În seara aceasta vom continua studiul nostru asupra primului capitol al cărții Geneza, studiul despre origini, despre creație, și ne vom uita la ziua a șasea. Și ce timp extraordinar am avut în studiul nostru până acum. Nu-mi vine în minte o altă serie pe care s-o fi studiat în ultimii ani și care să fi avut răspunsul pozitiv pe care l-a avut studiul acesta și iată cât de repede l-am terminat. De fapt în următoarele două săptămâni, vom încheia acest subiect despre creație. Plănuim să-l aranjăm pentru a fi ascultat la radio și mai apoi să-l distribuim pentru populația vorbitoare de limba engleză, astfel încât și alții să aibă ocazia să se confrunte cu această extraordinară mărturie din cartea Geneza.

În studiul nostru din cartea Geneza, am ajuns acum la a șasea zi a creației lui Dumnezeu, punctul culminant al lucrării creatoare a lui Dumnezeu, crearea omului. Dați-mi voie să citesc începând cu versetul 24 din Geneza 1:

„Dumnezeu a zis: „Să dea pământul viețuitoare după soiul lor – vite, târâtoare și fiare pământești, după soiul lor”. Și așa a fost. Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor și toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.

„Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră, el să stăpânească peste peștii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul și peste toate târâtoarele care se mișcă pe pământ”. Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească și parte femeiască i-a făcut.

„Dumnezeu i-a binecuvântat. Și Dumnezeu le-a zis: „Creșteți, înmulțiți-vă, umpleți pământul și supuneți-l; și stăpâniți peste peștii mării, peste păsările cerului și peste orice viețuitoare care se mișcă pe pământ”. Şi Dumnezeu a zis: “Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânță şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice pom, care are în el rod cu sămânță: aceasta să fie hrana voastră. Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului, şi tuturor vietăților cari se mișcă pe pământ, care au în ele o suflare de viață, le-am dat ca hrană toată iarba verde. Şi aşa a fost. Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineață: aceasta a fost ziua a șasea”.

Acum, nu ar putea exista o relatare mai clară a creației decât aceasta. Pentru că în această relatare se precizează exact ce a făcut Dumnezeu în a șasea zi. El a creat animalele terestre. Împărțindu-le în trei categorii, le găsim pe toate, atât animalele domestice indicate prin cuvântul „vite”, cât și animalele sălbatice descrise prin termenul „fiarele pământului” și apoi tot ceea ce mișcă pe pământ sau se târăște, insecte, reptile, amfibieni, rozătoare mici şi mijlocii şi altele. Apoi, creând acea formă de faună, după ce deja cu o zi înainte crease toate păsările din întinderea cerului și toate viețuitoarele din mare, Dumnezeu și-a completat creația, cu excepția omului. Totul s-a încheiat așa cum indică versetele 26 și 27 prin crearea omului. Toate acestea, El le-a făcut în a șasea zi. De fapt, într-o perioadă de 24 de ore, așa cum este menționată la sfârșitul versetului 31: și a fost o seară și apoi a fost o dimineață. O perioadă de lumină și o perioadă de întuneric, adică o singură rotație a pământului.

Acum, dușmanii lui Dumnezeu și dușmanii Bibliei au negat acest Cuvânt revelat de Dumnezeu. Ei au susținut că omul a evoluat de-a lungul a milioane și miliarde de ani și că omul modern este rezultatul mutației. Omul modern este rezultatul unor transformări genetice aleatorii și totuși realizate prin voință proprie. Omul este produsul supraviețuirii celui mai puternic. Însă nu asta e ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce tocmai am citit nu putea fi mai clar de-atât. Se reiterează și în capitolul al doilea, versetul 7: „Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din țărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viață și omul s-a făcut astfel un suflet viu”.

Și mai jos în versetul 19: „Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului și toate păsările cerului, și le-a adus la om ca să vadă cum are să le numească. Și orice nume pe care-l dădea omul oricărei viețuitoare, acela-i era numele”. Și omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului, și tuturor fiarelor câmpului, dar pentru om nu s-a găsit niciun ajutor care să i se potrivească. Atunci Domnul a trimis un somn adânc peste om, și omul a adormit. Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui și a închis carnea la locul ei. Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie și a adus-o la om. Acolo este prezentată crearea femeii. În ambele cazuri, crearea bărbatului și crearea femeii, are loc un act creator direct și imediat al lui Dumnezeu.

În capitolul 5 din Geneza, al cincilea capitol începe aşa: „Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu. I-a făcut parte bărbătească și parte femeiască, i-a binecuvântat și le-a dat numele de om în ziua când au fost făcuți”. Se spune în mod repetat că a fost o zi când Dumnezeu a creat omul, atât bărbat cât și femeie. Asta spune Biblia. Isaia 45:12 răsună ca un ecou: „Eu am făcut pământul, și l-am făcut pe om pe el”. Iov 33:4: „Duhul lui Dumnezeu m-a făcut”. Deuteronomul 4:32 vorbește despre o zi în care Dumnezeu a creat omul pe pământ. Acum, acest lucru se repetă nu numai în versetele pe care vi le-am dat, ci și în altă parte (a Scripturii).

În ciuda învățăturii clare a Bibliei, a învățăturii clare din cartea Geneza şi a altor pasaje din Scriptură, evoluționiștii, unii dintre ei chiar se consideră creștini şi prin urmare sunt evoluționiști teiști, cred că Dumnezeu a folosit evoluția pentru a-l aduce pe om în existență. Acești evoluționiști au încercat, împotriva mărturiei clare a Scripturii care susține că Dumnezeu a creat toate aceste lucruri într-o zi, ei au încercat să demonstreze că omul a evoluat, că totul a evoluat de la o creatură unicelulară, prin animale de apă, amfibieni, maimuțe, până la omul care merge în poziție verticală (omul erect), care era atunci culmea creației. Dar oamenii de știință, deși neagă Biblia, s-au aflat în imposibilitatea de a găsi dovezi pentru ca un lucru să poată evolua, inclusiv în ce privește evoluția omului.

Motivul pentru care nu pot găsi dovezi pentru aceasta este pentru că ea nu există. Nu poți găsi dovezi pentru ceva ce nu s-a întâmplat. Și evoluția nu s-a întâmplat niciodată și de aceea nu găsesc nicio dovadă pentru ea. În șase zile solare sau șase zile de câte 24 de ore, Dumnezeu a făcut întregul univers, pământul și toate creaturile sale vii și, așa cum am spus, El a făcut-o acum aproximativ șase sau șapte mii de ani.

Acum, asta aduce în discuție problema fosilelor și trebuie să abordez asta. Am abordat puțin acest subiect ultima dată, dar știu că mulți dintre voi ca elevi chiar în școala primară și în clasele ulterioare, și în mod sigur la liceu, la colegiu și mai departe la facultate, v-aţi confruntat cu o presupusă înregistrare a fosilelor care urmărește să demonstreze că omul a evoluat dintr-un fel de creatură cu patru picioare asemănătoare maimuțelor. Așadar cum interacționăm cu presupusa mărturie a fosilelor care este folosită pentru a dovedi evoluția? Nu au oamenii de știință de fapt legături lipsă? Se pare că la fiecare câțiva ani sau la câteva luni, unii oameni de știință susțin că au găsit o formă tranzitorie de om-maimuță. Au porțiuni lipsă? Răspunsul: Categoric nu. Categoric nu.

Una dintre cele mai interesante cărți științifice, intitulată In the Beginning (La început), este scrisă de Walter Brown, care are un doctorat la M.I.T. Institutul de Tehnologie din Massachusetts. Timp de 21 de ani, Walt Brown a fost șeful departamentului de știință și tehnologie din cadrul Colegiului de Război Aerian și profesor la Academia Forțelor Aeriene. Un om de știință foarte bun. El a dezvăluit, la fel ca mulți alții, minciunile evoluționiștilor care încearcă să-și susțină perspectiva. El scrie că poveștile care susțin că au fost găsite fosile de oameni primitivi asemănătoare maimuțelor sunt extrem de exagerate. De exemplu, acum este universal recunoscut că omul Piltdown a fost o păcăleală totală și, totuși, încă se mai găsește în manuale de mai bine de 40 de ani.

Înainte de 1978, dovezile pentru Ramapithecus constau dintr-o mână de dinți și fragmente de maxilar și, așa cum v-am spus săptămâna trecută, Ramapithecus era una dintre cele mai largi categorii de om-maimuță din tranziție. Acum știm că perspectiva aceasta a ieșit pur și simplu din niște dinți și fragmente de maxilar. Însă se știe acum că Ramapithecus era doar o maimuță. Detronarea lui Ramapithecus, despre care se presupunea că este primul om, detronarea sa a fost o mare lovitură. Acum credem, sau cel puțin asta susțin oamenii de știință, că Ramapithecus a fost probabil ruda dispărută a unui urangutan, nimic mai mult. Se pot găsi câteva informații interesante despre asta într-o carte a lui Roger Lewin numită Bones of Contention (Controversa Oaselor). Am menționat asta și săptămâna trecută.

Una dintre celelalte presupuse forme de tranziție se numește omul Nebraska. Singura dovadă, apropo, pentru omul din Nebraska se dovedește a fi un dinte de porc. Acesta e un salt cam mare. Craniile celebrului om din Peking sunt considerate de mulți experți ca fiind rămășițele maimuțelor care au fost sistematic decapitate și exploatate de către om pentru hrană. Clasificarea Homo erectus este considerată de mulți experți ca fiind o categorie care nu ar fi trebuit niciodată creată, cel puțin – în ceea ce-i privește pe ei. Primele oase confirmate ale membrelor lui Homo habilis au fost descoperite recent. Ele arată că acest animal avea în mod clar proporții asemănătoare maimuțelor și nu ar fi trebuit niciodată clasificat în categoria Homo sau asemănător omului.

După care se vorbește despre australopiteci, care, așa cum am menționat ultima dată, au fost făcuți celebri de Louis și Mary Leakey, cei mai mulţi fiind găsiţi în Africa de Sud, și sunt destul de diferiţi de oameni. Mai multe studii detaliate pe computer ale australopitecilor au arătat că proporțiile lor corporale nu erau deloc intermediare între om și maimuțele vii. Studii suplimentare ale oaselor urechii interne care au fost folosite pentru a menține echilibrul arată o similitudine izbitoare cu cele ale cimpanzeilor și gorilelor, dar sunt total diferite de cele ale oamenilor. Una dintre fosile, de 3 metri și jumătate, a unui adult înalt, cu brațe lungi, cu greutatea de 27 de kg, numit Lucy – vă amintiți de descoperirea lui Lucy – a fost inițial prezentată ca dovadă că australopitecii mergeau în poziție verticală într-o manieră umană. Cu toate acestea, studiile despre întreaga anatomie a lui Lucy, nu doar o articulație a genunchiului, arată acum că acest lucru nu este adevărat. Nu-mi place să spun, dar Lucy se legăna în copaci.

Timp de aproximativ o sută de ani, lumea a fost făcută să creadă că omul de Neanderthal era aplecat și asemănător maimuțelor. Studii recente arată că această teorie eronată s-a bazat pe unii oameni de Neanderthal care erau infirmi și cu boli osoase, cum ar fi artrita și rahitismul. Omul de Neanderthal, omul din Heidelberg și omul Cro-Magnon erau complet umani. Reprezentările artiștilor despre ei, în special ale porțiunilor lor cărnoase, sunt destul de imaginative și nu sunt deloc susținute de dovezi. Și argumentele pot continua.

Și apoi la australopiteci, așa cum am menționat data trecută, metodele de datare ale evoluționiștilor în dreptul lor sunt de asemenea greșite, deci, în concluzie, nu au nicio formă de tranziție, nu au nicio dovadă pentru vreo formă de evoluție, și în mod sigur nu au nicio dovadă pentru evoluția omului, iar motivul pentru care le este greu să demonstreze evoluţia este pentru că așa ceva nu s-a întâmplat și, prin urmare, nu poate fi dovedit.

Ceea ce s-a întâmplat este consemnat pentru noi în Biblie. Să ne întoarcem la Geneza capitolul 1. În prima zi, conform versetului 24 și – în a șasea zi, ar trebui să spun, conform versetelor 24 și 25, ziua a șasea a prezentat crearea animalelor terestre. Vitele, am menționat ultima dată, ar fi o referire la acele animale domestice și îmblânzite. Târâtoarele, sunt toate creaturile care se mișcă pe pământ. Dobitoacele cu patru picioare sunt animalele nedomesticite. După ce am făcut asta, ajungem apoi la versetele 26 și 27 și aici găsim momentul în care este creat omul. Parcă s-a întâmplat imediat, ex nihilo, din nimic. Dumnezeu a adus instantaneu omul în existență cu imensa lui complexitate. L-a creat pe Adam matur și apoi, după cum indică capitolul 2, mai târziu i-a creat un ajutor, pe Eva, cu un organism matur și complet funcțional.

Acum, tot ce a fost creat până la crearea omului bărbat și femeie, trebuia să asigure mediul în care omul va trăi și în care se va putea bucura de binecuvântarea lui Dumnezeu, un loc pentru care să-I mulțumească și să-L laude pe Dumnezeu, Creatorul tuturor. Oricât de minunată a fost viața creată, pe cât de bună a fost și Dumnezeu a spus că a fost bună, pe cât de complicată, complexă și vastă a fost, nimic nu se putea compara cu omul. Tot ce a fost creat a fost separat de natura omului printr-o prăpastie atât de mare încât să nu fie niciodată traversată prin vreun proces natural. Nimic nu putea să devină vreodată om. Nimic. Niciun pește, niciun mamifer marin, nicio reptilă, niciun babuin, nicio maimuță, nicio gorilă, nicio altă creatură nu putea să devină vreodată om. Am trecut deja peste asta din nou și din nou. Din cauza codificării genetice ADN, acest lucru este imposibil.

Dar există o altă componentă care nu poate fi găsită în ADN. Există o altă componentă care este extraordinar de misterioasă și ne este introdusă în versetul 26 prin cuvintele „Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră”. Și versetul 27: „Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul Său, după chipul lui Dumnezeu”. Și apoi, așa cum v-am citit mai devreme, în Geneza 5:1: „În ziua când l-a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu”. Aceasta este identitatea unică a omului. Aceasta este partea omului care nu poate fi redusă la genetică. Aceasta este acea parte spirituală tainică a omului care nu poate fi pusă într-o eprubetă. Aceasta este acea parte a omului care nu poate să devină – care nu poate veni în existență printr-o mutație sau o tranziție. Pentru că vorbim aici despre chipul lui Dumnezeu.

Acum, versetul 26 începe: „Apoi Dumnezeu a zis”, iar versetul 27: „Dumnezeu a făcut”. Este aceeași formulă. Dumnezeu spune și Dumnezeu creează, și într-adevăr sunt sinonime. Dumnezeu zice: „Să fie” și se face. Doar că, de data aceasta, există o diferență foarte importantă. O diferență foarte importantă. Pentru prima dată are loc o schimbare majoră de limbaj. Niciodată până acum textul nu a spus: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră”. Dumnezeu nu a vorbit niciodată la plural. De fiecare dată, să fie, să fie, să fie. A fost ceva foarte impersonal. Nimic din ceea ce Dumnezeu a creat până în acest moment nu are vreo legătură personală cu El. Trebuie să remarcați asta pentru că este un aspect foarte important de înțeles.

Limbajul este impersonal. Să fie, să se facă și Dumnezeu rostește şi aduce lucrurile în existență, creează, dar nu se identifică niciodată personal cu nimic din ceea ce face, nici cu lumina, nici cu apa, nici cu elementele, nici cu soarele, nici cu luna, nici cu stelele sau aştrii, nici cu pământul, nici cu despărțirea pământului de mare. Nu are nicio relație personală cu acele lucruri. Nici cu păsările, nici cu viața de sub apă și nici cu animalele terestre. Nu există nicio relație personală, nicio implicare personală, nici în timp, nici în eternitate. Nu există nicio pasăre care să fie legată de Dumnezeu în vreun fel personal. Nu există – îmi pare rău pentru asta – câine sau pisică care să aibă legătură cu Dumnezeu în vreun mod personal.

Nu există nicio creatură legată de Dumnezeu în vreun mod personal. Până ajungem în acest punct. În acest moment, Dumnezeu devine personal și începe să vorbească în termeni relaționali. „Să facem om după chipul Nostru”. Și Dumnezeu, pentru prima dată în Biblie, Se prezintă – acum ascultați cu atenție – într-o relație. Până în acest punct, este pur și simplu Dumnezeu. Dar acum Dumnezeu se definește pe Sine cu forma de plural. El zice să facem – nu zice Eu să fac, ci zice Noi să facem. Și ni se face cunoscut faptul că Dumnezeu are în Însăși natura Sa relații. Acest lucru se poate întâmpla numai atunci când există mai mult de unul. Acum ni se face cunoscut pentru prima dată faptul că Dumnezeu este Triunic și, bineînțeles, a fost sugerat acest concept deoarece cuvântul folosit pentru Dumnezeu, Elohim, se termină cu plural. Însă acest lucru este specific.

Acum, dintr-o dată, ni s-a făcut cunoscut faptul că Dumnezeu este mai mult decât unul, și suntem introduși în relațiile din cadrul Trinității prin această afirmație: „Să facem om după chipul Nostru”, iar acum, dintr-odată, ajungem să cunoaștem această mare realitate cu privire la existența unui comitet divin executiv. Ajungem să cunoaștem faptul că există un consiliu divin executiv. Am menționat puțin despre asta în capitolul 1, versetul 2. Dumnezeu creează, la începutul versetului 1, iar apoi, în versetul 2, ni se prezintă Duhul lui Dumnezeu care se mișca pe deasupra apelor. Dacă mergem la Evanghelia după Ioan în Noul Testament, iată care este relatarea despre creație pe care o citim acolo. „La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu”. Aici este vorba despre al doilea membru al Trinității, Isus Cristos.

Acum ni se vorbește despre Isus Cristos. Se menționează că toate lucrurile au fost făcute prin El și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În Ioan 1, aflăm că al doilea membru al Trinității, Cuvântul care s-a făcut trup (Ioan 1:14), care trebuie să fie al doilea membru al Trinității, Isus Cristos, a fost de fapt Creatorul. Geneza 1, Îl vedem pe Dumnezeu drept Creator. Tot în Geneza 1, vedem Duhul lui Dumnezeu în creație. Iar în Ioan 1, Îl vedem pe Fiul lui Dumnezeu sau pe Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul întrupat, în caracterul Său creator. Acum ni se face de cunoscut faptul că Dumnezeu este mai mult decât unul și știm din întreaga mărturie a Scripturii că Dumnezeu este trei persoane într-una.

Acum suntem introduși într-o relație, iar acest lucru este foarte, foarte important. El nu folosește terminologia impersonală prin decret, prin ordin, terminologia “să fie – și a fost”. El folosește un limbaj care dezvăluie că El comunică cu ceilalți. El este în comuniune cu ceilalți în această creație. Vreau să urmăriți acest lucru pentru că este foarte important. Aceasta este o referire clară, inconfundabilă, incontestabilă la Trinitate, deși cea mai deplină clarificare a doctrinei Trinității nu se desfășoară cu adevărat până în Noul Testament. Nu poți înțelege pe deplin Trinitatea până când a doua persoană a Trinității se întrupează și până când a treia persoană a Trinității, Duhul Sfânt, coboară la Cincizecime și începe să facă lucrarea Sa măreață de revelare la acel moment. Însă semințele doctrinei Trinității sunt plantate aici.

Ar fi corect să spunem că am supraestima cazul dacă ne-am aștepta ca vreun cititor începător al Genezei să înțeleagă doctrina Trinității din Geneza capitolul 1. Aceasta ar fi o pretenție exagerată. Pentru că nu este prezentată pe deplin acolo. B. B. Warfield, marele teolog de la Princeton, a scris odată: „Vremurile nu au fost coapte pentru revelarea Trinității în unitatea Dumnezeirii până când nu a venit împlinirea vremii când Dumnezeu avea să-și trimită Fiul Său întru mântuire și Duhul Său întru sfințire”. Și este exact așa. Nu vedem plinătatea Trinității până când Domnul Isus Cristos nu vine și până când Duhul Sfânt nu este trimis.

Așa că, acest verset nu poate fi folosit într-un fel simplist ca o dovadă a Trinității, dar privind înapoi la el din punctul de vedere al întrupării și din punctul de vedere al venirii Duhului Sfânt, putem vedea bogăția semnificației aici, pentru că avem revelația deplină.

Acum, în tot Vechiul Testament – ​​și trebuie menționat: în tot Vechiul Testament – există pasaje din Scriptură care indică comunicarea între membrii Trinității. De exemplu, în capitolul 2 din Psalmi sau Psalmul 2 versetul 7, psalmistul scrie: „Eu voi vesti hotărârea Lui, zice Unsul. Domnul mi-a spus: „Tu ești Fiul meu. Astăzi te-am născut””. Vedem aici primul membru al Trinității, Tatăl, comunicând celui de-al doilea membru al Trinității, Fiul, și care bineînțeles a profețit ceea ce s-a împlinit în întruparea lui Cristos și la care se face referire în Evrei capitolul 1.

Mai târziu, în Psalmi, în Psalmul 45 – și acest lucru este fundamental, așa că mă voi opri un minut aici. În Psalmul 45 cu versetul 7, din nou Tatăl este Cel care comunică, vorbind despre Fiul. El zice: „De aceea Dumnezeule, Dumnezeul Tău, te-a uns cu un untdelemn de bucurie mai presus decât pe tovarășii tăi”. Din nou, acesta este un citat menționat în epistola către Evrei ca fiind o afirmație despre al doilea membru al Trinității, și anume Fiul. Avem așadar această comuniune între Tatăl și Fiul. Și poate că cel mai bine cunoscut text ar fi Psalmul 110:1, unii dintre voi s-ar putea să-l cunoașteți și aici este o comunicare în Trinitate foarte directă, să văd dacă îl pot găsi aici. „Domnul a zis Domnului meu” – iată, doi Domni, unul vorbind celuilalt. „Domnul [fiind Tată] Îi spune Domnului meu [adică Fiului]: „Șezi la dreapta Mea până voi pune pe vrăjmașii Tăi sub picioarele Tale”. Și, din nou, acest lucru este menționat în Noul Testament ca fiind o Profeție mesianică.

Am putea să ne uităm la Isaia 48:16. Și același lucru îl găsim și acolo și anume o comunicare care există între membrii Trinității. Dar din nou o spun, până când nu se ajunge la întrupare, nu se poate vedea identitatea deplină a celui de-al doilea membru și până când nu se ajunge la cartea Faptele Apostolilor când Duhul Sfânt coboară, nu se poate vedea prezentarea completă al celui de-al treilea membru și anume Duhul Sfânt. Dar aici avem, dacă ne întoarcem înapoi la Geneza, un indiciu că Dumnezeu, prin natura Sa, este în relație cu Sine. El este mai multe persoane care se află într-o relație perfectă. Acum, să pătrundem puțin mai adânc în asta. În versetul 26, „Să facem om după chipul Nostru”, implică întreaga Trinitate în actul creator. Întreaga Trinitate este unită pentru a face acest lucru. „Să facem om după chipul Nostru”. Și apoi versetul 27 spune: „Dumnezeu a făcut pe om”.

Putem vorbi despre Dumnezeu ca fiind Unul, așa cum ni se prezintă în versetul 27 sau ne putem referi la Dumnezeu ca fiind mai mult decât Unul, așa cum ni se prezintă în versetul 26, unde zice: „Să facem om după chipul Nostru”. Dumnezeu este un singur Dumnezeu și totuși El este în trei persoane, așa cum știm. Astfel că ceea ce avem aici este consiliul Trinității angajat în scopul creării omului și acum este momentul potrivit pentru asta.

Acum, trebuie să mă opresc puțin. Nu aș fi fidel intenției Scripturii dacă nu aș face asta. De-a lungul anilor, am încercat să vă arăt că Dumnezeu a avut un scop divin înainte de a începe lumea și că acel scop divin a fost să aleagă o mireasă, pentru Fiul Său. Dumnezeu Tatăl a dorit să-I ofere Fiului Său o expresie a iubirii printr-o mireasă care să fie o umanitate răscumpărată și care să fie dată Fiului Său pentru a-L iubi, pentru a-L adora, pentru a-L lăuda și a-L glorifica pe Fiul Său în vecii vecilor și în veci de veci și, totodată, pentru a-I sluji. Acel scop etern al lui Dumnezeu s-a desfășurat în cadrul consiliului executiv care este Trinitatea divină.

Dați-mi voie să vă reamintesc pe scurt pentru că este foarte important. Foarte important. Vorbind despre Cristos, în 1 Petru 1:20, se menționează: „El a fost cunoscut mai înainte [care înseamnă predestinat] înainte de întemeierea lumii, și a fost arătat la sfârșitul vremurilor pentru voi”. Așadar Isus, care s-a arătat în aceste zile din urmă pentru binele vostru, pentru a muri pe cruce, pentru a învia și pentru a fi Mântuitorul vostru. Isus, care S-a arătat în aceste zile, a fost rânduit înainte de întemeierea lumii. Deci, înainte de Geneza 1, înainte de prima zi a creației, înainte de a se desfășura această săptămână creatoare, răscumpărarea era deja planificată, înțelegeți? Cu alte cuvinte, Dumnezeu a plănuit răscumpărarea înainte de a crea neamul oamenilor din care să-i atragă pe cei răscumpărați. Mai întâi a fost acest scop răscumpărător al Său.

Haideți să urmărim această idee și mai departe. Foarte pe scurt, Tit capitolul 1, se vorbește despre Evanghelie în Tit 1:1-2. „Pavel, rob al lui Dumnezeu și apostol al lui Isus Cristos” – Pavel se identifică pe sine acolo și spune că totul este potrivit cu credința aleșilor lui Dumnezeu. Aceasta este credința mântuitoare pentru cei aleși. Cunoștința adevărului care este potrivit cu evlavia, în nădejdea vieții veșnice. În felul acesta el vorbește despre Evanghelie. Evanghelia implică o credință mântuitoare, implică alegerea, implică cunoașterea adevărului, implică evlavia, implică făgăduința și nădejdea vieții veșnice.

Dar observați, vă rog, următorul lucru: întregul scop mântuitor al lui Dumnezeu, întregul Său scop mântuitor, a fost ceva ce Dumnezeu, care nu poate minți, a făgăduit – când? Înainte de veșnicii. În Greacă se precizează că, înainte ca timpul să înceapă. Acum, când a început timpul? Când a început timpul? În prima zi. Deci, înainte de prima zi, Dumnezeu deja plănuise Evanghelia. Și a existat un element al Evangheliei care a fost o promisiune pe care a făgăduit-o înainte de veșnicii. Dumnezeu a făgăduit că îi va alege pe unii, a făgăduit că le va da credință, că le va da cunoștința adevărului, că va produce în ei evlavie și că le va da viața veșnică. Dumnezeu a promis asta înainte de prima zi. Întrebarea este: cui i-a promis El?

Nu a făcut această promisiune niciunei ființe umane. Noi nici măcar nu am fost creați până în ziua a șasea. El nu a promis asta îngerilor. După cum v-am spus mai devreme, îngerii au fost creați în același timp în care a fost creat totul. Nu știm cu exactitate sau cu precizie când, dar în mod sigur El nu a promis mântuirea îngerilor pentru că îngerii nu experimentează mântuirea, nu-i așa? Deci nu a fost o promisiune adresată lor. Îngerii care au păcătuit și au căzut din cer au căzut pentru totdeauna și nu există mântuire pentru îngeri. Deci, cui i-a făcut Dumnezeu această promisiune de mântuire înainte ca timpul să existe?

Ei bine, întoarceți la 2 Timotei capitolul 1 cu versetul 9. Ne vom opri puțin aici. Se precizează că Dumnezeu, la sfârșitul versetului 8, care ne-a mântuit, ne-a dat o chemare sfântă, et cetera, et cetera, et cetera, a făcut aceasta după scopul și după harul Său, care ne-a fost dat în Cristos Isus – și dintr-un anumit motiv, traducătorii de aici traduc (în traducerea din limba engleză, în romană este la fel) aceeași frază care este în Tit 1:2, aceeași expresie exactă. Acolo, a fost tradus cu expresia înainte ca timpul să înceapă, sau altfel în alte traduceri. Aici, este tradus înainte de veșnicii. Este aceeași frază: înainte ca timpul să înceapă. Iată, Îl vedem din nou pe Dumnezeu care a făcut o promisiune, conform Tit 1:2, înainte de veșnicii. Aici, se spune că a avut un scop care L-a implicat pe Cristos Isus înainte de veșnicii.

Deci, înainte de a începe timpul, Dumnezeu a făcut o promisiune. El a făcut o promisiune că va răscumpăra unele făpturi pe care le va face și El avea să le răscumpere prin intermediul Domnului Isus Cristos. El trebuie să fi discutat atunci cu cel de-al doilea membru al Trinității despre necesitatea întrupării, despre necesitatea intrării în lume, despre necesitatea unei jertfe pentru păcat și toate astea. Totul a fost planificat înainte ca timpul să înceapă. Versetul 10 spune: „Dar care a fost descoperit acum prin arătarea Mântuitorului nostru Isus Cristos” sau „Cristos Isus”. Acum, vă prezint lucrurile care s-au întâmplat înainte de Geneza 1. Vă duc înainte de începerea timpului, înainte ca pământului să i se dea temelii, și înainte să existe vreo creație, în Sfatul lui Dumnezeu.

Planul era să existe o umanitate răscumpărată care să fie creată și răscumpărată, adusă la slavă prin intermediul întrupării și al sacrificiului celui de-al doilea membru al Trinității. Știm mai departe în Noul Testament că ei vor fi răscumpărați prin lucrarea celui de-al treilea membru al Trinității, Duhul Sfânt, care le va convinge inimile de păcat, neprihănire și judecată, care le va lumina mintea pentru a înțelege adevărul, care îi va regenera și care le va da naștere din nou și, bineînțeles, în acel moment anume, ei vor fi transferați din moarte la viață, vor deveni una cu cei ai lui Dumnezeu. Cei care vor experimenta toate acestea sunt cei pe care Dumnezeu i-a ales înainte de întemeierea lumii, înainte de (veșnicii) începerea timpului.

Efeseni capitolul 1, versetul 3, vorbește despre aceste planuri ale lui Dumnezeu. „Binecuvântat să fie Dumnezeu Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești în locurile cerești în Cristos”. De ce? „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de” – ce? Înainte de întemeierea lumii. Deci întregul decret divin a fost detaliat înainte de a începe timpul, înainte de a fi fost vreodată vreun lucru creat. Și aceasta e ceea ce s-a întâmplat în sfatul Trinității. Versetul 4 spune că El ne-a rânduit mai dinainte. Iar El a făcut asta datorită propriei Sale voințe.

Cât de departe a mers asta? Ei bine, Tatăl a spus: „Voi crea și îi voi răscumpăra pe unii oameni și îi voi da Fiului ca un dar de dragoste”. De fapt, dacă ne uităm la Ioan 6 – și nu voi zăbovi aici – și ne uităm şi la Ioan 17. În mod repetat, Isus se referă la fiecare credincios ca făcând parte din cei pe care Mi i-a dat Tatăl. Vă aduceți aminte? Isus în Ioan 6 spune: „Nimeni nu vine la Mine dacă nu-l atrage Tatăl”. Isus spune: „Tot ce îmi dă Tatăl vine la Mine și pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afară (literar: nu voi pierde pe niciunul dintre ei)”. În Ioan 17, Isus se roagă: „Tată, vreau ca aceia pe care Mi i-ai dat să vadă slava noastră”. Aici Isus se referă la credincioși ca fiind cei pe care Tatăl i-a dat, iar acest detaliu începe să modeleze acest plan. Pentru că în felul acesta Tatăl dorește să-Și arate dragostea față de Fiul. Este o iubire supremă. Este iubirea pe care numai Dumnezeu o cunoaște.

O dragoste care este atât de mare încât tânjește să dăruiască, iar Dumnezeu stabilește că modalitatea de a exprima acea iubire este prin crearea și răscumpărarea oamenilor și apoi prin aducerea lor la slavă, iar când aceștia sunt aduși la slavă, ei sunt făcuți asemenea lui Cristos. În Filipeni capitolul 3 citim că vom fi conformați cu slava Sa, că vom fi făcuți asemenea trupului slavei Sale. 1 Ioan 3 spune că vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este. Așa că Tatăl ne va face literalmente reflectări, replici ale lui Isus Cristos, care vor radia slava Sa, iar noi Îl vom lăuda, Îl vom onora și Îl vom slăvi în vecii vecilor și Îl vom sluji. Acesta este darul de dragoste al Tatălui pentru Fiul.

O istorisire extraordinară – și v-am mai spus asta – este prezentată în 1 Corinteni 15, unde se precizează că atunci când Fiul primește acea umanitate răscumpărată de la Tatăl, când Tatăl îi dă Fiului acea omenire răscumpărată, când toți sunt aduși la slavă, când vom fi cu toții acolo și timpul nu va mai fi, când vom fi cu toții în prezența lui Dumnezeu și vom fi dăruiți de Tatăl Fiului, când Tatăl Îi va da Fiului întreaga umanitate răscumpărată, 1 Corinteni 15 ne precizează că Fiul se întoarce și o dă înapoi Tatălui și astfel Dumnezeu va fi totul în toți. Și ceea ce se realizează prin aceasta este o întreagă umanitate răscumpărată împreună cu sfinții îngeri care vor popula cerul cel nou și pământul cel nou pentru totdeauna, cu niciun alt scop decât acela de a-L sluji, de a-L lăuda și de a-L slăvi pe Dumnezeu Tatăl, pe Dumnezeu Fiul și pe Dumnezeu Duhul Sfânt, care este vrednic de toată slava.

Acum, acest lucru devine personal în Apocalipsa capitolul 13 și Apocalipsa capitolul 17, unde de două ori – în ambele cazuri, capitolul 13, versetul 8 și capitolul 17, versetul 8, se spune același lucru. Se referă la credincioși ca fiind cei ale căror nume au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieții. Cei ale căror nume au fost scrise de la întemeierea lumii în cartea vieții și din nou ne duce înapoi înainte de întemeierea lumii. Acum având în minte toate aceste lucruri, haideți să ne întoarcem la Geneza capitolul 1.

Așadar, am putea spune că Trinitatea a planificat acest lucru. A existat consultare și comuniune în interiorul Dumnezeirii. Și toate acestea au avut loc cu mult înainte de ziua a șasea. Au avut loc înainte de a exista ceva, cu mult înainte. Au avut loc înainte de a exista timpul. Au avut loc înainte de a exista vreo creație. A existat un plan înainte ca ceva să fi fost realizat vreodată, iar Dumnezeu spune acum: „Toate celelalte nu reprezintă nimic pentru mine. Orice altceva va arde. Orice altceva va pieri. Nimic din ceea ce am creat nu va dura. Întregul univers va fi necreat”. După cum ne spune Petru în 2 Petru, se va topi – elementele se vor topi de mare căldură. De fapt, cred că va fi ca o casetă care se derulează înapoi și creația va deveni ne-creație și va avea loc dezagregarea atomică pe măsură ce întregul univers va dispărea. Toate vor arde.

O singură componentă a universului fizic există pentru totdeauna și aceasta este omul. Căci numai omul a contat până la urmă pentru Dumnezeu. Orice altceva a fost creat doar pentru a-i oferi omului o lume care să-l facă pe om să-L laude, să-I mulțumească și să-L slăvească pe Dumnezeu. Și asta arată puterea extraordinară a lui Dumnezeu, arată înțelepciunea lui Dumnezeu și arată inteligența lui Dumnezeu. Cu siguranță, complexitatea și varietatea universului face asta, astfel încât omul să-L glorifice și să-L onoreze pe Dumnezeu. Dar totul va arde. Toate vor arde. Numai omul este făcut după chipul lui Dumnezeu. În cele din urmă numai omul a fost preocuparea Trinității. Numai omul a fost produsul comuniunii din interiorul Trinităţii.

Da, omul era o făptură vie ca animalele. Asta înseamnă pur și simplu că era o creatură care se mișcă și este conștientă. Da, omului i s-a dat suflare de viață. Capitolul 2, versetul 7, Dumnezeu i-a suflat în nări suflare de viață și omul s-a făcut astfel un suflet viu, dar asta era valabil și în dreptul animalelor. În Geneza capitolul 7 cu versetul 22, se pomenește despre tot ce era pe uscat, despre tot ce avea în nări suflare de duh de viață. Toate animalele au asta. Toate sunt vii și au suflare de viață. De aceea, a fi o creatură vie este o distincție pe care o găsim în Geneza în dreptul acelei vieți create care are conștiență; adică nu sunt plante, ci au conștiență și se mișcă. Și cu siguranță acest lucru este adevărat şi despre om, dar asemănările se opresc aici. Trinitatea a plănuit o creatură care nu seamănă cu nicio altă parte a creației; nimic nu poate evolua într-o astfel de făptură.

Acum, sunt patru caracteristici discutate aici despre om. Patru caracteristici. Prima caracteristică este evidentă. Omul este făcut după chipul lui Dumnezeu. Se spune în mod repetat: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră”. Chipul și asemănarea sunt sinonime. Nu există nicio distincție în limba ebraică între cei doi termeni în ceea ce privește sensul. Aceste cuvinte sunt pur și simplu repetate pentru a sublinia, ceea ce este tipic pentru utilizarea limbii ebraice. După chipul Nostru, după asemănarea Noastră, semnifică același lucru. Versetul 27, L-a făcut după chipul Său, după chipul lui Dumnezeu – este repetat din nou, de patru ori în mod diferit, noi am fost creați după chipul lui Dumnezeu. Ei bine, ce înseamnă asta? Păi orice ar însemna, trebuie să fie cu adevărat important pentru că orice ar însemna, este ceva diferit. Este ceea ce identifică diferența dintre noi și orice alt lucru creat, pentru că există o diferență chiar și în comparație cu cea mai înaltă dintre ființele create, animalele conștiente.

Răspunsul la aceasta este crucial, iar răspunsul ne spune din nou că omul nu poate evolua. Este imposibil. Nu poți evolua în ceva după chipul lui Dumnezeu. Nu este ceva ce apare în genetică. Nu este ceva ce găsești într-un cromozom. Nu este ceva ce apare în ADN.

Ce este chipul lui Dumnezeu? Rădăcina cuvântului ebraic pentru chip, tzelem, pare să însemne a sculpta sau a tăia. Cu alte cuvinte, putem spune că omul a fost un fel de așchie tăiată din Dumnezeu. El a fost oarecum modelat și format după Dumnezeu. El a fost creat într-o manieră înaltă. Sau s-ar putea spune chiar că a fost sculptat, că a fost cioplit, modelat după Dumnezeu. Asta înseamnă că suntem creați după un model ceresc, oameni buni. Asta înseamnă că suntem creați după un model divin. Dați-mi voie să fac un pas mai departe: asta înseamnă că suntem creați după un model etern, ceea ce nu este valabil pentru nimic altceva ce a fost creat. Nimic altceva în universul timp-spațiu.

Împărtășim caracteristici biologice cu restul creaturilor. Cu toții suntem proiectați de Dumnezeu să trăim împreună într-un mediu comun. Trebuie să împărtășim caracteristici biologice pentru că împărtășim mediul biologic. Avem o anumită reciprocitate biologică cu plantele, nu-i așa? Noi emanăm dioxid de carbon și plantele ce emană? Oxigen, de care avem nevoie. Avem o reciprocitate cu plantele pentru că le mâncăm. Avem o reciprocitate cu animalele, avem o reciprocitate cu apa, avem o reciprocitate cu soarele și luna și toate celelalte componente ale lumii noastre, și așa trebuie să ne încadrăm în mediul biologic și, prin urmare, suntem făcuți din aceleași lucruri din punct de vedere fizic.

Dar nu suntem maimuțe foarte evoluate. Suntem transcendenți în semnificația noastră pentru că am fost literalmente tăiați și ciopliți să purtăm chipul lui Dumnezeu. Acum, aceasta trebuie să descrie unele aspecte ale naturii umane care nu sunt împărtășite de animale, cum ar fi conștiința de sine. Animalele sunt conștiente; dar nu sunt conștiente de sine. Adică sunt conștiente, reacționează la mediul lor, dar nu știu ce fac. Cum ar fi rațiunea, capacitatea de a gândi abstract, ceea ce animalele nu pot face, și asta a fost dovedit în mod repetat. Cum ar fi aprecierea pentru frumusețe și estetică. Cum ar fi simțirea unei emoții. Cum ar fi sensibilitatea din punct de vedere moral și conștiința din punct de vedere moral și moralitatea. Și iată ce este mai presus de orice, mai presus de orice altceva – rețineți următorul lucru: Mai presus de toate, chipul lui Dumnezeu indică capacitatea de a se raporta personal la altcineva, în special la Dumnezeu Însuși. Omul are capacitatea să-L cunoască, să-L iubească, să-L asculte și să I se închine.

Dați-mi voie să vă spun că esența chipului lui Dumnezeu poate fi rezumat prin cuvântul „persoană sau personalitate”. Noi suntem persoane. Suntem persoane. Trăim și ne mișcăm pe baza relațiilor. Totul este despre relații. Înțelegem părtășia. Înțelegem iubirea. Înțelegem comuniunea. Înțelegem conversația. Înțelegem împărtășirea gândurilor și a atitudinilor și împărtășirea ideilor și a experiențelor cu ceilalți. Iată de ce, atunci când Dumnezeu l-a creat pe om, a spus imediat: „Nu este bine ca omul să fie singur”. De ce? Deoarece chipul lui Dumnezeu este personalitatea, iar personalitatea poate funcționa numai în relație. Chipul lui Dumnezeu, oameni buni, este capacitatea de a avea relații personale și, cel mai important, de a avea o relație personală cu Dumnezeu.

Așadar nu este oare important să înțelegem că atunci când Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru”, El ne introduce în acel moment conceptul că El este un Dumnezeu al relaţionării. Și apoi ne creează în acel chip, astfel încât să fim creaturi care legăm relații. Aceasta este problema. Chipul lui Dumnezeu este capacitatea de relaționare personală. Dumnezeu Însuși nu a existat niciodată singur, singuratic, solitar, izolat. El a existat întotdeauna într-o familie. El este Tatăl. Al doilea membru este Fiul. Al treilea membru este Duhul. După cum obișnuia să spună Sfântul Atanasie cel mare în secolul al IV-lea, Tatăl nu a existat niciodată fără Fiul Său.

Misterul uimitor al originii personalității, al originii individualității, este că Dumnezeul unic există ca trei persoane într-o ființă, într-o substanță, într-o esență sau într-o realitate. Și singura substanță, singura esență, singura ființă a lui Dumnezeu implică personalitatea. Iar atunci când Dumnezeu ne-a făcut după chipul Său, El ne-a făcut ca persoane, adică ne-a făcut pentru a relaționa. Acum, fiind persoane, conștiente de sine; prin urmare, capabile de a avea relații – dacă sunt un animal, nici măcar nu sunt conștient că exist. ?Cum pot fi conștient de ceea ce face altcineva? Însă eu sunt o persoană și știu că eu exist și știu că tu exiști și știu că Dumnezeu există.

Dumnezeu este o pluralitate. Dumnezeu există într-o relație trinitariană și eu am fost făcut pentru relații. Acesta este aspectul ontologic sau aspectul naturii interioare, care este chipul lui Dumnezeu. Personalitate și relaționare.

De asemenea, există și câteva lucruri etice la care am făcut deja referire. Pentru o persoană care este conștientă de sine, există trăsături etice. Eu pot deosebi binele de rău. Pot înțelege virtutea. Pot înțelege moralitatea. Pot înțelege dreptatea. Pot înțelege păcatul. Pot înțelege sfințenia. Pot înțelege neascultarea și răzvrătirea. Am capacitatea de a face ceea ce este bine. Am capacitatea de a face ceea ce este greșit. Am capacitatea de a avea părtășie sfântă și iubitoare cu Tatăl meu ceresc. Am capacitatea de a-L cunoaște pe Dumnezeu, de a-L cunoaște pe Cristos, de a-L cunoaște pe Duhul Sfânt. De asemenea, ca persoană după chipul lui Dumnezeu, am capacitatea de a ști ce este bine și de a ști ce este greșit, de a ști ce este bine, și de a ști ce este rău.

Este adevărat că, în calitate de ființă umană, semăn cu celelalte făpturi în forma mea fizică, corporală. Sunt alcătuit din carne, sunt alcătuit din aceleași componente, sunt alcătuit din același material atomic, din aceleași elemente brute. Dar ceea ce mă face distinct este partea mea invizibilă. Este partea pe care nu o poți găsi în ADN-ul meu. Este partea care nu se află în cromozomi. Este acel eu invizibil, este acea persoană adevărată care mă face ca Dumnezeu, care este capabilă să relaționeze cu cei din jur și cu Dumnezeu. Iar întrebarea care a fost pusă de-a lungul secolelor este următoarea: Poartă trupul omului chipul lui Dumnezeu? Nu, în sensul cel mai pur și adevărat, nu.

Nu vreau să despic firul în patru din punct de vedere filozofic aici, dar suntem țărână în țărână și asta nu este ca Dumnezeu. Personalitatea este eternă și asta este ca Dumnezeu. Noi suntem capabili și ne vom bucura de relații personale unii cu alții pentru totdeauna în Împărăția lui Dumnezeu și cu Dumnezeu Însuși. Dar în timp ce trupul nu este atât de mult expresia chipului lui Dumnezeu, trupul servește ca un vehicul prin care chipul lui Dumnezeu se manifestă. Ca să spun așa, dacă nu aș avea un trup, aș avea dificultăți în a relaționa cu voi. Deci, în timp ce trupul nu este chipul lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este Duh și nu are un trup, corpul meu îmi oferă vehiculul într-o lume fizică, pentru ca chipul lui Dumnezeu să se manifeste.

Augustin obișnuia să spună că trupul omului este potrivit pentru sufletul său rațional, nu datorită trăsăturilor feței și structurii membrelor sale, ci mai degrabă datorită faptului că stă drept, este capabil să privească în sus la cer și să vadă locurile superioare. John Calvin a simțit oarecum același lucru, că Dumnezeu ne-a făcut să stăm în picioare pentru a ne putea vedea unii pe alții şi astfel să putem privi în sus și să-L putem vedea. Acesta este un fel emblematic și simbolic al capacității noastre de a avea relații. Trupul nu este chipul lui Dumnezeu, ci trupul este un vehicul. Henry Morris a scris despre acest aspect următoarele: Putem spune doar că, deși Dumnezeu Însuși nu are trup fizic, El a proiectat și a format trupul omului pentru a-i permite să funcționeze fizic în moduri în care El Însuși ar putea funcționa fără trup.

Dumnezeu poate să vadă, să audă, să miroasă, conform textului din Geneza 8:21, El poate atinge și poate vorbi, indiferent dacă El are sau nu ochi fizici, urechi, nas, mâini sau gură. Mai mult, atunci când El Și-a propus să Se arate în mod vizibil omului, El a făcut acest lucru sub forma unui trup uman, așa cum citim în Geneza capitolul 18, și același lucru ar fi valabil și pentru îngeri. Pentru că îngerii sunt duhuri, însă sunt ocazii când îngerii se arată în trup.

„Așadar există ceva”, spune Morris, „în legătură cu trupul uman, care se potrivește în mod unic pentru ca Dumnezeu să se manifeste uneori. El trebuie să fi proiectat trupul omului având în vedere acest lucru. În consecință, El l-a proiectat ​​nu ca pe animale, ci cu o postură verticală, cu o figură care să poată privi în sus, capabilă de expresii faciale corespunzătoare sentimentelor emoționale, cu un creier și cu o limbă capabile să articuleze un discurs simbolic. El știa, bineînțeles, că la împlinirea vremii, chiar și El va deveni om. Și în ziua aceea, El avea să pregătească un trup omenesc pentru Fiul Său și acesta avea să fie făcut după asemănarea oamenilor, așa cum omul fusese făcut după asemănarea lui Dumnezeu”. Bine zis.

Așadar, suntem creați după chipul lui Dumnezeu. Și asta implică personalitate, relaționare și capacitatea de înțelegere a binelui și a răului și a moralității, care este esențială pentru toate relațiile noastre, în special pentru relația noastră cu Dumnezeu.

Apropo, avem parte aici de o utilizare foarte interesantă a singularelor și pluralelor. Versetul 26: „Să facem pe om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră și i-a făcut” – nu este interesant că omului, care este singular în engleză, i se dă un pronume modificator care este la plural, „Să facem om” și „să fie”. Versetul 27: „Și Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, după chipul lui Dumnezeu”. Acolo, omul este menționat cu un pronume singular. Se poate face referire la om în mod singular sau într-un sens general și plural. „Omul” se referea la omenire. Dumnezeu a creat omenirea, dar El a creat omenirea creându-l pe om, mai întâi pe unul, apoi a creat o femeie, iar cei doi s-au înmulțit pentru a face restul rasei umane.

„Omul” se referea la un singur om. După cum arată capitolul 2, Adam a fost creat primul. Dar omul (Adam) este, de asemenea, generic, incluzând bărbat și femeie. De aceea, este folosit aici pronumele plural „ei”. Vedem creările distincte ale fiecăruia în capitolul 2. Mai întâi a venit omul și apoi a trecut la denumirea animalelor.

Cineva a spus că motivul pentru care Dumnezeu nu i-a dat o soție decât după ce a numit animalele este evident. Pentru ca să nu fie nevoit să mai ia în calcul o a doua opinie. Nu știu dacă este adevărat sau nu. Ar fi putut fi încetinit procesul, o voi spune așa. Asta nu are nimic de-a face cu femininul, este doar o altă opinie.

Acum să ne întoarcem înapoi la text și apoi vom încheia. Sunt atât de multe de acoperit aici. Când Dumnezeu l-a creat pe om, motivul pentru care El poate spune „ei” se află la sfârșitul versetului 27 pentru că se menționează că El l-a creat și apoi se precizează că i-a făcut parte bărbătească și parte femeiască. Bărbat și femeie i-a făcut. Asta ne duce la al doilea punct și cred că cel mai bine ar fi să așteptăm să îl dezvoltăm data viitoare. Este fascinant. Dar dați-mi voie doar să vă spun care sunt cele patru lucruri distincte despre crearea omului.

În primul rând, el a fost făcut după chipul lui Dumnezeu. Acesta este primul lucru. El a fost făcut pentru personalitate și relaționare. În al doilea rând, el a fost făcut ca rege al pământului pentru a conduce și a stăpâni peste creație. În al treilea rând, el a fost făcut ca propagator al rasei umane pentru a popula pământul, iar în al patrulea rând, el a fost făcut să fie beneficiarul unei recompense bogate și abundente mai presus de tot ce se află în jurul său. Cu mult deasupra animalelor. O ultimă caracteristică distinctivă: dacă aveți de gând să vorbiți despre personalitate, dacă veți vorbi despre relații, ascultați cu atenție. Trebuie să vorbiți despre limbaj, nu? Ce relație poți avea dacă tot ce poți face este să mormăi? Tu spui: „Ei bine, lucrez la asta cu soțul meu, cam atât”. Bine – și asta-i corect.

Relația însă, se reduce la comunicare, nu-i așa? Animalele nu se pot relaționa. Ele nu au conștiință de sine, nu au personalitate, nu au relații. Ele fac tot ce trebuie să facă instinctiv pentru a atinge un scop în viață și acesta este hrana și conservarea. Dar când ajungi la omenire, ajungi la capacitatea de a vorbi o limbă. Acest lucru este remarcabil. Și v-am spus acum câteva săptămâni că a fost publicat un articol întreg în revista Newsweek, oamenii de știință încercând cu disperare să descopere, fără succes, cum a evoluat omul și cum a dezvoltat capacitatea de a vorbi diferite limbi. Cum a ajuns să vorbească abstract și să gândească abstract.

Studiile lingvistice demonstrează, așa cum au afirmat Oller și Amdahl, doi lingviști, că: „Aparent, ființele umane și numai ființele umane sunt special concepute pentru a dobândi o serie de sisteme lingvistice, doar ele au gama de sisteme lingvistice pe care o vedem manifestată în cele peste 5.000 de limbi ale lumii”. Interesant. Există aproximativ 5.000 de limbi în lume și numai ființele umane pot dobândi acele limbi. Acum veți zice: „Ei bine, ce zici de un delfin? Când îi spui „sari”, nu-i aşa că sare?” Delfinii nu sar pentru că ai spus „sari” și pentru că înțeleg în mod abstract că acele litere formează un cuvânt care înseamnă să se ridice în aer. Ci este vorba de un anumit sunet care are ca rezultat venirea unui pește în gura lor. Asta e ceea ce învață ei.

Oller și Amdahl au spus că rata de dobândire a vocabularului este atât de mare în anumite etape ale vieții, precizia și delicatețea conceptelor dobândite sunt atât de remarcabile încât pare necesar să se concluzioneze că, într-un fel, sistemul conceptual cu care elementele lexicale sunt conectate este deja în mod substanțial la locul lui. Uau! Acesta este un limbaj tehnic folosit pentru a spune că se întâmplă ceva în capacitatea de raționament abstract a creierului uman care necesită dobândirea unui limbaj pentru a-l împlini. Și cu toții începem să vedem asta în cazul copiilor, nu-i așa? Încep să vorbească și încep să dobândească complexitatea comunicării în limbaj.

Noam Chomsky, care este un mare lingvist evreu, a arătat că abilitatea de a învăța limba este un lucru sădit în ființa umană. El demonstrează că până și maimuțele superioare sunt incapabile să se ocupe de un sistem numeric sau de orice proprietăți abstracte ale spațiului sau, în general, cu orice sistem abstract de expresii.

Chomsky vorbește în altă parte despre structurile minții date inițial și despre structurile profunde ale oamenilor, care dau naștere – și acum luați aminte – unei gramatici universale invariabile între oameni. Și asta este adevărat. Puteți lua orice limbă care există și o puteți traduce în orice altă limbă care există, deoarece componentele structurale ale limbajului sunt identice. Ele sunt literalmente parte din țesătura chipului lui Dumnezeu, astfel încât noi, cei care suntem ființe relaționale cu personalitate, ne putem conecta.

Toate legăturile puternice sunt acolo. De altfel, cercetările făcute de acest Noam Chomsky, asupra unicității speciei umane în ceea ce privește limbajul sunt atât de convingătoare încât nu este binevenit în cercurile evoluționiste. L-au etichetat drept creaționist, ceea ce el neagă de fapt.

Spre deosebire de maimuțe și de alte creaturi vii, capacitatea umană pentru limbaj este o ușă către tărâmul etern. Este o ușă către prezența lui Dumnezeu și cere recunoașterea faptului că am fost creați după un model ceresc pentru a comunica unii cu alții și a comunica cu Creatorul nostru care ne-a făcut după chipul Său. Oller și Amdahl scriu: „Capacitatea noastră de limbaj nu poate avea originea în limitele înguste ale vreunei durate finite de experiență. Dacă toți eonii lumii spaţio-temporale ar putea fi înmulțiți clar până la infinit, lumea materială tot nu ar reuși să țină seama de concepțiile abstracte pe care orice ființă umană le poate concepe cu ușurință prin darul limbajului”. Este uimitor! Numai un Dumnezeu care vorbește ar fi putut face persoane care vorbesc, nu? Dumnezeu comunică și noi la fel. Așa că suntem făcuți în felul acesta, după chipul Său. Săptămâna viitoare vom parcurge punctele care ne-au mai rămas, și vom vedea că omul este regele pământului, propagatorul vieții și beneficiarul unor binecuvântări bogate.

Doamne, am avut parte de o zi extraordinară și de o seară minunată având în vedere toate aceste lucruri. Îți mulțumim pentru puterea Cuvântului de a da la o parte pânzele de păianjen și confuzia din mințile noastre atât de des plantate acolo de oamenii necredincioși. Îți mulțumim pentru claritatea Cuvântului Tău. Vrem să fim credincioși față de el în toate sensurile. Te recunoaștem drept Creatorul care a făcut toate exact așa cum este descris în Scriptură, credem că Tu ne-ai făcut să avem o relație cu Tine. Credem că Tu ne-ai făcut pentru Tine și suntem nerăbdători până când acea relație devine realitate. Îți mulțumim că avem posibilitatea să Te cunoaștem la fel de bine cum îi cunoaștem și pe cei din jurul nostru. Mulțumim că tot ce este mai bun în viață se găsește în relațiile personale. Și cel mai bun lucru pe care-l putem avea, este să avem o relație cu Tine, Creatorul și Mântuitorul nostru. Suntem atât de privilegiați, atât de binecuvântați și atât de recunoscători. Amin.

SFÂRȘIT