Textul din dimineața asta se rezumă la un singur verset,

un verset foarte scurt, versetul 20 din capitolul 5. Unu Tesaloniceni capitolul 5, versetul 20, unde apostolul Pavel spune: „Nu disprețuiți proorociile.” Știți, din atât de multe puncte de vedere, Biblia este o carte absolut uimitoare. Sunt diferite unghiuri din care poți privi la caracterul uimitor al Scripturii. Aș dori să vă ofer câteva exemple din cele mai deosebite. Cu câțiva ani în urmă, un om de afaceri evreu, cu numele Ze-el Fetterman a început să mediteze asupra narațiunii despre nimicirea Sodomei și Gomorei. Și a citit în Scriptură: „şi iată că a văzut ridicându-se de pe pământ un fum, ca fumul unui cuptor.” A bănuit că o astfel de conflagrație poate să însemne de fapt acumulări de combustibil în subteran, iar combustibilul subteran, a bănuit el, se poate să fi fost țiței. Și a avut dreptate. În 1953, primul puț forat în Israel a fost în zona sitului antic al Sodomei și Gomorei.

Compania Standard Oil a descoperit țiței și a forat puțuri în Egipt pentru mai multă vreme. Este știut că în general fac acest lucru, însă motivul pentru care s-au dus în acea zonă cu renume antic nu este cunoscut prea bine. S-a spus că unul dintre directorii de la compania Standard Oil a citit al doilea capitol din Exod. Al treilea verset i-a atras atenția, cu referire la sicriașul de papură uns cu lut și cu smoală pe care l-a făcut mama lui Moise pentru copilașul ei. Acest om a concluzionat că acolo unde este smoală, trebuie să fie și țiței, și dacă a fost țiței pe vremea lui Moise, cu siguranță că încă mai există. Așadar, compania l-a trimis pe Charles Witchet, geologul și expertul său în petrol, ca să facă investigații, iar ca rezultat a fost descoperit un câmp petrolifer.

Iată întâmplarea mea favorită. Revista World Christian Digest a raportat că un ofițer de poliție de la Haifa, care cunoștea Biblia, a mers pe urma unor răufăcători. Pentru a fi discreți, ei se deplasau prin oraș cu ajutorul unei caravane tractate de măgari. Polițistul a reușit să captureze câțiva măgari, însă hoții au scăpat. Polițiștii au lăsat animalele nemâncate mai multe zile, iar apoi le-a dat drumul. Și așa cum spune în Isaia 1:3 „Boul își cunoaște stăpânul, şi măgarul cunoaște ieslea stăpânului său”, animalele flămânde i-au condus pe polițiști direct la stăpânii lor.

Biblia este o carte uimitoare. De-a lungul secolelor, oamenii și-au centrat viețile în jurul Bibliei. Este prețioasă, dar și unică. Una din întâmplările mele preferate este povestea unei fetițe din Franța care era săracă și oarbă. Obținuse Evanghelia după Marcu în Braille și a învățat să o citească cu degetele. Pentru că avea o pasiune atât de mare pentru Scriptură și o citea constant, vârful degetelor ei s-a bătătorit, și prin bătătorire, s-a diminuat și capacitatea ei de a discerne literele. Într-o zi, avea dorința aceasta atât de mare să citească în Scriptură, încât și-a tăiat pielea din vârful degetelor, pentru ca să își crească sensibilitatea, însă și-a distrus nervii. A simțit că trebuie să renunțe la cartea ei preaiubită și plângând, a pus buzele pe paginile Evangheliei după Marcu și a spus „Adio, adio”. Spre surprinderea ei, buzele ei, erau mai delicate decât degetele ei, și a înțeles forma literelor și toată noaptea a stat și a citit cu buzele, Cuvântul lui Dumnezeu, fiind copleșită de bucurie pentru această nouă oportunitate.

Isus a rezumat asta când a spus: „Omul nu trăiește numai cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Biblia este o carte minunată, fără egal. După părerea mea, cred că cineva ar trebui să pună o etichetă de avertizare pe Biblie pe care să citești următoarele: “Atenție: această carte formează obiceiuri, folosirea ei regulată cauzează pierderea anxietății, scăderea apetitului pentru minciună, înșelăciune, scăderea tendinței de a pofti, de a urî și de a fura. Simptomele stării sunt creșterea bucuriei, a păcii, a dragostei și a compasiunii.”

Biblia este cartea supremă. Nicio altă carte nu se poate apropia de excelența ei. Apostolul Pavel avea în minte supremația Scripturii când a scris versetul pe care l-am citit acum câteva momente. Când a spus: „Nu disprețuiți proorociile sau fenomenul de profețire sau îndemnul profetic”, el are în minte revelația lui Dumnezeu. El vorbește aici de atitudinea noastră față de revelația lui Dumnezeu, fie că este vorbită sau scrisă. Acum, vă rog să vă amintiți, acest verset 20 este parte din lista fundamentelor trăirii creștine. La versetul 16, el ne reamintește să ne bucurăm întotdeauna, apoi să ne rugăm fără încetare, apoi în toate lucrurile să fim mulțumitori. Ultima dată ne-am uitat la versetul: „Să nu stingeți Duhul”. Acum el trece la un subiect care este de sine stătător și spune „Să nu considerați ca ceva inferior revelația lui Dumnezeu.”

Dacă vă amintiți, acest verset face parte din învățăturile despre creșterea unei turme sănătoase ceea ce presupune ca oile să se raporteze corect la Marele Păstor. Apostolul Pavel a vorbit despre modul în care biserica trebuie să se relaționeze cu ea însăși, modul în care se raportează liderii la oameni, oamenii la lideri, oamenii la oameni și acum oamenii la Domnul, și toate acestea sunt componente care fac o biserică să fie eficientă. Acum, aceste ultime porunci sunt foarte directe și foarte specifice. „Nu stingeți Duhul” este inconfundabilă. Versetul 21: „Cercetați toate lucrurile” este inconfundabilă. „Păstrați ce este bun”, foarte clar. „Feriți-vă de orice se pare rău” este foarte clar. Singura care ar putea să fie puțin derutantă este cea de-a doua: „Nu disprețuiți prorociile sau fenomenul profetic”. Trebuie să ne uităm puțin mai îndeaproape la această poruncă, pentru a afla exact ce spune Pavel.

Doar o notă explicativă pentru aceia dintre voi care sunt interesați de structura limbajului: în fiecare din aceste cinci porunci care încep din versetul 19, obiectul acțiunii este pe primul loc. Duhul, nu-L stingeți. Profețiile, nu le disprețuiți. Toate lucrurile, cercetați-le. Ce este bun, păstrați. De ce este rău, să vă păziți – așadar, accentul este pe obiect. Acest lucru arată o afirmație foarte puternică în limba greacă. Să ne uităm la niște elemente specifice din acest verset care ne vor permite să îi pricepem înțelesul. Cuvântul „a disprețui” înseamnă a retrograda. Înseamnă să le consideri ca un nimic sau fără nicio valoare. Profețiile, prophēteias, este un alt cuvânt biblic foarte important care necesită puțin mai mult studiu pentru ca să îl înțelegem. Dar, practic, înseamnă: „ceea ce a spus Dumnezeu” – ceea ce a spus Dumnezeu.

Acum, asta se împarte în două categorii, vorbit și scris, și vreau să înțelegi asta. Cuvântul prophēteias, care este folosit aici, este folosit în Noul Testament atât pentru aspectul cuvântului vorbit, cât și pentru cel scris. Acest lucru este foarte important, pentru că atunci când o vei interpreta, chiar nu există nimic contextual care să te ajute în interpretare; așa că trebuie să te uiți la cuvânt și apoi trebuie să te duci la alte texte și să vezi cum este folosit. Uneori este folosit pentru cuvântul rostit, alteori este folosit pentru cuvântul scris.

Să vă ofer câteva exemple. Deschideți Biblia la Romani capitolul 12, și ca să vă ajut să aveți o înțelegere clară a acestei interpretări, în capitolul 12 din Romani veți găsi o listă de daruri spirituale. În versetul 6 este începutul acestei liste și spune în versetul 6: „avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat”. Apoi avem: „cine are darul proorociei, să-l întrebuințeze după măsura credinței lui.” Avem aici folosirea aceluiași cuvânt. Aici are de-a face cu vorbirea, un dar de vorbire. De fapt, 1 Petru 4 împarte darurile spirituale în două categorii: daruri de vorbire și daruri de slujire. Cuvântul înseamnă: „a vorbi înainte”. Nu a vorbi în sens profetic, ci a sta înaintea oamenilor și a vorbi înaintea lor. Literal înseamnă a vorbi public, a proclama public. Acest dar, darul profeției, dat unor creștini, este o abilitate dată de Duhul Sfânt pentru proclamarea publică a Cuvântul lui Dumnezeu. Este o abilitate dată de Duhul Sfânt pentru proclamarea publică a Cuvântului lui Dumnezeu.

Acum, dacă ne uităm la Noul Testament, când darul de profeție s-a manifestat în plinătatea sa, vom vedea două categorii – două categorii. Uneori când cineva a exercitat acest dar a fost revelație. Uneori era prima dată când cineva îl auzea. Era un cuvânt direct de la Dumnezeu. Alteori nu era. Uneori era pur și simplu o reiterare sau o proclamare a ceea ce Dumnezeu a spus deja sau a ceea ce fusese deja scris. Dar cuvântul „prorocie” nu ne spune neapărat ceva despre formă, fie că este vorba despre o nouă revelație sau despre ceva revelat anterior; ne spune doar despre maniera în care a fost articulată. Este o proclamație publică.

Alteori, o profeție poate fi foarte practică – foarte practică. De exemplu, în cartea Faptele Apostolilor, capitolul 11, versetele 27 și 28, găsim o expresie foarte practică a profeției. Câțiva proroci s-au coborât, în versetul 27, din Ierusalim la Antiohia și unul dintre ei, numit Agab, s-a ridicat și a început să spună prin Duhul că va fi o mare foamete în lumea întreagă. Aici, Dumnezeu vorbește prin acest om, ceea ce este o profeție foarte practică. Nu a fost doctrinară. Nu era nevoie să fie consemnată ca o carte în Biblie sau ca o parte a unei cărți. Nu era teologică. Era foarte practică. Și acest lucru avea loc destul de frecvent. Profeții din Noul Testament au vorbit direct Cuvântul lui Dumnezeu în ceea ce privește viața și lucrarea practică a bisericii. În capitolul 15 din Fapte, versetul 32: „Iuda şi Sila, care şi ei erau proroci, au îndemnat pe frați, şi i-au întărit cu multe cuvinte.” Avem aici doi proroci din Noul Testament care predicau. Doar predicau. Fără îndoială că ei predicau un cuvânt de încurajare și de îndemnare, care nu era o descoperire directă în acel moment, ci era o repetare a ceea ce Dumnezeu le-a descoperit ca să-i încurajeze pe sfinți. Se prea poate să fie un element supranatural în ea. Nu știm asta, nu este indicat în text, așa cum este în Fapte 11, unde spune că el vorbea de fapt prin Duhul.

Așadar, profeția este un termen larg care se referă la proclamarea publică a mesajului de la Dumnezeu. Poate fi un mesaj nou, cel puțin în vremurile din Noul Testament putea fi, când ei încă primeau descoperire și Dumnezeu putea să vorbească direct prin gura prorocului sau putea fi o reiterație, adică, pur și simplu comunicând public ceea ce Dumnezeu a spus deja și a revelat deja. Partea miraculoasă a acesteia – adică noua revelație, fie că a fost vorba despre o descoperire practică sau doctrinară – a fost caracteristică perioadei bisericii primare. Cel mai adesea, chiar în vremea aceea, cel mai adesea, darul de prorocie a fost abilitatea de a proclama Cuvântul lui Dumnezeu descoperit deja. Și în Romani 12:6, tocmai asta spune Pavel. Dacă întoarceți și vă uitați la acel verset un moment, doresc să vă atrag atenția asupra unui aspect care este foarte important. În Romani 12:6 el spune: „cine are darul proorociei, să-l întrebuințeze după măsura credinței lui.” Vreau să vă traduc exact cum este în limba greacă. „Dacă profeție, după măsura de credință”, nu credința lui, pronumele posesiv nu apare în original.

Acum, cuvântul „măsură” este foarte important: analogia, analogia, din care avem „analogie”. Când spune că ceva este analog cu altceva, ne referim la faptul că există o relație de acord cu acel altceva. Dacă spun: „Acest adevăr este analog cu acesta”, vreau să spun că există un acord; că orice este asta este de acord cu asta. De aceea reformatorii au spus adesea analogia scriptura, adică Scriptura întotdeauna este în acord cu ea însăși, nu-i așa? Nu este în dezacord cu ea însăși.

Așadar, ce spune el aici în Romani 12:6? Acest dar al profeției trebuie să fie folosit în acord cu credința – o afirmație foarte importantă – în acord cu credința. Ce este „credința”? Credința este folosită de mai multe ori în Noul Testament ca un sinonim pentru ansamblul de adevăr creștin dat de Dumnezeu; doctrina; adevărul creștin dat de Dumnezeu; descoperirea lui Dumnezeu. În Fapte 6, versetul 7 spune: „Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulțea mult în Ierusalim, şi o mare mulțime de preoți veneau la credinţă”, aceasta este doctrina, adevărul. În Iuda, Iuda reamintește cititorului că trebuie să ne luptăm cu seriozitate pentru credință. Care credință? Cea dată sfinților o dată pentru totdeauna, și anume revelația dată trupului, așa cum o știm ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu. Iar în Iuda versetul 20 spune: „Dar voi, preaiubiților, zidiți-vă sufletește pe credința voastră preasfântă”.

Așadar, Pavel spune în Romani 12:6: „Oricine prorocește, este împuternicit să vorbească înainte cuvinte pentru Dumnezeu, trebuie să fie în acord deplin și în armonie cu credința deja revelată a lui Dumnezeu.” Înțelegi asta? Cel care vorbește, vorbește în acord cu credința: în acest fel este folosit acel cuvânt. Așadar, dacă atunci când Pavel spune: „Nu disprețuiți prorociile” și noi ne întrebăm „Ce vrea să spună?” putem spune, în primul rând el se referă la acele afirmații care vin de la oameni înzestrați, care sunt în perfect acord - cu ce? – cu Cuvântul lui Dumnezeu – Cuvântul lui Dumnezeu. Apocalipsa, spre final, în capitolul 19 la versetul 10, spune: „Şi m-am aruncat la picioarele lui ca să mă închin lui” – acesta este Ioan – „Dar el mi-a zis: „Ferește-te să faci una ca asta! Eu sunt un împreună slujitor cu tine şi cu frații tăi, care păstrează mărturia lui Isus. Lui Dumnezeu închină-te! Căci mărturia lui Isus este duhul prorociei.”. Profeția mărturisește despre Isus Cristos. Profeția este în acord cu revelația Cuvântului lui Dumnezeu. Ori de câte ori cineva rostește un mesaj verbal, putem judeca validitatea acestuia recunoscând că este în acord perfect cu Scriptura. Profețiile nu pot devia niciodată de la Cuvântul scris.

Și apropo, în Romani 12, darul prorociei menționat se află într-o listă din care lipsește orice referire la vreun dar miraculos. În Romani 12 nu este menționat niciun dar miraculos. Unele sunt menționate în 1 Corinteni 12, dar nu în Romani 12. Așadar, putem atunci să discernem că darul acesta poate fi unul nemiraculos, adică, pur și simplu proclamarea adevărului în acord perfect cu Cuvântul lui Dumnezeu.

Dar să mergem la 1 Corinteni 12. Trebuie să vă duc un pas mai departe. 1 Corinteni, capitolul 12 la versetul 10; aici vedem din nou același dar, doar că de data aceasta este amintit într-un verset care discută despre darurile miraculoase. El vorbește despre efectuarea minunilor în 1 Corinteni 12:10, „altuia, puterea să facă minuni; altuia, prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor.” Acum, aveți aici niște daruri miraculoase care au fost unice pentru perioada apostolică. Însă darul este menționat din nou aici, de această dată printre darurile miraculoase, așadar noi concluzionăm că în vremea apostolică au existat momente când acest dar era miraculos – de fapt, când prorocul primea literalmente o revelație directă de la Dumnezeu, care nu a mai fost dată înainte. Așadar, au fost perioade când a avut acel element miraculos. Din moment ce acea perioadă miraculoasă de revelație s-a sfârșit odată cu apostolii, ne rămâne darul care nu este miraculos, și anume, proclamarea publică a ceea ce este adevărul lui Dumnezeu în acord deplin cu Cuvântul scris.

Așadar, au fost vremuri când profetul în vremea apostolică a revelat lucruri noi. De asemenea cel mai des erau momente când chiar în acea vreme ei vorbeau reiterând ceea ce Dumnezeu deja revelase. Iar acesta, desigur, este modul în care darul este folosit astăzi.

Mai departe, vreau să vă duc puțin la 1 Corinteni capitolul 14, pentru că trebuie să înțelegeți acest dar. Poate spui: „De ce?” Pentru că în versetul 1 din capitolul 12 el spune: „nu voiesc să fiți în necunoștință”, și nici eu nu doresc asta. Doresc să le înțelegeți. Capitolul 14 din 1 Corinteni, versetul 1: „Urmăriți dragostea. Umblați şi după darurile duhovnicești, dar mai ales să prorociți” – un cuvânt foarte important, ascultați cu atenție. Asta nu îi este scris unui individ, ci unei biserici. Niciun individ nu poate dori cu ardoare un dar spiritual și să îl și primească. El spune că atunci când biserica se adună împreună trebuie să dorească fierbinte ca darurile spirituale să fie folosite, și mai ales să puteți proroci – colectiv. El nu spune ca un credincios individual să dorească să aibă acest dar dacă nu îl are, ci spune bisericii adunate împreună să dorească folosirea lui. De ce? Versetul 3: „Cine prorocește, dimpotrivă, vorbește oamenilor, spre zidire, sfătuire şi mângâiere” – pentru că edifică, îndeamnă și mângâie, prorocia face toate acestea. Prorocia face toate acestea. Este esențial pentru viața bisericii.

Versetul 6, el spune: „În adevăr, fraților, de ce folos v-aș fi eu, dacă aș veni la voi vorbind în alte limbi, şi dacă cuvântul meu nu v-ar aduce nici descoperire, nici cunoștință, nici prorocie, nici învățătură?” El spune din nou aici că prorocia se încadrează într-un mod inteligibil, cu înțeles, ziditor, de îndemnare și de mângâiere.

Să ne uităm pentru o clipă la versetul 39 din același capitol. El spune din nou: „Astfel, deci, fraților, râvniți după prorocire”. Apoi spune: „fără să împiedicați vorbirea în alte limbi”, limbi, în uzanța lor adecvată din vremurile antice, când aveau locul lor. Ci spun că dacă este să doriți ceva care să fie în adunarea noastră, atunci să doriți prorocia. De ce? Pentru că edifică, sfătuiește și mângâie. De ce? Pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu care este în stare să vă zidească. Pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu care vă cheamă la un comportament sfânt. Pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu care este sursa mângâierii voastre. Oricine a prorocit, a prorocit revelația Cuvântul lui Dumnezeu.

De exemplu, priviți la versetul 37, 1 Corinteni 14: „Dacă crede cineva că este proroc sau insuflat de Dumnezeu, să înțeleagă că ce vă scriu eu, este o poruncă a Domnului.” Cu alte cuvinte, dacă cineva crede că este proroc, atunci va trebui să se armonizeze cu precizie și să fie în conformitate cu tot ceea ce scriu, pentru că eu scriu însăși porunca lui Dumnezeu. Așadar, oricine afirmă că este un proroc trebuie să se armonizeze cu Scriptura.

La versetul 24 din capitolul 14 el spune: „dacă toți prorocesc, şi intră vreun necredincios sau vreunul fără daruri, el este încredințat de toți, este judecat de toți.” Cu alte cuvinte, dacă un necredincios intră într-o adunare și voi prorociți, dacă proclamați Cuvântul lui Dumnezeu, el îl va auzi, îl va înțelege și va fi condamnat în inima lui. Versetul 25: „Tainele inimii lui sunt descoperite, aşa că va cădea cu fața la pământ, se va închina lui Dumnezeu, şi va mărturisi că, în adevăr, Dumnezeu este în mijlocul vostru.”

Să ne întoarcem la versetul 23 el spune: „dacă s-ar aduna toată Biserica la un loc, şi toți ar vorbi în alte limbi, şi ar intra şi de cei fără daruri sau necredincioși, n-ar zice ei că sunteți nebuni?” Nu va avea nicidecum vreun efect evanghelistic. Prorocia, așadar, este proclamarea adevărului lui Dumnezeu în acord perfect cu Scriptura. Este evanghelistic, este ziditor, este sfătuitor și mângâietor. Aceasta este prorocia. Este proclamarea publică a adevărului lui Dumnezeu. Acum, noi nu mai trăim în vremea apostolilor. Efeseni 2:20 spune că biserica este zidită pe temelia apostolilor și prorocilor. Suntem departe de această fundație. Noi încă mai avem darul prorociei, care este proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu.

Acum, că am afirmat toate acestea, vrem să spunem că prorocia nu este doar rostită, ci prorocia este şi scrisă. De mai multe ori în Noul Testament cuvântul prophēteias este folosit ca revelație scrisă. Întoarceți la Matei 13. Avem nevoie să facem acest studiu biblic, pentru că acest verset poate i-a derutat pe mulți, mulți oameni, și sincer, mi se pare că cei mai mulți comentatori au fost derutați de el. În Matei 13, versetul 14, avem același cuvânt, prophēteias, și se referă la Isaia. Matei 13:14: „Şi cu privire la ei se împlinește proorocia”, și apoi citează din profeția lui Isaia, capitolul 6. Avem aici acest cuvânt, profeție, care nu se referă la ceva vorbit, ci se referă la ceva scris; nu la o comunicare verbală, ci la o comunicare scrisă. Și de fapt aici se referă la Isaia, profetul Vechiului Testament.

Să deschidem la Romani, la finalul cărții, la ultimul capitol, Romani capitolul 16 și avem o afirmație foarte interesantă în versetul 26, Romani 16:26. Pavel spune: „dar a fost arătată” – se referă, bineînțeles la Evanghelie și la descoperirea tainei care a fost ascunsă; și anume noul legământ din versetul 25 – „a fost arătată acum” – cum – „prin scrierile prorocilor”. Cu alte cuvinte, acești oameni care au scris Scriptura au avut o lucrare profetică. Ei au vorbit înaintea oamenilor. Ei au dat Cuvântul lui Dumnezeu oamenilor, fie în formă vorbită fie în formă scrisă. Așadar, știm că acest cuvânt se referă la Cuvântul lui Dumnezeu scris sau vorbit.

Să deschidem la 2 Petru, pentru un moment, la 2 Petru 1, el spune în versetul 19: „avem cuvântul prorociei”. Apoi în versetul 20, el o definește ca „prorocie din Scriptură”, așa o numește. Cuvântul profetic, prorocia din Scriptură, aici este din nou același termen, iar aici se referă la Scriptură. Această sintagmă: „prorocie din Scriptură” din versetul 20 se referă la Vechiul Testament ca la o unitate. A fost Cuvântul profețit. Vechiul Testament este atunci o alcătuire de descoperiri profețite. Cuvintele lui Petru ar cuprinde și Noul Testament, pentru că el spune: „nicio proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt.” El vorbește de prorocie ca de Scriptura scrisă, Scriptura scrisă.

Să ne uităm la Apocalipsa, capitolul 1, pentru un moment, versetul 3. Puteți doar să ascultați dacă doriți. Cu referire la Apocalipsa, Ioan scrie: „Ferice de cine citește şi de cei ce ascultă cuvintele acestei prorocii”. El numește cartea Apocalipsa ca fiind profeția – prorocie – versetul 10, versetul 18, versetul 19. Haideți să concluzionăm. Uneori acest cuvânt prophēteias se referă la Cuvântul vorbit, la descoperirea lui Dumnezeu care vine prin gura prorocului, dar întotdeauna Cuvântul vorbit trebuie să fie în concordanță deplină cu Cuvântul scris. Uneori cuvântul profeție se referă la Cuvântul scris. Deci, în oricare dintre cazuri, prorocia se leagă de Scriptură. Bine? Este fie Scriptura, fie în acord perfect cu Scriptura. Ideea lui Pavel este clară: „Nu disprețuiți prorociile” el spune de fapt: „Să nu desconsiderați sau să priviți cu ușurătate revelația lui Dumnezeu cuprinsă în Scriptură, fie că o citiți, fie că o auziți proclamată, să nu o priviți cu ușurătate, să nu îi diminuați importanța, să nu o desconsiderați sau să o dezonorați.”

Iov a spus în capitolul 23 versetul 12 că prețuia Cuvântul lui Dumnezeu mai mult decât hrana lui zilnică. Ieremia s-a hrănit zilnic cu el cu bucurie. Vă amintiți de Iosua? Dând acel minunat îndemn din capitolul 1, versetul 8 a spus: „Cartea aceasta a legii” – și anume Biblia sau Scriptura – „să nu se depărteze de gura ta; cugetă asupra ei zi şi noapte, căutând să faci tot ce este scris în ea; căci atunci vei izbândi în toate lucrările tale, şi atunci vei lucra cu înțelepciune.” Iosua 1:8. În Deuteronomul, Domnul i-a învățat pe oameni foarte, foarte clar cu privire la modul cum ar trebui să trateze Cuvântul lui Dumnezeu, cu devotament suprem. El le spune în Deuteronom 6:6 : „poruncile acestea pe care ți le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi, şi să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâni, şi să-ți fie ca niște fruntarii între ochi. Să le scrii pe ușiorii casei tale şi pe porțile tale.” Umple-ți viața cu Cuvântul lui Dumnezeu, asta spune el. Umple-ți întreaga viață cu Cuvântul lui Dumnezeu.

În Psalmul 1 spune: „Ferice de omul care nu se duce la sfatul celor răi, ci umblă în adevărul lui Dumnezeu”. Omul a cărui viață este devotată total față de Cuvânt, „plăcerea lui”, ne spune: „este Legea Domnului și la Legea Lui el meditează zi și noapte.” Acesta este un om duhovnicesc. Noi nu privim de sus în jos Scriptura, noi o înălțăm, noi o slăvim. Psalm 119:1 și 2: „Ferice de cei fără prihană în calea lor, care umblă întotdeauna după Legea Domnului! Ferice de cei ce păzesc poruncile Lui, cari-L caută din toată inima lor.” „Oh, cât de mult iubesc Legea Ta” spune David. Această poruncă ne spune să avem o considerație foarte serioasă față de Scriptură. „Nu desconsiderați Cuvântul lui Dumnezeu”. Tratați-l cu un respect aparte este ceea ce spune.

Acum, acest lucru este posibil doar pentru creștini. 1 Corinteni 2:10 spune că Dumnezeu ni le-a descoperit prin Duhul. Apoi spune în versetul 14, 1 Corinteni 2:14 „Dar omul firesc” – cu referire la un om neconvertit, un necredincios – „nu primește lucrurile Duhului lui Dumnezeu, căci, pentru el, sunt o nebunie; şi nici nu le poate înțelege, pentru că trebuie judecate duhovnicește.” O persoană neregenerată nu poate înălța Scriptura, nu poate slăvi Scriptura așa cum se cuvine. Martin Luther a spus: “omul neconvertit este precum un stâlp de sare; precum soția lui Lot, precum un buștean sau o piatră, precum o statuie fără viață, care nu-și folosește nici ochii și nici gura, care nu are nici simțământ și nici inimă, până când nu este convertit și regenerat de Duhul Sfânt”, am încheiat citatul.

Cel mai bun lucru pe care îl poate face un om sau o femeie nemântuită este să roadă scoarța Scripturii fără să ajungă cu adevărat la lemn. Kierkegaard, filosoful danez, a sugerat, din câte îmi amintesc, o ilustrație foarte potrivită în ce privește abordarea greșită față de Scriptură. Se uita la toți oamenii din Academia, care pretindeau a fi cercetători biblici și a spus: „Un băiețel urmează să fie disciplinat de tatăl său. În timp ce tatăl merge și își pregătește o nuia, băiatul își căptușește pantalonii cu câteva prosoape de bucătărie. Când tatăl se întoarce și îl disciplinează, băiatul nu simte nimic pentru că prosoapele au absorbit loviturile nuielei. Băiatul îi reprezintă pe cercetătorii biblici. Își căptușesc pantalonii cu lexicoane, cu comentarii și concordanțe. Ca rezultat, Scriptura nu îi mai atinge în calitate de Cuvânt al lui Dumnezeu. I-au anulat puterea prin faptul că s-au blindat cu accesoriile lor academice, astfel că ei niciodată nu mai aud Scriptura ca pe Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă ar înlătura toate cărțile cu care s-au căptușit – care pot fi utile, dacă sunt folosite corect - așa cum este ilustrat în povestea Scrisoarea de Dragoste – atunci Scriptura poate să îi atingă în calitate de Cuvânt al lui Dumnezeu.

Să lăsăm Scriptura sfântă să ajungă la noi în calitate de Cuvânt al lui Dumnezeu este lucrarea specială a Duhului Sfânt. Doar aceia care au Duhul Sfânt pot să se supună poruncii de a nu disprețui Cuvântul lui Dumnezeu. Sunt oameni în seminarii, în colegii, și în biserici în toată America și în lumea întreagă care pretind că sunt oameni care studiază Scriptura, ai căror pantaloni sunt atât de blindați, încât Cuvântul lui Dumnezeu nu-i mai atinge, ale căror minți nu au cunoștința adevărului pentru că în inimile lor nu locuiește Duhul Sfânt. Dar aceia dintre noi care Îl cunosc pe Duhul, care-L cunosc pe Dumnezeul cel viu, pot înțelege adevărul și pot să îl vadă așa cum este. Acei oameni care neagă veridicitatea, autenticitatea, autoritatea, inspirația și ineranța Scripturii nu arată altceva decât faptul că se fac vinovați de călcarea poruncii: „Nu disprețuiți prorociile” – nu desconsiderați, nu disprețuiți și nu priviți de sus Scriptura.

De fapt, dragul meu, dacă faci asta, dacă faci asta, nu poți nicidecum să trăiești o viață creștină, pentru că singura hartă, singura busolă și singurul manual pe care îl ai este Scriptura. Cu tot ceea ce rămâi este efortul uman – să faci fapte bune ca să îți câștigi dreptul de a intra în cer. Dacă nu trăiește Duhul în tine, și dacă nu slăvești Cuvântul lui Dumnezeu, nu doar în minte, ci și în ascultare, vei disprețui prorocia și vei călca această poruncă atât de directă.

Acum, când ne apropiem de încheiere, și ne-a luat destul de mult până să înțelegem această poruncă, vreau să te întreb două lucruri. De ce să nu disprețuiesc Scriptura? De ce să nu fac asta? Aș dori să dau un răspuns foarte scurt. Întâi, datorită caracterului ei esențial – datorită caracterului ei esențial. Am vorbit la început despre unicitatea Bibliei, dar aș dori să vă vorbesc despre caracterul ei așa cum ni-l prezintă chiar ea. Întâi, ea este autoritară. Scriptura este autoritară. Isaia 1:2 spune: „Ascultați, ceruri, şi ia aminte, pământule, căci Domnul vorbește”. Când Dumnezeu vorbește, ar fi bine să asculți; este autoritar.

În al doilea rând, este infailibilă – este infailibilă. Aceasta înseamnă că ea în întregime, în totalitate, este completă, nu îi lipsește nimic, nu are nicio greșeală. Psalmul 19:7 spune: „Legea Domnului este desăvârșită, Legea Domnului este desăvârșită”. Este întreagă, este completă, este perfectă. Îmi place apoi să folosesc cuvântul ineranță. În timp ce este infailibilă în întregime, este inerantă în fiecare aspect. Proverbe 30:5 și 6 spune: „Orice cuvânt” – orice, oricare, până la fiecare iotă - „orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat.” Isus a spus asta. Cuvântul lui Dumnezeu este autoritar. Când Dumnezeu vorbește, ar fi bine să asculți. Cuvântul lui Dumnezeu este infailibil, asta înseamnă că Scriptura în totalitatea ei este perfectă. Este inerantă. Nu conține nicio greșeală, în scrierile sale originale, fiecare cuvânt al lui Dumnezeu este curat.

În al patrulea rând, este suficientă – este suficientă. Este în stare să transforme sufletul, spune Psalmul 19, să îi facă pe oameni înțelepți, să aducă bucurie în inimă, să lumineze ochii. Este suficientă. Este în stare să-l facă pe omul lui Dumnezeu „desăvârșit, cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”. Este în stare să te facă înțelept pe calea mântuirii, 2 Timotei 3:15 la 17. Este suficientă pentru toate.

Numărul cinci, pentru că este eficientă – este eficientă. Vă aduceți aminte ce spune Isaia 55: „tot aşa şi Cuvântul Meu, care iese din gura Mea, nu se întoarce la Mine fără rod, ci va face voia Mea şi va împlini planurile Mele.” Este eficientă. Când Dumnezeu spune un cuvânt, se va împlini. Apoi, Scriptura este determinantă. Este determinantă. La ce ne referim? Răspunsul tău față de Cuvântul lui Dumnezeu îți va hotărî destinul veșnic. „Cine aparține lui Dumnezeu va asculta cuvintele lui Dumnezeu. Voi, așadar, nu le ascultați pentru că nu sunteți ai lui Dumnezeu.” Când vine cineva și neagă autoritatea, infailibilitatea, ineranța, suficiența și eficiența Scripturii, tot ceea ce face este să arate condiția lui spirituală, pentru că dacă nu ascultați cuvintele lui Dumnezeu, nu îi aparțineți lui Dumnezeu. Asta ne-a spus Isus. Dacă asculți, aparții lui Dumnezeu. Ascultarea de Biblie denotă destinul veșnic al cuiva.

Așadar, de ce să nu disprețuim Scriptura? Datorită caracterului ei esențial, și în al doilea rând datorită beneficiilor sale generoase – datorită beneficiilor sale generoase. Scriptura este sursa adevărului. Ioan 17:17, Isus a spus: „Cuvântul Tău este adevărul”. Oh, ce mare, mare realitate este aceasta! Cuvântul Tău este adevărul. Este sursa fericirii, în al doilea rând, este sursa fericirii. Proverbe 8:34 spune: „Ferice de omul care Mă ascultă”. Ioan a spus în 1 Ioan 1:4: „Vă scriu aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină.” Luca spune: „Ferice de omul care ascultă Cuvântul”, Luca 6:47 și 48, Luca 11:27 și 28, asta întâlnim în întreaga Scriptură. Apocalipsa 1:3: „Ferice de omul care citește această carte”. Este sursa bucuriei, fericirii și a binecuvântării.

În al treilea rând, este sursa biruinței. „Strâng Cuvântul Tău în inima mea ca să nu păcătuiesc”, spune psalmistul. Efeseni 6:17 spune: „Luați sabia Duhului”, care este o armă pentru noi. Când Isus a fost ispitit, conform cu Matei 4:1 la 11, de fiecare dată a răspuns cu ce? Cu Scriptura. De trei ori a spus: „Este scris”. Da, Cuvântul lui Dumnezeu este sursa biruinței noastre în ispitire. Este sursa fericirii noastre. Este sursa adevărului.

În al patrulea rând, este sursa creșterii noastre. Vă amintiți că ne-am referit la 1 Petru 2:2: „ca niște prunci născuți de curând, să doriți laptele duhovnicesc şi curat, pentru ca prin el să creșteți”. Cuvântul este sursa creșterii noastre. Spurgeon avea o zicală minunată. El a spus: „Cuvântul îl curăță pe un creștin. Adevărul este cel care îl curăță, Scriptura este vie și puternică prin Duhul Sfânt.” Acesta este adevărul. Cuvântul curăță, purifică și este cheia pentru creștere. De aceea în Ioan 15 Isus spune: „Cuvântul este ca un cuțit de curățat”, taie mlădițele neroditoare pentru ca puterea de creștere să ajungă în mlădițele productive. Cuvântul este singura sursă a adevărului, singura sursă a fericirii, singura sursă de biruință și singura sursă de creștere.

În al cincilea rând, este singura cale de călăuzire. Psalmul 19:8 spune despre Cuvânt că este drept, adică înseamnă că ne întinde o cale dreaptă. Este o cale dreaptă pe care să putem merge. Apoi în Psalmul 119:105 spune că: „este o lumină pe cărare”. Este calea, este o lumină care luminează calea, calea pe care să mergem. Ne va face înțelepți. Ne descoperă voia lui Dumnezeu.

În al șaselea rând, este sursa nădejdii – este sursa speranței. Din nou și din nou în Psalmul 119, psalmistul spune: „Am nădejde în Cuvântul Tău, am nădejde în Cuvântul Tău, am nădejde în poruncile Tale”, care înseamnă Scriptura. Așadar, Cuvântul lui Dumnezeu este sursa adevărului, a fericirii, a biruinței, a creșterii, a călăuzirii, a nădejdii și cu siguranță că am mai putea adăuga multe altele în listă, însă ați înțeles ideea. Nu este de mirare că este mai de dorit decât mierea, ca picurul din faguri, ca aurul, chiar decât aurul cel mai de preț. Atunci, de ce îl căutăm? Datorită caracterului lui esențial, și datorită beneficiilor sale uimitoare și generoase.

Ultima chestiune: cum să îl căutăm? Cum să fim siguri că nu îl disprețuim? Foarte simplu. Cum poți să fii sigur că nu disprețuiești Scriptura? Ascultați cu atenție. Primul lucru: să o crezi – să o crezi. De acolo începe totul. Isus a strigat din nou și din nou oamenilor: „Credeți în Mine – credeți ceea ce spun.” Și în Ioan 5:24 El spune: „Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele şi crede în Cel ce M-a trimis are viața veșnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață.” Credeți Cuvântul. Un alt mod de a spune asta este să spui: „Primește-l” – Pavel le spune celor din Tesalonic: „Sunt atât de mulțumitor că atunci când v-am predicat Cuvântul lui Dumnezeu l-ați primit așa cum este, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu.”

Al doilea, cinstește-l – cinstește-l. La ce ne referim? Să îl înalți, să îl slăvești. Cum să faci asta? În ascultare – în ascultare. Să nu fii un comerciant al Cuvântului, 2 Corinteni 2:17, nu folosi Cuvântul ca să manipulezi pentru ca să îți împlinești scopurile și țelurile tale. În 2 Corinteni 4:2 spune: „unii oameni strică Cuvântul lui Dumnezeu, dar voi trebuie să îl cinstiți, să îl slăviți și să îl prețuiți.”

În al treilea rând, să îl iubiți. David spune în Psalmul 119:97 așa cum am menționat mai devreme: „Oh, cum iubesc Legea Ta!” și apoi până la finalul psalmului, sunt o mulțime de afirmații repetate cu același gând în minte. „Cuvântul Tău este așa de curat”, Psalmul 119:140, „de aceea robii Tăi îl iubesc.” O afecțiune profundă, o dorință profundă – despre aceasta a vorbit Petru când a spus: „ca niște copilași, așa să îl doriți.”

Apoi să te supui, al patrulea lucru. Să te supui. De fapt, cel mai mare dispreț pe care poți să îl ai față de Scriptura este să spui că o crezi, dar să nu te supui. „Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, sunteți ucenicii Mei.” „Dacă ziceți că rămâneți în Cristos, atunci trebuie să umblați în felul în care El a umblat.” Și cum a umblat El? În ascultare perfectă față de Cuvântul lui Dumnezeu. Vă amintiți că Isus a spus istorisirea cu cele două case din Matei 7, una a fost dărâmată de șuvoaie și cealaltă a rămas, iar diferența a fost că una „nu a făcut voia Tatălui Meu”, iar cealaltă „a făcut voia Tatălui Meu”.

Numărul cinci, să te lupți pentru Cuvânt. Iuda 3 spune: „să vă luptați pentru credință”. Să vă angajați în lupta pentru Biblie.

Numărul șase, studiază-l – „Studiază-l” spune Pavel „ca să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine, şi care împarte drept Cuvântul adevărului.” Să fii ca cei din Berea: „care cercetau Cuvântul în fiecare zi ca să vadă dacă lucrurile care li se spunea erau așa.” Să fii precum Apolo, despre care se spune că: „era tare în Scripturi”. „Cuvântul lui Cristos să locuiască din belșug în voi”, Coloseni 3:16.

În cele din urmă, proclamă-l – proclamă-l. Dacă te supui și cu credincioșie crezi Cuvântul, dacă cinstești Cuvântul, dacă iubești Cuvântul, dacă te supui Cuvântului, dacă lupți pentru Cuvânt, studiezi Cuvântul, proclami Cuvântul, atunci nu vei privi de sus Cuvântul. Nu-l vei disprețui. El va fi mare parte din țesătura vieții tale.

În încheiere, citeam o notiță despre Martin Luther și modul în care studia el Biblia. El spunea: “Eu studiez Biblia precum adun merele. Întâi de toate scutur pomul, ca cele mai coapte să cadă. Apoi scutur fiecare creangă, și când am scuturat fiecare creangă, scutur crengile mai mici. Și apoi scutur fiecare crenguță. Apoi mă uit sub fiecare frunză. Cercetez Biblia pe de-a întregul, precum scutur întregul copac. Apoi scutur fiecare creangă, adică studiez carte după carte. Apoi scutur fiecare creangă mai mică, și acord atenție capitolelor. Apoi scutur fiecare crenguță, sau studiez cu atenție paragrafele și propozițiile și cuvintele și înțelesul lor.”

Cuvântul este o carte unică.

“Dacă sunt obosit, Biblia-mi este locul de odihnă. Când sunt în întuneric, Biblia este a mea lumină. Când sunt flămând, este pâinea cea vie, sau temător, este armura pentru bătălie. Când sunt bolnav, e medicamentul de vindecare, când sunt singur, mulțimi de prieteni are în ea. Dacă lucrez, Biblia este a mea unealtă. De cânt, cu sunete melodioase ea-i ca o harfă. Dacă sunt neștiutor, ea este școala mea.

Dacă mă scufund, ea este temelia mea. Dacă îmi este frig, Biblia mă încălzește, și îmi dă aripi, de-am aspirații îndrăznețe. Apasă cumva întunecimea? Biblia este un soare.

În mijlocul urâțeniei, este o grădină strălucitoare.

Sunt însetat? Ce răcoare aduc apele care curg, sau de este înăbușitor, ce răcoros aer adie. Din moment ce mi-ai fost dată mie, cum ar trebui să mă dărui, măreață Carte, ție.”

Să ne plecăm capul și să ne rugăm.

Tată, știm că dacă suntem oi credincioase și dacă turma noastră crește și este să fie o turmă sănătoasă, nu putem să desconsiderăm Cuvântul Tău, revelația Ta. Cuvintele poetului sunt așa de potrivite: “Din moment ce mi-ai fost dată mie, cum ar trebui să mă dăruiesc ție, măreață Carte?” Răspunsul este să nu disprețuim, să nu o luăm ușor, ci să gândim măreț, să credem, să cinstim, să iubim, să studiem, să ne luptăm și să o proclamăm. Doamne, fă-ne niște oameni ai cărții, oameni care să aducă cinste Numelui Tău, de dragul lui Isus. Amin.

SFÂRȘIT