Privind împreună în Cuvântul lui Dumnezeu, în seara asta am ajuns cu studiul nostru la 1 Petru capitolul 2. Nici nu pot să vă spun cât de bogat, de revigorant și de oportun a fost acest studiu, pe măsură ce ne-am uitat la capitolul 2, în special de la versetul 11 în continuare, și am văzut că Dumnezeu ne-a chemat pe noi, credincioșii să avem rol de supunere în societate. Pentru mine este interesant faptul că această serie de mesaje a venit tocmai în momentul în care creștinii sunt implicați într-o acțiune de nesupunere civilă chiar și la noi în oraș, așa cum s-a întâmplat din nou, ieri, la Operation Rescue. Am învățat, cred, destul de explicit ce ne spune Biblia cu privire la datoria noastră, a credincioșilor, de a ne trăi viața într-un mod care Îl manifestă pe Isus Cristos în mijlocul unei culturi păgâne.

În timp ce Petru ne dezvăluie aceste elemente ale comportamentului creștin, la finalul capitolul 2 a ajuns să vorbească despre Cristos, deoarece Cristos este modelul pe care trebuie să Îl urmăm. Ne-am uitat la acest aspect data trecută. L-am socotit pe Isus Cel care suferă ca fiind modelul sau standardul nostru. Acum, în mesajul din seara aceasta vom continua să Îl contemplăm pe Domnul Isus, la fel ca Petru, nu doar ca pe standardul nostru, dar și ca pe înlocuitorul nostru și în cele din urmă ca pe păstorul nostru, în versetul 25.

În centrul închinării bisericii există frumoasa rânduială a Cinei Domnului cu care noi suntem familiarizați. Acolo, la Cina Domnului, luăm pâinea și paharul în amintirea și în părtășie cu Isus Cristos. La baza Cinei Domnului este o învățătură. Această doctrină este chiar esența Evangheliei creștine. În centrul închinării bisericii este Masa Domnului. Iar esența Mesei Domnului este dată de o doctrină foarte importantă. Ea este cuprinsă în cuvintele Domnului nostru care a spus: „Acesta este trupul Meu care Se frânge pentru voi, pentru voi”. Esența Evangheliei creștine este adevărul că Isus Cristos a făcut ceva pentru noi. În modul cel mai specific, a murit pentru noi. Acest lucru este ceea ce contează. Moartea Lui a fost pentru noi, și exact asta spune Petru aici.

În versetul 21 spune: „Cristos, de asemenea, a suferit pentru voi”. El a suferit pentru voi. Pentru noi a suferit Cristos. Asta este ceea ce a făcut El pentru noi. Ne vom uita la suferința lui Cristos în trei moduri. Întâi de toate, deja am văzut că Petru a privit la suferința lui Cristos ca la un standard pentru modul în care ar trebui să suferim noi când vom fi nedreptățiți. „Cristos a suferit pentru voi”, ne spune în versetul 21: „v-a lăsat o pildă” sau un model, sau standard, sau tipar - „ca să călcați pe urmele Lui, „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleșug”. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător”.

Cristos a suferit pe cruce pentru noi ca să ne dea un exemplu al modului în care și noi trebuie să suferim cu răbdare, rezistând unui tratament nedrept. Cristos, așa cum am văzut duminica trecută seara, a fost tratat mai nedrept decât va fi tratată vreodată orice făptură, pentru că El a fost singura persoană desăvârșită, iar tot ceea ce a venit împotriva Lui a fost absolut nemeritat și iadul și omenirea, de asemenea, au mascat puterea împotriva Lui. Așadar, El a suferit într-un mod căruia niciunul dintre noi nu îi vom putea înțelege vreodată măsura. În această suferință El a fost exemplul perfect de răbdare cu toate că suferința Lui a fost cea mai nedreaptă. El, fără îndoială, ne oferă modelul perfect de răbdare în suferință.

În acest fel El devine standardul nostru, modelul nostru. A suferit ca să ne ofere un exemplu. Și noi vom suferi în mod nedrept fiind credincioși într-o societate păgână. Suntem chemați să urmăm exemplul lui Isus Cristos. Însă există un mod mai important în care El a suferit pentru noi. El a suferit nu doar ca să fie exemplul nostru, dar în seara asta aș dori să vă arăt faptul că El a suferit ca înlocuitor al nostru, a suferit ca înlocuitor al nostru. Observați versetul 24. Este un text uimitor, unul care ar trebui să fie subliniat în fiecare Biblie. „El a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui ați fost vindecați”.

Acest verset însemnat ne vorbește despre Cristos ca fiind înlocuitorul nostru. Vorbește despre Cristos ca fiind Cel care a luat locul nostru. Apropo, am văzut data trecută că Petru încheie această secțiune din capitolul 2, cu gândul la Isaia 53. El face aluzie la Isaia 53, versetele 4,5 și 11 aici, pentru că în acele versete din Isaia 53, Isaia scrie despre moartea înlocuitoare, în care Cristos a purtat păcatul. Aici, din nou, eu spun că este inima Evangheliei creștine, marea doctrină a substituției. Aceasta înseamnă că Isus Cristos a fost înlocuitorul nostru în moarte, este fundamental pentru credința noastră. De fapt, am putea spune cu siguranță că toate celelalte elemente ale mântuirii stau în jurul acestui adevăr central.

Unul dintre scriitorii mei favoriți, care acum este la Domnul, este un om pe nume Leon Morris. Ați face bine să citiți câte ceva din ce a scris el. Leon Morris spune: „Răscumpărarea este înlocuitoare, deoarece înseamnă că Isus Cristos a plătit acel preț pe care niciunul dintre noi nu am fi fost capabili să îl plătim, l-a plătit în locul nostru ca noi să fim liberi. Justificarea înseamnă mântuirea noastră privită din punct de vedere juridic. Așa cum este prezentat în Noul Testament, Cristos a luat responsabilitatea legală, în locul nostru. Împăcarea înseamnă că îi faci pe oameni să fie una prin înlăturarea ostilității. În acest caz, cauza este păcatul și Cristos a înlăturat această cauză pentru noi. Noi nu am fi putut să ne ocupăm de păcat”, spune Morris. „El a fost în stare și a făcut-o, a făcut-o într-un asemenea mod încât ne este socotită nouă. Ispășirea ne îndreaptă privirile către îndepărtarea mâniei divine și Cristos a făcut acest lucru prin faptul că a suportat mânia Lui Dumnezeu pentru noi. Păcatul nostru a fost cel care a atras mânia. El a fost Cel care a purtat-o. Trebuia plătit un preț și El l-a plătit. Trebuia câștigată o biruință și El a câștigat-o. Trebuia plătită o pedeapsă și El a plătit-o. Trebuia să fie înfruntată o judecată, și El a înfruntat-o”. Am încheiat citatul.

Ce vrea să spună Leon Morris este că fie că vorbești despre răscumpărare, justificare sau împăcare, fie că vorbești despre îndepărtarea păcatului și a nelegiuirii, indiferent dacă te referi la ispășire sau la acoperirea păcatului – toate acestea sunt implicații, într-un anumit sens, ale mărețului adevăr al înlocuirii, ale faptului că Isus Cristos a luat locul nostru la cruce. Așadar, apostolul Pavel Îl vede pe Cristos ca și înlocuitor.

În 2 Corinteni el spune ceea ce spune Petru aici: „Pe Cel ce n-a cunoscut niciun păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El”. Aici el, Pavel, repetă cuvintele lui Petru. Petru spune: „Este o substituire”. Pavel spune: „Substituirea este în centrul Evangheliei creștine”. Pavel, de asemenea, spune în Galateni 3:13 că: „Isus a fost făcut blestem” și apoi urmează două cuvinte, „pentru noi, pentru noi”. Ca să explic aceasta cât pot de simplu, dacă Isus Cristos nu este Înlocuitorul meu, eu încă ocup locul păcătosului condamnat. Dacă păcatele mele și vina mea nu sunt transferate asupra Lui și El nu le ia, atunci ele vor rămâne la mine. Dacă nu Se ocupă El de păcatul meu, atunci va trebui să mă ocup eu. Dacă nu a purtat el pedeapsa mea, atunci va trebui să o port eu. Nu există altă posibilitate. Ori El, ori eu.

Unii au sugerat, apropo, că este imoral să propovăduiești doctrina substituirii. Unii teologi au sugerat acest lucru, că nu este etic să înveți că Dumnezeu în trup de om a luat asupra Lui păcatul și a purtat păcatul meu și păcatul tău. Dar este etic, pentru că tu nu L-ai forțat pe Dumnezeu să facă ceva ce El nu ar fi vrut să facă. Tu nu i-ai alterat sfințenia, sub nicio formă. Adevărul este că în procesul mântuirii, și vă rog să rețineți, Dumnezeu nu transferă vina de la un om vinovat la unul inocent. Nu, El este Cel care poartă păcatul, pentru că Isus era Dumnezeu în trup de om. Ideea este aceasta: nimeni nu a forțat moartea înlocuitoare să treacă asupra lui Dumnezeu. Dumnezeu a luat-o asupra Lui. Este etic. Nu este un afront adus unui Dumnezeu sfânt să spui că El a purtat păcatul. El a făcut-o din voință proprie. El a vrut ca păcatul să fie pedepsit și a vrut ca El să fie victima care poartă pedeapsa păcatului.

Concluzia este aceasta: fie Cristos a luat păcatele mele și le-a purtat, fie voi fi eu cel care o voi face. Dacă nu a plătit El vina pentru păcatul meu atunci o voi plăti eu în iad pentru totdeauna. Acum, ce spune textul? Începe cu aceste cuvinte: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său”. „El însuși” – este accentuat, și vrea să sublinieze că Dumnezeu în trup de om este Cel care poartă păcatele noastre, nu pentru că cineva din afara Trinității L-a forțat, ci pentru că așa a ales El. El Însuși a purtat păcatele noastre. A făcut-o de unul singur. Pronumele personal evidențiat indică faptul că a făcut-o și, de asemenea, ne indică faptul că a făcut-o voluntar. Dumnezeu în mod voluntar și singur a luat păcatele noastre. A venit în lume ca să salveze poporul Lui de păcatele sale, așa cum a spus Ioan despre Mielul lui Dumnezeu în Ioan 1:29. Petru afirmă simplu că Isus a luat de bunăvoie păcatul asupra Lui. El de Unul singur, fără nicio altă influență externă, a purtat păcatele noastre. Aceasta este cheia.

Unii oameni cred că Isus a murit ca martir. Știți această părere. Ei cred că Isus este doar un exemplu minunat al cuiva care a murit pentru o cauză. Aceasta este mentalitatea de „Isus Cristos superstar”, că Isus a fost un martir care a trăit pentru o cauză bună și ne-a oferit un exemplu al modului în care să fim dedicați unei cauze pentru care să murim ca martiri. Desigur, un martir poate fi un exemplu de suferință, dar un martir nu poate fi un înlocuitor. Un martir nu poate lua păcatele mele prin sacrificiul lui.

Priviți pentru un moment la 1 Petru 3:18, este locul în care Petru reiterează acest mare adevăr al înlocuirii: „Cristos, de asemenea, a suferit odată pentru păcate”; aici găsim - „El, Cel neprihănit, pentru cei nelegiuiți”. El, cel drept, a murit ca înlocuitor pentru noi, cei nedrepți. A luat locul nostru. Verbul „a purta” din acest text înseamnă a purta ceva masiv, o greutate imensă, și exact asta a fost păcatul; o greutate imensă îndurată de Isus pentru noi. De fapt, dacă vrei să știi cât de grea este această povară, citește Romani 8. Acolo spune că „toată creația suspină și suferă sub povara păcatului”. Isus a luat povara imensă a păcatelor noastre.

Acum, aș dori să ne gândim câteva momente la următoarele lucruri. Ce înseamnă, specific, faptul că El a purtat păcatele noastre? Am urmărit puțin asta în Vechiul Testament, pentru că vine din Vechiul Testament și doresc să o înțelegeți. Cuvintele: „Isus a purtat păcatele noastre” nu sunt des întâlnite în Noul Testament. Apar doar aici și în Evrei 9:28. Însă apar des în Vechiul Testament. Dacă înțelegeți cum folosește Vechiul Testament aceste cuvinte, veți înțelege modul în care le-a înțeles Petru, înainte de a fi un sfânt în înțelesul Noului Testament, pe când era un sfânt în sensul Vechiului Testament.

Când deschidem Vechiul Testament, devine foarte clar ce înseamnă purtarea păcatelor. Aș dori să vă arăt ce înseamnă. Se spune despre Israel, de exemplu: „A purtat păcatele sale rătăcind în pustie pentru patruzeci de ani”. Vă aduceți aminte când Dumnezeu l-a scos pe Israel din Egipt și l-a adus în țara Canaan la Cades-Barnea, când cele douăsprezece iscoade au cercetat țara pentru patruzeci de zile. Au venit apoi din țară, și au spus poporului: „Să nu vă apropiați de țară. Acolo sunt uriași. Nu vom putea face față. Ne vor distruge”. Dumnezeu a spus: „Bine, pentru necredința voastră și pentru faptul că nu vă încredeți în Mine, vă voi pedepsi și vă voi face să rătăciți în această pustie pentru” - cât timp? - „patruzeci de ani, patruzeci de ani”. Dumnezeu i-a pedepsit și i-a făcut să rătăcească în pustie pentru patruzeci de ani, în loc să intre în Țara promisă.

Ascultați ce spune în Numeri 14:33 și în următoarele versete. Vi le voi citi, Numeri 14:33. Dumnezeu le spune lor: „Şi copiii voștri vor rătăci patruzeci de ani în pustie, şi vor ispăși astfel păcatele voastre, până ce toate trupurile voastre moarte vor cădea în pustie. După cum în patruzeci de zile ați iscodit țara, tot așa, patruzeci de ani veți purta pedeapsa fărădelegilor voastre; adică un an de fiecare zi”. Ce înseamnă să îți porți nelegiuirea? Ce înseamnă aceasta? Pedeapsă. Asta înseamnă. Pentru fiecare zi petrecută în țară, vă veți purta nelegiuirile un an în pustie. Cu alte cuvinte, veți suferi pedeapsa păcatului vostru.

A purta nelegiuirea înseamnă să suferi pedeapsa. În Ezechiel găsim o altă ilustrație. Sunt multe altele. Voi selecta doar câteva. În Ezechiel 18:20 spune: „Sufletul care a păcătuit va muri”. Acum ascultați: „Fiul nu va purta nelegiuirea tatălui său, şi tatăl nu va purta nelegiuirea fiului său”. Ce înseamnă aceasta? Niciun fiu nu va fi pedepsit pentru păcatul tatălui și nici un tată nu va fi pedepsit pentru păcatul fiului. A purta păcatele înseamnă a fi pedepsit. În acest caz, sufletul care păcătuiește va pieri. El spune: „Fiilor, nu veți pieri pentru păcatele părinților voștri. Taților, nu veți pieri din cauza păcatelor fiilor voștri.”

Așadar, să porți păcatul înseamnă să suferi pedeapsa pentru păcat, și aceasta este o distincție biblică foarte importantă care trebuie făcută ca să putem înțelege foarte clar ce a făcut Isus pe cruce. A purtat pedeapsa. Mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului a fost asupra Lui în loc să fie peste noi. Exact aceasta înseamnă. În Numeri 18:1, „Domnul i-a zis lui Aaron: „Tu şi fiii tăi, şi casa tatălui tău cu tine, să purtați pedeapsa fărădelegilor făcute în Sfântul locaș; tu şi fiii tăi împreună cu tine, să purtați pedeapsa fărădelegilor făcute în împlinirea slujbei voastre preoțești”. Tu și fiii tăi împreună cu tine vor purta pedeapsa fărădelegilor făcute. Ce vrea să spună? El face un jurământ față de cei ce împlineau slujba preoțească, așa cum erau, și spune „Când veți încălca Legea privitoare la sanctuar și când veți încălca legile preoției, veți purta pedeapsa fărădelegilor voastre”. Ce înseamnă aceasta? Veți suferi pedeapsa.

În versetul 23 din Numeri 18 spune: „Leviții să facă slujba cortului întâlnirii, şi să poarte fărădelegile lor”. Cu alte cuvinte, dacă ei, leviții vor încălca Legea lui Dumnezeu, în timp ce își fac slujba, vor suporta pedeapsa. Aceasta este semnificația, și vei găsi aceste lucruri repetate în scrierile lui Ezechiel. Vă citesc din capitolul 18. Voi face doar o referire la capitolul 4, versetul 4. Domnul îi spune lui Ezechiel: „Apoi culcă-te pe coasta stângă, şi pune pe ea nelegiuirea casei lui Israel; câte zile vei sta culcat pe coasta aceasta, le vei purta nelegiuirea lor”. A avut parte de o pedeapsă simbolică, în care a demonstrat celor din Israel ce se întâmplă când ești pedepsit pentru nelegiuirea ta. O veți găsi din nou în capitolul 44 din Ezechiel și în alte locuri din Vechiul Testament.

Așadar, Petru ne spune, să ne întoarcem la 1 Petru, și să vedem ce vrea să zică. El spune: „El a purtat păcatele noastre în trupul Său”. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că a devenit un păcătos? Ei bine, Pavel spune că: „a devenit păcat pentru noi”, dar aceasta este o altă problemă. Când spune: „El a purtat păcatele noastre” înseamnă că a luat asupra Lui pedeapsa noastră. A suferit El pedeapsa, și nu a fost doar o moarte fizică. A fost și o moarte spirituală. „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce” – ce anume – „M-ai părăsit?” Acesta este strigătul morții spirituale. Moartea spirituală este separarea de Dumnezeu. A purtat asta pentru noi.

Da, nelegiuirea noastră a fost pusă asupra Lui. Da, a purtat în trupul Lui păcatele noastre, dar nu despre aceasta vorbește Petru aici. Ci, ceea ce vrea să spună Petru este că a luat pedeapsa pentru păcate și în felul acesta a împlinit cerința unui Dumnezeu sfânt. A purtat păcatele noastre. Ce adevăr cutremurător, într-adevăr cutremurător.

Spurgeon, care este predicatorul preferat al tuturor, a iubit doctrina substituirii. A iubit-o cu adevărat. Dacă ați citit pe larg scrierile lui Spurgeon, ați ajuns să o întâlniți din nou și din nou. A știut că aceasta stă la baza creștinismului. Aș dori să vă citesc câteva din lucrurile pe care le-a spus. Acestea sunt luate din diferite scrieri ale sale. El a spus: „Într-un cuvânt faptul măreț pe care se odihnește speranța creștinului este substituirea. Sacrificiul înlocuitor al lui Cristos pentru păcătos, când Cristos a fost făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El, când Cristos Se oferă ca un sacrificiu adevărat și potrivit în locul acelora pe care I i-a dat Tatăl, care sunt recunoscuți pentru că și-au pus încrederea în El. Acesta este punctul cardinal al Evangheliei.

Ce vrea să spună este că în centru este ispășirea. Înlocuirea este în centru. El spune: „Nu este nicio altă doctrină care să îmi aprindă sufletul cu o asemenea încântare cum este doctrina substituției. Substituția este coloana vertebrală a întregii Biblii. Este sufletul mântuirii. Este esența Evangheliei. Ar trebui să ne îmbibăm toate predicile cu ea, pentru că este vitalitatea unei slujiri cu Evanghelia”. El a spus: „Nu sunt în stare să mă abat nici măcar un centimetru de la vechea credință, Evanghelia substituției, și fac un singur lucru, o predic”. El spune: „Dacă lași deoparte doctrina sacrificiului înlocuitor al lui Cristos, ai spintecat Evanghelia și i-ai terfelit chiar inima”.

Am notat de două ori mai multe citate decât v-am citit din Spurgeon. El a spus: „Mă rog, Doamne, ca fiecare piatră din această clădire să se rostogolească până ajunge ruină și fiecare bucată de lemn să fie cutremurat și să se întoarcă în țărână, înainte c să fie cineva la acest amvon care să predice și să nege jertfa înlocuitoare a lui Isus Cristos sau să o lase cumva în planul doi, pentru că acesta este cuvântul pe care trebuie să îl păzim”. Știți asta. Isus a fost înlocuitorul nostru. El nu doar că a devenit păcat pentru noi, dar a purtat pedeapsa pentru noi. Cum? Să ne întoarcem la versetul 24: „în trupul Său, pe lemn”. A fost nevoie să moară pe cruce. A fost nevoie să fie înălțat. A fost nevoie să fie crucificat. Acesta a fost planul. A fost nevoie să fie atârnat, așa cum spune Pavel, ca să împlinească blestemul celui atârnat pe lemn. A fost nevoie să fie crucificat pe lemn. În trupul Lui, a simțit pedeapsa puternică a lui Dumnezeu, atunci când era atârnat pe cruce.

Apropo, cuvântul „cruce” de acolo înseamnă literal „lemn”. El Însuși a purtat păcatele noastre în trupul Lui pe lemn, pe lemn. De ce a făcut El asta? Versetul 24 ne spune „pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire”. Oh, ce afirmație extraordinară! A făcut asta ca noi să murim față de păcat și să trăim pentru neprihănire. Ați auzit? Nu spune că a purtat păcatele pentru ca noi să ajungem în ceruri. Nu spune că ne-a înlocuit pentru ca noi să avem pace. Nu spune că a făcut asta pentru ca noi să experimentăm dragostea. Aceste motive nu au fost principale. El a făcut asta, vă rog să notați, ca noi să murim față de păcat și să trăim pentru neprihănire. A purtat păcatele ca să ne transforme din păcătoși în sfinți. A făcut asta ca să ne schimbe. A făcut-o ca să ne regenereze. A purtat pedeapsa - „pentru ca noi, fiind morți față de păcate, să trăim pentru neprihănire”.

Așadar, scopul morții înlocuitoare a lui Cristos nu este doar iertarea păcatelor, nu este doar îndepărtarea vinei, nu a murit doar să realizeze o schimbare în statutul sau poziția noastră. Vă rog să rețineți. Nu este doar un aspect juridic. Nu înseamnă doar că cineva este declarat schimbat. Ci este ceva real. A luat locul nostru ca să ne transforme, ca noi să murim față de păcat. Apropo, cuvântul „a muri” de aici este un cuvânt unic în Noul Testament, nu este cuvântul normal folosit pentru „a muri”. De fapt, este folosit cu acest sens doar o dată. Înseamnă „să fie departe de”, „să lipsească” sau „să se depărteze” sau „să înceteze din existență”.

De fapt, particula este folosită în limba greacă clasică cu referire la morți ca la cei dragi care au plecat. Ce vrea să spună este că scopul morții înlocuitoare a lui Cristos este ca noi să ne îndepărtăm de păcat. Aceasta este ceea ce vrea să spună, ca noi să ne îndepărtăm de păcat și să trăim pentru neprihănire, ca să putem intra într-un nou mod de viață. Petru este aici pe aceeași lungime de undă cu ceea ce spune Pavel în Romani 6: „fiind răstigniți cu Cristos, am murit față de păcat și umblăm într-o viață nouă”. Este o schimbare reală. Pasajul extraordinar din Romani 6 este centrul a tot ceea ce înseamnă viața unui creștin. Dacă nu l-ați studiat cu atenție, oh, ar trebui să începeți imediat. Am scris o broșură asupra capitolelor 6 și 7 din Romani, și avem și înregistrări. Fiecare creștin ar trebui să stăpânească acel material.

Am fost răstigniți cu Cristos și am murit față de păcat. Cum? Deoarece s-a plătit pedeapsa. Asta este doar o parte, dar nu e doar asta, ne-am îndepărtat de păcat și Petru merge mai departe decât merge Pavel în Romani 6. Pavel spune că atunci când s-a plătit plata păcatului prin moartea lui Cristos, noi am murit față de păcat. Adică am plătit pedeapsa în Cristos, iar păcatul nu mai are niciun drept asupra noastră. Petru spune: „mai mult, suntem mântuiți ca să ne depărtăm de păcat”. Acum, Pavel vorbește despre asta când vorbește despre trăirea în conformitate cu noua viață, dar Petru folosește cuvântul care înseamnă „a se depărta”.

Așadar, preaiubiților, Cristos a murit pentru voi ca să vă puteți îndepărta de păcat și să trăiți pentru neprihănire, ca să vă schimbați modul de viață, să fiți convertiți, să fiți născuți din nou, ca să vă facă o făptură nouă, din păcătoși, sfinți. Apoi face referire la Isaia 53:5 când spune „prin rănile Lui suntem tămăduiți”. Cuvântul „răni” este mōlōps, mōlōps (în greacă). Știți ce înseamnă? Cicatrici în urma flagelărilor, exact asta înseamnă, vânătăi, urme de bici, cicatrici în urma biciuirii. Prin rănile Lui, prin durerea Lui, prin faptul că a purtat El vina, am fost vindecați.

Nu este greșit să spui că până și biciuirea lui Isus, acea flagelare care i-a brăzdat spatele a fost o parte din pedeapsa lui Dumnezeu, purtată pentru păcat. Și acestea au devenit mijloacele prin care noi suntem vindecați. El nu vorbește despre vindecarea fizică aici. În primul rând, el vorbește despre vindecarea spirituală. El vorbește despre transformarea din moarte la viață, de la păcat la neprihănire. A luat locul nostru ca să facă posibil acest lucru. Întotdeauna vor fi oameni care vor spune: „Ei bine, așa spune că prin rănile Lui sunteți vindecați”. Aud oameni care spun acest lucru tot timpul: „Asta înseamnă că trebuie să afirmi vindecarea prin ispășire”. E bine. Cred că este vindecare în ispășire, dar nu încă. Vindecarea prin ispășire va avea loc la glorificarea noastră. M-ați înțeles?

Există vindecare în ispășire. Nu contrazic asta. Prin rănile Lui sfâșiate, noi am fost vindecați spiritual și prin rănile Lui noi vom fi vindecați și fizic, pentru că va veni ziua când nu vom mai avea nicio durere fizică, nicio problemă fizică. În Matei 8:16, vă aduceți aminte că Isus a scos demonii și a vindecat bolnavii, ca să împlinească ceea ce a fost spus prin profetul Isaia - „El a luat asupra Lui neputințele noastre şi a purtat bolile noastre”. Iar oamenii spun: „Vezi? Vezi? A luat asupra Lui bolile noastre. A luat asupra lui neputințele lor când i-a vindecat pe acei oameni”. Este adevărat că El a arătat acelor oameni, ca exemplu, ceea ce vom experimenta cu toții în slava care va veni, și anume vindecarea de bolile fizice. Dar boala fizică nu este problema majoră din acest text.

Există vindecare fizică în ispășirea promisă, dar încă nu este realizată. Dragul meu, ascultă-mă, dacă până acum ar fi fost o vindecare fizică în ispășire, atunci niciun creștin nu ar fi fost, cum? Bolnav sau cum? Sau nu ar muri. Cât de clar este acest adevăr! Însă El a promis vindecare prin ispășire în viitor, în viitor.

Așadar, Domnul nostru a suferit. A suferit fiind un standard pentru noi, ca să ne arate un model de suferință virtuoasă în mijlocul unui tratament nedrept, și a suferit ca înlocuitor al nostru, iar adevărul acesta este esențial: a luat locul nostru. De necrezut, nu-i așa, ca Fiul preaiubit al lui Dumnezeu, curat și neatins de păcat, fără de pată să ia asupra Lui nu doar păcatul nostru, ci și vina noastră? Și a făcut-o de bună voie.

În cele din urmă, Petru ne spune că El nu este doar standardul și înlocuitorul nostru, El este și Păstorul nostru. El este Păstorul nostru. Îmi place așa de mult. Versetul 25. Vedeți, Domnul a trebuit să facă asta pentru că voi rătăceați ca niște oi. Vedeți, dacă Domnul nu ar fi asigurat un sacrificiu, niciodată nu ar fi putut să te aducă în turma Lui. Dacă Domnul nu ar fi asigurat un înlocuitor, El niciodată nu ar fi putut să te salveze. Petru încă se mai gândește la Isaia 53:6. Cu siguranță că a citit acest verset înainte ca Duhul să îl inspire să scrie epistola. Isaia 53:6 spune: „Noi” – ce făceam? – „rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui” – ce anume? – nelegiuirea noastră a tuturor”. Ce înseamnă asta? A purtat pedeapsa pentru toți, și din acest motiv, voi v-ați întors la păstorul și păzitorul sufletelor voastre.

A trebuit să poarte păcatul tău ca să fie Păstorul tău. Tu și eu suntem ca niște oi rătăcitoare, și el spune la fel ca Isaia: „Voi sunteți ca niște oi rătăcitoare, însă a fost un Păstor care v-a adus înapoi pentru că Și-a dat viața pentru voi”. Când el spune: „erați ca niște oi rătăcite”, se referă la starea voastră de nemântuiți din trecut. Însă acum, datorită purtării de grijă a lui Dumnezeu în Cristos, v-ați întors, aceasta vrea să spună verbul. Voi v-ați întors către – se referă la credință însoțită de pocăință. Este exact același lucru pe care l-a făcut fiul risipitor atunci când s-a întors la tatăl.

Observați că nu spune că v-ați întors spre un sistem sau spre o învățătură, sau o religie, ci la o persoană. Îmi place mult asta. V-ați întors la Păstorul și Episcopul sufletelor voastre. Literal, al vieților voastre. Se referă la întreaga ta persoană, e Păstorul și Episcopul tău. Cine este acesta? Cine este bunul Păstor? Domnul Isus Cristos. Poate spui: „Ei bine, asta este din Evanghelia după Ioan”. Asta este, de asemenea, din epistola lui Petru. Să privim la capitolul 5 versetul 4. El Îl numește pe Cristos „Marele Păstor, Marele Păstor”. Ce minunat. Petru Îl numește pe Cristos „Marele Păstor”, în capitolul 5, îl numește „Păstor și Episcop”, chiar aici. Apropo, acest lucru este semnificativ pentru că în Vechiul Testament cine era adevăratul Păstor? „Domnul este Păstorul meu”. Ce spune Petru aici este că Isus este Domnul. Isus este Dumnezeu. Aceasta este o afirmație cu privire la divinitatea Lui.

Termenul „Păstor” este titlul Lui. Termenul „Episcop” este funcția Lui. Care este funcția unui păstor? Să păzească, să păzească. Îndeajuns de interesant, cuvântul păstor este poimēn, de unde derivă cuvântul „păstor”, iar cuvântul „episcop” este episkopos, din care derivă cuvântul „episcop” sau „supraveghetor”. Amândouă se aplică celor bătrâni. Noi suntem episcopii păstori ai turmei, sub îndrumarea Episcopului Păstor șef.

Apropo, în Ezechiel 34:23-24 și Ezechiel 37:24, titlul de Păstor al lui Dumnezeu a devenit mesianic, așadar chiar în Ezechiel Mesia va fi Păstorul. Fiecare evreu ar fi înțeles că asta a fost o promisiune despre Mesia că era Dumnezeu. El este Păstorul care apără, supraveghează, conduce și mai mult, Își dă viața pentru oi. În Ioan 10, Isus a spus: „Eu sunt Păstorul cel bun. Îmi dau viața pentru oi”. Isus Și-a pus viața în joc pentru noi ca să ne aducă la Sine.

Isus, Cel care suferă. A suferit ca să fie standardul nostru. A suferit ca să fie înlocuitorul nostru. A suferit ca să fie Păstorul nostru, ca să ne aducă la Sine.

Spurgeon a spus: „Când chinurile ne țintesc trupul și moartea înfricoșătoare apare la orizont, oamenii văd răbdarea unui creștin care moare. Infirmitățile noastre au devenit precum o catifea neagră pe care strălucește diamantul dragostei lui Dumnezeu din ce în ce mai frumos. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că pot suferi. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că pot fi făcut obiectul rușinii și al disprețului, pentru că în acest fel Dumnezeu va fi glorificat”. La ce se referă? Ei bine, el rezumă ceea ce a spus Petru. Toate acestea au început când Petru a vrut să ne spună și nouă, creștinilor, să ne așteptăm la suferință.

În versetul 11 spune: „Preaiubiților, vă sfătuiesc ca pe niște străini şi călători, să vă feriți de poftele firii pământești care se războiesc cu sufletul”, versetul 12. Aveți autorități umane care abuzează de voi. Aveți stăpâni umani care sunt greu de mulțumit, care profită de voi. Vor fi nedrepți și veți suferi, însă voi să priviți la Cristos. Uitați-vă la Cel ce este standardul. Poate spui: „De ce nu s-a oprit acolo?” Pentru că nu ar fi putut. Odată ce ai identificat suferința lui Isus, nu poți să spui că El a suferit ca să ofere doar un exemplu. E necesar să spui apoi că a suferit ca unul care a purtat păcatul și a suferit ca un Păstor care Și-a adunat oile.

Însă punctul important de aici este că Satan vrea să abată asupra noastră o suferință nedreaptă și în mijlocul acesteia, să fim biruiți. Să ne pierdem mărturia. Să păcătuim cu gura. Să păcătuim cu fapta. Să păcătuim cu atitudinea. Să ripostăm. Să fim răzbunători. Petru vrea să știm că asta nu este în concordanță cu ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să facem. Cu toate că suferim pe nedrept, putem să fim biruitori. Este potrivit să încheiem cu asta.

Priviți la Apocalipsa 12:11. Aceasta este descrierea unor sfinți care au fost sub atacul lui Satan, pârâșul fraților, care le asaltează caracterul fără încetare. Însă în versetul 11 spune „L-au biruit”. Pe cine? Pe Satan. L-au biruit. I-au biruit toate atacurile violente, toate insultele, toată persecuția, toate eforturile lui de a-i distruge pe ei și mărturia lor. Ei l-au biruit. Cum au reușit? Prin sângele Mielului, prin cuvântul mărturiei lor și prin faptul că nu și-au iubit viața până la moarte.

Cum poți să fii biruitor? Întâi, prin sângele Mielului. Aceasta este mântuirea. Aceasta este puterea lui Dumnezeu. Tu ești biruitor prin sângele Mielului și pentru că ai puterea lui Dumnezeu ca să biruiești. În al doilea rând, ei au biruit prin cuvântul mărturiei lor. Asta înseamnă că ei nu și-au pierdut mărturia. Când au fost persecutați și tratați în mod ostil, ei nu au ripostat. Ei nu și-au pierdut mărturia. Au avut curaj și un duh necompromis.

Vreau să vă spun că este atât de mult compromis în ziua de azi, atât de mult. Acești oameni nu s-au compromis. Cum au biruit? Pentru că prin mântuire ei au avut puterea lui Cristos, pentru că nu și-au compromis mărturia. În cele din urmă, pentru că nu le-a păsat de viețile lor. Nu a contat pentru ei dacă suferă sau nu în această viață. Nu a contat atât de mult. Dacă prin mântuire tu ai puterea lui Dumnezeu, dacă ai prin convingere o îndrăzneală de necompromis și nu te eschivezi de la mărturia ta, ci îți păstrezi mărturia curată cu orice preț, și nu ții așa de mult la viața ta de aici, atunci vei birui.

Cu siguranță, rugăciunea noastră va fi ca să se spună și despre noi: „au trăit într-o lume ostilă. Satan s-a năpustit cu totul asupra lor, dar ei l-au biruit. Nu și-au pierdut niciodată mărturia. Nu le-a păsat de viața lor”. Să plecăm capetele în rugăciune

Tată, îți mulțumim pentru modul măreț prin care ne-ai adus aminte cine este Cristos pentru noi. Te binecuvântăm. Te slăvim, pentru că El este standardul după care noi acceptăm plini de răbdare suferința nedreaptă și ne modelăm răspunsul după El, acceptăm suferința și încredințăm dreptatea și neprihănirea în mâinile Tale. Îți mulțumim că L-am văzut ca fiind Înlocuitorul care ne poartă păcatele, Cel care a plătit pedeapsa pentru păcatele noastre, care a murit în locul nostru. Îți mulțumim că L-am văzut ca fiind Păstorul care a suferit și care Și-a dat viața pentru oile Lui, ca să le salveze și să le adune într-un staul. Totul este despre Cristos, Tată. Vrem doar să Îl iubim și să Îl înălțăm, așa cum am văzut în această dimineață în Filipeni 3, pentru că toate celelalte nu au niciun preț. Tot ce este în El este câștig. Fie ca El să fie lăudat în viețile noastre. Amin

SFÂRȘIT