Deschidem acum Cuvântul lui Dumnezeu la capitolul 8 din Romani și continuăm să ne uităm la trăirea în Duhul Sfânt. Ne-am străduit să oferim o imagine cât mai clară pentru înțelegerea noastră a Duhului Sfânt, cel minunat și binecuvântat. Dat fiind faptul că se spun multe astăzi în biserica evanghelică despre Duhul Sfânt, mă tem că cea mai mare parte este o interpretare greșită a persoanei Sale și a lucrării Sale. Am făcut încă de la începutul studiului o afirmație foarte îndrăzneață, și o voi repeta, faptul că Domnul nostru Isus i-a condamnat pe liderii lui Israel pentru faptul că atribuiau lucrarea Duhului Sfânt lui Satan, iar în mișcarea penticostală modernă de azi are loc reversul, lucrările diavolului Îi sunt atribuite Duhului Sfânt. Este o insultă foarte supărătoare, foarte supărătoare, o întristare a Duhului Sfânt și în unele cazuri chiar o blasfemie adusă Duhului Sfânt celui binecuvântat.

Când ne închinăm lui Dumnezeu, ne închinăm Dumnezeului Trinitar Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt. Având în vedere importanța acordată, cumva Duhul Sfânt a fost lăsat în urmă, când în realitate, Duhul Sfânt este membrul Trinității cel mai personal şi implicat îndeaproape în viața unui credincios.

Am învățat asta în capitolul 8 din Romani. Ne aflăm la mijlocul capitolului și aș dori să vă citesc de la versetul 24 la versetul 30 – de la versetul 24 la versetul 30. Ne-am uitat deja la versetele 24 și 25, dar trebuie să le citim pentru a stabili contextul, și nu vom ajunge până la versetele 29 și 30, dar, așa cum am spus, ele ne oferă imaginea completă a acestei secțiuni.

Romani 8 de la versetul 24: „Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiți. Dar o nădejde care se vede, nu mai este nădejde: pentru că ce se vede, se mai poate nădăjdui? Pe când, dacă nădăjduim ce nu vedem, așteptăm cu răbdare. Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite. Şi Cel ce cercetează inimile, știe care este năzuința Duhului; pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu. De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său. Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi-născut dintre mai mulți frați. Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniți; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a şi proslăvit.”

În mesajele anterioare din acest capitol, am învățat despre înălțimea, și lățimea, și lungimea, și adâncimea extraordinară a lucrării Duhului Sfânt în viața credinciosului, în care locuiește. Am aflat în versetele 2 și 3 că ne eliberează de păcat și de moarte. În versetul 4, am învățat că ne împuternicește să împlinim legea sfântă a lui Dumnezeu. În versetele de la 5 la 11, ni se spune că ne schimbă natura. În versetele 12 și 13, ne împuternicește pentru o trăire neprihănită. În versetele 14 la 16 învățăm că adeverește înfierea noastră ca fii ai lui Dumnezeu, și asta ne aduce în atenție versetul 17, iar secțiunea lungă de la versetul 17 la 30 accentuează lucrarea Duhului în asigurarea slavei noastre eterne, asigurarea slavei noastre eterne. Tocmai am citit, în esență, mijloacele prin care Duhul lucrează ca să ne asigure acea slavă, și ne vom uita la ea mai bine când vom ajunge la versetul 26, imediat.

Aș dori să vă ofer bazele pentru gândirea de azi. Cea mai mare binecuvântare pe care a dat-o Dumnezeu credincioșilor este promisiunea siguranței vieții veșnice în slava cerului. Deja știm încă de la începutul capitolului faptul că suntem într-o stare de necondamnare înaintea lui Dumnezeu. Acest lucru ne este repetat în versetul 34 unde este pusă întrebarea retorică: „Cine ne va osândi?” Este un tribunal de judecată mai înalt decât Cristos sau Dumnezeu? Iarăși ni se spune că nimic nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu care este a noastră prin Isus Cristos, Domnul nostru. Așadar, tema acestui capitol de la început până la final este că ne aflăm într-o stare înaintea lui Dumnezeu care este nestricăcioasă și imposibil de schimbat. Este o stare de necondamnare permanentă. Adică, aceia dintre noi care-I aparținem lui Cristos vom fi glorificați. Am văzut acest lucru rezumat esențial în versetul 29. Suntem rânduiți mai dinainte ca să fim asemenea chipului Fiului Său. Asta înseamnă că pornim de la a fi predestinați la a fi chemați, ca apoi să fim îndreptățiți, și apoi să fim glorificați, și nimeni nu-I scapă printre degete.

Pot să vă spun, dragilor, că nicio învățătură a Scripturii nu este mai mângâietoare ca asta, mai plină de putere ca aceasta, mai încurajatoare ca aceasta, și acesta este motivul pentru care trăim cu speranță. Trăim cu speranță. Nu cu dorință, ci cu o speranță care este o certitudine, bazată pe promisiunile lui Dumnezeu.

Un pasaj comparativ la acesta este foarte util pentru noi. Cuvintele lui Petru din prima sa epistolă, capitolul 1 versetul 3 sunt un fel de binecuvântare, o doxologie, în contemplarea acestei realități a slavei noastre asigurate. Petru scrie: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Cristos din morți, la o nădejde vie, şi la o moștenire nestricăcioasă, şi neîntinată, şi care nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru voi. Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu”. Nici nu e de mirare că a izbucnit într-o doxologie. Avem promisiunea unei slave viitoare, suntem păziți de puterea lui Dumnezeu prin credința în acea slavă. Adică am primit prin suveranitatea lui Dumnezeu o credință care nu va falimenta, o credință care nu va muri. Această credință ne este asigurată prin puterea lui Dumnezeu și puterea lui Dumnezeu nu este altceva decât Duhul Sfânt Însuși.

În Ioan 6, în esență Isus spune același lucru pe care l-a afirmat când a zis: „Tot ce Îmi dă Tatăl vine la Mine și cine vine la Mine, nu va fi scos afară”. „Tot ce Îmi dă Tatăl vine la Mine” și „Nu voi pierde pe niciunul din ei, ci îi voi învia în ziua de apoi”. El spune: „Aceasta este voia Tatălui”. Noul Testament numește asta, de exemplu, în 1 Corinteni și în Efeseni, pecetluirea Duhului, suntem pecetluiți în siguranță pentru o slavă viitoare. Pavel vorbește despre ea în acest fel: „Cel ce a început în voi această bună lucrare, o va isprăvi până în ziua lui Isus Cristos”. Însă nu cred că există un text mai puternic asupra acestei doctrine decât cel care se află înaintea noastră. Suspinăm după realitatea glorificării noastre, am învățat asta, nu-i așa? Trăim într-o lume blestemată.

Noi înșine, cu toate că suntem născuți din nou, suntem încarcerați într-o fire nerăscumpărată și suspinăm în umanitatea noastră. Lucrurile pe care vrem să le facem, nu le facem. Iar cele pe care le facem, nu vrem să le facem. Avem atașat de noi un trup al morții, cum spune Pavel în Romani. Așa cum spune în 1 Corinteni 15, avem un trup muritor, un trup perisabil şi tânjim să scăpăm de el. Vrem ca putrezirea să se îmbrace cu ne putrezire, ce este muritor să se îmbrace cu ce este nemuritor, ce este stricat să se îmbrace cu ce este desăvârșit. Tânjim după slava aceasta.

Așadar, începând cu versetul 19, până la versetul 23, Pavel vorbește despre suspinul creației, faptul că lumea în sine, cea creată, atât cea animată, cât și cea neanimată, dar impersonală, suspină sub povara blestemului căderii lui Adam și a Evei. Și nu doar creația suspină, dar și noi suspinăm, versetul 23 spune că noi înșine suspinăm, tânjim după tot ceea ce a fost promis că va fi desăvârșit în slavă. Simțim povara păcatului nostru, simțim blestemul lui Dumnezeu, simțim puterea stricăciunii în noi. Înțelegem degradarea și inevitabilitatea morții care ne lovește. Suspinăm noi, creația suspină. Așa cum v-am spus data trecută, întreaga creație suspină și așteaptă manifestarea slăvită a fiilor lui Dumnezeu, descoperirea fiilor lui Dumnezeu, toate acestea vor avea loc când va fi un cer nou și un pământ nou și tot blestemul va dispărea într-o formă de ne-creație, un fel de implozie atomică, atunci când elementele se topesc de mare căldură. Totul din universul acesta creat de Dumnezeu va dispărea din existență și în locul lui va fi un cer nou și un pământ nou și nu va mai fi blestem.

Creația este personificată ca simțind durerea, așteptând, tânjind după acea zi, iar noi de asemenea tânjim cu adevărat după acea zi. Pe măsură ce mă uit la cer, nu este vorba despre străzile de aur – cu toate că sunt fericit că o să trăiesc acolo – este vorba despre absența păcatului; este vorba de absența ispitei, absența necunoașterii – asta este atât de atrăgător la cer. Noi toți suspinăm după slavă.

Mai este un al treilea suspin în acest pasaj care este chiar remarcabil și anume este suspinul Duhului Sfânt. Este suspinul Duhului Sfânt. Duhul Sfânt binecuvântat în care ne bucurăm – părtășia de care ne bucurăm, se numește părtășia Duhului Sfânt – de asemenea suspină, suspină şi așteaptă glorificarea noastră. Creația suferă din cauza blestemului. Noi suferim din cauza blestemului. Până și Duhul Sfânt suferă neîmplinirea credincioșilor în care locuiește până când blestemul este înlăturat.

Pe măsură ce ne uităm la acest capitol, în esență învățăm următoarele: faptul că Duhul Sfânt este responsabil de trei lucrări minunate în viețile noastre. Întâi de toate, pentru lucrarea de regenerare. Ne-a dat viață. Suntem născuți din Duhul, născuți din Duhul. Ne-a dat viață pe când eram morți – ne-a regenerat.

În al doilea rând, pentru lucrarea de sfințire. El este Cel care ne crește în asemănare cu chipul lui Cristos. 2 Corinteni 3:18 ne spune că ne duce din slavă în slavă, din slavă în slavă, din slavă în slavă, când Îl contemplăm pe Cristos așa cum este revelat în Scriptură, Cel care este modelul desăvârșit al umanității pline de Duhul. Când Îl vedem pe El ca exemplu, pe măsură ce Îl privim exprimând deplin divinitatea şi umanitatea, Duhul ne schimbă în asemănare cu chipul Său din slavă în slavă. Aceasta este lucrarea Lui de sfințire.

Și alături de această lucrare de sfințire, a treia lucrare pe care o face în această perioadă de har este lucrarea de siguranță. Ne păstrează în siguranță până la acea lucrare finală, lucrarea de glorificare când Duhul, Cel care L-a înviat pe Cristos din morți, ne va învia și pe noi să fim ca El.

Mă gândesc la lucrarea Duhului Sfânt în viața mea, la cea de regenerare, de sfințire și de asigurare a mea pentru slava viitoare. Ce lucrare binecuvântată! Și în timp ce mă gândesc la asta, sunt întristat datorită ironiei uimitoare – o ironie uimitoare – a faptului că aceste lucrări ale Duhului Sfânt, care sunt atât de prețioase nouă și atât de bine revelate în Scriptură, sunt negate tocmai de mișcarea penticostală/ carismatică. Ei susțin că sunt mișcarea plinătății Duhului Sfânt. Ei susțin că au o experiență a Duhului pe care noi nu o avem. Și totuși ei neagă însăși lucrarea pe care Duhul o realizează în viața credinciosului.

Întâi de toate ei neagă lucrarea de regenerare. Biblia ne învață că suntem morți în nelegiuirile și păcatele noastre, suntem incapabili să ne dăm viață. Trebuie să fim născuți de sus, născuți din Duhul și aceasta este în totalitate lucrarea lui Dumnezeu, nu din fire, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Duhul Sfânt suflă acolo unde vrea, precum vântul; face ce vrea cu cine vrea. Această lucrare este suverană, puternică și divină. Carismaticii ar vrea ca noi să credem că această lucrare este sinergică, adică Duhul trebuie implicat, dar păcătosul are în sine puterea să facă pașii necesari ca să-și dea viață lui însuși în cooperare cu Duhul Sfânt. Ei de asemenea neagă lucrarea Sa măreață de sfințire. Ei sunt prea puțin interesați de lucrarea interioară a Duhului Sfânt, prea puțin interesați de lucrarea de desăvârșire pe care o face în noi pentru a fi asemenea lui Cristos, prea puțin interesați de lucrarea Sa de cultivare a dragostei pentru sfințenie, a dragostei pentru neprihănire, a dragostei după puritate. Ei sunt mult mai interesați în chestiunile exterioare.

Este numită mișcarea de sfințenie, dar în realitate nu este vorba de sfințenie. Este numită mișcarea Duhului Sfânt și în realitate nu este vorba de Duhul Sfânt. Foarte puțin interes pentru sfințenia interioară și puritate care este adevărata lucrare a Duhului și au un interes aproape exclusiv față de fenomenul exterior pe care ei îl atribuie Duhului Sfânt, care de fapt nu are nimic de-a face cu El, precum presupusele minuni, vorbiri în limbi, căderi la pământ, auzire a vocilor, lătrături asemenea câinilor, râs necontrolat, prosperitate materială, succes lumesc. Și pentru că aceasta nu este o paradigmă pentru sfințire, mișcarea este încărcată cu scandal, sex, lăcomie, corupție și perversiune.

Știți, este interesant să citești puțin istoria acestei mișcări. Dacă te-aș întreba: „Care este religia din lume cu creșterea cea mai rapidă?” probabil că nu mi-ai da răspunsul potrivit. Răspunsul corect este penticostalismul. Este religia cu creșterea cea mai rapidă din lume. Nu a existat în 1900. Un grup de oameni au început ceva în 1901 în Topeka, Kansas, urmat apoi de alții în 1906 în Los Angeles. Și până acum, se estimează faptul că sunt jumătate de miliard de oameni care se identifică cu această mișcare – de la nimic în 1900 la jumătate de miliard de oameni. Se împart în trei forme. Este penticostalismul tradițional, este apoi neo penticostalismul și mai este mișcarea carismatică, din 1960, dar toate trei se amestecă între ele.

Ce s-a întâmplat în această mișcare este faptul că centrul interesului a fost mutat de la Evanghelie la botezul cu Duhul Sfânt. Centrul a fost mutat de la Biblie la experiență, la o experiență falsă cu o teologie falsă. Închinarea, așadar, a fost transformată radical din ceea ce înseamnă închinarea în duh și adevăr în ceea ce era de fapt inducerea unor emoții înalte. Oamenii s-au plictisit de Biblie, s-au plictisit de predicare, așadar predicarea a început să dispară. Doctrina sănătoasă a trebuit să fie eliminată pentru că mișcarea nu a putut supraviețui sub cercetarea atentă a învățăturii sănătoase. Așadar, în locul predicării Bibliei și a învățăturii sănătoase a fost pusă muzica simțurilor, încărcată emoțional și sentimente manipulate. Adevărul a fost înlocuit cu minciuni și aceasta este spre propria sa judecată. Este spre propria sa judecată.

Lucrarea Duhului Sfânt a fost interpretată totalmente greșit. În esență sunt trei forțe în creștinism. Aceasta este numită a treia forță: romano-catolicism, protestantism și penticostalism. De-a lungul anilor am spus multe, mai exact Biserica a spus, despre erorile din romano-catolicism. Am spus mai puțin despre erorile penticostalismului, pentru că ne-au acuzat de faptul că dezbinăm și asta i-a făcut pe unii să tacă.

Eu nu apăr adevărul de dragul bisericii mele sau de dragul opiniei mele. Sunt dornic să apăr adevărul de dragul Duhului Sfânt, nu că are nevoie de mine ca apărător, dar are nevoie de mine să nu-L întristez, și să nu-L sting, și să nu-L insult și cu siguranță să recunosc ceea ce Îl dezonorează. Mă simt ca psalmistul care a spus odată: „ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea”. Când Duhul Sfânt este necinstit, eu simt durerea și pare a fi un sport foarte popular acest lucru.

Așadar, să ne uităm la adevărata lucrare a Duhului Sfânt în ce privește suspinul Său în legătură cu siguranța noastră. Este o secțiune uimitoare din Scriptură, în special versetul 26. „Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite”. Acest text este unul dintre cele mai mărețe comori biblice. Descrie mijloacele prin care Duhul Sfânt ne susține și ne păzește în călătoria noastră în har către slava finală. De acest text din Noul Testament carismaticii abuzează cel mai mult. Întotdeauna aștept ca Biblia mea să sângereze aici pentru că a fost rănită de atâtea ori. Ei vor să credem că acest text este o pledoarie - este o pledoarie pentru vorbirea în limbi, că asta sunt aceste „suspine negrăite”. Ei vor ca noi să credem că ceea ce spune acest verset este că atunci când nu știi cum să te rogi în cuvinte pe care le înțelegi, să te lansezi în glosolalie în cuvinte pe care nu le înțelegi, iar Duhul Sfânt face ceea ce nu poți tu să faci. Nu la asta se referă versetul, și vom vedea imediat. Este în cele din urmă străin de realitatea înțelesului acestui text să impui așa ceva.

Să vedem care este contextul: „Şi tot astfel Duhul” – „și tot astfel”. Ce vrea să spună „Şi tot astfel”? Şi tot astfel cum suspină creația, așteptând manifestarea slăvită a fiilor lui Dumnezeu, la fel cum suspinăm noi înșine, așteptând înfierea, răscumpărarea trupului nostru, tot așa și Duhul suspină. Am văzut suspinul creației, suspinul credincioșilor, acum ne uităm la suspinul Duhului Sfânt – şi tot acest suspin este legat de slava noastră viitoare. Ar fi un lucru pentru creație să dorească să fie glorificată, altceva pentru credincios să-și dorească să fie glorificat, dar acestea două, în sine nu garantează în mod necesar acea slavă, dar aici întâlnim suspinul cel mai important dintre toate, suspinul Duhului Sfânt pentru slava noastră viitoare. În același fel, Duhul suspină „cu suspine negrăite”. Ce gând uimitor!

Duhul Sfânt este implicat îndeaproape în realitatea agonizantă a poverii și greutății păcatului în viețile celor în care locuiește. El Se unește cu dorința noastră de a fi liberi de fire, de umanitatea noastră nerăscumpărată și cu dorința de a primi mântuirea deplină, înfierea deplină, neprihănirea desăvârșită și deplină. Slava noastră veșnică este asigurată, așadar, de acest suspin mijlocitor al Duhului Sfânt. Acesta este necesar. Să ne întoarcem la versetul 26. Spune că Duhul: „ne ajută în slăbiciunile noastre”. Deja am identificat slăbiciunile noastre. Noi suspinăm în noi înșine, versetul 23. Avem arvuna slavei noastre viitoare, primele roade, dar suspinăm fiind sub slăbiciunea păcatului nostru. Duhul Sfânt ne ajută în slăbiciunile noastre.

Aceste slăbiciuni nu înseamnă rugăciuni slabe, nu înseamnă o viață de rugăciune slabă. Nu înseamnă o înțelegere slabă a ceea ce se întâmplă. Ci este slăbiciunea noastră generală ca ființe căzute. Este slăbiciunea noastră generală ca ființe căzute. Este un cuvânt complet. Întreaga sferă a păcătoșeniei noastre este o greutate care apasă pe noi, și este o așa povară, atât de copleșitoare că nici măcar nu știm cum ar trebui să ne rugăm. Nici măcar nu avem o strategie să ne descurcăm cu ea. Suntem atât de neajutorați în păcatul nostru și atât de neajutorați în suferința noastră, încât nu știm cum să biruim puterea căderii noastre. Nu avem resursele necesare să ne apărăm sufletul.

Îl citeam pe un teolog carismatic destul de cunoscut care a spus următoarele: „Cred că Duhul este foarte puternic, dar pecetea Lui poate fi ruptă dacă cineva, cu voința sa liberă, a ales să trăiască viața în partea întunecată. Păcatele îi pot ține pe creștini departe de cer. Dacă nu-i poți fi loial partenerului tău de viaţă, nu-I poți fi loial Domnului tău și nu vei putea să-I fi loial nici după ce vei intra în ceruri. Ca Satan și îngerii, poți să fii aruncat”. Chiar așa? Cât de nesigură este nesiguranța? Nu pot să rămân loial de unul singur aici pe pământ și nu pot să rămân loial de unul singur în cer, și aș putea să fiu aruncat afară? Asta înseamnă să ignori total, total Sfânta Scriptură, care descrie lucrarea Duhului de asigurare a securității.

Permiteți-mi să o spun simplu: Dacă ai putea să îți pierzi mântuirea, atunci să știi că ai pierde-o. Dacă ai putea să o pierzi, atunci ai pierde-o. De fapt, dacă ar fi trebuit să fac ceva ca să o păstrez, atunci nu aș fi putut să o țin deloc. Nu am puterea. Nici măcar nu știu cum să mă înarmez. Sunt prea slab. Nu sunt ținut prin puterea mea. Nu sunt ținut prin rugăciunile mele. Da, „vegheați și rugați-vă să nu cădeți în ispită”, dar de unul singur, fără ajutorul puterii lui Dumnezeu, nu voi rămâne în picioare.

Acest lucru este ilustrat în capitolul 22 din Luca unde, în jurul focului, la judecarea Domnului nostru, Petru este pe marginea prăpastiei eșecului său clasic și Isus îi dă acel avertisment. Isus îi spune în versetul 31 din Luca 22: „Simone, Simone, Satan v-a cerut să vă cearnă ca grâul.” „Satan vine după tine”, și cu siguranță a venit. Dar în versetul 32 spune: „Dar Eu M-am rugat pentru tine, ca să nu se piardă credința ta”. Care a fost atitudinea lui Petru când a fost în această ispită? A spus astfel: „Dacă toți Te dezamăgesc, eu nu”. S-a încrezut în sine. Nu a știut cum să se roage pentru sine. Nu a înțeles natura adâncă a slăbiciunii sale. Nu a putut să înțeleagă forțele cu care se va întâlni. A fost păzit nu de propria lui credință. A fost păzit nu de propria lui putere. A fost păzit pentru că Domnul Isus S-a rugat pentru el, ca să nu se piardă credința lui. Aceasta este lucrarea de mijlocire a Domnului Isus Cristos care l-a asigurat pe Petru și acesta este modelul lucrării Sale de Mare Preot. Trăiește veșnic ca să mijlocească pentru noi.

Motivul pentru care tu vei ajunge în slavă, motivul pentru care tu rămâi mântuit, pentru care tu ești în siguranță, este pentru că ai un Mare Preot în ceruri care continuă să facă lucrarea de mijlocire pentru tine. Și de asemenea mai ai un al doilea mijlocitor care este în tine; și anume, Duhul Sfânt. De câtă putere este nevoie? De câtă putere divină este nevoie ca să-l duci pe un credincios de la har la slavă? Asta implică mijlocirea continuă, fără sfârșit, neobosită a Fiului și a Duhului.

Crezi că te poți ține singur? Nu putem niciodată să obținem învierea slavei prin puterea firii noastre. Nu putem niciodată să biruim propria noastră păcătoșenie. Nu putem să ne protejăm niciodată de faliment, decât dacă am primit de la Dumnezeu o credință care nu va falimenta, și care este susținută de Cristos și susținută de Duhul Sfânt. De aceea, așa cum a cântat Grace cu puțin timp în urmă, nu contează ce va veni asupra noastră, credința noastră nu va falimenta. Ca ilustrație, uitaţi-vă la Iov. Credința noastră nu va falimenta.

În acest caz, versetul 26, cum ne ajută Duhul Sfânt în slăbiciunile noastre, chiar dacă nu știm cum să ne apărăm, chiar prin rugăciune, chiar accesând puterea divină? „Duhul însuși mijlocește”, „Duhul însuși mijlocește”. Huperentunchano, un cuvânt puternic, compus, care înseamnă a salva pe cineva care se află într-un pericol foarte mare și care nu se poate salva, ca și cum ar pluti cineva pe apă și se îndreaptă spre cascada Niagara. Aceasta este limita acestui verb. Avem nevoie de cineva care este dincolo de noi și deasupra noastră, cu o cunoaștere mai mare, cu o putere mai mare decât cea pe care o avem, și acesta este Duhul însuși. Îmi place acel pronume, auto, care arată către Duhul Însuși, nu e cineva delegat de Duhul Sfânt, ci Duhul Însuși. Este lucrarea Lui. Aceasta este lucrarea Lui. El este Cel care ne-a dat viață. El este Cel care ne face asemenea cu chipul lui Cristos. El este Cel care ne asigură.

Cum face asta? „Cu suspine negrăite”. „Cu suspine prea profunde pentru cuvinte”. Vă rog – nu se referă la a mormăi și a bolborosi și a vorbi în limbi; aceasta nu este o vorbire extatică, aceasta nu înseamnă că oricine spune orice poate fi auzit. Acesta este Duhul Sfânt care spune lucruri care nu pot fi auzite. Spune că suspinele sunt: „prea profunde pentru a fi rostite”. Suspine, nu ale oamenilor, ci suspine ale Duhului. Frumusețea extraordinară a acestui lucru este că inima Duhului Sfânt tânjește după glorificarea fiecărui credincios. Și această durere, această tânjire plină de compasiune după manifestarea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu Îl face pe Duhul Sfânt să-I vorbească în tăcere Tatălui în conversațiile din cadrul Trinităţii despre bunăstarea credincioșilor. Noi nu suntem în siguranță pentru că Dumnezeu a spus asta. Noi suntem în siguranță pentru că Dumnezeu a spus asta și pentru că Dumnezeu se asigură că se întâmplă asta prin lucrarea Fiului și a Duhului Său.

Duhul Sfânt ne înțelege firea, ne înțelege slăbiciunea, înțelege ispita. Niciodată, niciodată nu ne va duce într-o situație în care să nu ne putem descurca, așa-i? „Nicio ispită nu este peste puterea omului”. Dumnezeu întotdeauna va realiza o cale de scăpare. Ioan 18 este o ilustrare a acestui lucru. Când au venit să-L aresteze pe Isus, nu a lăsat ca ucenicii să fie arestați pentru că trebuia să se împlinească Scriptura ca nici unul din ei să nu se piardă, așadar ei nu au fost niciodată într-o poziție în care să se piardă. Este o asigurare care nu este doar un fapt declarat. Este o asigurare dată de faptul că este o lucrare constantă de mijlocire a Fiului și a Duhului. Duhul Sfânt tânjește după slava noastră finală.

Acest lucru este central pentru Dumnezeu, într-adevăr. Am citit Osea capitolul 11 și la versetul 8 Dumnezeu spune: „Cum să te dau Efraime? Cum să te predau Israele? Cum să-ţi fac ca Admei? Cum să te fac ca Ţeboimul? Mi se zbate inima în Mine, şi tot lăuntrul Mi se mișcă de milă!” Și știți că într-adevăr Dumnezeu nu a renunțat niciodată la Israel, nu-i așa? Va aduce pe Israel înapoi. Este de mare importanță pentru Dumnezeu. Cum să te dau?

Aceste suspine au conținut. Au un înțeles. Au un scop. Ele sunt exprimate individual, în cadrul Trinității, sunt comunicare fără cuvinte care trece dincolo de limbaj, aceasta îți asigură un loc în ceruri. Cu cine vorbește Duhul Sfânt? Să ne întoarcem la versetul 27: „Și Cel ce cercetează inimile, știe care este năzuința Duhului”.

Cine este? Cine este Cel ce cercetează inimile? Ei bine, 1 Samuel 16:7 spune: „Omul se uită la ce izbește ochiul, dar Domnul Se uită la inimă”. 1 Împărați 8:39 spune: „Tu singur cunoști inimile tuturor fiilor oamenilor”. 1 Cronici 28:9: spune „Domnul cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile”. Psalmul 139: „Doamne, Tu mă cercetezi de aproape şi mă cunoști, știi când stau jos şi când mă scol.” Tot Psalmul prezintă asta. Proverbe 15:11: „Locuința morților și Adâncul sunt cunoscute Domnului”. Ieremia spune: „Inima omului este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască?” Răspunsul: „Eu, Domnul, cercetez mintea”. Fapte 1:24: „Doamne, Tu cunoști inima fiecărui om”. Scriitorul Epistolei către Evrei spune că nu este nicio făptură ascunsă de privirea lui Dumnezeu. „Totul este gol și descoperit înaintea Aceluia cu care avem de-a face”. Așadar, Duhul Sfânt mijlocește pentru noi în această comunicare fără cuvinte din mintea Sa veșnică, sfântă la Tatăl și mintea Sa. Cel ce cercetează inimile, Dumnezeu, cunoaște năzuința Duhului, este o comunicare perfectă, pentru că mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu.

Care este voia lui Dumnezeu pentru sfinți? Care este voia lui Dumnezeu pentru noi? Să fim glorificați? Aceasta este voia Lui? Voia Lui a fost ca cei care au fost rânduiți mai dinainte să fie chemați? Și pe oricine a chemat El să fie socotit neprihănit? Și cine a fost socotit neprihănit să fie proslăvit? Voia Lui este să ducă la Cer o omenire răscumpărată? Aceasta este voia Lui? Acesta este scopul Lui? Acesta este planul? Da, acesta este planul, absolut. Tatăl l-a planificat. Fiul l-a asigurat. Și Duhul Sfânt îl păstrează, îl protejează. Așadar, Duhul Se roagă pentru slava noastră în armonie cu voia Tatălui. Tatăl a plănuit slava noastră, Fiul a asigurat-o și Duhul o protejează. Acest verset este uimitor!

Pe măsură ce treci prin viață, te gândești la multe lucruri din jurul tău și din afara ta. Dar te gândești la cele din lăuntrul tău? Te-ai gândit vreodată la lucrarea de mijlocire continuă a Duhului lui Dumnezeu care nu doarme și nici nu dormitează, pentru că Dumnezeu nu doarme și nici nu dormitează? Te gândești vreodată că în toate vicisitudinile și zbaterile și problemele vieții, Duhul lui Dumnezeu mijlocește neîntrerupt în tăcere, în comuniune perfectă cu gândul lui Dumnezeu pentru realizarea scopurilor lui Dumnezeu? Și la faptul că ai un avocat împotriva fiecărei acuzații aduse împotriva ta, și anume Isus Cristos, care stă la dreapta Tatălui în apărarea ta, ca Cel care a plătit pe deplin prețul pentru toate păcatele tale? De aceea ajungi în slavă. De aceea nimeni nu te poate condamna vreodată.

Acum, toate acestea produc adevărul din versetul 28. Toate acestea ne conduc la versetul 28. Și știu că versetul 28 este un verset foarte cunoscut și oricine este prezent de ceva timp în biserică îl cunoaște. Și cumva este folosit puțin izolat, dar contextul ne oferă înțelesul bogat al acestui verset și trebuie să îl vedeți în context. „De altă parte știm” – acesta face legătura între două secvențe, urmează după ceva şi face legătura cu ce urmează. Este datorită suspinului, a lucrării de mijlocire a Duhului Sfânt în armonie perfectă cu scopurile lui Dumnezeu de a ne aduce la slava veșnică. Este datorită lucrării de mijlocire a Duhului și datorită scopului divin al lui Dumnezeu, că Dumnezeu Însuși, ca răspuns la cerința Duhului, face ca: „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume, spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.”

Acest lucru nu se întâmplă într-un vid. Doresc doar să vă spun pe scurt, nu putem intra în detalii, am făcut asta anii trecuți cu privire la versetul 28. Poți să vorbești despre el continuu datorită faptului că este un verset extensibil – un verset foarte extensibil. Dar haideți să spunem pentru moment că „binele” la care se referă aici este slava eternă. „Binele” la care se referă aici este slava eternă, pentru că slava eternă este scopul tuturor lucrurilor, așa cum descrie versetul 30: „proslăviți”, versetul 19: „descoperirea fiilor lui Dumnezeu”, versetul 21: „slava copiilor lui Dumnezeu”, aceasta este tema, versetele 24 și 25 „nădejdea” noastră. Binele de care vorbește aici este slava veșnică.

Ideea este următoarea: Datorită planului lui Dumnezeu și a punerii la dispoziție de către Cristos și a protecției Duhului Sfânt prin lucrarea Sa de mijlocire, Dumnezeu face ca toate lucrurile să lucreze împreună pentru binele nostru final, veșnic și suprem. Nu tot din lumea aceasta este spre bine – departe de asta. Dar oh, ar putea să fie o lecție bună pentru tine. Ai putea să ai un câștig din acest lucru. Ai putea fi adus aproape de Dumnezeu. Ar putea să îți sporească viața de rugăciune. Te-ar putea întări. Ți-ar putea da răbdare. Te-ar putea desăvârși, maturiza. Te-ar putea ajuta să consiliezi alți oameni și să-i întărești pentru că poți să-i mângâi pe aceștia cu mângâierea cu care Dumnezeu te-a mângâiat, când ai fost în aceleași zbateri.

Toate acestea sunt realități minunate, dar nu despre acest bine se vorbește aici. Binele care domină acest pasaj este acel bine suprem, final și anume glorificarea adevăraților credincioși. Suntem asigurați pentru acel bine final, care de fapt este cel mai mare bine. „Dumnezeu face ca toate lucrurile” - ca răspuns la lucrarea de mijlocire a Duhului Sfânt cel binecuvântat – „să lucreze împreună pentru binele nostru”. Amploarea asigurării. Iat-o, amploarea asigurării – „toate lucrurile”, „toate lucrurile”, „toate lucrurile”. Ce înseamnă asta? Faptul că nimic nu poate schimba binele suprem – nimic. Acesta este modul pozitiv în care putem spune că suntem într-o stare de necondamnare. Nu există nicio limită la asta. „Toate lucrurile”, pantos, indiferent de natură, indiferent de caracter, indiferent de amploare, indiferent de caracterul oricărui lucru care ar putea apărea într-o lume căzută și coruptă, care încă poartă greutatea blestemului în umanitatea sa nerăscumpărată – tot. Tot ceea ce vine – totul – este țesut împreună de Dumnezeu pentru binele nostru final.

„Lucrează împreună” este sunergei, de unde avem cuvântul sinergie. Dumnezeu este marele Sinergizator. Putem spune că aceasta este providența, providența lui Dumnezeu. Toate lucrurile nu sunt neapărat bune în sine, toate lucrurile nu produc neapărat împreună bine în viață. Unii dintre voi trăiți cu asta. Viaţa nu este încontinuu bună– o boală, pierderea unei slujbe, pierderea unei case, pierderea unor lucruri, a unor prieteni. Dar la final, există un bine, binele suprem, slava eternă, care se va împlini. Acesta este binele care este tema de aici, și este atașat speranței menționată în versetele 24 și 25, speranța noastră veșnică.

Şi acesta este binele în sens moral, nu kalos, care este un bine care place ochiului. Acesta este agathos, binele în sens moral; adevăratul bine, binele real, binele suprem în care sunt incluse lucruri bune – și viața este plină de lucruri bune, bineînțeles; putem spune că suntem binecuvântați. Lucrurile bune lucrează împreună pentru binele nostru. Dar și lucrurile rele. Lucrurile rele lucrează împreună pentru binele nostru – suferința, zbaterea cu ispitele, chiar păcatul. Dumnezeu controlează toate aceste lucruri și le îmbină, ca răspuns la lucrarea de mijlocire a Duhului Sfânt, pentru binele nostru final.

Așadar, aceasta este amploarea siguranței noastre. Cum să putem atunci să ne pierdem mântuirea dacă tot ceea ce se întâmplă în viața noastră lucrează împreună pentru binele nostru veșnic? Nu există o altă opțiune.

Așadar, aceasta este amploarea asigurării noastre. Cine sunt destinatarii? Cine sunt destinatarii acestei asigurări, a acestei promisiuni – ne uităm repede. Versetul 27 ne spune că Duhul mijlocește pentru sfinți „pentru sfinți”, cei sfinți care au fost acoperiți cu neprihănirea lui Cristos, și astfel, înaintea lui Dumnezeu ei sunt sfinți. Dar apoi, în versetul 28, îi definește în felul următor: „Îl iubesc pe Dumnezeu”. „Cei care Îl iubesc pe Dumnezeu”. Ei sunt destinatarii acestei promisiuni.

Nu v-ați pus niciodată întrebarea: „Cum știi că cineva este creștin? Cum știu dacă cineva, știți, s-a rugat o rugăciune, că merge la biserică? Cum știi că cineva este creștin?” Iată răspunsul: Îl iubesc pe Dumnezeu. Îl iubesc pe Dumnezeu. De ce Îl iubesc pe Dumnezeu? Pentru că ei sunt cei chemați. Aceasta este o chemare efectivă. Aceasta este o chemare efectivă. Aceasta nu este o invitație precum cea din Matei 22 când Domnul îi cheamă pe oameni să vină. Aceasta este o chemare efectivă. Aceasta este o chemare absolută. Versetul 30: „Pe cei pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți”. Aceasta este chemarea la viață din moarte spirituală. Aceasta este chemarea efectivă, așa cum au numit-o teologii. Toți care au fost chemați în acest fel, chemați la viață, chemați la mântuire prin puterea Duhului Sfânt sunt descriși ca cei care Îl iubesc pe Dumnezeu.

Cum știi că cineva este un adevărat creștin? Îl iubește pe Dumnezeu. Îl iubește pe Dumnezeu. Lucru elementar - Îl iubește pe Dumnezeu, Îl iubește pe Cristos. „Dacă nu-L iubește cineva pe Domnul Isus Cristos, să fie anatema”, spune 1 Corinteni 16:22. A fi creștin înseamnă a-L iubi pe Cristos, a-L iubi pe Cristos. Suntem ca femeia din Luca 7 care a iubit mult, pentru că i s-a iertat mult. Marea poruncă din Vechiul Testament este să-L iubim pe Domnul cu toată inima, cu tot sufletul, mintea și puterea. Dorim să facem asta. Nu facem asta, dar dorim să Îl iubim pe Dumnezeu. De-a lungul Scripturii, adevărații credincioși sunt descriși ca fiind cei care Îl iubesc pe Dumnezeu. „Noi nu iubim lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubești lumea, dragostea Tatălui nu este în tine”. Noi Îl iubim pe Dumnezeu. Noi Îl iubim pe Isus Cristos.

Este dragoste care meditează asupra slavei Sale maiestuoase. Este o dragoste care tânjește după închinare, tânjește să cânte laudele Sale. Este o dragoste care dorește părtășia cu ceilalți care de asemenea Îl iubesc. Este o dragoste care-i iubește pe cei care Îl iubesc și care sunt iubiți de El. Este o dragoste care caută părtășia cu Dumnezeu, părtășia apropiată. Este o dragoste care caută cunoașterea lui Dumnezeu în Cuvântul lui Dumnezeu, ca să-L cunoască mai bine. Este o dragoste care este sensibilă la cinstirea lui Dumnezeu și la necinstirea lui Dumnezeu. Este o dragoste care urăște ceea ce Dumnezeu urăște și iubește ceea ce Dumnezeu iubește. Este o dragoste care se întristează din cauza păcatului și se bucură de neprihănire. Este o dragoste care respinge lumea. Este o dragoste care tânjește după venirea lui Isus Cristos. Dar cel mai important, este o dragoste care se supune Scripturii. „Dacă Mă iubiți” – ce veți face? – „veți păzi poruncile Mele”. „Oricine păzește Cuvântul Meu, este cel care Mă iubește”.

Pentru toți acei adevărați creștini care Îl iubesc pe Domnul, această promisiune este o promisiune minunată. Duhul Sfânt mijlocește în armonie perfectă cu voia lui Dumnezeu, așadar Dumnezeu este Cel care cauzează tot ceea ce se întâmplă în viața celor care Îl iubesc pentru ca toate lucrurile să se îmbine perfect pentru binele lor veșnic și pentru slava lor eternă, deoarece acesta a fost scopul Lui încă de la început. Rânduiți mai dinainte pentru acel scop. Aceasta este lucrarea Duhului Sfânt. Cred că este vremea ca Biserica Domnului Isus Cristos să aducă cinste Duhului Sfânt, să I se închine, să-L iubească, să-I atribuie slava pe care o merită și să se oprească din absurditatea care aduce necinste Numelui Său.

Facem multe în ce privește închinarea către Dumnezeu. Spunem multe despre închinarea către Dumnezeu. Se pare că în special în această vreme vrem să sărbătorim și niciodată nu e prea multă celebrare, în dreptul Tatălui și Fiului; vrem să sărbătorim crucea și lucrarea lui Cristos și niciodată nu este prea mult. Dar în acest timp, se pare că pe Duhul Sfânt L-am lăsat oarecum în urmă. Și El este Dumnezeu egal și trebuie onorat și adorat în mod egal.

Acestea sunt lucrurile care sunt vrednice de încredere pe care le avem. Versetul 28 spune: „știm”. „Știm”. Nu este poate, ci noi știm. Aceasta este siguranța securității noastre. „Știm”. Cum de știm? Deoarece știm scopul lui Dumnezeu care este să-i predestineze, să-i cheme, să-i justifice și să-i glorifice pe oamenii răscumpărați. Acesta este planul. Cristos a asigurat jertfa necesară și Duhul a făcut ca planul să funcționeze până la capăt.

Acum, versetele 29 și 30 sunt două versete foarte profunde și le vom studia data viitoare. Însă vă rog să mă ascultați acum. De obicei, când închei călătoria în Cuvântul lui Dumnezeu cu voi, ne rugăm și apoi toți vă ridicați să plecați. Nu știu unde plecați. Nu știu ce este așa de urgent. Mă gândesc că este vorba de cercetare, cel care pleacă primul este cel mai cercetat. Așadar, vă voi ruga, pentru că atunci când înveți din Cuvântul lui Dumnezeu, Duhul lui Dumnezeu este la lucru, nu-i așa? Uneori este oprit, așadar ceea ce voi face este că voi avea o rugăciune de încheiere la finalul serviciului și doresc să vă spun despre camera de rugăciune că este deschisă pentru oricine are nevoie de ajutor spiritual, orice aveți nevoie în domeniul acesta. Centrul de membri este deschis pentru membralitate, pentru informațiile de botez, pentru toate lucrurile.

Însă vă rog ca după încheierea rugăciunii să mai rămâneți în tăcere și meditație și să vă gândiți la ce ați auzit în timp ce Steve va mai cânta la pian vreo 30 de secunde, sau va cânta ceva în fundal. Haideți să încercăm să avem câteva momente de cercetare personală. Iar când va apăsa pedalele de la orgă pentru acordul final, puteți să vă ridicați și să plecați. Puteți să faceți asta? Se poate să rămânem într-o stare de meditație după rugăciune?

Tată, Îți mulțumim pentru aceasta, Îți mulțumim. Ce mai putem să spunem? Ce putem să spunem? Ce putem să înțelegem din măreția acestui har generos, a acestei milostiviri pe care ne-ai arătat-o? Îți mulțumim nu doar pentru că ni L-ai dat pe Cristos ca apărător ceresc, dar ni L-ai dat și pe Duhul Sfânt ca mijlocitor pământesc, care suspină după slava noastră. Și Tu auzi și Tu răspunzi, și noi suntem protejați de un protector supranatural. Îți aducem slavă, Fiule al lui Dumnezeu, pentru lucrarea măreață de pe cruce, pentru prețul plătit pentru răscumpărarea noastră. Îți aducem slavă, Duhule Sfinte, pentru că ne-ai regenerat, ne-ai sfințit, ne-ai asigurat și într-o zi ne vei glorifica. Vrem să Te cinstim, Dumnezeule Trinitar, în toate privințele și să trăim vieți care să Te cinstească cu tot ce este adevărat despre Tine, atât cât este posibil pentru o ființă umană slabă să facă asta, așa cum suntem noi. Îți mulțumim că ne-ai făcut copii ai Tăi, pentru că ne-ai înfiat și noi de asemenea, suspinăm până în ziua glorificării noastre, când vom cădea la picioarele Tale și ne vom închina Ție, O, Dumnezeule, în neprihănire deplină. Aceasta este rugăciunea noastră. În anticiparea acestui fapt, Îți aducem Ţie restul acestei călătorii în har în ascultare de Tine, ca să fie cinstit și înălțat Cristos și să-i atragă pe alții la El. Ne rugăm în Numele Său.