Așa cum știți, suntem cu studiul nostru la 2 Timotei, vă rog să deschideți la 2 Timotei capitolul 3, aș dori ca acest text să fie punctul de plecare pentru mesajul din dimineața asta.

Ce doresc să împărtășesc cu voi în această dimineață doar pornește de la acest text, însă se bazează pe ceea ce afirmă el.

Vă aduceți aminte că în ultima duminică, ne-am uitat la versetele 16 și 17 care spun: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”.

Studiind aceste două versete în contextul acestui capitol am intrat puțin în detaliu. V-am spus săptămâna trecută că nu puteam pleca de la această secțiune din Scriptură fără să avem o imagine generală asupra ideii că Biblia este insuflată de Dumnezeu. Așadar, dacă mă voi îndepărta puțin de acest text și ne vom uita și la alte porțiuni din Scriptură, voi face lucrul acesta pentru ca să ne îmbogățim înțelegerea a ceea ce înseamnă să avem în mâinile noastre Cuvântul Dumnezeului celui viu.

Nădăjduiesc că apreciați cu toții Scriptura. Nădăjduiesc că o apreciați, nu ca pe o amuletă, ci pentru că este cea mai mare comoară pe care o avem în afară de Dumnezeu Însuși. Este chiar Cuvântul lui Dumnezeu, propria Sa revelație. Când oamenii mă întreabă de ce predic sistematic carte după carte din Biblie, de ce sunt așa de atent la detalii, la fiecare verset și la fiecare frază și, mă opresc la fiecare cuvânt, este pentru că le consider ca fiind cuvintele lui Dumnezeu revelate de El pentru noi. Nu voi pune la îndoială necesitatea ca aceste cuvinte să fie apoi prezentate, învățate și înțelese de noi toți.

Aici, la Biserica Comunitatea Harului (Grace Community Church), suntem dedicați unei slujiri biblice, unei metode de predicare expozitivă pentru că noi credem că acesta este Cuvântul Dumnezeului celui viu. Dumnezeu S-a descoperit pe Sine în cartea Sa. Când tu citești cuvintele scrise în Biblia ta, tu citești cuvintele ieșite din gura lui Dumnezeu. Aceasta este o realitate uimitoare. Aceasta îți dă încredere în tot ceea ce faci. De asemenea, ne obligă la ascultare și supunere față de ceea ce ne învață Scriptura. Să vorbim puțin despre ce înseamnă că toată Scriptura sau fiecare text este inspirat de Dumnezeu. Ce anume este esențial în acest lucru? Doresc să vă arăt câteva versete pe care să le adaug la asta, și apoi să vă arăt și alte lucruri care sunt în inima mea și pe care doresc să vi le împărtășesc.

Deschideți Bibliile la Evrei capitolul 1 și să privim la prima parte a celui de-al doilea verset. Evrei 1. Începe așa: „După ce a vorbit în vechime părinților noștri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul”. Acum, aceasta este afirmația asupra căreia aș dori să ne oprim. Nu intenționez să abordez exhaustiv toate ramificațiile acestei afirmații, dar, în simplitatea ei, este foarte clară și profundă.

Ea ne oferă esența revelației. Țineți minte acest cuvânt. Revelația înseamnă simplu a revela, a descoperi, a face cunoscut ceva ce înainte nu era cunoscut; a face inteligibil ceva ce înainte nu a fost înțeles; a descoperi adevărul care nu a fost știut înainte. Dumnezeu S-a revelat pe Sine, și aici avem o afirmație cu privire la revelație. Dumnezeu a vorbit cu mult timp în urmă și Dumnezeu ne-a vorbit și în aceste zile. Scriitorul epistolei către Evrei spune, de fapt, că Dumnezeu ne-a vorbit în două ocazii. A vorbit o dată în vechime. El vorbește la sfârșitul acestor zile prin Fiul Său.

Acum, cred că suntem corecți când evaluăm faptul că se are în vedere aici revelația din Vechiul Testament și revelația din Noul Testament. Dumnezeu a vorbit cu mult timp în urmă părinților evrei. Aceștia erau profeții din Vechiul Testament, cei care au primit Cuvântul lui Dumnezeu cu mult timp în urmă în timpul vechiului legământ. El a vorbit acelor părinți prin intermediul profeților în multe rânduri, polumerōs, prin multe cărți, prin multe secțiuni și știți lucrul acesta. Avem Pentateuhul, cărțile profetice, cărțile istorice și pe cele poetice. Dumnezeu a vorbit în multe, multe rânduri și prin multe cărți. El le-a vorbit părinților evrei. Le-a vorbit prin profeți.

De asemenea, El a vorbit, ne spune autorul, în multe feluri, polutropōs. Aceasta se referă la viziuni, profeții, pilde, tipuri și simboluri, ceremonii, teofanii, uneori printr-o voce audibilă, și chiar scriind cu degetul Lui pe piatră. Sunt multe feluri în care Dumnezeu a vorbit multe lucruri, adunate în multe pasaje, puse în multe cărți, și El a vorbit acelora din vechime prin profeți. Aceasta este o afirmație cu privire la faptul că Vechiul Testament în întregime este Cuvântul lui Dumnezeu.

Acum, dați-mi voie să fiu cât se poate de clar, Vechiul Testament nu este o colecție de înțelepciune a celor din vechime. Vechiul Testament nu este o colecție de idei religioase la cel mai înalt nivel. Vechiul Testament nu este o colecție de meditații ale unor oameni duhovnicești. Vechiul Testament este Cuvântul lui Dumnezeu. Nu reprezintă gândirea unor oameni, a unor oameni buni, duhovnicești, din vechime, ce vorbeau pe cont propriu, de la ei înșiși. Este Cuvântul lui Dumnezeu. Scriitorul cărții Evrei spune: „Dumnezeu a vorbit”. Dumnezeu a vorbit. Vechiul Testament a fost ce a vorbit Dumnezeu către acei părinți prin profeți.

În aceste zile, odată cu venirea lui Cristos, a vorbit din nou și ne-a vorbit prin Fiul. Evangheliile Matei, Marcu, Luca și Ioan consemnează faptul că Dumnezeu a vorbit prin Fiul Lui. În cartea Faptele Apostolilor Dumnezeu vorbește prin expansiunea proclamării mesajului Fiului Său. În epistole, Dumnezeu vorbește prin înțelegerea profundă și temeinică a ceea ce a însemnat viața și lucrarea Fiului. Chiar și cartea Apocalipsa ne relatează momentul întoarcerii Fiului în slavă, încheierea comunicării lui Dumnezeu față de lume.

Așadar, Vechiul Testament este vorbirea lui Dumnezeu prin care se descoperă pe Sine. Noul Testament este vorbirea lui Dumnezeu prin care Îl descoperă pe Fiul Său. Vechiul Testament este revelația de Sine a lui Dumnezeu, iar aceasta este tema din Vechiul Testament. De la Geneza până la sfârșitul Vechiului Testament, la Maleahi, și în tot ce este între cele două, personajul principal este Dumnezeu. Este revelația lui Dumnezeu, cine este El. Care sunt atributele Lui? Care sunt atitudinile Lui? Cum reacționează El la fiecare situație posibilă din viața omului? Cum este El? Ce face El? Acesta este Vechiul Testament. Este descoperirea lui Dumnezeu. Nu este o narațiune despre om. Nu este nici măcar narațiunea cu privire la Israel. Acele narațiuni sunt prezente, dar Vechiul Testament este revelația lui Dumnezeu, și Îl vedem pe Dumnezeu descoperit prin om, prin istorie, prin Israel, prin tot ceea ce se întâmplă. Atributele lui Dumnezeu sunt uneori prezentate foarte clar, precum în cartea Psalmilor. Pe de altă parte, uneori vedem atributele Sale foarte clar, chiar dacă El nu este menționat deloc, ca în cartea Estera, unde nu este nicio menționare a lui Dumnezeu, și totuși El este forța și caracterul dominant al întregii cărți.

Vechiul Testament este revelația lui Dumnezeu care arată oamenilor cum este Dumnezeu, cine este Dumnezeu, ce tolerează Dumnezeu și ce nu tolerează, cum dorește Dumnezeu sfințenia și cum pedepsește păcatul. Noul Testament este locul unde Dumnezeu este revelat de Fiul Său, în viața Fiului Său, în mesajul Fiului, în înțelegerea lucrării Fiului și culminând cu venirea Fiului Său pentru a institui împărăția Lui veșnică. Dar în fiecare caz, atât în Vechiul Testament, cât și Noul Testament, Dumnezeu a vorbit. Ce avem, este, într-adevăr, Cuvântul lui Dumnezeu. Nu este cuvântul unui om. Scriitorii Noului Testament au scris Cuvântul lui Dumnezeu.

Isus a promis: „Vă voi aduce aminte. Vă voi învăța toate lucrurile. Vă voi călăuzi în tot adevărul. Vă voi arăta lucrurile care vor urma”. În virtutea acestei promisiuni a dat făgăduința inspirației divine apostolilor și, împreună cu ei, și celorlalți scriitori ai Noului Testament, că ei, asemenea profeților Vechiului Testament, vor scrie Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar, ceea ce avem în mâinile noastre, dragilor, nu este cuvântul unui om. Nu este cuvântul unor oameni religioși. Nu este cuvântul unor oameni înțelepți și duhovnicești. Este Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu.

Evrei 1:1-2 vorbește despre revelație, despre descoperirea lui Dumnezeu. Ce proces a folosit Dumnezeu ca să Se descopere pe Sine? Să ne uităm la un alt text, 2 Petru 1. Acum mergem la procesul folosit de Dumnezeu ca să Se descopere, iar acesta este cunoscut ca și inspirație, inspirație. În 2 Petru 1:20 spune: „Fiindcă mai întâi de toate, să știți că nicio proorocie din Scriptură nu se tâlcuiește singură”. Cuvântul prorocie de aici are un sens foarte larg, nu înseamnă o anumită prezicere a viitorului, ci însemnă mesaj. Nimic mai mult. „Niciun mesaj din Scriptură nu se tâlcuiește singur”, epilusis. Acum, observați asta, niciun mesaj din Scriptură nu se epilusis singur. Ce înseamnă aceasta? Poate însemna se eliberează, și acesta poate fi înțelesul principal al termenului epilusis. Niciun mesaj din Scriptură nu se eliberează singur. Unii au sugerat că cea mai bună cale de a-l traduce ar fi „inspirație”, pentru că acesta este al doilea sens al cuvântului. Niciun mesaj al Scripturii nu este o chestiune de inspirație proprie. Cu alte cuvinte, Scriptura nu este rezultatul capacității intelectuale a unor oameni inspirați în sensul că unii oameni sunt inspirați datorită unui nivel înalt al geniului religios. Cazul genitiv de aici sugerează că Petru are în minte sursa sau originea Scripturii, și el nu vorbește despre interpretarea Bibliei în sensul că descrii ce înseamnă. Ci vorbește despre originea ei, așa că s-ar putea traduce astfel: „Nicio profeție din Scriptură nu este o chestiune care vine din mintea cuiva”. Niciun mesaj al Scripturii nu vine dintr-o sursă umană. Aceasta este ideea.

Versetul 21: „căci nicio proorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt”. Scriptura nu este produsul oamenilor. Nu este produsul voinței oamenilor, ci oamenii au fost mânați de Duhul Sfânt, au vorbit de la Dumnezeu. Foarte limpede și vital. Niciun mesaj nu a fost adus, este timpul aorist, diateza pasivă la indicativ (în limba greacă). Verbul este pherō. El înseamnă a fi purtat, dus, transmis, produs, adus. Nicio prorocie nu a fost purtată, dusă, adusă, produsă printr-un act al voinței umane, ci oamenii au fost – același verb pherō – purtați, duși, mânați, conduși de Duhul Sfânt ca să vorbească de la Dumnezeu. Duhul Sfânt i-a umplut. Ideea este aceea a ridicării pânzelor corabiei pentru a fi purtată de vânt. Duhul lui Dumnezeu i-a purtat, a suflat asupra lor.

Aceasta ne spune care a fost procesul. Conținutul Bibliei este revelația. Procesul prin care conținutul a fost scris se numește inspirație. Nu a fost un nivel înalt al activității umane. Nici măcar un nivel înalt al activității umane religioase. Oamenii au fost cuprinși în proces, dar nu au fost ei la originea lui. Nu a fost rezultatul dorinței și voinței lor. Ei au fost folosiți în timp ce erau mânați de Duhul Sfânt și împuterniciți să vorbească din partea lui Dumnezeu. Au vorbit cuvinte divine. Dumnezeu le-a folosit. A fost personalitatea lor. A fost trecutul lor, parte din cugetările lor, din experiențele lor, din percepții, dar fiecare cuvânt era Cuvântul lui Dumnezeu. Acesta este miracolul inspirației.

Oamenii, ei au fost folosiți, mânați de Duhul Sfânt au vorbit de la Dumnezeu. Asta spune Scriptura. Așadar, când îți iei Biblia, tu nu citești cuvântul oamenilor. Citești Cuvântul lui Dumnezeu care a fost scris de oameni, care au fost mânați în procesul acesta prin puterea Duhului Sfânt, dar nu separat de personalitățile lor, nu separat de experiențele lor, nu separat de vocabularul lor și nu separat de inima lor, de pasiuni sau de o anumită constrângere. Ci prin integrarea tuturor acestora în puterea Duhului lui Dumnezeu și nu au compromis niciodată adevărul că fiecare cuvânt a venit de la Dumnezeu: un miracol mare și glorios. Atât de vital.

Așadar, Dumnezeu a vorbit în Vechiul Testament părinților prin profeți în multe rânduri și în multe chipuri. Dumnezeu a vorbit în Noul Testament prin Fiul Său în Evanghelii, și apoi despre Fiul Său în restul Noului Testament. Procesul prin care Dumnezeu ne-a dat revelația este inspirația. Inspirația însemna ca Dumnezeu să pună revelația, așa cum era, în mâinile oamenilor ca să fie scrisă. Întâi, ca să fie vorbită și proclamată, și apoi să fie scrisă pe măsură ce ei erau împuterniciți, mânați de Duhul Sfânt. S-a folosit de oameni, și totuși, Cuvântul lui Dumnezeu nu a fost încălcat. Toată Scriptura pasa graphē, toată Scriptura, fiecare verset este theopneustos, insuflată de Dumnezeu. Scrierea Scripturii este insuflarea lui Dumnezeu,.

Totalitatea ei, conform cu Romani 3:2 este numită oracolele lui Dumnezeu (n.tr. Ceea e Cornilescu traduce prin cuvintele lui Dumnezeu). Când Pavel vorbește despre întâietatea iudeilor, ce anume i-a făcut pe ei să fie puși deoparte față de celelalte neamuri? El se referă la Vechiul Testament, pe care îl numește „oracolele lui Dumnezeu”, vorbirile lui Dumnezeu, cuvintele lui Dumnezeu. Ieremia este o bună ilustrare a acestui proces. Ieremia, chemat de Dumnezeu chiar înainte să se fi născut, capitolul 1 cu versetul 4:„Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoșteam, şi mai înainte ca să fi ieșit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte, şi te făcusem proroc al neamurilor” – versetul 9 – „apoi Domnul Şi-a întins mâna, şi mi-a atins gura. Şi Domnul mi-a zis: „Iată, pun cuvintele Mele în gura ta”. Ce afirmație extraordinară! „Pun cuvintele Mele în gura ta”. Aceasta a fost promisiunea făcută scriitorilor Scripturii.

Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu. Toată scrierea sfântă vine de la Dumnezeu. Noi recunoaștem acest lucru. Recunoaștem unicitatea divină a Scripturii. Biserica primară a recunoscut-o. Cu toate acestea, nu s-a întâmplat până în anii 393,397, în cadrul Conciliului de la Hippo și Conciliului de la Cartagina, cam pe la acea vreme, pentru ca Biserica să stabilească oarecum oficial canonul complet al Scripturii. Nu le-a luat mult timp oamenilor să îl recunoască. Biserica nu a inventat canonul Scripturii, așa cum nici Newton nu a inventat legea gravitației. Newton a descoperit gravitația, care a fost inventată de Dumnezeu, la fel și biserica, încă de la începutul ei a descoperit documente inspirate, pe care le-a scris Dumnezeu. Deși a trecut ceva timp până când biserica oficială a stabilit în mod oficial canonul, era foarte clar pentru biserica primară ce anume era Cuvântul lui Dumnezeu și ce anume nu era Cuvântul lui Dumnezeu. Sunt tot felul de cărți eronate care au fost lăsate pe dinafară, dar ceea ce era Cuvântul lui Dumnezeu, era Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu este autorul Scripturii.

De fapt, în Scripturi, termenii Dumnezeu și Scriptură sunt folosiți interschimbabil. În Galateni, „Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe Neamuri, prin credinţă, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine”. Dacă întoarcem la Geneza 12, vom vedea că Dumnezeu a spus aceasta. Dumnezeu a spus sau Scriptura a spus, e același lucru. Ce spune Scriptura, spune Dumnezeu. Ce spune Scriptura, spune Dumnezeu.

În Fapte capitolul 13, este o referire interesantă în predica apostolului Pavel. El spune în versetul 32: „Şi noi vă aducem vestea aceasta bună că făgăduința făcută părinților noștri, Dumnezeu a împlinit-o pentru noi, copiii lor, înviind pe Isus; după cum este scris în psalmul al doilea: „Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut” .Atunci și pentru faptul că L-a înviat din morți casă nu Se mai întoarcă în putrezire, a vorbit când a zis: „Vă voi împlini cu toată credincioșia făgăduințele sfinte pe care le-am făcut lui David”. De aceea mai zice şi în alt psalm: „Nu vei îngădui ca Sfântul Tău să vadă putrezirea”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu este Cel care vorbește în Psalmi, și asta este exact ceea ce afirmă apostolul. Când cartea Psalmilor vorbește, Dumnezeu vorbește.

În Romani – tocmai mă gândisem la capitolul 9, versetul 17: „Fiindcă Scriptura zice lui Faraon: „Te-am ridicat înadins, ca să-Mi arăt în tine puterea Mea”. Dar Scriptura nu zice așa ceva în Vechiul Testament, ci Dumnezeu a spus. Dar când Dumnezeu vorbește, Scriptura vorbește. Când Scriptura spune, Cel ce spune este Dumnezeu. Așadar, veți găsi această terminologie interschimbabilă. O observație, Biblia nu spune că scriitorii au fost inspirați. Pavel nu spune asta. Petru nu spune asta. Ci, ceea ce este inspirat este doar Scriptura. Oamenii înșiși nu au fost inspirați în sensul că ar fi avut vreo abilitate supranaturală, pe care o puteau folosi oricând ar fi vrut ca să producă Scriptura. Singurul moment când au fost inspirați a fost când Dumnezeu le-a dat Cuvântul Lui. În restul timpului au vorbit independent de orice inspirație.

Așadar, Biblia nu vorbește nimic, practic, despre oameni inspirați, doar despre cuvinte inspirate, cuvinte insuflate de Dumnezeu. Nici Isaia, nici David, nici Pavel, nici Ioan sau oricare alt scriitor biblic nu a fost inspirat ca persoană să scrie, când voia, orice parte din Scriptură. Nu, ci au fost momente speciale în viețile lor când au primit de la Dumnezeu Cuvântul Lui ca să Îl scrie, iar în restul timpului ceea ce au scris ei a fost de la ei, a fost de la ei. Așadar, oamenii nu au fost inspirați, dar Scriptura este. Dumnezeu a insuflat și ei au scris cuvânt cu cuvânt ceea ce Dumnezeu a insuflat. A fost mai mult decât o dictare. Ei nu doar că ascultau o voce și scriau mecanic fiecare cuvânt. Ci aceasta curgea prin inima lor, prin sufletul lor, prin mintea, prin emoțiile lor și prin experiențele lor, iar la final a reieșit fiecare cuvânt ca fiind Cuvântul lui Dumnezeu.

Pe măsură ce Dumnezeu insufla în ei mesajul și erau purtați de Duhul Sfânt, ei l-au spus și unii dintre ei l-au scris. Miraculos, supranatural, un proces inexplicabil care ne-a dăruit Cuvântul lui Dumnezeu.

Acum, aș dori să vorbesc despre această problemă dintr-o perspectivă negativă, doar ca să ilustrez atacul major. Am spus că nicăieri Scriptura nu vorbește despre oameni inspirați, și ceea ce doresc să evidențiez este că atunci când vorbim despre Biblie ca fiind inspirată, nu spunem că au fost unii oameni care au avut un nivel înalt al abilității umane, un fel de genialitate religioasă. Lumea este plină de astfel de oameni. Au fost genii în muzică, care au fost prolifici, care au fost profunzi, care i-au depășit pe mulți și poate chiar și pe cei mai buni. Au fost genii și încă mai sunt în literatură, genii în proză, în poezie, bărbați și femei remarcabili, cu o capacitate remarcabilă, despre care noi spunem că au fost niște poeți inspirați, compozitori inspirați, scriitori inspirați, gânditori inspirați și așa mai departe.

Însă când noi vorbim despre inspirația Bibliei, noi nu vorbim despre un nivel ridicat al realizării umane. Nu în acest fel. Așa cum am spus, nu vorbim despre oameni care din cauza genialității lor religioase, ar fi putut scrie când ar fi vrut ei Scriptura, nu. Niciunul nu ar fi putut face asta. Doar când Dumnezeu le-a dat ceea ce El a vrut să fie spus sau scris, ei au putut să scrie și doar sub lucrarea Duhului Sfânt. Apropo, ei nu au produs nimic altceva, alte scrieri. Dacă Petru a fost inspirat, de ce nu există și alte materiale din ceea ce a scris sau a spus Petru pe care noi să le strângem? De ce nu au mai scris și alte cărți? De ce nu au continuat să scrie mai mult și mai mult și mai mult, dacă este vorba doar de un nivel ridicat al genialității umane?

Scriitorii Bibliei au afirmat că ceea ce au scris ei, Dumnezeu a scris. Nu au scris ei. Pentru mine este oarecum curios că ei au avut o aură ciudată de infailibilitate. Ei au spus că au scris pentru Dumnezeu, și niciodată nu au fost conștienți de ceea ce făceau. Ce vreau să spun, este că te uiți la scriitori Bibliei, și cei mai mulți sunt omeni de rând și necărturari. Totuși, ei sunt pe deplin încrezători că au scris Cuvântul lui Dumnezeu. De fapt, de vreo 4000 de ori în Biblie, scriitorii afirmă că scriu Cuvântul lui Dumnezeu. Și ei niciodată nu au fost conștienți pe deplin de ceea ce înseamnă asta. Ce vreau să spun, este că v-ați putea imagina că în timp ce ei scriau, au spus: „Și acesta este Cuvântul lui Dumnezeu. Acum, știu că vi se pare greu de crezut, că vă dau exact Cuvântul lui Dumnezeu, dar trebuie să înțelegeți că acesta este adevărul. Credeți-mă pe cuvânt. Nu vă înșel. Acesta este adevărul”.

Nicăieri nu găsiți așa ceva, nicăieri. „Nu știu de ce ar trebui să credeți aceasta, dar vă spun că aici este Domnul. El mi-a spus să vă spun asta”. Nu găsim o astfel de autojustificare. Nu este nevoie de autoapărare. Chiar dacă cei mai mulți nu au avut parte de o educație aleasă și nu au fost în poziția de a avea rolul unui geniu literar, ei au scris în mod precis despre această înțelepciune supranaturală de anvergură, au scris profeții despre viitor, lucruri care se vor întâmpla cu precizie absolută. Ei au scris despre natura și caracterul lui Dumnezeu. Ei au scris despre scopurile divine ale lui Dumnezeu care se desfășoară în lume. Au avut dreptate cu fiecare lucru pe care l-au afirmat vreodată. Toți au afirmat că asta a venit de la Dumnezeu, și totuși, niciodată nu au fost conștienți pe deplin de o asemenea afirmație. Uimitor, uimitor. Ei doar și-au asumat că era Cuvântul lui Dumnezeu și l-au scris în acest fel.

Iacov a descris autoritatea Scripturii când a spus în capitolul 4, versetul 5: „Credeți că degeaba vorbește Scriptura?” Este autoritate. Pavel a spus că Legea lui Dumnezeu era „sfântă, dreaptă și bună” și avea în minte Legea lui Dumnezeu cea revelată, Vechiul Testament. Scriitorii Noului Testament fac vreo 320 de citări directe din Vechiul Testament în Noul Testament. Cam 1000 de legături logice. Scriitorii Noului Testament au crezut limpede că Vechiul Testament era inspirat. Ei, de asemenea, au crezut că Noul Testament pe care ei îl scriau era clar inspirat, așa cum am văzut data trecută. Ei știau că scriau Cuvântul lui Dumnezeu, și nu era vorba de un nivel ridicat al geniului uman. Ei au fost mânați de Duhul lui Dumnezeu ca să facă ceva ce niciodată nu ar fi fost în stare să facă, niciodată.

În al doilea rând, sunt unii oameni care spun: „Bine, Biblia este inspirată, însă doar conceptele, nu și cuvintele reale”.

De-a lungul anilor am încercat să tratez această problemă, oameni care cred că au fost inspirați de Dumnezeu cu idei religioase mărețe și le-au scris cu propriile lor cuvinte. „Așadar, noi nu avem chiar cuvintele lui Dumnezeu, așa că nu te împotmoli în cuvinte, ci doar prinde conceptele și felul ideii și mergi mai departe. Nu te preocupa de cuvinte. Detaliile ne stau în cale”. Auzim oameni care spun „Duhul dă viață, dar slova omoară” și lucruri de felul acesta.

Ei bine, i-aș ruga să îmi spună cum se pot comunica idei fără cuvinte. Nu sunt sigur că înțeleg. Dacă ai fi Dumnezeu, cum ai putea comunica cu cineva o idee fără cuvinte? Nu are niciun sens. Când Moise a vrut să se scuze ca să nu vorbească pentru Dumnezeu pentru că nu era elocvent, Dumnezeu nu i-a spus: „Voi fi cu mintea ta și te voi învăța ce să gândești”. El i-a spus: „Voi fi cu” – ce i-a spus? - „ cu gura ta și te voi învăța ce să spui”. Isaia spune: „Am auzit glasul Domnului întrebând care a spus: „Du-te și spune poporului”. Ieremia a spus: „Cuvântul Domnului a venit la mine și mi-a spus”. Ezechiel a spus: „El mi-a zis: „Fiul omului, te trimit la copiii lui Israel. Toate cuvintele Mele pe care ți le voi spune să le primești în inima ta și să le auzi cu urechile tale și să te duci să le spui lor”. Erau cuvinte, nu gânduri fără cuvinte, indiferent ce-or fi acelea.

Amos spune: „Eu nu Sunt nici proroc, nici fiu de proroc; ci sunt păstor, şi strângător de smochine de Egipt. Dar Domnul m-a luat de la oi, şi Domnul mi-a zis: „Du-te şi prorocește poporului Meu Israel!”. Când Pavel a fost confruntat de Anania, el vorbește despre experiența convertirii lui uimitoare. În Fapte 22 relatează cuvintele lui Anania: „Dumnezeul părinților noștri te-a ales să cunoști voia Lui, să vezi pe Cel Neprihănit, şi să auzi cuvinte din gura Lui”. Dumnezeu l-a rânduit pe Pavel să Îl audă și să vorbească ce i se va spune.

Ioan a spus: „În ziua Domnului eram în Duhul. Şi am auzit înapoia mea un glas puternic, ca sunetul unei trâmbițe, care zicea: „Ce vezi, scrie într-o carte, scrie, deci, lucrurile pe care le-ai văzut, lucrurile care sunt şi cele care au să fie după ele”. Însuși Cristos, Cuvântul devenit trup, a spus că a primit mesajul Lui de la Tatăl Său. Isaia a spus despre Cristos: „Iehova I-a făcut gura ca o sabie ascuțită. Domnul Iehovami-a dat” spune el „limba celor învățați”. El L-a învățat chiar pe Cristos ce să spună.

Nu poți avea gânduri fără cuvinte. Acest concept este o nebunie. Ai putea vorbi despre un cântec fără note sau despre muzică fără melodie. Tot la fel ai putea vorbi despre soare fără lumină sau sumă fără numere sau geologie fără pietre sau antropologie fără oameni, sau gânduri fără cuvinte. Observați contrariul, să privim la 1 Petru pentru un moment. Doresc să vă arăt ceva interesant, 1 Petru 1:10-11. Aceasta ilustrează un principiu. Petru le scrie cu referire la Vechiul Testament, la profeții care scriau adevărul cu privire la Mesia. El spune „Proorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Hristos şi slava de care aveau să fie urmate”. Cu alte cuvinte, aici erau profeții Vechiului Testament mânați de Duhul Sfânt și erau mânați să vorbească și să scrie despre Mesia. Pe măsură ce vorbeau sau scriau despre Mesia, ei făceau cercetări atente și își puneau întrebări ca să înțeleagă despre ce vorbeau.

Ideea este aceasta: nu doar că Biblia nu învață că sunt gânduri fără cuvinte, ci ne învață că uneori Dumnezeu a dat cuvinte fără gânduri în acest sens. Aceasta nu înseamnă că erau lipsiți de rațiune, că a fost dictare mecanică, dar au fost multe lucruri pe care scriitorii Vechiului Testament le-au scris și pe care nu le-au înțeles pe deplin. Nu se pune problema ca ei să fi exprimat în scris esența genialității lor religioase. Ci este vorba despre faptul că ei au scris cuvintele pe care Dumnezeu

le-a dat, fie că le-au înțeles sau nu pe deplin. De aceea în Matei 24:35 spune „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele”, nu gândurile Mele – „nu vor trece”.

Apoi vine altcineva și spune: „Biblia este inspirată doar atunci când vorbește despre lucruri sfinte, nu când vorbește despre lucruri laice, precum știință și istorie și geografie și restul. „Periodic trebuie să te ocupi și de acestea. Ei sunt cei care spun: „istoria din Biblie este cu greșeli, geografia din Biblie este cu greșeli, matematica din Biblie este cu greșeli. Afirmațiile științifice ale Bibliei sunt eronate, dar nu vă temeți, inspirația asigură doar sacrul, nu și secularul”, ca și cum ai spune: „Dumnezeu Se pricepe doar la lucrurile religioase, dar El are nevoie de ajutor în alte domenii, nu Se pricepe la alte chestiuni”. Sunt tot felul de oameni care vor să atace Biblia pe latura aceasta.

Doresc să vă ofer câteva ilustrații interesante. Una dintre cele cu care într-o oarecare măsură sunteți familiari ne este dată, și nu o vom căuta acum, în Iosua 10, unde vorbește despre faptul că bătălia trebuia să continue; Iosua 10, de la versetul 12. Ne spune ce s-a întâmplat în mijlocul bătăliei, ce a făcut soarele? Soarele s-a oprit. Ani de zile criticii au râs și și-au bătut joc și au zis: „Soarele să se oprească? Acum, cât de științific este acest lucru? Având în vedere relația neschimbată dintre soare și pământ, ar fi însemnat că pământul s-a oprit. Vezi, aceasta este știință” -spun ei. „Biblia este fără acuratețe științifică”, zic ei.

Dar adevărul este că dacă ai fi fost acolo în acea zi, ți

s- ar fi părut că soarele s-a oprit. Același critic care vrea să denigreze ce spune Biblia, ar fi cel care dimineața, când se dă jos din pat, se uită pe fereastra casei și spune: „Ce răsărit frumos!” Apropo, acela nu este un răsărit din punct de vedere știițfic, însă nimeni nu iese afară din casă să spună: „Oh, ce minunată mișcare de rotație a pământului!” Nimeni nu spune acest lucru nici măcar noaptea. Astfel de lucruri spunem întotdeauna. Noi spunem: „Cei din Australia trăiesc dedesubt”. Unde anume? Australia nu este nicidecum dedesubt, cum nu este nici în partea asta, acesta este un mod de a vorbi. Noi spunem: „Ei bine, am călătorit în cele patru colțuri ale pământului”. Care colțuri? Sunt lucruri pe care le spunem din perspectivă umană, lucruri care nu sunt intenționate să fie afirmații care să cuprindă elemente tehnice ale datelor științifice.

Mai există o consemnare în cartea 2 Împărați capitolul 18, unde îl întâlnim pe Sanherib și avem tranzacția pe care a făcut- o cu Ezechia, unde spune că i-a dat 30 de talanți de aur și 300 de talanți de argint, lucru care nu părea să fie o problemă, până când arheologii au descoperit niște însemnări asiriene ale tranzacției dintre Ezechia și Sanherib. De fapt, ei au descoperit raportul lui Sanherib, unde spune de 800 de talanți de argint în loc de 300 de talanți. Criticii au afirmat: „Vezi, acestea sunt genul de lucruri pe care Biblia le încurcă pentru că nu prezintă corect numerele”. Ulterior alte studii arheologice au prezentat că standardul de calcul al aurului era același în Iudeea și în Siria, dar standardul de calcul al argintului era diferit. Un talant iudaic de argint era diferit de cel sirian, astfel că 800 de talanți sirieni egalau 300 de talanți iudaici, exact ceea ce a spus Biblia. Scriptura vorbește în ebraică, în timp ce Sanherib a consemnat în siriană.

Aș dori să vă arăt un alt exemplu. Sunt multe astfel deexemple unde se presupune că Biblia greșește, dar nu există nicio eroare dacă privești cu atenție. Unul foarte curios este cel din Numeri 11. Să deschidem. Este a patra carte din Vechiul Testament. O puteți găsi. Numeri 11:31. Cred că această relatare este foarte interesantă. „Domnul a făcut să sufle de peste mare un vânt”. În acest pasaj, copiii lui Israel înconjurau muntele Sinai. Era nevoie să fie hrăniți, iar Domnul urma să îi hrănească. Modul în care i-a hrănit este interesant. Textul spune „Un vânt a adus prepelițe dinspre mare”. Acest vânt a suflat prepelițele și ele au venit în tabără. „Le-a răspândit peste tabără cale cam de o zi într-o parte şi cale cam de o zi de cealaltă parte în jurul taberei”.

Nu doar că erau în jur, ci erau în jurul taberei pe o distanță destul de mare. Spune că nu erau doar cale de o zi într-o parte, cale de o zi în cealaltă parte a taberei, peste tot prepelițe, ci erau de doi coți de la pământ, doi coți de la pământ, cam doi coți de la pământ. Un cot era măsurat de la cotul mâinii până în capătul palmei, undeva la 45 de cm, așadar vorbim de aproape un metru. Este o figură de stil. Să privim la criticul care a susținut că erau peste un metru de prepelițe. El s-a gândit să facă un calcul. Și a spus că a fost cel mai absurd lucru pe care l-a citit vreodată. „Vrei să spui că timp de o zi într-o parte a taberei și cale de o zi în cealaltă parte a taberei, pe toată acea suprafață din jurul taberei era un strat de prepelițe de peste un metru?”

Așadar, a calculat. Ar fi fost undeva la 19,538,468,306,672 (nouăsprezece trilioane, cinci sute treizeci și opt de miliarde, patru sute șaizeci și opt de milioane, trei sute șase mii, șase sute șapte zeci și două) de prepelițe. Normal că aceste calcule au cauzat râsete. Sigur, 19 trilioane de prepelițe unele peste altele. Dar el nu a făcut altceva decât să își arate ignoranța.

Biblia ebraică nu spune că erau așezate unele peste altele de la pământ. Ce spune Scriptura în textul ebraic este că Dumnezeu a suflat prepelițele spre pustie de la valea Nilului, iar păsările au venit zburând cam la un metru de la pământ. Aceasta este ceea ce spune. Prepelițele de obicei nu vin și planează un metru de la pământ, dar ele erau suflate acolo de Domnul. Pentru oameni a fost ușor să le prindă. Ei doar ieșeau afară și spuneau : - „Pe care vrei să o prind?” – „Aceea mi-ar plăcea”. Atunci luau un băț și le loveau. Prepelițele zburau la acel nivel și planau în zona respectivă până când toți au avut câte au dorit.

Ascultați, când Biblia vorbește despre știință, când vorbește despre istorie, când Biblia vorbește despre matematică, indiferent despre ce vorbește Biblia, este Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu este infailibil și Cuvântul Lui este la fel de infailibil. Criticii doresc să batjocorească Scriptura, și totuși Biblia este exactă din punct de vedere științific, conține principiile de bază ale științei. Să luăm știința, de exemplu, în elementele de bază: timp, forță, acțiune, spațiu și materie – aceste cinci lucruri. Herbert Spencer a murit în 1903. El a redus totul la aceste categorii: timp, forță, acțiune, spațiu și materie. El a spus că totul în Univers se încadrează aici. Aceasta este matricea existenței.

Așadar, în 1903 a murit și a fost slăvit ca un mare om de știință pentru descoperirea aceasta. Însă ce nu a știut el este că descoperirea lui este prezentă în primul verset al Bibliei. „La început (timp) Dumnezeu (forță) a făcut (acțiune) cerurile (spațiu) și pământul (materie)”. Matricea existenței era prezentă în primul verset. Universul este un șir neîntrerupt de timp, forță, acțiune, spațiu, materie și nimic nu poate exista fără celelalte. Așadar, acest întreg șir neîntrerupt trebuie să fi existat simultan încă de la început. Toate au fost împreună. Știința trebuie să fie în această matrice. Niciun element al matricei nu poate lipsi sau nu vom avea în existență ceea ce avem astăzi.

Din moment ce Universul a fost creat, procesele lui au fost rânduite să opereze într-o formă ordonată. Toată energia și materia au fost susținute de interacțiunea lor, așadar nu a mai fost nevoie de nicio altă creație ulterioară. Din moment ce începi să generezi timp, forță, acțiune, spațiu și materie – asta este, nu mai ai nevoie de nimic. Genesa 2:2 spune „Dumnezeu Şi-a sfârșit lucrarea pe care o făcuse”. El a făcut-o și a fost realizată. A făcut-o dintr-o dată, a creat întreaga matrice. Asta a fost. Nu a mai fost nicio altă creație de atunci pentru că nu este necesar să mai fie vreuna. Încetarea completă a activității creatoare a fost numită de știință Prima Lege a Termodinamicii, sau Legea conservării materiei și energiei, asupra căreia Einstein a petrecut mult timp. Este principiul de bază, universal și sigur dintre toate principiile științei, și este chiar acolo în Cuvântul lui Dumnezeu. El a încetat să mai facă ceea ce a făcut. S-a terminat. Le-a făcut pe toate odată, și așa erau. Ele se conservă pe sine prin natura lor.

A doua Lege a Termodinamicii este legea entropiei – este cea a dezordinii din univers, care este în creștere, toate cele ce aparțin matricei din sistem se dezintegrează și în cele din urmă se vor nimici. Ceea ce vedem nu este incert. „Întreaga creație”, Romani 8 spune, „suspină și suspină și suspină și așteaptă ridicarea blestemului”. Știința nu poate explica – sunteți gata pentru asta? – a doua lege a termodinamicii. Ei nu înțeleg de ce totul descrește în dezordine până la nimicire. Biblia este singurul loc în care poți să găsești o explicație, iar explicația este un cuvânt scurt, format din trei litere, iar acest cuvânt este sin (în limba engleză) adică păcat, păcat. Nu poți fi un om de știință nici măcar începător, dacă nu crezi în păcat, pentru că nu poți explica natura matricei existențiale.

Biblia este precisă cu privire la orice subiect pe care îl tratează. „A spânzurat pământul pe nimic”. Când vorbești despre geologie, geodezie, meteorologie, psihologie, biologie, antropologie, astronomie, hidrologie – nu contează despre ce vorbești, când Biblia vorbește, este precisă.

Apoi te uiți la lucruri din Biblie precum profeția. De exemplu, sper să avem timp să vedem măcar una. Priviți la Ezechiel, capitolul 28, doresc să vă ofer doar această perspectivă, care este așa de măreață, ca să vă arăt cât de precisă este Biblia din punct de vedere istoric. Ezechiel 26-28. Să privim la capitolul 26. Aici este o profeție a lui Ezechiel despre distrugerea orașului Tir. Tirul era o fortăreață feniciană. Tirul era un oraș important, o cetate mare, pe coasta Feniciei, cunoscută astăzi ca Palestina. Cuvântul Domnului a venit la Ezechiel în capitolul 26 cu 2 ca să îi spună despre distrugerea acelui loc. „Fiul omului, pentru că Tirul a zis despre Ierusalim: „Ha! Ha!” Este zdrobită poarta popoarelor! Şi se întoarce la mine! Mă voi îmbogăți, căci el a rămas pustiu!” cu alte cuvinte, pentru că Tirul a batjocorit Ierusalimul,de aceea, aşa vorbește Domnul Dumnezeu: „Iată că am necaz pe tine, Tirule, şi voi aduce împotriva ta multe neamuri, cum își ridică marea valurile! Ele vor dărâma zidurile Tirului, îi vor surpa turnurile, îi voi răzui şi țărâna, şi o voi face o stâncă goală. Va rămâne o mare ca un loc unde se vor întinde mreji de prins pește; Eu am vorbit, zice Domnul, Dumnezeu. Va fi prada neamurilor! Cetățile din ținutul lui vor fi trecute prin sabie. Şi vor ști astfel că Eu Sunt Domnul”. Căci aşa vorbește Domnul, Dumnezeu: „Iată că aduc de la miazănoapte împotriva Tirului pe Nebucadneţar, împăratul Babilonului, împăratul tuturor împăraților, cu cai, care, călăreți, şi cu o mare mulțime de popoare. El va nimici cu sabia cetățile din ținutul tău; va face șanțuri de apărare împotriva ta, va ridica întărituri, şi va ridica scutul împotriva ta. Va îndrepta loviturile berbecilor săi împotriva zidurilor tale şi îți va surpa turnurile cu mașinile lui. Mulțimea cailor lui te va acoperi de praf, zidurile tale se vor cutremura de vuietul călăreților, roților şi carelor, când va intra Nebucadneţar pe porțile tale cum se intră într-o cetate cucerită. Va călca toate ulițele tale cu copitele cailor lui şi-ți va ucide poporul cu sabia, şi stâlpii mândriei tale vor cădea la pământ. Îți vor ridica bogățiile, îți vor prăda mărfurile, îți vor surpa zidurile, îți vor dărâma casele tale cele plăcute, şi vor arunca în ape pietrele, lemnele şi țărâna ta. Voi face să înceteze astfel glasul cântecelor tale, şi nu se va mai auzi sunetul arfelor tale. Te voi face o stâncă goală; vei fi ca un loc în mare unde se vor întinde mreji de prins peștii; şi nu vei mai fi zidit la loc. Căci Eu, Domnul, am vorbit, zice Domnul, Dumnezeu”.

Un material destul de stufos. Mă refer la faptul că această profeție nu este ca și celelalte, ci este foarte specifică. Este vorba de marea cetate feniciană. Încă din secolul VII î. Cr., a controlat Fenicia. Avea ziduri întărite. Undeva la aproape 50 de metri. Foarte înalte. Erau groase de 5 metri, și când Iosua a cucerit Canaanul, Tirul era o cetate înfloritoare. Hiram întâi i-a fost împărat. El l-a ajutat pe David să-și construiască casa, și conform cu 1 Cronici capitolul 22, l-a ajutat și pe Solomon să zidească Templul. La trei ani după ce această profeție a fost dată, Nebucadneţar a venit și a început un asediu care a durat 13 ani. Cetățile erau întărite, și dacă nu puteai să intri în cetate, tot ce aveai de făcut era să oprești tot ceea ce intra în cetate, iar ei în cele din urmă flămânzeau. Acest lucru a durat 13 ani, din 585 până în 573. În cele din urmă, cetatea s-a predat, pentru că mureau de foame. Nebucadnețar a dărâmat zidurile și turnurile, a distrus cetatea, a făcut fiecare lucru pe care l-a spus Ezechiel. Cu siguranță, el nu citea cartea Ezechiel când a făcut aceste lucruri. A intrat în cetate. Însă nu a găsit nicio pradă. Se gândea că va găsi multe comori. Însă Tirul a luat toate comorile și le-a dus pe mare. Le-a dus la o distanță de aproape 1 km de la țărm, pe o insulă. În capitolul 29, Ezechiel spune „Nu vei avea nicio pradă. Nu vei avea nicio pradă”. Exact așa s-a întâmplat. Când a ajuns el acolo, ei își duseseră toată bogăția pe insulă. Nebucadnețar nu avea nici o forță navală ca să se ducă după bogăție. În cele din urmă insula a devenit noua cetate și a fost înfloritoare pentru 250 de ani. Însă numai o parte din profeție s-a împlinit, partea cu Nebucadneţar, partea cu distrugerea zidului, dărâmarea lui, omorârea poporului, însă nu și jefuirea de comori. Însă lucrurile nu au rămas așa. Ruinele au rămas pe vechiul așezământ. Dărâmăturile erau încă acolo.

După 250 de ani, a venit un tânăr de 24 de ani, se numea Alexandru cel Mare. El avea 33.000 de infanteriști. Avea o cavalerie de 15.000. Tocmai îi învinsese pe perși și se îndrepta spre Egipt. Avea nevoie de provizii, așa că a venit la cetatea de pe insulă, Tir, și le-a transmis „Vreau să îmi dați provizii pentru toți oamenii mei și pentru cai, pentru toată armata”. Ei i-au răspuns „Nu se poate. Tu nu ai forță navală, iar noi suntem pe insulă. Nu te vom ajuta cu nimic”. Nu i-a plăcut refuzul și nu era un lucru înțelept să îl superi pe Alexandru cel Mare.

Într-adevăr nu avea flotă, așa că s-a gândit la o soluție ca să ajungă pe insulă. A făcut ceea ce a spus Ezechiel că urma să se facă. A curățat tot terenul și toate dărâmăturile le-a aruncat în mare.

Ce cuceritor cu mintea întreagă ar face aşa ceva? De ce să pierzi timpul din moment ce ai cucerit deja locul, să iei fiecare piatră și să o arunci în ocean, toate pietrele și tot gunoiul din dărâmături? Însă exact acest lucru s-a întâmplat, așa ceva a făcut Alexandru. A luat toate dărâmăturile și a construit un dig pietruit lung de 600m și lat de 60m până la insulă, din dărâmăturile vechii cetăți.

Acum, insula în sine era fortificată cu ziduri puternice care porneau chiar de pe țărm. Pe măsură ce înainta, Alexandru și-a dat seama că trebuie să treacă peste acele ziduri. În loc să le dărâme, a ridicat niște turnuri masive numite Heliopolis, înalte de 50m, însă conform însemnărilor, el le-a făcut de 60 metri. Ele găzduiau artileria, aveau un pod rabatabil și a fost doar nevoie să împingă turnurile pe digul pietruit și să tragă de pe ele în oameni. Când au ajuns la zid, au coborât podurile și au intrat în cetate. În acest timp cei din cetate aruncau cu diferite lucruri de pe zid, însă ei au inventat ceea ce s-au numit țestoase, niște carapace imense sub care erau lucrătorii care construiau drumul pietruit.

A avut nevoie de șapte luni. A intrat și a omorât 8000 de oameni într-o perioadă de câteva luni. A mai executat 7000 și a vândut 30.000 de sclavi, și a împlinit fiecare detaliu al profeției. Cu toate că cetatea Ierusalim a fost rezidită de 17 ori, Tirul nu a mai fost niciodată rezidit. Exact ceea ce a spus Dumnezeu. „Nu vei mai fi zidit niciodată”. Știți ce fac azi? Mergeți să vedeți. Veți vedea ce fac. Își usucă mrejele de pescuit, exact aşa cum a fost spus. Care ar fi probabilitatea? Unu la 75 de milioane ca această profeție să se fi împlinit din întâmplare. Apropo, o cetate soră și vecină, pe nume Sidon, a primit, de asemenea, o profeție. Ezechiel 28:22 „Aşa vorbește Domnul Dumnezeu: „Iată că am necaz pe tine, Sidonule, şi voi fi proslăvit în mijlocul tău; ca să se știe că Eu Sunt Domnul, când Îmi voi împlini judecățile împotriva lui, şi când Îmi voi arăta sfințenia în mijlocul lui. Voi trimite ciuma în el, voi face să curgă sângele pe ulițele lui; vor cădea morții în mijlocul lui, uciși de sabia care va veni din toate părțile să-i lovească, şi vor ști astfel că Eu sunt Domnul”.

Hm. Se pare că va fi sângeros. Sidonul era centrul închinării lui Baal, la vreo 32 de km nord de Tir. Profeția spune că va fi sânge pe străzi, peste tot săbii, însă nu este o profeție de nimicire totală. Exact așa s-a întâmplat. Sânge peste tot, săbii peste tot. Acel oraș sărman a fost asediat și împresurat din nou și din nou și din nou, dar încă este un oraș. Astăzi este numit Saida, și încă este în picioare.

În anul 315 î. Cr. era condus de către perși. A avut loc o asediere a cetății în timpul revoluției de atunci. Toate speranțele de salvare a cetății au dispărut. Poporul a fost atacat de persani, 40.000 dintre ei au ales să moară decât să se predea violenței persane, așa că și- au incendiat casele peste ei. Sângele a curs pe străzi, din nou și din nou. Acea cetate, Sidon sau Saida, a fost cucerită de trei ori de către cruciați și de trei ori de musulmani. În 1840 a fost bombardată de forțele unite ale Angliei, Franței și Turciei, dar este încă în picioare pentru că Dumnezeu a spus că nu va fi distrus. Este încă în picioare.

Când studiezi Biblia, vei descoperi că prezice lucruri din punct de vedere istoric care sunt absolut exacte. Ezechiel 30 a prezis nimicirea Egiptului. Naum 1, distrugerea cetății Ninive. Isaia 13, dărâmarea Babilonului. Osea 13, dărâmarea Samariei. Ezechiel 25, distrugerea Moabului și a lui Amon. Un matematician pe nume Peter Stoner a luat 11 profeții împreună cu detaliile lor și a calculat care este probabilitatea împlinirii lor din întâmplare; 1 pe 5,76 x 1059. Poate te întrebi „Ce înseamnă asta?” Nu știu. Nici măcar nu pot gândi în acest fel.

Cum să calculezi așa ceva? Adică, cum poți să înțelegi așa ceva? El a estimat în felul următor: întregul univers conține 2 trilioane de galaxii și fiecare galaxie are 100 de miliarde de stele, ca să calculăm toate stelele din toate galaxiile ne- ar trebui 2 x 105, dolari de argint. Un număr incredibil. Astfel de probabilități nu au loc.

Așadar, când vezi că Biblia vorbește științific, sau geografic, sau istoric, sau în oricare alt domeniu, este absolut precisă. Acesta este Cuvântul lui Dumnezeu și care este beneficiul Lui? Să ne întoarcem la textul inițial și să încheiem acolo, 2 Timotei 3. Care este beneficiul lui? „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”. Ce lucru uimitor!

Nu doar că avem Cuvântul lui Dumnezeu, dar avem Cuvântul lui Dumnezeu care ne poate echipa pe deplin pentru orice lucrare bună. Mă refer la faptul că ar fi fost una să avem un Cuvânt plăcut de la Dumnezeu, dar noi avem de la Dumnezeu un Cuvânt care schimbă vieți. Care ar trebui să fie răspunsul nostru? Crede-l, întâi de toate. Crede-l. În al doilea rând, studiază-l. În al treilea rând, cinstește-l. Dumnezeu este mai presus de Numele Lui. Iubește-l. „Oh, cât iubesc Legea Ta”. Spune David în

Psalmul 119:97. Ascultă-l, fă ce îți poruncește. Luptă pentru el, Iuda 3, „vă îndemn să luptați pentru credinţă”. Predică- l,

2 Timotei 4:2, „Propovăduiește Cuvântul”.

Te-ai gândit că în timpul vieții tale probabil că vei mânca 150 de vite? Poate puțin mai mult. De asemenea, mănânci 3000 de pui, 225 de miei, 26 de oi. Mănânci 310 porci sub formă șuncă. Zece hectare de grâu, numai tu singur și douăzeci de hectare de fructe și legume. Pot să îți reamintesc ceea ce a spus Isus? „Omul nu trăiește numai cu” – ce anume? - „pâine, ci cu fiecare cuvânt care” – ce face? - „iese din gura lui Dumnezeu”. Dragul meu, în timp ce mănânci toate celelalte, petrece puțin timp și în această carte.

Să ne rugăm.

„Orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Ce afirmație. Tată, suntem uimiți să știm că aceasta este Biblia noastră, cuvintele care au ieșit din gura lui Dumnezeu, un Dumnezeu care nu cunoaște doar istoria, ci o și scrie; Unul care nu doar înțelege știința, ci a și creat-o; Care nu doar că înțelege dimensiunea spirituală, ci este această realitate. Oh, Doamne, ce comoară! Ajută-ne să Îți iubim Cuvântul, să Îți cinstim Cuvântul, să credem Cuvântul Tău, să studiem Cuvântul, să apărăm Cuvântul Tău și să îl propovăduim. Ajută-ne să fim oameni ai Cărții, care în timp ce se hrănesc cu toate celelalte lucruri din viața aceasta, să nu uite că trăiesc cu fiecare cuvânt care iese din gura Ta.

Tată, ajută-ne să ne luăm angajamentele pe care trebuie să le luăm fiecare ca să ne împrospătăm devotmentul față de Cuvântul Tău, pentru că în el Tu ni Te descoperi. Dorim din tot sufletul să Te cunoaștem. Ajută-ne să realizăm că a Ta cunoașterea vine prin Cuvântul Tău și prin încercări și experiențe ale vieții în care aplicăm Cuvântul Tău. Împlinește fiecare nevoie a inimii noastre. În Numele lui Cristos, amin.

SFÂRȘIT