Avem un privilegiu deosebit ca în dimineața aceasta să ne întoarcem la studiul nostru extraordinar din 1 Tesaloniceni capitolul 5, și vă invit să vă luați Bibliile, dacă doriți, și vă rog să deschideți la acest important capitol. Doresc în dimineața aceasta să predic dintr-un singur verset, versetul 16, un verset format din două cuvinte. Unu Tesaloniceni 5:16 spune astfel: „Bucurați-vă întotdeauna.” Doresc ca acest verset să fie punctul de pornire în dimineața aceasta, pentru a vorbi despre bucuria creștină.

Acum, știți că mesajul acesta face parte dintr-o serie mai amplă. Începând din versetul 12 am studiat problema creșterii unei turme sănătoase. Pavel, preocupat de sănătatea turmei, adică a enoriașilor din biserica din Tesalonic, a dat instrucțiuni cu privire la modul în care oile trebuie să îi trateze pe păstori, și la modul în care păstorii ar trebui să trateze oile. și apoi cum ar trebui oile să trateze oile. Iar acum vine și discută despre o nouă relație. Nu este vorba de relația dintre oi și păstor sau de relația dintre oi, ci de relația oilor cu Marele Păstor, iar aici avem o incursiune în viața interioară a credinciosului. Pentru ca turma să fie sănătoasă, nu doar relația dintre păstor și oaie trebuie să fie corectă, sau cea dintre oi, ci și cea dintre oi și Marele Păstor. Relația noastră cu Domnul Isus Cristos, cu Dumnezeu Însuși trebuie să fie corectă. Apostolul Pavel, începând de la versetul 16 și până la versetul 22, oferă o serie de îndemnuri care au de-a face cu viața interioară a credinciosului, cu relația noastră cu Dumnezeu Însuși.

El începe cu aceste cuvinte: „Bucurați-vă întotdeauna”. Discuția despre bucuria creștină este, bineînțeles, crucială și esențială pentru noi toți care rostim numele lui Isus Cristos. Multe pot fi spuse, multe ar trebui spuse, multe au fost spuse; dar doresc să începem studiul nostru de azi cu o afirmație care s-ar putea să vă surprindă. De fapt, poate părea greu de crezut, dacă nu, imposibil. Apoi doresc să vă spun de ce acea afirmație este adevărată și să vă învăț semnificația și aplicația ei. Iată afirmația: “Nu există niciun eveniment sau împrejurare care poate avea loc în viața oricărui creștin, care să îi diminueze bucuria creștină.” Permiteți-mi să o repet: “Nu există niciun eveniment sau împrejurare care poate avea loc în viața oricărui creștin și care să îi diminueze bucuria creștină.”

De fapt, aș dori să merg mai departe de atât. Dacă există vreun eveniment sau vreo circumstanță, în afară de păcat, care îți diminuează bucuria, ai păcătuit – ai păcătuit. Sună ridicol, având în vedere necazurile, durerile și dificultățile vieții? Indiferent cum sună, fără îndoială porunca Scripturii este explicită, bucurați-vă – cât de des? - întotdeauna. Orice faliment față de această poruncă constituie neascultare și păcat. Așadar, putem spune că nu există niciun eveniment și nicio împrejurare care să poată avea loc în viața oricărui creștin care să diminueze bucuria creștină. Se va întâmpla, dacă reacționăm necorespunzător.

Acum, cum putem să trăim astfel? Cum putem să trăim în așa fel încât să ne bucurăm întotdeauna? Cum putem să trăim într-o bucurie nediminuată? Cum putem să trecem peste toate evenimentele și peste toate situațiile care au loc, astfel încât nimic să nu pericliteze bucuria noastră? La asta vrem să ne uităm în studiul de astăzi. Să începem cu porunca în sine, bucurați-vă întotdeauna; și vă rog să notați încă de la început că acesta nu este singurul loc în care ni se dă o astfel de poruncă. Despre bucurie se vorbește atât în Vechiul Testament, cât și în Noul Testament, și sunt multe locuri în Scriptură unde sunt date porunci similare, dintre care una dintre cele mai însemnate este Filipeni 4:4: „Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Iarăși zic: Bucurați-vă!” Este aproape ca și cum ar spune: „Bucurați-vă totdeauna în Domnul!” și apoi știe că cineva va spune: „Cu excepția…”, astfel el spune: „Iarăși zic: Bucurați-vă!”

În 1 Petru capitolul 4 în versetul 13, Petru spune: „bucurați-vă, întrucât aveți parte de patimile lui Cristos”. Ni se poruncește să ne bucurăm continuu, să ne bucurăm întotdeauna, bucurați-vă întotdeauna, din nou, spun, bucurați-vă. Iar porunca din versetul 16 este în același ton cu alte porțiuni din Scriptură și cu alte porunci.

Acum, cineva ar putea spune „Stai puțin, cum rămâne cu Romani 12:15, unde spune: „Bucurați-vă cu cei ce se bucură și plângeți cu cei ce plâng”, nu anulează asta porunca de a ne bucura întotdeauna? Nu este o vreme și pentru plâns? Ba da, există, însă ce scrie Pavel în Romani 12:15 este pur și simplu identificarea cu experiențele emoțiilor umane suferite de cei din jurul tău, fie durere, fie bucurie. Dacă oamenii din jurul tău sunt bucuroși, fii și tu bucuros. Dacă oamenii din jurul tău sunt triști, atunci împărtășește durerea cu ei într-o manieră empatică sau de compătimire. Aceasta este o identificare exterioară cu emoția umană normală și noi trebuie să împărtășim asta. Însă chiar și atunci când plângem, noi nu suntem absolviți de responsabilitatea de a ne bucura.

Poate spui: “Le poți face pe amândouă?” Exact! În 2 Corinteni 6:10 Pavel scrie: „ca niște întristați, şi totdeauna suntem veseli”. Experiența normală a emoției umane în durere nu exclude responsabilitatea de a trece peste ea și de a se bucura. De fapt, accentul din textul nostru îl evidențiază. În limba engleză spune: „Bucurați-vă întotdeauna”. În limba greacă spune: „Întotdeauna bucurați-vă”. Iar accentul este pe adverb: în orice vreme, să fiți bucuroși. Nota de accent este pe: „întotdeauna”. Aparent, acest cuvânt: „bucurați-vă” chairete, a fost un element esențial în vocabularul primilor creștini, pentru că îl găsim peste tot. Când Isus a ieșit din mormânt, unul dintre evangheliști consemnează un salut care înseamnă de fapt „Bucurați-vă!”. Poate că era un salut folosit frecvent, și cu siguranță depășește expresia „Ziua bună!” din partea mea.

Cuvântul „bucurie” a fost folosit cu siguranță de către biserica primară. Vă amintiți că după acea întâlnire cu Soborul, ei s-au bucurat că au fost învredniciți să sufere pentru cauza lui Cristos și au venit spunând că a fost un privilegiu pentru ei să sufere și că s-au bucurat în privința aceasta. Sunt mai multe situații în cartea Faptele apostolilor, nu doar în capitolul 5 la versetul 41, ci și altele, unde vedem bucuria continuă, fără sfârșit, independentă a bisericii primare. Iar cazul lui Pavel și Sila nu este ultimul, când se rugau și cântau cântări de laudă lui Dumnezeu, în timp ce erau închiși într-o temniță greu mirositoare, cu crampele mușchilor încordați, nu pot fi descrise, cu membrele întinse cât se poate de mult, iar apoi puse în butuci. Agonia întinderii și crampele mușchilor încordați erau dincolo de orice descriere și totuși ei cântau imnuri și experimentau bucuria creștină.

Sunt momente în care cuvântul bucurie pare să fie o parte a vocabularului primilor creștini, încât presupunem că ei sunt foarte familiarizați cu asta. Pavel în acea benedicție plină de dragoste și de har de la finalul epistolei 2 Corinteni, spune: „În sfârșit, fraților, bucurați-vă” – bucurați-vă. Se prea poate ca acesta să fi fost un salut forte des folosit între ei. Când se vedeau unii cu alții, ei nu spuneau doar „Har și pace”, e posibil să fi spus și „Bucură-te”. La sfârșitul lucrării Domnului cu ucenicii, relatat în Ioan de la 13 la 17, El menționează bucuria și bucuria deplină de opt ori. Era o parte din moștenirea Sa, o bucurie transcendentă, o bucurie dincolo de emoția umană dată de împrejurări pozitive.

Este în continuu accentuată și în alte mustrări, porunci și îndemnuri din Noul Testament, apare din nou și din nou. Nouă tuturor, în calitate de credincioși, ni se poruncește să ne bucurăm. Întotdeauna, indiferent de ce ni se întâmplă, indiferent de condiții, suntem chemați la o bucurie necondiționată și care nu depinde de altceva. Chiar și în vremurile de adversitate severă, porunca nu este anulată. De exemplu, în Matei capitolul 5, sunteți familiarizați cu cuvintele Domnului nostru din versetul 10 în continuare: „Ferice de cei prigoniți din pricina neprihănirii, căci a lor este Împărăția cerurilor! Ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră! Bucurați-vă şi veseliți-vă!”

În capitolul 6 din Luca, găsim la versetul 22 cuvinte similare: „Ferice de voi, când oamenii vă vor urî, vă vor izgoni dintre ei, vă vor ocărî, şi vor lepăda numele vostru ca ceva rău, din pricina Fiului omului! Bucurați-vă în ziua aceea, şi săltați de veselie”. Cu cât e mai severă persecuția, cu atât mai mare este bucuria. În Ioan capitolul 16, de la versetul 20, e un pasaj deosebit al speranței și promisiunii. Isus spune: „Adevărat, adevărat vă spun că, voi veți plânge şi, vă veți tângui, iar lumea se va bucura.” Sigur, când Isus a murit, lumea s-a bucurat, iar ucenicii au plâns. „Vă veți întrista, dar întristarea voastră se va preface în bucurie.” El spune că va fi o zi când nu veți mai avea întristare, versetul 22 „inima vi se va bucura şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră.”

Pavel când scrie către cei din Colose, scrie la capitolul 1: „dacă trebuie să îmi dau viața ca să ajungă Evanghelia la voi, mă bucur.” Iacov spune: „socotiți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări”. Petru spune în esență același lucru în 1 Petru 1:6: „În ea voi vă bucurați mult, cu toate că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțina vreme, prin felurite încercări”. Problemele serioase din viață, necazurile serioase și durerea nu anulează porunca de a ne bucura neîncetat, încontinuu, totdeauna. Iar Scriptura spune că bucuria noastră trebuie să fie mare, bucuria noastră trebuie să fie covârșitoare, bucuria noastră trebuie să fie vie. Psalmul 32:11 spune că bucuria noastră trebuie să fie deosebită, bucuria noastră trebuie să fie plină de slavă, bucuria noastră trebuie să fie cu venerație.

Și așa trebuie să ne bucurăm întotdeauna.

Acum, în acest punct trebuie să spun ceva, și anume că o astfel de bucurie nu este naturală. Dacă spui: “Este imposibil, nu poate fi posibil, ce spune el este imposibil”, ai dreptate, din perspectivă umană. Bucuria nu este naturală. Totuşi ea există, ea este o bucurie supranaturală și despre acest gen de bucurie vorbim. Noi nu vorbim despre fericirea care vine din circumstanțe sau din întâmplări, sau pentru că ceva pur și simplu se întâmplă să fie bun. Noi nu vorbim despre un răspuns de formă, superficial sau emoțional în circumstanțe pozitive. Noi nu vorbim despre o bucurie naturală, ci despre o bucurie supranaturală. Este o bucurie la un alt nivel, la un nivel divin. Este ceea ce spune în Galateni 5: „Roada Duhului este dragostea”. Care este a doua? – „bucuria”. De aceea avem în Romani 14:17 uimitoarea afirmație, că: „Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.” Este o bucurie spirituală. Este o bucurie a Duhului Sfânt. Este o bucurie supranaturală.

Așadar, ni se poruncește să ne bucurăm întotdeauna, și apoi ni se spune că această bucurie nu este naturală, nu este normală, ci este supranaturală. Este o lucrare. Este un dar. Este un produs. Este o roadă a Duhului Sfânt. Acum, poate că cineva va spune: “Ei bine, dacă nu este naturală și nu este normală, și dacă nu vine din umanitatea mea, și dacă trebuie să depind de Duhul Sfânt pentru a o produce, atunci de ce mi se poruncește să mă bucur? Dacă este lucrarea Duhului, de ce mi se poruncește să mă bucur?” iar răspunsul este același răspuns pe care trebuie să îl dai în toate acele aspecte ale Scripturii care implică voința umană. Fiecare poruncă din Noul Testament este o poruncă spre sfințenie, care poate fi produsă doar de Dumnezeu; fiecare poruncă pentru credincios este o poruncă pentru sfințenie care poate fi produsă doar de Dumnezeu și totuși voința mea este implicată în acest proces. Așadar, în timp ce bucuria este un produs al Duhului lui Dumnezeu, ea nu îmi ocolește voința. Ea nu ocolește voința mea. Duhul Sfânt dă această bucurie creștină supranaturală, care este spirituală, este supranaturală, este divină, este o lucrare a lui Dumnezeu în omul dinlăuntru, și totuși trebuie să îmi exercit voința în ce privește firea pământească pentru ca lucrarea Duhului Sfânt să aibă loc. Trebuie să fiu implicat. Este o lucrare a Duhului Sfânt, dar nu fără voia mea. Experiența bucuriei creștine se revarsă de la Dumnezeu prin Duhul și apoi trebuie să se reverse prin mine.

Așadar, întâi de toate, ni se poruncește să ne bucurăm neîncetat. În al doilea rând, admitem că nu este naturală, ci este supranaturală, este lucrarea Duhului Sfânt. În al treilea rând, necesită o cooperare cu voința mea. Acum, aceste lucruri ar trebui să ne conducă spre o definiție. Despre ce fel de bucurie vorbim aici? Acum, dacă și voința mea trebuie să fie implicată, ce este atunci? Cu siguranță că Duhul Sfânt nu are nevoie să-i fie definită. El știe. Însă nu sunt sigur că eu știu. Așa că dacă trebuie să am activă voința în acest proces, ce este atunci bucuria, prin definiție, cea pe care trebuie să o urmăresc?

Acum, ascultați cu mare atenție – aceasta este ideea centrală a tot ceea ce voi spune – aici este definiția: bucuria creștină este emoția care izvorăște dintr-o încredere profundă a creștinului că Dumnezeu este în control absolut. Aș dori să o tot repet. Bucuria creștină este emoția care izvorăște dintr-o încredere profundă a creștinului că Dumnezeu este în control absolut al tuturor lucrurilor și le va folosi pentru binele nostru aici, și pentru slava noastră în veșnicie. Aș dori să mai spun o dată. Bucuria creștină este emoția care izvorăște dintr-o încredere profundă a creștinului că Dumnezeu este în control total și perfect al tuturor lucrurilor și le va face spre binele nostru cât timp suntem pe pământ și pentru slava noastră în veșnicie. Aceasta este bucuria creștină.

Bucuria creștină nu este o emoție bazată pe altă emoție. Nu este un sentiment bazat pe alt sentiment. Ci este un sentiment bazat pe un fapt. Este un răspuns emoțional la ceea ce știu că este adevărat cu privire la Dumnezeul meu. Aceasta este esența ei. Cu toții ar trebui să avem obiceiul de a ne exprima în mod constant uimirea plină de bucurie atunci când contemplăm relația neschimbătoare și veșnică pe care o avem cu Dumnezeu prin Domnul Isus Cristos.

Acum, urmăriți înșiruirea. Noi trebuie să ne bucurăm tot timpul. Acest lucru nu este normal, nu este natural, ci este supranatural. Este o lucrare a Duhului lui Dumnezeu, însă necesită voința noastră. Dacă voința noastră trebuie să fie activată, trebuie să știm despre ce vorbim. Și despre ce vorbim începe cu o profundă încredere că Dumnezeu este în controlul tuturor lucrurilor și El lucrează pentru binele nostru în timp ce suntem aici și pentru slava noastră în veșnicie. Dacă îmi pot fixa această realitate în mintea mea, atunci am acea temelie adâncă în inima mea din care poate izvorî bucuria mea creștină. Bine? Cam atât în ce privește înțelegerea acestei porunci.

Doresc acum să vă conduc să construim acea fundație, acea încredere profundă, însă doresc să o abordăm din punctul de vedere al întrebării „De ce?” Cineva spune: „Bucurați-vă întotdeauna” și altcineva întotdeauna va întreba: “De ce?”. Cum sunt și copilașii: “De ce, de ce trebuie să fac asta?” Aș dori să vă dau câteva motive care să vă îndemne la ascultarea de această poruncă, iar aceste motive pe care vi le voi da vă vor ajuta să aveți așezată această bază a încrederii. Bine? De ce ar trebui să mă supun poruncii de a mă bucura întotdeauna? Am probleme în viața mea, am dificultăți, lucruri care nu merg așa cum îmi doresc, nu am slujba pe care o vreau, nu trec prin situații pe care le doresc, nu este totul așa cum îmi place. De ce să mă bucur neîncetat?

Primul motiv: ca un act de apreciere pentru caracterul lui Dumnezeu – ca un act de apreciere pentru caracterul lui Dumnezeu. Oh, cât de important este! În 2 Cronici, capitolul 7, la versetul 10 ascultați ce spune: „În a douăzeci şi treia zi a lunii a șaptea” – este vorba de adunarea de sărbătoare a lui Solomon – „În a douăzeci şi treia zi a lunii a șaptea, Solomon a trimis înapoi în corturi pe popor, care era vesel şi mulțumit de binele pe care-l făcuse Domnul”. Înțelegeți? De aici începe totul. Bucuria mea începe dată de caracterul lui Dumnezeu; o inimă fericită, o inimă plină de bucurie datorită bunătății pe care a arătat-o Domnul.

Ascultați cuvintele psalmistului în Psalmul 28 versetul 7: „Domnul este tăria mea şi scutul meu; în El mi se încrede inima, şi sunt ajutat. De aceea îmi este plină de veselie inima, şi-L laud prin cântările mele.” De unde vine bucuria, din circumstanțe? Nu, nu! De la Dumnezeul meu; „El este tăria mea, El este scutul meu, inima mea se încrede în El, și sunt ajutat”. Bucuria mea se naşte din caracterul Dumnezeului meu, independent de circumstanțe.

În Psalmul 71:23: „Când Te voi lăuda, voi fi cu bucuria pe buze, cu bucuria în sufletul pe care mi l-ai izbăvit”. Când mă gândesc la ce ai făcut pentru mine și încep să Te laud, sunt umplut de bucurie. În Psalmul 89 la versetul 16 – și, cu siguranță, nu putem să ne uităm la toate posibilitățile – „El se bucură neîncetat de Numele Tău”. Pur și simplu îmi place asta. De ce se bucură ei? De Numele Tău. Ce înseamnă: „Numele Tău”? Caracterul Tău. Datorită a ceea ce este Dumnezeu, datorită a ceea ce a făcut El pentru mine. Isaia 61:10 spune că El ne-a îmbrăcat cu hainele mântuirii.

În Noul Testament, nu pot să nu fac referire la acest episod din Luca 10:20: „Totuși, să nu vă bucurați de faptul că duhurile vă sunt supuse; ci bucurați-vă că numele voastre sunt scrise în ceruri.” Nu este uimitor? Dumnezeu ți-a scris numele în cartea vieții Mielului înainte de întemeierea lumii. Asta pentru că este un Dumnezeu suveran, plin de har, plin de dragoste, milostiv, plin de compasiune – bucură-te în asta. Aceasta este temelia bucuriei tale, caracterul lui Dumnezeu – caracterul lui Dumnezeu. De aici trebuie să pornească toate. În Neemia – încă un verset – Neemia 8:10 spune: „Bucuria Domnului este tăria voastră”. Când înveți să te bucuri de cine este Dumnezeu, atunci devii puternic.

În al doilea rând, un alt motiv pentru a ne bucura întotdeauna este actul de apreciere pentru lucrarea lui Cristos. Nu doar ca un act de apreciere pentru caracterul lui Dumnezeu, dar și ca un act de apreciere pentru lucrarea lui Cristos. Oprește-te puţin ca să realizezi ce a făcut Domnul Isus Cristos pentru tine. Cu toate că ești deplin și totalmente nevrednic, și nu meriți. De aceea a spus îngerul în Luca 2:10: „Nu vă temeți, căci vă aduc o veste bună care va fi o mare bucurie”. Care este? „Un Mântuitor”. Mântuitorul aduce bucurie. În Ioan capitolul 15 la versetul 11, este un alt text din Scriptură, unde Isus spune: „V-am spus aceste lucruri, pentru ca bucuria Mea să rămână în voi, şi bucuria voastră să fie deplină.” Tot ceea ce am spus, tot ceea ce fac este pentru ca să producă bucurie pentru voi – pentru voi.

Pavel, scriind în acel măreț capitol 5 din Romani, vorbește despre lucrarea răscumpărătoare a lui Cristos, despre ispășirea Sa pe cruce și spune: „În această minunată lucrare a lui Cristos noi ne bucurăm”. De fapt, în Filipeni 3:3, Pavel spune despre creștin că este unul care se închină în Duhul lui Dumnezeu și se bucură în Cristos Isus. Nu-mi pasă ce se întâmplă în viața ta. Nu-mi pasă care sunt problemele tale. Nu-mi pasă care sunt dificultățile tale. Tu ai o mântuire veșnică prin lucrarea minunată a lui Isus Cristos și garantată prin alegerea suverană a lui Dumnezeu, și datorită acestora tu poți să te bucuri. Ascultați ce spune la 1 Petru 1:8: „pe care voi Îl iubiți fără să-L fi văzut, credeți în El, fără să-L vedeți, şi vă bucurați cu o bucurie negrăită şi strălucită”. De ce? „Pentru că aveți mântuirea”, spune în următorul verset.

În al treilea rând bucurați-vă neîncetat, nu doar ca un act de apreciere pentru caracterul lui Dumnezeu și pentru lucrarea lui Cristos, ci ca un act de apreciere pentru lucrarea Duhului – ca un act de apreciere pentru lucrarea Duhului. Să ne întoarcem la Romani 14:17: „aveți bucurie în Duhul Sfânt”. Duhul lui Dumnezeu este acela care produce dragoste și bucurie. „Mijlocește pentru voi cu suspine negrăite, ca rugăciunile voastre slabe să fie aduse în conformitate cu voia lui Dumnezeu”, spune Romani 8. El este cel care lucrează în voi ca lucrurile să aibă un scop divin și un țel. Duhul este cel care te leagă de Cristos și este garanția moștenirii tale viitoare. El te pecetluiește, te locuiește. Te umple pentru slujire și îți dă putere. Te împuternicește. Îți dă daruri. Din apreciere față de Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt ar trebui să ne bucurăm totdeauna. Caracterul lui Dumnezeu nu poate fi atacat de nimic și diminuat. Nimic nu poate ataca lucrarea lui Cristos și să o diminueze. Nimic nu poate ataca lucrarea Duhului lui Dumnezeu; El Își va împlini planul. Dumnezeul Triunic este la lucru și acest motiv este suficient pentru bucurie continuă.

Și acum permiteți-mi să trec în această scurtă listă de la cei care produc bucuria, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, la lucrarea pe care o fac. Iată câteva motive de bucurie în plus. Numărul patru, bucuria ca un act de apreciere pentru binecuvântările spirituale – ca un act de apreciere pentru binecuvântările spirituale. Oprește-te să te gândești la faptul că tu, conform cu Efeseni capitolul 1, versetele 3 și 4, ești binecuvântat cu tot felul de binecuvântări în locurile cerești în Cristos. Oprește-te puțin să te gândești că ai toate lucrurile în ce privește viața și evlavia. Gândește-te că în Cristos locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii și tu în El ești desăvârșit. Gândește-te că ai devenit părtaș al naturii divine. Oprește-te şi gândește-te că Dumnezeul meu se va îngriji de toate nevoile tale după bogățiile Sale în Cristos Isus. Gândește-te că poți face toate lucrurile prin Cristos care te întărește. Nu are sfârșit avalanșa de binecuvântări prin har pentru viața ta și acest motiv este suficient pentru ca să te bucuri totdeauna.

Numărul cinci, ar trebui să ne bucurăm întotdeauna și ca un act de apreciere pentru providența divină – ca un act de apreciere pentru providența divină. Ce este providența? V-am spus mai demult, acum vreau doar să vă reamintesc, providența este un termen folosit pentru a descrie abilitatea lui Dumnezeu de a orchestra nenumăratele evenimente care există în univers și să le facă pe toate să lucreze împreună pentru binele tău în timpul de aici și pentru gloria ta în veșnicie. Literalmente Dumnezeu orchestrează fiecare, fiecare element al spațiului, materiei, timpului, al forței și al energiei așa ca toate să se întrepătrundă într-un plan și cu un scop perfect. Fiecare gând, fiecare cuvânt, fiecare fapt al oricărei ființe care există, fiecare lucru natural sau supranatural, se îndreaptă împreună cu celelalte ca să se potrivească planului perfect al lui Dumnezeu, chiar dacă din punctul lor de vedere, ele sunt factori într-un număr imposibil de numărat care acționează independent. Ca să spunem mai simplu, totul este rezumat în acest cuvinte: „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu și sunt chemați după planul Lui”, Romani 8:28. Indiferent ce are loc în viața ta, ar trebui să existe mulțumire și bucurie fără încetare, în ce privește providența divină, pentru că Dumnezeu orchestrează toate lucrurile pentru binele tău în timp și pentru slava ta veșnică. Dumnezeu, Dumnezeul care este în stare să te păzească de orice cădere, te va ține tare.

Numărul șase: ar trebui să ne bucurăm totdeauna ca un act de apreciere pentru promisiunea slavei viitoare – ca un act de apreciere pentru promisiunea slavei viitoare - sau dacă doriți mai simplu, ca un act de apreciere pentru Cer. Indiferent de ce se întâmplă în această viață, noi știm următoarele, că Cel căruia I-am încredințat viața noastră ne va păstra pentru eternitate. Cel care a început în voi această bună lucrare o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos. Va păzi ceea ce I-am încredințat. Apostolul Pavel a spus așa de bine, inspirat de Duhul Sfânt, când a scris despre propria lui bucurie. El spune: „Mă bucur, și mă voi bucura”. De ce, Pavel? Simplu, deoarece: „pentru mine a trăi este Cristos și a muri este” – ce? – „un câștig”. Dacă face să trăiesc, bine; dacă mă voi duce în slavă, și mai bine; mă bucur datorită nădejdii slavei viitoare.

Psalmistul spune în Psalmul pe care l-am menționat mai devreme același lucru. Psalmistul spune: „Am necurmat pe Domnul înaintea ochilor mei”. Mă uit la Dumnezeu, mă uit la caracterul Lui. „De aceea inima mi se bucură, sufletul mi se veselește”. De ce? „Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuința morților, nu vei îngădui ca preaiubitul Tău să vadă putrezirea.” Aceasta este învierea. „Îmi vei arăta cărarea vieții; înaintea Feței Tale sunt bucurii nespuse, şi desfătări veșnice în dreapta Ta.” Psalmistul are speranța vieții viitoare.

În Evrei capitolul 10, este o afirmație măreață în versetul 34, care vorbește despre acei credincioși care au acceptat de bună voie și cu bucurie răpirea averilor lor în mod nedrept, pentru că ei știau că au o avuție mai bună, care dăinuie. Ei erau plini de bucurie, chiar atunci când și-au pierdut averile din cauza prădării, pentru că aveau în vedere un loc mai bun, o avuție mai bună.

De ce ar trebui să te bucuri? Care este motivul? Ca un act de apreciere pentru caracterul lui Dumnezeu Tatăl, al lui Dumnezeu Fiul și al lui Dumnezeu Duhul Sfânt; ca un act de apreciere pentru binecuvântările spirituale, pentru providența divină și pentru promisiunea slavei viitoare. Aș dori să vă mai ofer câteva motive.

Punctul șapte, ca un act de apreciere pentru rugăciunea ascultată – ca un act de apreciere pentru rugăciunea ascultată. Ți se pare nesemnificativ ce a spus Isus: „Orice veți cere în Numele Meu voi face”? Ți se pare nesemnificativ? Ți se pare nesemnificativ faptul că Isus a promis Duhul în Ioan 16? A promis Duhul și a spus: „Până acum n-ați cerut nimic în Numele Meu; cereți și veți căpăta, pentru ca bucuria voastră să fie deplină”. Ce promisiune a rugăciunii. Voi trimite pe Duhul și când Duhul Meu va veni să locuiască în voi, vă va face să strigați „Ava, Tată”, știți aceasta, că atunci când vă veți ruga, voi trimite ceea ce ați cerut, pentru ca bucuria voastră să fie deplină. Tu apreciezi rugăciunile ascultate? Apreciezi faptul că atunci când strigi către Dumnezeu, El aude și răspunde la rugăciunea ta și îți arată lucruri mari și minunate, pe care poate nu le știi? Indiferent de ce se întâmplă în viața ta, bucuria continuă este rodul celui care apreciază răspunsurile la rugăciune. Dumnezeu nu este obligat să ne răspundă, însă o face. Îți răspunde la fiecare rugăciune după voia Sa desăvârșită, pentru binele tău suprem în timp și pentru slava ta din veșnicie.

Punctul opt: un alt motiv de bucurie continuă, ca un act de apreciere pentru Scriptură – apreciere pentru Scriptură. Ar trebui să fii atât de mulțumitor pentru călăuzirea pe care o ai în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru resursele sale, pentru sfaturile sale. Indiferent de ceea ce îți este luat, atâta vreme cât ai Scriptura, ai bunul cel mai prețios. „Ele sunt mai de preț decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri”, spune Psalmul 19. Și în Psalmul 119, spune psalmistul la versetul 14: „Când urmez învățăturile Tale, mă bucur de parc-aș avea toate comorile.” Mă bucur în Cuvânt, spune el. În versetul 111: „Învățăturile Tale sunt moștenirea mea de veci, căci ele sunt bucuria inimii mele.” Versetul 162: „Mă bucur de Cuvântul Tău, ca cel ce găsește o mare pradă.” Ieremia 15:16 spune: „Când am primit cuvintele Tale, le-am înghițit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele”. Și Pavel spune „Cuvântul lui Cristos să locuiască din belșug în voi”, în Coloseni 3:16 și continuă: „Învățați-vă şi sfătuiți-vă unii pe alții cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovnicești”, vei cânta, vei lăuda. Ar trebui să existe bucurie din aprecierea hranei și a resurselor Cuvântului lui Dumnezeu care îți satură sufletul și este o busolă și un ghid pentru viața ta.

Încă două – punctul nouă: ar trebui să te bucuri totdeauna ca un act de apreciere pentru părtășia creștină – părtășia creștină. Ești mulțumitor pentru familia minunată pe care ți-a dat-o Dumnezeu? În 1 Tesaloniceni 3, chiar în cartea pe care o studiem, la versetul 9, îmi place așa de mult ce spune Pavel: „Cum putem noi oare să mulțumim îndeajuns lui Dumnezeu cu privire la voi, pentru toată bucuria pe care o avem din pricina voastră, înaintea Dumnezeului nostru?” Nu știu nici măcar ce cuvinte să spun pentru cât de multă bucurie am pentru că vă cunosc, că am părtășie cu voi și că sunt împreună cu voi. În 2 Timotei 1:4, Pavel îi spune lui Timotei: „Căci mi-aduc aminte de lacrimile tale, şi doresc să te văd, ca să mă umplu de bucurie.” Doar fiind cu voi este o bucurie, o sursă de bucurie. În scurta epistolă către Filimon, la versetul 7, Pavel spune: „În adevăr, am avut o mare bucurie şi mângâiere, pentru dragostea ta”. Dragostea pentru sfinți, o sursă de bucurie. 2 Ioan 12 spune: „Aș vrea să vă spun multe lucruri; dar nu voiesc să vi le scriu pe hârtie şi cu cerneală; ci nădejduiesc să vin la voi, şi să vă vorbesc gură către gură, pentru ca bucuria noastră să fie deplină.” Ar trebui să fie bucurie în părtășia creștină, bucurie continuă, fără sfârșit. Această părtășie nu poate fi niciodată ruptă.

Și în cele din urmă, punctul zece. De ce să te bucuri? Ca un act de apreciere pentru predicarea Evangheliei – ca un act de apreciere pentru predicarea Evangheliei; este minunat. Pavel spune în Filipeni 1 „Cristos este propovăduit și mă bucur – mă bucur”. În Fapte 15, poate cel mai potrivit text cu privire la punctul pe care îl studiem, versetul 3: „După ce au fost petrecuți de Biserică până afară din cetate, şi-au urmat drumul prin Fenicia şi Samaria, istorisind întoarcerea Neamurilor la Dumnezeu; şi au făcut o mare bucurie tuturor fraților.” Te bucuri de asta? Sau te descurajezi și rămâi în lumea ta, centrată pe sine și în micul tău cult narcisist în care tu ești centrul universului? Cumva te-ai închis în tine, și doar pentru că ceva nu este în regulă cu tine, nu te poți bucura, deși mulți aud Evanghelia și se pocăiesc, și cred, și sunt convertiți? Un act de apreciere pentru predicarea Evangheliei aduce bucurie.

Ar trebui să te bucuri totdeauna? Absolut. De ce? Din apreciere pentru caracterul lui Dumnezeu, pentru lucrarea lui Cristos, pentru lucrarea Duhului; ca un act de apreciere pentru binecuvântările supranaturale, pentru providența divină, pentru slava viitoare, pentru răspunsul la rugăciune, pentru Scriptură, pentru părtășia creștină și pentru predicarea Evangheliei.

Al treilea aspect la care doresc să ne uităm sunt obstacolele. Poate spui “În lumina tuturor acestor lucruri, ce se întâmplă dacă nu am bucurie, care este problema mea?” Ei bine, ai anumite piedici. Acum, ascultați foarte atent, pentru că voi trece prin ele foarte rapid și doresc să le urmăriţi. Sunt câteva piedici. Prima – dacă nu experimentezi bucurie, doresc să faci acest inventar.

Prima piedică: mântuire falsă – mântuire falsă. Sunt unii oameni care nu au bucurie pentru că nu au adevărata sursă a bucuriei. Ei nu au Duhul Sfânt. Ei nu sunt mântuiți. Ei nu sunt mântuiți. Ei sunt în biserică, dar nu sunt mântuiți. Vă amintiți din Matei 13:20 și 21 despre sămânța care a fost semănată în pământ stâncos, pământ stâncos? Ne spune că „este cel ce aude Cuvântul, şi-l primește îndată cu bucurie; dar n-are rădăcină în el, ci ține până la o vreme; şi, cum vine un necaz sau o prigonire din pricina Cuvântului, se leapădă îndată de el.” Sunt unii oameni care vor aduna atâta bucurie umană, dar care nu le va rămâne acolo unde nu există locuirea Duhului Sfânt, care oferă bucuria la un nivel supranatural. Așadar, prima încercare care vine, le șterge toată bucuria. Bucuria supranaturală vine din Duhul lui Dumnezeu, care locuiește doar în adevărații credincioși. Falsa mântuire, harul ieftin, nu poate produce bucuria creștină, ci produce un substitut fals care nu durează.

A doua piedică: Satan însuși. Cred ceea ce spune Petru: „diavolul răcnește ca un leu, caută pe cine să înghită”. Există o distrugere, iar această distrugere este distrugerea bucuriei și a păcii și a mulțumirii. Satan vrea să vină la tine și să te ispitească în încercările tale și să îți fure bucuria. De aceea le spune Pavel celor din Corint: „Nu v-a ajuns nici o ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească.” Însă în mijlocul acesteia, puterea lui Dumnezeu este disponibilă, dar dificultatea apare din cauza atacului violent din partea ispitei vrăjmașului. Satan vrea să îți fure bucuria. Prin urmare obstacolele care împiedică bucuria sunt foarte simplu: falsa mântuire, care nu poate produce adevărata bucurie, și Satan însuși, care va veni după tine când ești ispitit, în mijlocul încercării tale în care te afli, așa că cel mai bine este să identifici sursa, dacă ai probleme în acest punct.

A treia piedică este necunoașterea – necunoașterea. Ascultați și vă voi spune cât de simplu pot să spun: doctrina falsă îți fură bucuria. O teologie greșită, o înțelegere inadecvată a suveranității lui Dumnezeu, o înțelegere inadecvată a ispășirii perfecte a lui Cristos, o înțelegere inadecvată a siguranței credinciosului, un faliment în a înțelege lucrarea Duhului Sfânt, un faliment în a înțelege toate binecuvântările spirituale care ni s-au acordat în Cristos, un faliment în a înțelege resursa rugăciunii – orice fel de teologie greșită care falimentează să recunoască motivele bucuriei, îți va fura bucuria. De aceea când scrie Ioan epistola sa, el spune: „Copilașilor, v-am scris aceste lucruri ca bucuria voastră să fie” – cum? – „deplină.” Vă învăț teologie pentru ca să aveți un fundament al bucuriei. Dacă nu crezi în caracterul lui Dumnezeu că este în mod constant milostiv, plin de har, de bunătate, și de compasiune față de ai Săi, ai o problemă, pentru că te poți întreba de ce ți se întâmplă lucruri rele și poate te gândești că Dumnezeu este de vină pentru că este inconsecvent. Dacă nu crezi că Dumnezeu este suveran și în control, poți să te gândești că lucrurile au loc în viața ta pentru că Dumnezeu nu poate să te ajute. Aceasta îți va fura bucuria. Dacă nu îți înțelegi siguranța ta în Cristos, te vei îngrijora de fiecare dată când ți se întâmplă ceva, că ți-ai pierdut mântuirea și aceasta îți va fura bucuria. Teologia greșită îți va fura bucuria – necunoașterea.

Numărul patru: necredința – necredința. Necredința este pur și simplu falimentul de a crede în ceea ce știi. Nu poți fi ignorant, dar poți să fii necredincios; una vine după cealaltă, să nu crezi lucrurile care sunt adevărate. Una este să fii ignorant; să nu știi ce anume este adevărat. Este cu totul altceva să nu crezi ceea ce știi că s-a spus că e adevărat. Dacă nu crezi, dacă nu poți să generezi prin puterea lui Dumnezeu în viața ta, și capitulând în fața acestei puteri, dacă nu poţi să generezi credința de a te încrede și de a ridica scutul credinței, atunci toate săgețile arzătoare te vor lovi pe tine. Așadar, dacă nu crezi în siguranța credinciosului sau în suveranitatea lui Dumnezeu și în controlul providențial al tuturor lucrurilor și dacă nu crezi că există slava veșnică și dacă nu crezi că niciodată Dumnezeu nu va lăsa să fii ispitit peste puterea ta și dacă nu crezi că toate binecuvântările spirituale sunt ale tale în Cristos și că poți să faci totul în Cristos, dacă nu crezi toate acestea, chiar dacă știi că toate acestea sunt afirmate de Scriptură, atunci ai o problemă. Îți vei pierde bucuria. Aceasta se numește îndoială; îndoiala îți va nimici bucuria.

Cinci: nemulțumirea – nemulțumirea. Aceasta este atitudinea unuia care niciodată nu are suficient. Dacă eşti o persoană nemulțumitoare, atunci vei experimenta o pierdere a bucuriei. Persoana care niciodată nu are suficient, care întotdeauna așteaptă mai mult, întotdeauna vrea mai mult, întotdeauna cere mai mult – “Dă-mi mai mult”. Indiferent de ce face Domnul, niciodată nu este suficient, indiferent cât are, niciodată nu e suficient. Domnul le dă o slujbă, nu este slujba potrivită. Domnul le dă un partener de viață, nu este cel potrivit. Indiferent ce face Domnul, niciodată nu este suficient. Nu există reverență, nu există smerenie. Apropo, nemulțumirea este copilul urât al mândriei. Nemulțumirea îți va omorî bucuria, pentru că niciodată nu ai îndeajuns. Dacă nu vei învăța să Îi mulțumești lui Dumnezeu pentru fiecare lucru minor pe care îl face, pentru tot ceea ce ți-a dat, pentru fiecare binecuvântare pe care o ai, dacă întotdeauna spui: “Mai mult, mai mult, mai mult, mai mult” și trăiești în această nemulțumire absolută, ea va produce mai multă nemulțumire și îți va fura bucuria.

Aceasta ne duce la numărul șase: așteptări false – așteptări false. Aceasta este o mare aberație, să crezi că Isus a promis că îți va face viața bogată, de succes, plină de sănătate și de minuni. Că Isus va face minuni peste minuni în viața ta și îți va da tot felul de lucruri extraordinare și fabuloase. Aceasta îi face pe oameni să-şi piardă bucuria când Isus nu îi va scăpa. De aceea Evanghelia prosperității este așa de mortală, pentru că oferă oamenilor așteptări false, că vor fi vindecați de toate bolile lor, că Isus îi va face prosperi, că toate aceste lucruri bune vor avea loc în viața lor, că nu vor avea niciodată probleme. Aceste așteptări false vă vor distruge bucuria, pentru că nu așa vor sta lucrurile, prieteni. Isus a avut un alt plan. Iată planul Lui: „În lumea aceasta veți avea necazuri”, Ioan 16:33. Veți avea necazuri, aceasta este promisiunea. Asta este promis; veți avea necazuri – nu bogăție, ci necazuri; nu prosperitate, ci necazuri; nu succes, ci necazuri. „Însă Eu am biruit lumea”, aceasta este sursa bucuriei.

Pavel a învățat acest lucru. Din nou, în Filipeni capitolul 4, el știe bine asta: „Mă bucur mult în Domnul”, ne spune el, „pentru mine este ușor. Am învățat să fiu mulțumit indiferent de circumstanțele în care sunt. Mă bucur nespus indiferent de ce se întâmplă, fie că sunt bogat sau sărac.” Însă dacă ai așteptări false cu privire la ceea ce ar trebui să îți dea Isus, îți va fura bucuria.

Numărul șapte – și aceasta este sursa ultimelor două elemente – și anume, vechea mândrie – mândria. Concentrarea pe sine – dacă ești centrat pe tine, niciodată nu vei fi fericit, știi de ce? Nimic nu este mai mizerabil decât să te prostești pe tine continuu; este o relație mizerabilă. Centrarea pe sine, autoanaliză morbidă, bagajele auto analitice care te fac să te concentrezi asupra ta, sunt mortale pentru bucurie. Acesta este un pas greșit major, major în consilierea curentă contemporană. Victimizarea psihologică și terapia abuzului i-a făcut pe oameni să se întoarcă în interior și încep să se uite la ei înșiși și să intre în contact cu ei înșiși și se foloseşte expresia: „ascultă-te pe tine însuți. Ascultă-te pe tine însuți”. Și ceea ce vei auzi sunt o mulțime de prostii. Ceea ce vei auzi este amăgire, pentru că inima ta este înșelătoare. Ceea ce vei auzi este o vină nerealistă care nu poate accepta iertarea. Ceea ce vei auzi este ură și amărăciune îndreptată spre altcineva pe care-l învinuiești pentru problemele tale.

Aș dori să vă spun ceva: nicio persoană sănătoasă nu se va asculta pe sine însuși. Oamenii sănătoși vorbesc cu ei înșiși. Oamenii sănătoși vorbesc cu ei înșiși, ei nu ascultă. Ei spun “Eule, taci, iată ce spune Biblia, supune-te!” Aș dori să vă mai spun ceva, un lucru adevărat în viață. Oamenii năuci se ascultă pe sine, oamenii puternici vorbesc cu sine. Se auto-disciplinează, pun eul în rând cu adevărul. Nu fi unul care se ascultă pe sine; ceea ce vei auzi te va buimăci. Ascultă Cuvântul lui Dumnezeu și apoi vorbește cu tine însuți. Mândria. Mândria pur și simplu – toată această introspecție, această centrare pe sine – îți va distruge bucuria.

Numărul opt: uitarea – uitarea. „Binecuvântează suflete pe Domnul”, Psalmul 103:2 „și nu uita niciuna din binefacerile Lui”. Uitarea îți va fura bucuria. Unul dintre motivele pentru care pentru care ai ținere de minte, unul dintre motivele pentru care nu te lasă Dumnezeu să uiți, nu este să îți aduci aminte de ora pentru masă, nu este să îți amintești numerele tale de telefon și adresele tale. Unul dintre motivele pentru care Dumnezeu ți-a dat memorie este să înmagazinezi toate binecuvântările Sale. Ai înțeles acest lucru? Este un lucru sănătos pentru tine să te întorci înapoi și să ți le reamintești din nou și din nou și din nou. Citiți cum psalmistul Vechiul Testament face acest lucru din nou și din nou și din nou, își amintește mulțimea de binecuvântări, care erau o parte a experienței sale în istoria răscumpărării. Chemați să ne amintim, chemați să ne amintim; chiar și Isus spune bisericii din Efes în Apocalipsa: „Adu-ți aminte de unde ai căzut, Efes, și întoarce-te și fă așa cum ai făcut în trecut și ai cunoscut binecuvântarea lui Dumnezeu.”

Ce anume împiedică bucuria? Ce anume fură bucuria? Falsa mântuire, Satan, ignoranța, necredința, nemulțumirea, așteptările false, mândria, uitarea și numărul nouă: lipsa de rugăciune. Aceasta este atitudinea: mă voi încrede în propriile mele resurse, nu am nevoie de rugăciune, mă descurc eu. Aceasta îți va fura bucuria și vei falimenta continuu. Pavel, din nou în Filipeni 4 spune: „Bucurați-vă totdeauna în Domnul, iarăși zic: Bucurați-vă”. Cum să fac asta? „Domnul este aproape. Nu vă îngrijorați de nimic; ci în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulțumiri.” Înțelegeți, sursa bucuriei era rugăciunea. Așadar, ce anume îți va fura bucuria? Lipsa de rugăciune – să te încrezi în propria ta iscusință, în resursele tale.

Și ultima și vă rog să ascultați cu atenție – acesta este apogeul și concluzia. Sentimentele – sentimentele îți vor fura bucuria. Emoțiile – aceasta este problema majoră care împiedică bucuria. Te victimizezi din cauza emoțiilor. Aceasta este o problemă majoră. Oamenilor le lipsește disciplina de a acționa în viața lor pe baza înțelegerii adevărului divin și astfel ei plonjează într-o mare nedisciplinată și aleatorie de emoții. Și ceea ce ei fac este de fapt după cum spun: “Ei bine, cum aș putea să mă bucur dacă nu simt?” Înțelegeți, pentru ei bucuria este un simțământ superior al emoției, și dacă ai emoția, atunci poți să ai un alt simțământ numit bucurie. Ei spun: „Cum să ne controlăm sentimentele noastre? La urma urmelor, sentimentele nu sunt controlabile.” Aceasta este o minciună sfruntată. Sentimentele tale pot fi controlate. Ar fi bine să fie controlate.

V-ați descurcat foarte bine până acum; sunteți aici de ceva vreme și mulți dintre voi nu ați spus nimic din ceea ce gândiți. Mai mulți dintre voi nu ați făcut ceea ce vă place să faceți. V-ați controlat. Dacă ați fost în stare să faceți asta pentru o oră și jumătate, puteți să o faceți și pentru un timp mai îndelungat. Țineți-vă întotdeauna emoțiile în frâu. Unora dintre voi v-a venit să vă ridicați și să strigați „Slavă Domnului” și nu ați făcut-o. Alții ați vrut să plecați, și totuși nu ați plecat. Alții ați simțit că vă ia somnul, și ați făcut-o.

Tu și cu mine, și toți de aici, învățăm că trebuie să ne controlăm sentimentele. Ideea filozofiei de astăzi, “dacă te simți bine, atunci să o faci” e greșită, să nu ne lăsăm înșelați. Dacă am fi făcut asta, am avea, bineînțeles, o criminalitate în creștere, pentru că le-am spune oamenilor să facă ceea ce au chef să facă. Și apoi va trebui să îi închidem.

Cum să ne controlăm emoțiile? Cum să nu fim controlați de emoțiile noastre? Aș dori să vă dau câteva lucruri simple care să vă ajute. Întâi, recunoaște că Dumnezeu ne-a creat ca ființe raționale și sentimentele noastre trebuie să fie controlate de rațiune. Emoția ta trebuie să răspundă minții tale, rațiunii tale. Nu putem să cedăm cu totul sentimentelor. Am avea un haos absolut. Nu ar mai fi nicio relație umană care să supraviețuiască. Dacă fiecare persoană ar face exact așa cum simte să facă și să spună așa cum simte să spună ar fi sfârșitul societății pe care o cunoaștem ca umanitate. Nu poți fi condus de sentimente, ele nu pot să îți guverneze viața. Mai devreme sau mai târziu va trebui să îți ții sentimentele sub control și ceea ce îți controlează sentimentele este ceea ce știi că este adevărat. Abia apoi putem să ne întoarcem la așezarea fundației a tuturor motivelor ca să ne bucurăm, nu-i așa, în caracterul lui Dumnezeu, în lucrarea lui Cristos, în lucrarea Duhului Sfânt și în tot ceea ce Dumnezeu oferă.

Apropo, oamenii nenăscuți din nou nu-și pot controla sentimentele; ei nu pot. Ei chiar nu pot. Societatea va încerca să pună niște constrângeri și unele controale asupra lor, dar pe măsură ce societatea începe să relaxeze din constrângeri și controale, oamenii încep acționeze și să arate din ce în ce mai mult incapacitatea de a-și controla sentimentele. Au anumite scrupule sociale ca să facă asta, însă ei nu-și pot controla cu adevărat sentimentele. Pe de altă parte, unul dintre scopurile lui Dumnezeu în mântuire, unul dintre scopurile lui Dumnezeu în nașterea din nou, a fost să-ți restaureze sentimentele la rolul intenționat de Dumnezeu. Așadar, în calitate de creștini, avem o nouă natură și acum sentimentele noastre pot fi controlate de voia lui Dumnezeu, care ne este oferită prin Cuvânt și prin Duhul. Așadar, emoțiile noastre răspund la ceea ce știm ca fiind adevărat despre Dumnezeu, Cristos și Duhul. Bucuria noastră nu este rezultatul sentimentelor. Ci este un rezultatul cunoașterii adevărului. Știu acest lucru. Am această încredere profundă. Există acel fundament al adevărului, din care izvorăște bucuria.

Iov nu a fost o victimă a sentimentelor sale. El a spus: „Chiar de mă va ucide, totuși mă voi încrede în El.” David nu a fost o victimă a sentimentelor sale. Când a fost fugărit de Saul a spus: „Domnul este lumina și mântuirea mea, de cine să mă tem?” Ștefan nu a fost o victimă a sentimentelor sale când a fost zdrobit până la moarte prin lapidare, el a spus: „Nu le ține în seamă păcatul.” Pavel nu a fost o victimă a sentimentelor sale când a fost atacat fără milă și cu violență de acei apostoli mincinoși din Corint, și a spus: „Puterea mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” Acesta este adevărul lui Dumnezeu, așa că mă voi bucura în suferința mea. Cu siguranță, Isus nu a fost o victimă a sentimentelor când a spus în grădină: „Totuși, facă-se nu voia Mea, ci voia Ta.” Și pe cruce: „Tată, iartă-i, că nu știu ce fac.” Nu, marii viteji nu sunt victime ale sentimentelor lor. Sentimentele împiedică adevărata bucurie. Trebuie să te disciplinezi, așa ca să nu trăiești pe baza sentimentelor, ci pe baza adevărului, iar din adevăr țâșnește bucuria adevărată.

Creștinul plin de bucurie se gândește mai mult la Domnul lui decât la dificultățile sale personale. Creștinul plin de bucurie se gândește mai mult la bogățiile spirituale care sunt în Cristos decât la lipsurile pământești. Creștinul plin de bucurie se gândește mai mult la viitorul veșnic și glorios decât la prezentul plin de durere. Și când tu trăiești așa, porunca „bucurați-vă întotdeauna” devine posibilă, și nu doar posibilă, ci și de dorit. Să ne rugăm. Tată, așa de bine a fost să fim cufundați în această dimineață în acest adevăr. Îți mulțumesc pentru el. Lasă-l să fie aplicat în viețile noastre, de dragul lui Cristos. Amin

SFÂRȘIT