Cu câteva luni în urmă când am studiat Evanghelia după Marcu, la începutul verii, am parcurs finalul capitolului 2 și începutul capitolului 3, când Isus a încălcat Sabatul, după standardele evreilor. Când ei L-au confruntat, le-a spus două lucruri. El a spus „Omul nu a fost creat pentru Sabat, ci Sabatul pentru om”. Ceea ce însemna că Sabatul nu trebuia să fie o povară pentru om ca să se conformeze, ci Sabatul trebuia să fie o plăcere, în care oamenii să se bucure. Evreii au transformat-o într-o povară aproape imposibil de purtat.

Al doilea lucru care l-a spus a fost și mai șocant „Fiul omului este Domn și al Sabatului”, în acest fel Și-a declarat suveranitatea și peste Sabat.

Cum ar trebui să înțelegem locul Sabatului, dacă are vreunul, în viața poporului lui Dumnezeu? Deschideți Biblia pentru un moment la Exod capitolul 20. Aici găsim Decalogul, Cele zece porunci. Și aproape în centrul celor zece porunci este porunca a patra. Începem să citim despre ea în versetul 8. „Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. Să lucrezi șase zile şi să-ţi faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului, Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul şi marea, şi tot ce este în ele, iar în ziua a șaptea S-a odihnit; de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă şi a sfințit-o”.

Nu încape îndoială cu privire la restul de nouă porunci dacă sunt permanente sau obligatorii. Nu avem voie să avem alți dumnezei. Nu avem voie niciodată să ne facem vreun idol. Noi trebuie să ne închinăm doar Dumnezeului viu și adevărat. Noi nu trebuie să luăm niciodată Numele Domnului în deșert. Nu avem voie niciodată să ne necinstim tatăl sau mama, ci mai degrabă să îi cinstim. Nu avem voie să ucidem, să preacurvim, să furăm, să mințim sau să poftim.

Acestea sunt toate mandate morale, porunci morale, cu excepția versetelor 8 la 11, unde găsim porunca a patra în ce privește Sabatul. Iar întrebarea care se pune adesea este una simplă. Dacă toate celelalte porunci sunt permanente, nu este și aceasta de asemenea permanentă?

Sunt oameni care cred aceasta și îi numim sabatarieni. Ei se împart de obicei în două categorii. Una sunt Adventiștii de Ziua a Șaptea. Cred că ne sunt cunoscuți. Cred că este legitim să considerăm Adventiștii de Ziua a Șaptea ca sectă, pentru că ei cred că scrierile lui Ellen G. White sunt inspirate de Dumnezeu și pot fi puse alături de Biblie. Însă ei se consideră ca fiind credincioși poruncii a patra.

Mai sunt de asemenea și Baptiștii de Ziua a Șaptea, un grup mai mic ce interpretează de asemenea porunca a patra ca fiind o obligativitate permanentă. Nu sunt chiar stricți și poți să îi consideri ca fiind sabatarieni creștini. Ei au hotărât: fiind creștini, noi trebuie să ținem Sabatul, dar nu mai este ziua a șaptea a săptămânii, ci prima zi. Așadar, au schimbat porunca din Exod de la Sâmbătă la Duminică.

Aceasta este o concepție clasică între teologii reformați. Aceasta a fost perspectiva multor puritani, dacă nu a celor mai mulți. De fapt, dacă ne uităm la Confesiunea Baptistă de la 1689, veți găsi un articol despre sabat în acea confesiune, și anume, creștinii ar trebui să trateze Duminica ca fiind noul Sabat, și ei ar trebui să urmeze, în general, prescripțiile și limitările care sunt stabilite pentru vechiul Sabat.

Și întrebarea pe care o avem în seara asta este următoarea: au ei dreptate? Este corect să considerăm Sâmbăta, vechiul Sabat, sau poate Duminica fiind noul Sabat înlocuitor, ca o zi sfântă, pusă deoparte faţă de celelalte zile?

Ei bine, ca să răspundem la aceasta, trebuie să ne întoarcem la Genesa capitolul 2. Vă invit să facem asta. Genesa capitolul 2. Capitolul se deschide cu acest fapt: creația este finalizată. Și citim aceste cuvinte „Astfel au fost sfârșite cerurile şi pământul şi toată oștirea lor. În ziua a șaptea Dumnezeu Şi-a sfârșit lucrarea pe care o făcuse; şi în ziua a șaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse. Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea şi a sfințit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse.”

Veți observa la versetul 3 cuvântul „sfințit”. Acel cuvânt este în esență cuvântul „sfânt” și este prima dată când cuvântul „sfânt” este folosit în Biblie. Rădăcina lui înseamnă „a separa” sau poate mai bine, ca să ne referim la un concept vertical „a eleva”. Este separarea care înalță.

Așadar aici, pentru prima dată, întâlnim ideea de ceva ca fiind separat pentru a fi înălțat. Aceasta înseamnă că Dumnezeu a rânduit această a șaptea zi ca o zi înălțată, o zi înălțată mai presus de celelalte zile. Și Dumnezeu o sfințește și o declară astfel din trei motive. Cele trei motive sunt de fapt în legătură cu cele trei verbe care alcătuiesc acest text.

Întâi de toate, este o zi unică pentru că cerurile și pământul au fost finalizate, ele și toată oștirea lor. Acesta este primul verb, întreaga lucrare de creație a fost finalizată. Această lucrare de creație a fost realizată în șase zile de 24 de ore, iar din acea a șasea zi nu a mai avut loc nicio lucrare de creație, cu excepția acelor minuni divine despre care citim ocazional în Vechiul Testament, și apoi acea avalanșă de minuni sosite prin persoana Domnului Isus Cristos, în care El creează plinătatea și bunăstarea în mijlocul creației Sale căzute.

În afară de acestea, creația a încetat a șasea zi. Nu a continuat pentru mii de ani. Nu a continuat pentru milioane sau miliarde de ani. După șase zile a fost finalizată, a fost completă. Așadar, această zi este specială pentru că ne spune că întreaga creație a lui Dumnezeu a fost finalizată.

Al doilea verb este „odihnit”, găsit când spune în versetul 2 că „şi în ziua a șaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse”. Și apoi în versetul 3 din nou „în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o zidise şi o făcuse”. Această zi este unică, pentru că având creația completă, Domnul S-a oprit și S-a odihnit.

Aceasta nu înseamnă oboseală. Domnul nu obosește, Isaia 40:28. Psalmistul spune că nu doarme și nici nu dormitează. El S-a odihnit în sensul că a încheiat lucrarea, nu că avea nevoie să își refacă puterile. Ci ceea ce ne spune când zice că S-a odihnit este că într-adevăr a fost satisfăcut. Acest lucru ne duce înapoi la 1:31 „Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune.” A fost o lucrare perfectă și a fost odihna unei satisfacții depline.

Și apropo, nu a mai fost nicio creație și pentru o scurtă vreme pentru Dumnezeu nu a mai fost nimic de făcut. Dumnezeu nu a mai lucrat nimic până în capitolul 3 din Genesa, nu foarte departe, când Adam și Eva au căzut și Dumnezeu a trebuit să lucreze. Care a fost primul lucru pe care l-a făcut Dumnezeu? Capitolul 3:21 „Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele şi i-a îmbrăcat cu ele”. Și i-a izgonit din grădină.

Dumnezeu nu a mai lucrat nimic de la finalizarea creației până la căderea omului. Și odată cu căderea omului, lucrarea lui Dumnezeu a început iarăși. Dumnezeu, așa cum spune Evrei 1, a trebuit să „țină toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui”, pentru că acestea erau supuse degradării. Și astfel, El a început să lucreze să păstreze universul pe care l-a făcut, creația pe care a făcut-o, și de asemenea El a lucrat să împlinească toate aspectele necesare în răscumpărarea acestei creații.

Acum, în aceste trei versete nu auzi nimic despre oameni că s-au odihnit. Nu spune nimic despre oameni că s-au odihnit, nimic despre odihna lui Adam, și pentru că era fără păcat și un om perfect în toate privințele, nu a fost nicio epuizare a energiei sale în orice făcea când îngrijea grădina pentru care a fost chemat. Nu era nevoie de nicio zi de odihnă pentru om. De ce anume să se odihnească? El trăia într-un paradis fără oboseală, fără sudoare, fără epuizare și fără pierdere de energie.

Nu este dată aici nicio lege de Sabat pentru Adam, niciuna. Nu este spus nimic despre această zi ca fiind o zi de închinare. Nu spune nimic despre aceasta. Nu prescrie nimic pentru nimeni. A fost doar pentru Dumnezeu. El Și-a completat creația, era mulțumit de ea, a finalizat-o, lucru care a constituit odihna, și al treilea verb este „a binecuvântat a șaptea zi”.

A hotărât că a șaptea zi să fie o amintire specială a creației Sale și a perfecțiunii Sale originale. Este atât de important să înțelegeți. Această zi este o zi mai deosebită ca celelalte pentru că este și o amintire a slavei desăvârșite a lui Dumnezeu în creație. Fiecare a șaptea zi de aici înainte este o amintire a faptului că Dumnezeu a creat în șase zile universul desăvârșit.

Te-ai întrebat vreodată de ce ne folosim de calendare în lumea întreagă într-un sistem de șapte? Este un număr impar, nu-i așa? Nu este niciun motiv rațional pentru a veni cu ideea numărului șapte, ca să hotărâm săptămânile, lunile și anii să fie într-un set de șapte. Este un mod ciudat de a face lucrurile. Cel mai simplu ar fi să fie totul folosind numărul zece. Și totuși seria de șapte este adoptată universal în lumea întreagă, și este unică, și este hotărât să fie unică, pentru că fiecare a șaptea zi este o amintire a puterii și slavei lui Dumnezeu exprimată în creația magnifică de șase zile.

Ca să-L respingi pe Dumnezeu drept Creator, ca să-L respingi pe Dumnezeu ca fiind Creator al lumii în șase zile înseamnă să nu binecuvântezi a șaptea zi. Să spui că Dumnezeu a folosit cumva mii de ani, milioane de ani, miliarde de ani înseamnă să nu sfințești a șaptea zi. Este un motiv pentru care trăim în unitățile de șapte zile, și omul totdeauna a trăit așa, pentru că fiecare a șaptea zi ne oferă o amintire a faptului că Dumnezeu este Creatorul, care a creat întregul univers în șase zile.

În Apocalipsa capitolul 14, este o mărturie a Evangheliei – nu o să o citesc – îngerii zboară în ceruri și mărturia Evangheliei este să-L recunoști pe Dumnezeu drept Creator. Este vestea cea bună și veșnică: Dumnezeu este Creator. Fiecare a șaptea zi care trece ar trebui să stea ca o mărturie pentru Creator.

Fiecare sâmbătă este zi liberă, America, lumea vestică împreună cu influențele sale creștine lucrează cinci zile pe săptămână. Parte a acestei gândiri a fost simțul accentuat al faptului că sâmbăta a fost o zi de bucurie pentru creație. Sâmbăta este o mărturie continuă a lui Dumnezeu drept Creator. Duminica, pe de altă parte, este o mărturie continuă a lui Dumnezeu ca și răscumpărător. Vom vorbi despre aceasta mai mult data viitoare.

Așadar, când ne întoarcem la Geneza capitolul 2, nu este nicio menționare despre Sabat ca lege, nicio menționare despre Sabat ca fiind o zi de închinare. Următoarea dată când întâlnești acest cuvânt este în Exod 16. Au trecut sute de ani. Patriarhii au venit și s-au dus, au murit. Niciunul dintre ei nu s-a închinat, din câte știm, de Sabat. Așa a fost rânduit pentru ei. Nu a fost prescris pentru ei. Nu a fost mandatat pentru ei, nici pentru Avraam, nici pentru Isaac, Iacov, Iosif și restul poporului lui Dumnezeu.

Prima dată când este menționat Sabatul într-un mod semnificativ este al 16-lea capitol din Exod, unde Dumnezeu îi hrănește pe oameni cu mană din ceruri, în timp ce ei erau în pustie, și mana venea în fiecare zi, în afară de ziua de Sabat, iar în ziua precedentă primeau suficient pentru acea zi că ei nu mai trebuiau să lucreze în ziua de Sabat. Aceasta era o anticipare a ceea ce urma să vină capitolul 20, unde sunt Cele zece porunci, iar în cele zece porunci, pe care tocmai vi le-am citit, prescripțiile sunt date ca să așeze legi pentru ziua de Sabat. Aceasta este prima dată când astfel de legi au fost date de Dumnezeu.

Aceasta este foarte important ca să înțelegem că Sabatul nu a fost instituit pentru om în Geneza. A fost instituit oficial în Exod în Legea lui Moise. O înțelegere mai profundă a lui vine din Exod capitolul 31. Poate doriți să vă uitați la acest text pentru o clipă. Domnul îi vorbește lui Moise în versetul 12 și îi spune „Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbește copiilor lui Israel şi spune-le: „Să nu care cumva să nu țineți sabatele Mele, căci acesta va fi între Mine şi voi, şi urmașii voștri, un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul, care vă sfințesc. Să țineți Sabatul, căci el va fi pentru voi ceva Sfânt. Cine îl va călca, va fi pedepsit cu moartea; cine va face vreo lucrare în ziua aceasta, va fi nimicit din mijlocul poporului său. Să lucrezi șase zile; dar a șaptea este Sabatul, ziua de odihnă, închinată Domnului. Cine va face vreo lucrare în ziua Sabatului, va fi pedepsit cu moartea. Copiii lui Israel să păzească Sabatul, prăznuindu-l, ei şi urmașii lor, ca un legământ necurmat. Acesta va fi între Mine şi copiii lui Israel un semn veșnic; „De ce?” căci în șase zile a făcut Domnul cerurile şi pământul, iar în ziua a șaptea S-a odihnit şi a răsuflat”” sau S-a odihnit.

Aici găsim Sabatul ca un semn. A fost un semn. Ca să spunem, a arătat spre altceva. Este un simbol, dacă doriți. Este plasat în mijloc, aproape de mijlocul celor zece porunci pentru că este un simbol în legătură cu legământul mozaic.

Aș dori să vă ajut să înțelegeți. Când Dumnezeu a făcut un legământ cu Noe, i-a promis lui Noe că nu va mai distruge niciodată lumea și Dumnezeu i-a dat un semn. Care a fost semnul legământului lui Noe? Curcubeul. Când Dumnezeu a făcut un legământ cu Avraam, a făcut un legământ cu Avraam și a rânduit un semn, iar semnul legământului avramic, participarea în legământ a poporului Israel, a fost semnul circumciziei.

Și aici avem în legământul mozaic un alt semn și semnul de data aceasta a fost Sabatul. A fost doar un semn. Să îl ții cu o inimă duplicitară nu câștigi nimic. De fapt, Isaia 1:13 spune „Nu mai aduceți daruri de mâncare nefolositoare, căci Mi-e scârbă de tămâie! Nu vreau luni noi, Sabate şi adunări de sărbătoare”.

Profetul Osea pronunță o judecată similară asupra Sabatelor lor fățarnice. „Voi face să înceteze toată bucuria ei, sărbătorile ei, lunile ei cele noi, Sabatele ei, şi toate praznicele ei”. Nu avea niciun rost să ții sabatul fără o inimă plină de dragoste şi devotament față de Dumnezeu.

Însă pentru ce a fost acest simbol? Pentru ce a fost acest semn? De ce acest semn? Cred că veți înțelege când îl voi explica. Sabatul a fost o amintire a creației. Sabatul trebuia să amintească poporului Israel că ei au pierdut paradisul, că omul a pierdut paradisul. Legea le spunea „Țineți această lege și veți fi binecuvântați”. Dumnezeu le-a spus repetat „Țineți această Lege și veți fi binecuvântați”, ca să le arate că un comportament neprihănit le va restaura un gust al paradisului din Eden. Comportamentul neprihănit de asemenea le arăta către viitor, către o împărăție viitoare când paradisul va fi recâștigat.

Așadar, de Sabat, în fiecare Sabat care a trecut, ei s-au odihnit, și-au amintit de o creație perfectă, un paradis al lui Dumnezeu stăpânit de neprihănire, care a fost pierdut din cauza păcatului și poate fi recâștigat numai prin neprihănire. Dumnezeu a instituit atunci sistemul de șapte zile, nu pentru toți din lume. De fapt, a fost specific lui Israel. Versetul 17 „un semn între Mine și copiii lui Israel pentru totdeauna”. Fiecare a șaptea zi a fost o amintire că ei trăiau într-o lume căzută. Fiecare a șaptea zi a fost o amintire că au pierdut paradisul. Și singurul mod în care puteau să recâștige gustul paradisului era ascultarea de Dumnezeu, neprihănirea.

Așadar, ei trebuiau să ia în considerare importanța ascultării de Cele zece porunci. Ei trebuiau să ia în considerare importanța zilei a șaptea în care să-și examineze viețile și să vadă dacă se ridicau la înălțimea standardului legii lui Dumnezeu. Recunoașterea păcatului era de fapt obiectivul, aducerea lor la pocăință.

Așadar, prima a șaptea zi L-a identificat pe Dumnezeu drept Creator, dar instituirea Sabatului în rânduiala mozaică Îl identifica pe Dumnezeu ca dătător al Legii. Prima perspectivă trebuia să producă mulțumire pentru minunea creației. A doua, să producă pocăință pentru pierderea a tot ceea ce este corect. Și astfel, Sabatul a primit o nouă însemnătate. Da, încă este o amintire a faptului că Dumnezeu este Creator, dar este și o amintire că a fost perfectă creația lui Dumnezeu și acum este întinată, și noi suntem căzuți, și domeniul creației Sale este pătat de păcat, și noi suntem pătați de păcat, iar creația, așa cum spune Pavel, suspină, și noi suspinăm de asemenea.

Semnul din centrul legământului avramic, circumcizia, era un fel de a spune „Trebuie să fiți curați. Trebuie să fiți curățiți”. Iar semnul de aici, Sabatul, în centrul celor zece porunci, în esență spunea același lucru. Trebuie să recunoașteți că ați pierdut paradisul, și singura cale prin care îl puteți recâștiga este să fiți neprihăniți. Bineînțeles că ei nu au putut ține Legea, dar au fost îndreptați spre pocăință ca să ceară de la Dumnezeu să fie milostiv cu ei ca păcătoși.

Așa că înțelegem, sabatul a fost unic pentru poporul Israel. Și așa cum am spus de dimineață, când a venit Isus, totul s-a schimbat, totul s-a schimbat. Vă amintiți că dimineață v-am spus că ce a făcut El nu a fost o curățare a Templului, ci a fost o desființare a Templului? El nu a vrut doar să-i dea afară pe preoții răi și să rămână cei buni. El a eliminat preoția.

El nu a dorit să purifice atitudinea poporului când își aduceau jertfele, El a eliminat sistemul sacrificial pentru că El a adus sfârșitul iudaismului cu toate ceremoniile sale, toate ritualurile sale, toate jertfele sale, toate indiciile sale exterioare, templul, sfânta sfintelor, toate, inclusiv Sabatul, inclusiv Sabatul. Ținerea Sabatului s-a încheiat împreună cu tot ceea ce aparținea de iudaism.

Începem să înțelegem acest lucru când ne uităm la Isus și la modul în care a tratat El Sabatul. Cum a tratat Isus Sabatul? Am spus și mai devreme, așa cum a vrut El, totalmente așa cum a vrut El. Știm că El este mijlocitorul unui nou legământ, un legământ mai bun. Este important să notăm că așa cum a înlăturat sistemul sacrificial, a înlăturat și sistemul sabatic.

Poate vă amintiți că ne-am uitat la aceste particularități din Marcu, dar să ne uităm la alte câteva pasaje ca să examinăm acest lucru, pentru că este esența mesajului din seara asta. Uitați-vă la Matei 12:1 „În vremea aceea, Isus trecea prin lanurile de grâu, într-o zi de Sabat. Ucenicii Lui, care erau flămânzi, au început să smulgă spice de grâu şi să le mănânce”. Apropo, nu exista nicio lege din Vechiul Testament care să îi împiedice să facă aceasta. De fapt, era chiar permis. Dar evreii au adăugat restricții nesfârșite la Vechiul Testament.

„Fariseii, când au văzut lucrul acesta, I-au zis: „Uite că ucenicii Tăi fac ce nu este îngăduit să facă în ziua Sabatului.” Dar Isus le-a răspuns: „Oare n-aţi citit ce a făcut David, când a flămânzit, el şi cei ce erau împreună cu el? Cum a intrat în Casa lui Dumnezeu, şi a mâncat pâinile pentru punerea înaintea Domnului pe care nu-i era îngăduit să le mănânce nici lui, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților?”

Avem ceva și mai grav. David și oamenii lui au mâncat pâinile pentru punerea înaintea a Domnului. „Sau n-aţi citit în Lege că, în zilele de Sabat, preoții calcă Sabatul în Templu, şi totuși sunt nevinovați?” Voi faceți atâta zarvă din a nu lucra în ziua de Sabat. Ce părere aveți? În timp ce voi nu lucrați, toți preoții lucrează, poartă toate darurile și toate jertfele.

Acest lucru ne amintește că această lege nu era morală, ci simbolică. Așadar, Isus, în loc să aprobe îngrijorarea lor cu privire la încălcarea Sabatului, le arată alte încălcări de Sabat. În versetul 8, El spune „Fiul omului este Domn și al Sabatului”. El poate să facă tot ce vrea cu Sabatul. El poate să-l instituie. El poate da porunci restrictive. El poate să ceară moartea pentru încălcarea acestor porunci, așa cum este în legea mozaică sau El poate să îl lase deoparte. El poate să-l abroge. El poate să-l desființeze. Și aici are loc tranziția pe care o vedem în Noul Testament. Când a venit Isus, tot ceea ce este o parte a sistemului iudaic a luat sfârșit.

Uitați-vă la Luca în capitolul 14, Luca în capitolul 14. Din nou este în versetul 1, „Într-o zi de Sabat, Isus a intrat în casa unuia din fruntașii Fariseilor, ca să prânzească. Fariseii Îl pândeau de aproape. Şi înaintea Lui era un om bolnav de dropică. Isus a luat cuvântul şi a zis învățătorilor Legii şi Fariseilor: „Oare este îngăduit a vindeca în ziua Sabatului sau nu?” Ei tăceau. Atunci Isus a luat de mână pe omul acela, l-a vindecat, şi i-a dat drumul. Pe urmă, le-a zis: „Cine dintre voi, dacă-i cade copilul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată afară, în ziua Sabatului?” Şi n-au putut să-I răspundă nimic la aceste vorbe”.

S-au gândit că vindecarea cuiva era o încălcare a Sabatului. Se pare că Isus a ales intenționat ziua de Sabat pentru această vindecare, tocmai ca să lovească acest simbol. Isus a anunțat încheierea Sabatului. Apropo, vindecarea nu a fost o încălcare a legii de Sabat, Vechiul Testament nu indica aceasta. Însă atunci din nou, vindecare nu s-a întâmplat.

În Marcu capitolul 2 – să ne întoarcem la acel capitol, unde am început să ne uităm – El trecea printr-un lan de grâu în ziua de Sabat. Ucenicii Lui au început să treacă prin lan și culegeau spice de grâu. Aceeași întâmplare este relatată și de Matei. Fariseii Îi spun „De ce faci aceasta? Nu este îngăduit în ziua de Sabat.” Apoi El le vorbește despre David și aşa ajunge până la versetul 27 când spune „Sabatul a fost făcut pentru om, iar nu omul pentru Sabat; aşa că Fiul omului este Domn chiar şi al Sabatului.”

Dumnezeu a rânduit Sabatul să fie o binecuvântare, să aducă odihnă, să aducă o zi din săptămână când puteai să-I mulțumești lui Dumnezeu pentru slava creației Sale și de asemenea să fii făcut conștient că paradisul a fost pierdut. Trebuia să fie o zi în care să arăți mulțumire pentru creație și o zi de pocăință, în care să cauți iertarea. Era chiar în mijlocul legii, pentru că ei au trăit încălcând acea lege, dacă nu activ, cel puțin în inimile lor. Așa cum a spus Isus în Predica de pe munte „Dacă faci aceste lucruri în inima ta, este ca și cum ai fi comis aceste păcate”.

Așadar, Domnul nostru a dat Sabatul să fie o binecuvântare pentru om, să se odihnească de lucrul său, să guste din Eden unde totul era numai odihnă înainte de cădere, să-i dea o oportunitate de mulțumire înaintea lui Dumnezeu pentru creație, și apoi să-și examineze viața conform standardului legii. Și când ai văzut păcatul, să cauți iertarea și îndurarea, și rezultatul este pacea și bucuria și mântuirea.

Din nou, El este Domn și al Sabatului. El este mai mare decât Sabatul. Sabatul va fi ceea ce dorește El să fie, ceea ce intenționează El să fie, nimic mai mult, nimic mai puțin. Nu este moral. Nu a fost dat până în vremea lui Moise și apoi a fost abrogat în vremea lui Cristos.

Deschideți la Ioan 5. De data aceasta opoziția față de Isus a mocnit, dar această vindecare specifică a făcut-o să răbufnească. Are loc o sărbătoare a iudeilor. Nu știm exact care, dar putem să o numim festival sau o sărbătoare sabatică. „După aceea era un praznic al Iudeilor; şi Isus S-a suit la Ierusalim. În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreiește Betesda, care are cinci pridvoare.” Spune apoi „În pridvoarele acestea zăceau o mulțime de bolnavi, orbi, șchiopi, uscați, care așteptau mișcarea apei”. Unii au anumite dispute asupra autenticității acestei porțiuni de text. „Căci un înger al Domnului se pogora, din când în când, în scăldătoare”, și așa mai departe. O parte din versetele 3 și 4 se prea poate să fi fost adăugată mai târziu. De aceea avem aceste paranteze aici.

Dar în versetul 5, aici este textul original. „Acolo se afla un om bolnav de treizeci şi opt de ani. Isus, când l-a văzut zăcând, şi, fiindcă știa că este bolnav de multă vreme, i-a zis: „Vrei să te faci sănătos?” „Doamne” I-a răspuns bolnavul „n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se turbură apa; şi, până să mă duc eu, se pogoară altul înaintea mea.” Aceasta a fost probabil o idee superstițioasă că primul care ajungea în apă când era tulburată se vindeca. „Scoală-te” i-a zis Isus „ridică-ţi patul şi umblă.” O saltea de paie foarte ușoară se împacheta și o punea pe umăr. Versetul 9 – „Îndată omul acela s-a făcut sănătos, şi-a luat patul, şi umbla.” Acum vine problema. „Ziua aceea era o zi de Sabat.”

Legea Vechiului Testament nu interzicea umblarea, nu interzicea să îți duci lucrul dintr-o parte în alta. Dar tradiția rabinică a formulat, nici nu știu, unii spun aproape 40 de activități diferite care sunt interzise. Le găsești în Mișna, una dintre ele era să nu îți porți salteaua. Așadar, Isus l-a pus să calce Sabatul. Nu trebuia să îl vindece pe om în ziua de Sabat. Nu trebuia să poruncească omului să facă ceva care să încalce punctele lor sensibile de Sabat. Dar a făcut-o, și a făcut-o intenționat. Versetul 15 spune „Omul acela s-a dus, şi a spus Iudeilor că Isus este Acela care-l făcuse sănătos. Din pricina aceasta, Iudeii au început să urmărească pe Isus, şi căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului.”

Isus niciodată nu ar fi încălcat cele zece porunci. Isus niciodată nu ar fi încălcat legea lui Dumnezeu. El este sfânt, nepătat, separat de păcătoși. Dar Isus a făcut ce a vrut în ziua de Sabat și a făcut asta sub ochii liderilor, pentru că era parte din dărâmarea întregului lor sistem.

În versetul 17, El merge chiar mai departe și apără ceea ce a făcut când spune „Tatăl Meu lucrează până acum; şi Eu, de asemenea, lucrez.” Uau. Aceasta este o pretindere a divinității. Tatăl Meu și Eu facem lucrarea înaintea ochilor voștri. Noi lucrăm. Versetul 18 „Tocmai de aceea căutau şi mai mult Iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului, dar şi pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, şi Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu.” Se numea pe Sine – de fapt, Îl numea pe Dumnezeu Tatăl Său, și era implicat în activități care încălcau legea Sabatului.

Fariseii Îl acuzau pe Isus că încălca legea Sabatului, făcându-Se egal cu Dumnezeu și acest lucru i-a făcut să Îl omoare în cele din urmă. Isus niciodată nu a intenționat să Își potrivească activitățile conform legii de Sabat a vechiului legământ. El Și-a stabilit propria autoritate ca fiind una cu Dumnezeu și ca Domn peste Sabat. Fariseii țineau Sabatul într-un mod foarte strict. Ei urmau vechiul legământ și adăugau înflorituri slovei.

Și totuși ei au ratat tot rostul Sabatului. Ei nu au găsit nicio odihnă după faptele și eforturile lor nesfârșite pentru mântuire. Ei nu au găsit nicio pocăință sinceră. Legile de Sabat abia erau simple umbre de speranță, o amintire săptămânală că a fost un paradis care trebuia regăsit, și acest lucru era posibil doar prin mijloacele neprihănirii.

Sabatul putea să fie o odihnă de zbaterea nesfârșită și de povara oribilă de a încerca să-ți câștigi mântuirea. Când a venit Isus, El a adus odihna, adevărata odihnă. Copilul lui Dumnezeu este acum o nouă persoană. Sub noul legământ suntem vindecați, și spălați, și găsiți, și acceptați. Am intrat în odihnă cu nimeni altul decât cu Însuși Creatorul. Am primit neprihănirea. Ne bucurăm în acest dar. Au încetat toate eforturile noastre de a ne câștiga mântuirea. Isus literalmente a dat la o parte Sabatul.

Cum rămâne cu restul Noului Testament? Ce spune Noul Testament bisericii în ce privește Sabatul? Să ne uităm la Evrei 3. Ar fi mai multe de spus aici despre acest lucru. Doar încerc să vă dau câteva lămuriri. Și, apoi duminica următoare seara ne vom uita la ziua Domnului, Duminica, și vom vedea cum se încadrează în scopul lui Dumnezeu.

Însă mai sunt câteva pasaje decisive. Evrei 3:7 poate că este un loc bun de început. „De aceea, cum zice Duhul Sfânt: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii, ca în ziua ispitirii în pustie, unde părinții voștri M-au ispitit, şi M-au pus la încercare, şi au văzut lucrările Mele patruzeci de ani! De aceea M-am dezgustat de neamul acesta, şi am zis: „Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele! Am jurat, deci, în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!””

Adevărata odihnă a lui Dumnezeu nu a venit prin Iosua. Adevărata odihnă a lui Dumnezeu nu a venit prin Moise. Adevărata odihnă a lui Dumnezeu vine doar prin Isus Cristos. Iosua a condus națiunea lui Israel în țara odihnei lor promise, și aceasta nu a fost nimic mai mult decât o odihnă pământească temporară, doar o umbră a odihnei supreme și finale din ceruri.

Odihna Mea. Aceasta este promisiunea mântuirii pe care Dumnezeu o dă celor care își pun încrederea în El. Versetul 12 „Luați seama, deci, fraților, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea şi necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu. Ci îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se zice: „Astăzi” pentru ca niciunul din voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului. Căci ne-am făcut părtași ai lui Cristos, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început, câtă vreme se zice: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii.””

„Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toți aceia, care ieșiseră din Egipt prin Moise?” Întreaga generație a murit în pustie. „Şi cine au fost aceia de care S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră, şi ale căror trupuri moarte au căzut în pustie? Şi cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? Vedem, deci, că n-au putut să intre din pricina necredinței lor.”

Odihna care este importantă pentru noi este odihna mântuirii care vine prin credință, prin credința în Dumnezeu. Necredința te face să pierzi odihna. Odihna de care sunt preocupați scriitorii Noului Testament, chiar accentul pus în cartea Evrei, care este o epistolă pentru iudei, nu este pe ținerea Sabatului, ci pe odihna spirituală care mântuiește.

În 4:1 „Să luăm, deci, bine seama, ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduința intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu.”. Odihna despre care vorbește Noul Testament nu este o zi din săptămână, ci este mântuirea. „Căci şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor; dar lor cuvântul care le-a fost propovăduit, nu le-a ajutat la nimic, pentru că n-a găsit credință la cei ce l-au auzit. Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El”.

Nu este nicio poruncă în Noul Testament ca să ținem Sabatul. Toate cele zece porunci sunt repetate în Noul Testament de mai multe ori cu excepția celei de-a patra porunci. Nu mai este repetată niciodată în Noul Testament, nici măcar o dată. Era în centrul legii morale ca un semn și un simbol care să-i conducă pe oameni la odihnă și pocăință. Dar când vii la Noul Testament, nu mai este repetată această poruncă.

Odihna de care este preocupat Noul Testament este odihna care vine în suflet prin auzirea și prin credința în vestea bună predicată. Aceasta este odihna pe care o oferă Noul Testament. Versetul 9 spune „Rămâne, deci, o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu. Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihnește şi el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale.” Este așa de remarcabil!

La ce se referă? Există două posibile concepte despre a ajunge în cer. Tu îți lucrezi calea ta sau este printr-un dar, da? Pentru evrei, era că ei lucrau. Dar când intri în odihna harului și odihna credinței, lucrul încetează. În ziua când ai venit la Isus Cristos, ai încetat să încerci să-ți câștigi mântuirea, nu-i așa? Ai intrat într-o odihnă permanentă.

Aceasta este o accentuare magnifică în Noul Testament. Sabatul mozaic, simbolul, semnul a fost o slabă oglindire a adevăratei odihne. Să ne uităm la Romani pentru o clipă, capitolul 14. Din moment ce este adevărat că odihna, pe care Noul Testament o numește, este odihnă spirituală, odihna mântuirii de fapte duce la neprihănire, nu mai poți face nimic cu Sabatul.

Ascultați ce spune Romani 14:5 „Unul socotește o zi mai pe sus decât alta; pentru altul, toate zilele sunt la fel. Fiecare să fie deplin încredințat în mintea lui. Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face.” Erau evrei care au venit la credința în Cristos și le-a fost greu să se lase de Sabat. Se pare că a fost înrădăcinat în ei. Ei credeau că încă Îl ascultă pe Domnul prin ținerea legii vechiului legământ. Ei o țineau pentru Domnul. „Cine face deosebire între zile, pentru Domnul o face. Cine mănâncă ” – urmărind legi alimentare- „pentru Domnul mănâncă; pentru că aduce mulțumiri lui Dumnezeu. Cine nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă; şi aduce şi el mulțumiri lui Dumnezeu.”

Cu alte cuvinte, așa cum spune versetul 5, fiecare să fie deplin încredințat în mintea lui că ce crede este bine. În realitate, nu mai contează. Versetul 8 spune „Căci dacă trăim, pentru Domnul trăim; şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci, fie că trăim, fie că murim, noi suntem ai Domnului.” Nu faceți un subiect de dispută din Sabat.

Așa cum spune la versetul 2, sunt unii care sunt preocupați de legile alimentare. Alţi oameni sunt preocupați cu ținerea Sabatului. Aceste lucruri fac parte dintr-un plan trecător. Și există instrucțiuni în altă parte în Noul Testament ca să îi facă pe acești oameni să dezvolte o înțelegere a libertății lor faţă de aceste prescripții. Nu îi forțați împotriva conștiinței lor. Credincioșii evrei încă se mai simțeau constrânși să țină legea Sabatului, legea alimentației. Lăsați-i să facă aceasta până când vor ajunge la plinătatea libertății lor.

Ce este remarcabil aici este că nu găsim nicio poruncă care să ne spună să facem asta. Aici ar fi fost un loc ideal în care să spună „Și aceia dintre voi care nu faceți acest lucru, conformați-vă!” Nu se întâmplă asta.

În Galateni 4:9 „Dar acum, după ce aţi cunoscut pe Dumnezeu sau mai bine zis, după ce aţi fost cunoscuți de Dumnezeu, cum vă mai întoarceți iarăși la acele învățături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, cărora vreți să vă supuneți din nou?” Nu aveți nicio obligație să vă întoarceți la programul prescripțiilor ce aparțin de sărbători și de Sabate ale rânduielii mozaice.

Deschideți la Coloseni capitolul 2. Poate că aici este cel mai clar pentru că tratează două semne împreună, semnul legământului avramic, circumcizia și semnul legământului mozaic, Sabatul. Bineînțeles că știm că circumcizia a fost abolită complet în noul legământ, totalmente abolită.

Galateni 5:2 spune „dacă vă veți tăia împrejur, Cristos nu vă va folosi la nimic.” Dacă ați primit circumcizia, Cristos nu vă va folosi la nimic. Nu mai contează. „Căci în Isus Cristos, nici tăierea împrejur, nici ne tăierea împrejur n-au vreun preț, ci credința care lucrează prin dragoste.”

Și aici în Coloseni 2:11 „În El aţi fost tăiați împrejur, nu cu o tăiere împrejur, făcută de mână, ci cu tăierea împrejur a lui Cristos”, ați avut parte de o operație mult mai dramatică și aceasta a fost interioară. Voi ați fost „îngropați împreună cu El, prin botez, şi înviați în El şi împreună cu El, prin credința în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morți. Pe voi, care erați morți în greșelile voastre şi în firea voastră pământească netăiată împrejur, Dumnezeu v-a adus la viața împreună cu El, după ce ne-a iertat toate greșelile.”

Lăsați deoparte tăierea împrejur. Dacă vă țineți de circumcizie, faceți să nu mai aibă Cristos niciun efect. Semnul legământului avramic a dispărut. Acel legământ a trecut pentru că acel legământ nu poate mântui.

Și apoi în versetul 16 „Nimeni, deci, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Cristos.” Să nu vă judece nimeni cu privire la Sabat. Și aceasta se referă la Sabatul săptămânal, pentru că celelalte sărbători de Sabat sunt cuprinse în „sărbătoare și lună nouă”.

Să nu vă judece nimeni cu privire la Sabat. A fost parte a sistemului care a inclus Templul, preoția, jertfele. S-a terminat. A fost doar umbra, nu substanța. Doar arăta către faptul că Dumnezeu este Creatorul, că paradisul a fost pierdut, că ați ajuns sub judecata terifiantă a Legii și că aveți nevoie să vă pocăiți și să veniți la Dumnezeu și să căutați neprihănirea, și mila, și harul din Mâna Lui.

Dar Sabatul nu a oferit asta. Acest lucru este oferit în Isus Cristos. Pavel spune: nu mai aveți nevoie de umbră, aveți substanța. Aveți odihna, adevărata odihnă.

Mai multe pot fi spuse cu privire la acest subiect. Câteva gânduri de final și apoi puteți pleca. Nu există nicio poruncă în Noul Testament ca să ținem Sabatul. Toate cele zece porunci sunt repetate în Noul Testament cu excepția celei despre Sabat. Nu este niciodată citată în Noul Testament. Nu există nicio prescripție sau regulă pentru Sabat nicăieri în Noul Testament. Nu există nicio poruncă cu privire la comportamentul omului în ziua de Sabat nicăieri în Noul Testament.

În Fapte 15 când Conciliul de la Ierusalim a decis ce se cere de la credincioșii dintre neamuri care erau în Biserică, nu li s-a cerut să țină Sabatul. Apostolii nu au poruncit nimănui să țină Sabatul. Nu au mustrat pe nimeni pentru că nu a ținut Sabatul. Nu i-au avertizat pe credincioși despre încălcările de Sabat. Nu i-au încurajat niciodată pe credincioși să țină Sabatul.

S-a terminat, cu o singură excepție. Să ne întoarcem la textul inițial din Genesa capitolul 2, unde ni se reamintește că fiecare a șaptea zi care trece este o oportunitate pentru noi ca să recunoaștem măreția Creatorului nostru. Putem să facem ca acea zi să fie binecuvântată prin recunoașterea lui Dumnezeu ca fiind Creatorul.

Și apoi – așa cum am spus – și aceasta este pentru săptămâna următoare – prima zi este atunci când recunoaștem că Dumnezeu este răscumpărător. Noi nu mai celebrăm în realitate Sabatul în sensul mozaic, pentru că este o lucrare a morții. Dar noi putem celebra Sabatul în sensul Genezei, când Îl celebrăm pe Dumnezeu drept Creator al nostru și apoi în prima zi a săptămânii, când îl celebrăm ca Răscumpărător al nostru.

Acum, următoarea duminică seara, pentru că avem această privire de ansamblu, vreau să fac tranziția la modul cum privim Duminica. Este ceva important cu privire la asta? Este ceva unic despre ea, special despre ea? Și, ce spune Scriptura? Și, cred că vă veți bucura știind ce vrea Domnul ca să știm și cum să răspundem la acest lucru, când vom lua în considerare subiectul data viitoare.

Tată, Îți mulțumim pentru o zi minunată. Îți mulțumim pentru consistența adevărului Tău. Îți mulțumim pentru Cuvântul care ne ajută să înțelegem toate lucrurile. Suntem neîncetat mișcați de adevărul glorios al Scripturii care vine la noi clar și fără nicio greșeală. Îți mulțumim că am trecut dincolo de umbre, semne și simboluri.

Trăim în realitatea odihnei. Ne-am odihnit pentru totdeauna de faptele neprihănirii proprii, de eforturile auto-mântuirii. Am intrat în odihna Evangheliei. Gustăm paradisul chiar acum în această odihnă și într-o zi vom intra în acea slavă a paradisului ceresc. Dar Tu ne-ai dat să degustăm din el chiar acum. Fiecare zi pentru noi este un Sabat, pentru că în fiecare zi ne odihnim în lucrarea înfăptuită a lui Isus Cristos. Lui Îi dăm toată slava. Amin.

SFÂRȘIT