, ce este „omul cel vechi”? Este natura neregenerată. Ea este descrisă pentru noi în capitolul 5. Este omul adamic. Capitolul 5 versetul 12 spune că: „După cum printr-un singur om a intrat în păcatul lume și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit”. Și apoi, în versetul 14, „...moartea a domnit de la Adam până la Moise...”. Din punctul de vedere al capitolului al cincilea, Adam a fost identificatorul celor ce trăiau în păcat. A fi în Adam însemna a fi în păcat. A fi în Cristos însemna a fi în har.

„...căci după cum în Adam, toți...”, ce? „...au murit, tot așa și în Cristos toți...”, ce? „...vor fi aduși la viață”. Deci este vorba de omul vechi, de natura adamică, de natura neregenerată, de natura veche, dacă vă place acest termen. „Ceea ce am fost în Adam”, este vechiul ego din Galateni 2:20. „Am fost răstignit împreună cu Cristos, și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu”, nu vechiul „eu”, ci noul eu.

Iar pe ce insistă Pavel în acest text, și este relevant pentru doctrina sa despre justificare, este că atunci când o persoană este răscumpărată, există o ruptură. Există o despărțire completă, cu o disecție completă a persoanei dacă vreți, de vechea natură păcătoasă. Nu este un proces. Este o realitate deja finalizată. Și a presupune că omul vechi a fost răstignit dar el încă mai trăiește sau, așa cum spun unii, a fost răstignit, dar a și înviat din mormânt împreună cu noi, înseamnă a contrazice întregul argument adus de Pavel în cele spuse.

Omul nostru cel vechi a fost răstignit, omul nostru cel vechi nu este pe cale să fie răstignit. Unii oameni umblă de colo-colo spunând: „Încerc să îl răstignesc pe omul cel vechi”. Vă pierdeți timpul, oameni buni. Omul cel vechi a fost deja răstignit. Sunteți o făptură nouă.

Acum, dați-mi voie să adaug următorul lucru. Sunteți o făptură nouă, dar sunteți o făptură nouă care încă nu este perfectă – care nu este încă perfectă - dar totuși sunteți o făptură nouă. Omul vechi este omul neregenerat. Omul nou este omul regenerat. Sunteți un singur om nou. Omul vechi a încetat să mai existe. Asta spunea Griffith Thomas, un comentator care a explicat asta acum câțiva ani.

Deci este clar că, prin toate aceste afirmații, justificarea sau mântuirea este foarte importantă, oameni buni. Ea provoacă o schimbare radicală în natura unei persoane. Așa că, atunci când vine cineva și trăiește în aceeași veche relație cu păcatul, sub aceeași veche tiranie a păcatului, cu același vechi stil de viață, indiferent de ceea ce pretinde, adevărul este că, dacă nu a avut loc o schimbare radicală demonstrabilă în realitatea a ceea ce este, atunci nu a fost răscumpărat. Este foarte important. Este un adevăr fundamental. Omul vechi, natura păcătoasă, a murit și s-a născut o nouă natură sfântă.

Acum, să ne uităm la o a doua realitate - orice ni s-a părut dificil în acest pasaj nu a fost chiar așa – am dreptate? Adică, este destul de evident. A doua realitate, acum că omul cel vechi este răstignit, se spune că trupul păcatului poate fi nimicit. Acum, la ce se referă asta? Aici chiar intrăm în profunzime din punct de vedere teologic, oameni buni. Țineți-vă bine aici.

„Pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui”. „La ce se referă? Vrei să spui că atunci când am devenit creștin, trupul păcatului a fost distrus?” Ei bine, asta este ceea ce spune. Tu zici: „Eu nu cred că sunt creștin. Adică, nici măcar nu știam ce este păcatul înainte de a fi mântuit. Acum, că sunt mântuit, tot ce văd este păcatul. Ce vreți să-mi spuneți prin asta? Vreți să spuneți că ar trebui să fiu perfect?”

Ei bine, să vedem ce vrea să spună. „Pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui”. Acum, Pavel concepe păcatul ca fiind asociat cu trupul. Adică, e ceva evident. Dacă îi urmăriți argumentul până la capitolul 8, el vorbește despre asta în capitolul 8 versetul 10: „Și dacă Cristos este în voi, trupul vostru, da, este supus morții din pricina păcatului”. Versetul 11: „Și dacă Duhul Celui ce a înviat pe Isus din morți locuiește în voi, Cel ce a înviat pe Cristos Isus din morți va învia și trupurile voastre muritoare, din pricina Duhului Său care locuiește în voi”.

În capitolul 8, vorbește cu siguranță despre un trup muritor, un trup fizic. Și face aici o legătură între trup și păcat. În versetul 13, el spune: „Dacă trăiți după îndemnurile trupului, veți muri, dar dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului”, care par a fi fapte păcătoase, „veți trăi”. În versetul 23, el spune: „Și nu numai firea, ci și noi înșine, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi și așteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru”. Cu alte cuvinte, ne confruntăm cu faptul că, atâta timp cât suntem în acest trup, avem o problemă cu păcatul. Așadar, trupul este legat de păcat în gândirea lui Pavel, nu doar în Romani 8, ci și în multe alte locuri.

Dați-mi voie să spun, pentru a economisi cât mai mult timp în a urmări punctele de vedere ale tuturor, că expresia „trupul păcatului” este văzută cel mai bine ca referindu-se la umanitatea noastră sub stăpânirea și controlul absolut al păcatului, înțelegeți? Ca fiind condiționată și controlată de păcat. Este, aparent, un genitiv de posesie. Trupul unei persoane înainte de mântuire este cu totul și în totalitate în posesia naturii păcătoase.

Așadar, aveți omul cel vechi care controlează trupul, iar prin „trup” nu cred că vorbim neapărat doar despre corpul fizic, ci cred că vorbim despre umanitate care, desigur, se manifestă prin intermediul trupurilor noastre fizice. Și în felul acesta, datorită unirii noastre în moartea lui Cristos, trupul credinciosului nu mai este în stăpânirea păcatului, nu mai este controlat, condiționat și dominat exclusiv de păcat. Iar eu cred că asta are în vedere Pavel.

Încerc să acopăr o mulțime de lucruri, iar mintea mea este plină de ele. Sper să nu uit niciunul. Dar îmi vine în minte 1 Corinteni 6, cu versetul 19: „Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi, și pe care l-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu mai sunteți ai voștri, căci ați fost cumpărați cu un preț. Proslăviți dar pe Dumnezeu în trupul vostru”.

Și lucrul acesta este prezentat într-un text despre curvie, în care spune: „Uite, trupul tău nu mai este sub stăpânirea păcatului. Nu mai este condiționat și absolut deloc controlat de principiul păcatului, așa că nu vrei să cedezi în fața păcatului, pentru că trupul tău este acum sub stăpânirea Duhului Sfânt”.

Cred că este același lucru la care se gândește Pavel mai târziu, în Romani, capitolul 12, unde subliniază faptul că trebuie să aducem trupurile noastre ca jertfe vii, sfinte și plăcute lui Dumnezeu, ca un act de închinare duhovnicească. Așadar, cred că cel mai bun mod de a vedea acest lucru - unii comentatori consideră că trupul reprezintă materia păcatului - eu înclin oarecum spre ideea că el se referă aici la faptul că omul nostru vechi a fost răstignit, fapt care, drept consecință, a distrus stăpânirea păcatului asupra firii omenești. Asta nu înseamnă că acum se are în vedere că trupul ar fi în orice situație rău și doar rău. Acest lucru nu este adevărat. Eu nu văd asta.

Eu văd trupul ca pe un potențial bun. Pentru că altfel cum ar putea fi oferit lui Dumnezeu ca jertfă? Cum altfel ar putea fi oferite trupurile noastre pentru a fi folosite de El? Dar în umanitatea (firea) noastră, înainte de a fi mântuiți, păcatul a stăpânit în totalitate, a avut control total.

Poate spui: „Ei bine, acum că sunt mântuit, care este problema?” Păcatul nu mai deține controlul. Păcatul nu mai este la cârmă (tiranul). El nu mai conduce toate acțiunile. Nu mai este suveran. Nu mai ești robul lui și de aceea este atât de neînțelept să păcătuiești - pentru că nu trebuie să o faci, înțelegi. Stăpânirea este nimicită.

În capitolul – mai bine, dați-mi voie să păstrez asta. Nu vreau să dezvălui prea multe. Totuși, vă voi spune - Romani 7:23. Trebuie să vă spun. Mă delectez clasificând toate astea în mintea mea. Pavel se uită la trupul său. Și zice: „Văd în mădularele mele, o altă lege care se luptă împotriva legii primite de mintea mea și mă ține rob legii păcatului, care este în mădularele mele”. Ce vrea să spună cu expresia asta? „Păcatul care este în mădularele mele”.

Apoi, înapoi în versetul 18: „Știu că în mine (adică în trupul meu) nu locuiește nimic bun...”. În ambele cazuri, cred că se uită la umanitatea sa. Este vorba de umanitatea lui. În mod natural, în acea umanitate, există potențialul pentru rău și păcat. Există instincte. Există înclinații. Există înclinații care devin capete de pod pentru atacul vrăjmașului de a ne conduce în păcat.

Așadar, cred că, în terminologia lui Pavel, trupul este practic capul de pod. Este vehiculul prin care se manifestă păcatul. Și astfel, persoana neregenerată, în umanitatea sa, este stăpânită în totalitate de păcat.

Dați-mi voie să o spun altfel. Un om neregenerat nu poate face nimic cu adevărat bun. Așa cum v-am spus acum câteva luni, poate face „rău-bun”, dar nu și „bine-bun”. Cu alte cuvinte, el poate face un bine uman care nu este bun în ochii lui Dumnezeu. Acesta este un „rău-bun”, dar nu poate face un „bine-bun”, adică o bunătate care nu este numai bună, în măsura în care ajunge la oameni, ci este bună în măsura în care ajunge la Dumnezeu, pentru că motivul este acela de a-L glorifica pe El, iar puterea se găsește în puterea Duhului lui Dumnezeu. Așadar, atunci când devii creștin, conform versetului 6, acea tiranie dominantă a păcatului asupra trupului este ruptă și se naște un nou agent de control.

Întoarceți la versetul 16 din Romani 6. „Nu știți că, dacă vă dați robi cuiva, ca să-l ascultați, sunteți robi aceluia de care ascultați, fie că este vorba despre păcat care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare care duce la neprihănire”.

Acum, dintr-odată, v-ați predat lui Dumnezeu, și Dumnezeu este stăpânul, Dumnezeu este conducătorul. Versetul 17: „Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru că după ce ați fost robi ai păcatului, ați ascultat acum din inimă de dreptarul învățăturii, pe care ați primit-o, și prin chiar faptul că ați fost izbăviți de păcat, v-ați făcut robi ai neprihănirii”. Vedeți, aveți un nou monarh. Aveți un nou stăpân. Aveți un nou conducător. Păcatul nu mai este factorul de control absolut.

Galateni 5:24: „Cei ce sunt ai lui Cristos Isus și-au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei”. Ați înțeles asta? Acum, aici este vorba despre o afirmație pozițională. Are efecte practice pe care le vom vedea pe parcurs, dar eu încerc pur și simplu să vă spun cine sunteți, chiar acum. Puțin mai târziu vom privi la felul în care ar trebui să ne comportăm. Dar firea pământească a fost omorâtă în ceea ce privește domnia sa, în ceea ce privește stăpânirea sa, nu neapărat - sunteți pregătiți pentru asta? - în ceea ce privește prezența sa.

Martyn Lloyd-Jones obișnuia să prezinte o ilustrație în acest sens. El spunea că erau două câmpuri cu un mic drum în mijloc și că toată viața lui, înainte de a-L cunoaște pe Cristos, a trăit într-o parte a câmpului. Satan era forța dominantă în acel câmp, iar Satan a fost acela care l-a condus, care i-a dictat și i-a spus ce să facă, iar umanitatea lui, firea și trupul lui au fost folosite pentru păcat. După care, prin harul lui Dumnezeu, el a trecut în noul câmp. Iar acel câmp se află sub stăpânirea Domnului Isus Cristos și este controlat de dreptate și de sfințenie, și El este noul conducător și noul monarh.

Însă, a spus el: „Întotdeauna îmi este greu pentru că îl aud pe Satan de peste drum cerându-mi să fac tot felul de lucruri. Și, deși nu mă aflu sub stăpânirea lui, are un mod foarte inteligent de a mă face să fiu interesat de ceea ce îmi cere să fac”. Nu există o tiranie reală acolo, dar ea vine la noi în termeni ademenitori și, adesea, deși nu este necesar să o facem, cădem pradă aceluiași lucru de care am fost eliberați. Și vom vorbi despre cum să ne ocupăm de asta când vom ajunge la partea practică.

Acum, observați din nou, în versetul 6, trupul păcatului este distrus. “Distrus” este probabil o alegere proastă de termeni, deoarece ne dă ideea că poate natura păcătoasă a fost eradicată. Katargeō a fost folosit de unii cu referire la eradicarea naturii păcătoase. Cu alte cuvinte, nu mai păcătuiești niciodată după ce ești mântuit. S-ar putea să faci greșeli, dar acestea sunt diferite.

Termenul apare de 27 de ori în Noul Testament, însă doar utilizarea sa în Romani ne-ar ajuta să înțelegem mai bine ce vrea să spună. De exemplu, în Romani 3:3 - nu trebuie să întoarceți acolo. Doar ascultați și urmăriți ideea. În Romani 3:3, el vorbește despre apostazia lui Israel. Pavel spune: „Oare necredința lor va nimici credincioșia lui Dumnezeu?” Aici, katargeō se referă la ceva “fără efect”. Nu poate însemna „distrus”, pentru că nimic nu poate distruge credința lui Dumnezeu.

Din nou, după ce a prezentat un caz magnific în ce privește doctrina harului, Pavel spune, în capitolul 3: „Deci prin credință desființăm noi legea? Nicidecum: noi întărim legea”. Și, din nou, nu se putea traduce: „Distrugem noi legea?”. Legea este veșnică și nu poate fi distrusă de niciun om. În Romani 4:14, se spune: „Căci dacă moștenitori sunt cei ce se țin de lege, credința este zadarnică și făgăduința este nimicită”. Și, bineînțeles, promisiunea lui Dumnezeu nu ar putea fi niciodată distrusă cu adevărat.

Cuvântul ar fi mai bine tradus, în pasajele pe care tocmai vi le-am citit, „fără efect”. Ideea este că aici trupul păcatului își pierde stăpânirea. Își pierde total controlul. Cred că, în capitolul 7 - îl vedeți în versetul 2? „Femeia măritată este legată prin Lege de bărbatul ei cât vreme trăiește el. Dar dacă-i moare bărbatul, ea este dezlegată...” Și aici este folosit același cuvânt [în textul original]. Asta nu înseamnă că este distrusă. Ci înseamnă că este eliberată de autoritatea soțului. El este mort.

Așadar, acest cuvânt, potrivit lui Thayer, înseamnă “a face inactiv, inoperant, a lipsi de putere”. Îmi place traducerea – „a face să fie fără efect, a lipsi de influență sau putere, a face să nu mai aibă efect, a face să nu mai fie nimic”. Ceea ce spune expresia asta este că trupul păcatului este lipsit de puterea sa dominantă, de puterea sa de control. Cred că, într-adevăr, Phillips a tradus bine gândul și intenția versetului: „Să nu uităm niciodată că sinele nostru vechi a murit împreună cu El pe cruce, pentru ca tirania păcatului asupra noastră să fie înfrântă”.

Haideți să mergem la cea de-a treia realitate. Prima realitate este aceea că omul cel vechi a fost răstignit. A doua realitate este că trupul păcatului este dezbrăcat de puterea lui sau tirania păcatului este făcută fără efect. „În așa fel ca...”, este al treilea „ca” aici, „...de acum înainte să nu mai fim robi ai păcatului”. Aceasta este o realitate, nu o cerere, oameni buni. Acesta este o realitate. Nu vom mai sluji păcatului.

Nu spune că nu vom mai păcătui, dar nu mai este ceva obișnuit. Nu trebuie să mai păcătuiești. Dacă ești neregenerat, ce trebuie să faci? Să păcătuiești. Chiar și cel mai bun lucru pe care l-ai putea face, conform cu Isaia, neprihănirea pe care ai considera-o ca fiind cel mai bun lucru pe care îl faci cum este? Ca o haină murdară.

Astfel că tirania păcatului a avut stăpânire totală, dar în răstignirea lui Cristos și moartea noastră împreună El, omul vechi moare. Trupul păcatului este făcut inoperant în ceea ce privește tirania sa și de acum înainte nu mai suntem sub robia păcatului, douleuō, a fi înrobit, a fi sclav, a fi rob. Nu mai suntem sclavii robiei păcatului, și asta v-am citit mai devreme în 6:17 și 18 - 18 în special: „Am fost izbăviți de păcat și am fost făcuți robi ai neprihănirii”.

Acum, puterea care controlează viața noastră sunt harul, evlavia, neprihănirea și sfințenia, iar Pavel reafirmă motivul pentru aceasta în versetul 7: „Căci cine a murit de drept, este izbăvit de păcat”. Cel care a murit este eliberat de păcat. Din nou, nu este vorba atât de mult de ideea că suntem morți. Este ideea că: „noi, suntem cei care am murit”, la timpul aorist în greacă - noi, cei care am murit, suntem eliberați de păcat, iar aceasta este întreaga idee pe care o subliniază. Suntem eliberați de tirania păcatului.

Acum, dați-mi voie să spun că, în acest moment, nu înseamnă că am fost eliberați din nou de prezența păcatului. Păcatul este încă în jurul nostru și, atâta timp cât umanitatea noastră este acolo, atâta timp cât firea noastră este acolo, va trebui să ne luptăm cu ea. Atâta timp cât încă mai putem auzi vocea lui Satan strigând de pe câmpul de peste drum și atâta timp cât încă mai avem unele dintre acele vechi aplecări și înclinații umane, vom avea unele probleme. Dar ideea lui aici este că, dacă am murit împreună cu Cristos, păcatul nu mai domnește, nu mai stăpânește peste noi. Este un adevăr foarte, foarte important.

Și cred că voi adăuga aici ca o notă de subsol, acesta este motivul pentru care, dacă un creștin ajunge să păcătuiască, el este responsabil, deoarece păcatul nu mai are stăpânire asupra lui. Unu Petru 4, doar ca să-l aducem pe Petru în peisaj pentru a vă face să înțelegeți că el a prezentat același lucru: „Astfel, deoarece Cristos a pătimit în trup, înarmați-vă și voi cu același fel de gândire. Căci cel ce a pătimit în trup a sfârșit-o cu păcatul”. Așadar, Petru ne aliniază cu moartea lui Cristos și spune de fapt că fiind răstignit împreună cu Cristos, ai sfârșit-o cu păcatul, că în vremea care mai rămâne, nu mai trebuie să trăiești după fire, după poftele oamenilor, ci după voia lui Dumnezeu. Din nou, Petru spune, 1 Petru 4:1 și 2, că stăpânirea și robia păcatului au fost nimicite.

Acum, ar fi potrivit să ne uităm ca la o notă de subsol la Romani 7:20 pentru un moment. Ce se întâmplă atunci când păcătuiești? Cine este vinovat? Ascultați asta: „Și dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta”.

„Bun, dar ce vrei să spui?” Nu este vorba de noul „eu”. Nu este „persoana nouă”, „omul nou”, „ființa nouă”, „noua creație”. Dar despre cine este vorba? Despre păcatul care a locuit în mine. Noul „eu” a fost eliberat de păcat. Noul „eu” este o făptură nouă. Noul „eu” este acea natură divină extraordinară, așa cum o numește Petru, sădită în viața credinciosului. Noul „eu” este Cristos în tine, care este viața lui Dumnezeu și sufletul omului.

Nu se referă la natura nouă ca fiind cea care păcătuiește. Ci se referă la păcatul care este în jurul ei, care înconjoară acel nou „eu”, este vorba despre acea fire care este acolo și care încă devine cap de pod, numai că noi nu suntem nevoiţi să mai păcătuim pentru că stăpânirea este nimicită. Aceasta este esența. Un om îndreptățit este eliberat de sub păcat.

Acum, să ne uităm la un al patrulea principiu, foarte rapid. Este unul foarte simplu, un al patrulea principiu. Primul principiu, suntem botezați în Cristos; în al doilea rând, suntem botezați în moartea și învierea lui Cristos; în al treilea rând, trupul păcatului este dezbrăcat de puterea lui, e făcut inoperant sau nu mai deține controlul. Și acum, dați-mi voie să vă prezint un al patrulea principiu. Moartea lui Cristos a fost o moarte pentru păcat. Moartea lui Cristos a fost o moarte pentru păcat.

Acum, țineți-vă bine, oameni buni - versetul 8. Aici este un fel de rezumat a ceea ce s-a spus: „Acum, dacă suntem - dacă am murit”, aceeași idee, de fapt, „dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom trăi împreună cu El”. Întrucât știm despre Cristos cel înviat din morți că nu mai moare; moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. Fiindcă, prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat...”, de câte ori? O dată pentru totdeauna și viața pe care o trăiește – o trăiește pentru Dumnezeu.

Acum, aici, în versetul 8, pentru început, aveți aceleași idei pe care le avem în versetul 3 și în versetul 5. Am murit împreună cu Cristos și acum am înviat la o viață nouă împreună cu Cristos. Aceasta este o certitudine. El spune: „Credem că vom și trăi împreună cu El”, iar timpul viitor nu cred că se referă la cer. Ci cred că indică o certitudine - de aici și de acum până în veșnicie în ceruri. Noi participăm la aceeași viață sfântă pe care Domnul nostru o trăiește acum și în veci.

Apoi, versetul 9, din nou, construind pe același gând: “Întrucât știm despre Cristosul înviat din morți, că nu mai moare; moartea nu mai are nicio stăpânire asupra Lui”. Cu alte cuvinte, noi am murit o dată în Cristos. Înviem pentru a trăi o viață nouă. Și suntem siguri de acest lucru pentru totdeauna, deoarece versetul 9 spune despre Cristos că nu va mai muri niciodată. De ce? Pentru că stăpânirea păcatului a fost frântă prima dată, nu-i așa? A fost nimicită chiar de la început.

Și de unde știm asta? De unde știm că a frânt Cristos cu adevărat puterea păcatului prima și singura dată când a murit? De unde știm asta? Pentru că Dumnezeu ce a făcut? L-a înviat din morți. Iar atunci când a ieșit din mormânt, a arătat că a frânt stăpânirea păcatului, pentru că puterea păcatului, boldul păcatului, călăul păcatului este moartea. Și când a învins moartea, a arătat că într-adevăr a învins păcatul. A fost o biruință decisivă, completă și finală. Nu se va mai adăuga nimic la ea. Niciodată.

Și apoi, punctul culminant din versetul 10, și ne vom opri la versetul 10. Pentru că aici este cheia: „Fiindcă prin moartea de care a murit, El a murit pentru păcat o dată pentru totdeauna; iar prin viața pe care o trăiește, trăiește pentru Dumnezeu”. Sunt două elemente pe care vreau să le vedeți, iar apoi vom încheia. Apreciez răbdarea voastră în această porțiune dificilă.

În primul rând, a murit o singură dată. O singură dată. O victorie care nu are nevoie de repetare. Versetul 9 spune: „El nu mai moare”. De ce? Pentru că moartea nu mai are nicio putere. El a frânt această putere. Acesta este un principiu foarte, foarte important pentru scriitorul cărții Evrei.

Cel care a scris cartea Evrei arată cum, în Vechiul Testament, trebuiau să omoare un animal și apoi un alt animal și încă un animal și încă un animal și încă un animal. Se tot repetă și se repetă și se repetă și se repetă, iar el face aici un contrast extraordinar și spune: „Dar Cristos, Mielul lui Dumnezeu, Marele Preot al Dumnezeului Celui Preaînalt, adevăratul Preot și adevărata Jertfă, a fost adus jertfă pentru păcat o singură dată”, nu-i așa? O dată pentru totdeauna. Și prin unica Sa jertfă, spune el, „...i-a făcut desăvârșiți pentru totdeauna pe cei ce sunt sfințiți”. El face un punct important din ideea „o dată pentru totdeauna”, în special în Evrei 7 și în Evrei 9 și Evrei 10:10. O dată pentru totdeauna.

Așadar, când Cristos a murit o dată pentru totdeauna, a ieșit din mormânt, a arătat că a distrus puterea păcatului, așa că atunci când credem în El și suntem plasați în moartea și învierea Lui, astfel s-a distrus definitiv puterea păcatului, așa că păcatul nu va mai avea niciodată pretenții asupra noastră. Nu va fi niciodată stăpânul nostru.

Apoi, există un al doilea gând în versetul 10 cu care vreau să închei, și aceasta este cheia pentru a debloca unele dintre gândurile voastre care vor pune totul cap la cap. „În faptul că El a murit, a murit pentru păcat”. Ce înseamnă asta? Teologii s-au luptat cu această frază „El a murit pentru păcat”. Ce înseamnă asta? Am murit față de păcat în versetul 2. „Noi care am murit față de păcat cum să mai trăim în păcat?” Și „El a murit pentru păcat” în versetul 10.

Acum, ce înseamnă că „am murit față de păcat?” Ei bine, indiferent ce înseamnă că noi am murit față de păcat, înseamnă că El a murit față de păcat. Indiferent de modul în care El a murit față de păcat, și noi am murit față de păcat. Ce înseamnă asta? Cum poate moartea lui Cristos să fie o moarte față de păcat și moartea noastră să fie o moarte față de păcat? Orice ar însemna pentru noi înseamnă și pentru El, orice înseamnă pentru El înseamnă și pentru noi și trebuie să înțelegem acest lucru.

Unii au încercat să susțină [teoria] că atunci când se spune că „am murit față de păcat”, înseamnă că nu mai suntem sensibili la păcat. Să fie adevărat? Nu poate fi adevărat. Nu poate fi adevărat. Nu poate fi adevărat în dreptul lui Cristos. El nu a fost niciodată sensibil la păcat. El nu a fost niciodată victimă a păcatului, așa că nu poate înceta să fie victimă a păcatului. Cristos nu ar fi putut deveni insensibil la păcat prin cruce. El nu a fost niciodată sensibil la păcat. Orice ar înseamnă expresia care spune că El a murit față de păcat, pentru noi înseamnă să murim față de păcat, pentru că noi am murit față de păcat în El, nu-i așa? În moartea Sa.

Unii oameni susțin faptul că aceasta înseamnă că trebuie să murim față de păcat. Nu spune că ar trebui să murim, ci că trebuie să murim. Iar despre Cristos cu siguranță - nu se putea spune că ar trebui să moară și El față de păcat. Ce înseamnă asta?

Unii oameni spun: „Ei bine, când Cristos a murit față de păcat, înseamnă că a devenit perfect”. Nu, pentru că El a fost întotdeauna perfect și, de asemenea, noi nu am devenit perfecți, așa că nu înseamnă asta. Dar ce înseamnă asta? Două lucruri - și cred că este destul de simplu. În primul rând, El a murit pentru vina păcatului - pentru vinovăția păcatului. Acesta este sensul juridic.

Romani 6:23 spune: „Plata păcatului este...”, ce? „...moartea”. Aceasta este pedeapsa păcatului, iar când Isus a murit pe cruce, El a murit față de păcat în ceea ce privește plata pedepsei. El a murit pentru vina păcatului. Să spunem așa, El a murit pentru pedeapsa păcatului. Isus a plătit totul – așa că Lui îi datorez ce? Totul. Isus a plătit pedeapsa. El a îndeplinit solicitarea păcatului. Dumnezeu spune: „În ziua în care vei păcătui vei muri”. Isus a spus: „Voi lua Eu această moarte în dreptul fiecărui om”.

Astfel, El a murit pentru păcat o singură dată, plătind pedeapsa. Acum, moartea Lui a fost certificată. Este ceva dovedit (legal), și totodată a fost ceva cât se poate de real. Isus a murit pentru păcat în sensul în care a plătit pedeapsa, care era moartea.

Acum, ascultați asta! Acest lucru este extraordinar. Când am murit în Cristos, pedeapsa noastră a fost plătită și ea, de aceea legea și păcatul nu mai au nicio putere asupra noastră în ceea ce privește pedeapsa. De aceea nu trebuie să te duci în iad pentru a-ți plăti păcatele - pentru că au fost plătite.

Acum, să spunem că te duci și omori o grămadă de oameni. De câte ori îți poate lua legea viața? De câte ori? O dată. Ce se întâmplă dacă te duc în camera de gazare și te bagă înăuntru și - pshh - ești gazat și ești mort, iar ei intră și te dezleagă, iar tu spui: “Ah, e bine că m-am întors”?

Vreți să știți ceva? Ăsta e ghinionul legii. Nu are niciun drept asupra ta. Ai plătit pedeapsa. Însă s-a întâmplat ca tu să înviezi din morți. Exact asta s-a întâmplat pe cruce. Plata pentru păcatul tău a fost moartea ta, iar tu ai murit în Isus Cristos. Și ai plătit pedeapsa, de aceea păcatul nu mai are niciun drept asupra ta.

Astfel, când în versetul 2 se spune că noi am murit față de păcat, iar în versetul 10 se spune că El a murit față de păcat, acolo se realizează o unire și amândoi putem muri față de păcat în sensul plătirii pedepsei. Există un singur mod de a vă rezolva păcatul, oameni buni. Trebuie să muriți, și fie muriți în iad pentru totdeauna plătind pentru ele, fie muriți în Isus Cristos. Alegerea este a voastră.

Dar mai este un lucru. El nu numai că a murit pentru pedeapsa păcatului - vreți să ascultați asta? Și iată lucrul pe care cred că majoritatea oamenilor îl înțeleg greșit - El a murit și pentru puterea păcatului. El a rupt puterea păcatului. Nu este o lucrare pe care o va face în viitor. El a făcut-o atunci. El a frânt puterea păcatului.

Poate spui: „Bine, stai puțin. A fost El sub păcat?” Sigur, a fost. El a purtat în propriul Său trup păcatele noastre. De fapt, în 2 Corinteni 5:21 - aceasta este o afirmație dincolo de orice înțelegere - se spune: „El a fost făcut păcat pentru noi”. A fost temporar sub puterea lui, așa cum nu vă vine să credeți. Astfel că prin moarte, El a purtat greutatea păcatului și, prin înviere, a frânt puterea păcatului. Și astfel a intrat într-o stare nouă, așa că nu mai este sub puterea păcatului, nu mai este sub stăpânirea păcatului. Iar tu și cu mine am ieșit din mormânt împreună cu El și nici noi nu mai suntem sub puterea păcatului. Nu mai plătim pedeapsa lui. Și nu mai suntem sub puterea lui.

Așadar, [vorbim aici despre] o moarte dublă față de păcat, cred că exact la asta se gândea Augustus Toplady când a scris cunoscutul imn „Stânca veacurilor”, iar unul dintre versuri spune: “Fii din păcat de două ori curățat; mântuit de mânie și făcut curat”. Ați auzit? În moartea lui Cristos, pe măsură ce ne punem credința în El, murim, și suntem izbăviți de mânie pentru că am murit față de pedeapsa păcatului în El, și suntem făcuți curați pentru că am murit față de puterea păcatului în El.

Rezumând, Dr. Needham a scris o carte interesantă numită Birth Right (Dreptul din naștere), care tratează unele dintre aceste lucruri, iată ce spune el: „Un creștin nu este doar o persoană care primește iertare, care ajunge în rai, care primește Duhul Sfânt, și care primește o natură nouă. Rețineți acest lucru, un creștin este o persoană care a devenit ceva ce nu era înainte. Un creștin, în ceea ce privește identitatea sa cea mai profundă, este un sfânt, un copil născut al lui Dumnezeu, o capodoperă divină, un copil al luminii, un cetățean al cerului. Nu doar din punct de vedere pozițional (ceva adevărat în mintea lui Dumnezeu, dar nu și în realitate aici, pe pământ), nu doar din punct de vedere juridic (o chestiune de contabilitate morală a lui Dumnezeu), ci în realitate. A deveni creștin nu înseamnă doar a obține ceva, indiferent cât de minunat ar fi acel ceva. Este a deveni cineva”.

Haideți să ne întoarcem acum la John Newton. Ascultați ce a spus - același om pe care l-am menționat la început: „Nu sunt ceea ce ar trebui să fiu. Nu sunt ceea ce aș vrea să fiu. Nu sunt nici măcar ceea ce sper să fiu. Dar, prin crucea lui Cristos, nu mai sunt ceea ce am fost”. Să ne rugăm.

Tată, ne simțim ca și cum mințile noastre slabe au fost întinse până aproape de punctul limită. Ajută-ne, prin credință, să acceptăm ceea ce putem înțelege. Să lăsăm tainele pentru veșnicie. Este suficient să știm că stăpânirea păcatului este distrusă prin mântuire și că oamenii sunt răscumpărați pentru sfințenie și că nu mai putem avea aceeași relație cu păcatul pe care o aveam înainte. Și oricine crede că poate continua să păcătuiască în același mod ca harul să se înmulțească, nu înțelege răscumpărarea. Îți mulțumim pentru aspectele prezente, nu doar pentru adevărul pozițional și pentru aspectul juridic, ci și pentru realitatea actuală care ne aduce aminte că suntem în întregime noi, făpturi cu totul noi, pregătite pentru veșnicie.

Tată, ajută-ne pe noi, cei care am fost eliberați de păcat, să nu mai ascultăm glasul lui, știind că nu mai suntem obligați, pentru că acum suntem sub stăpânirea lui Dumnezeu prin har, prin neprihănire, spre sfințenie. Ajută-ne, în timp ce continuăm în acest capitol minunat, să vedem desfășurarea descrierii Tale despre ceea ce înseamnă să fii creștin. Îți mulțumim că Tu l-ai transformat pe John Newton și că el a fost transformat în totalitate. Îți mulțumim, de asemenea, pentru că el a recunoscut că, deși nu mai era ceea ce obișnuia să fie, tot nu era ceea ce ar trebui să fie. Ajută-ne, Tată, pe noi, care am fost înnoiți, să Te ascultăm pe Tine și pe Duhul Sfânt și să înaintăm spre asemănarea cu Cristos. În Numele Lui ne-am rugat. Amin.

SFARȘIT