Să deschidem Cuvântul lui Dumnezeu la capitolul 53 din Isaia. Aceasta este a șasea călătorie pe care o efectuăm în acest minunat capitol. Și cu fiecare săptămână care trece, când studiez textul pe care-l avem și toate legăturile cu alte texte, îmi readuc aminte cât de insondabil este acest capitol. Am putea petrece restul vieții aici și să pornim de aici în toate lucrurile care sunt implicite și elucidate de acest măreț capitol. Isaia 53 reprezintă o provocare pentru fiecare predicator, și anume de a se verifica în așa fel încât să nu devină prea greoi și să-i scape punctul principal. Cu acest lucru mă lupt eu.

De asemenea sunt provocat pentru că de obicei mă pregătesc să am un început, o parte centrală și una de final, o predică întreagă. Săptămâna trecută m-am pregătit să acopăr versetele de la 4 la 6. Nu am reușit. Am studiat versetele 4 și 5, suntem la două treimi din drum, dar nu am avut suficient timp ca să studiem și versetul 6. Așadar, a treia parte din predică a rămas nepredicată. Ei bine, aceasta este pentru mine o oportunitate extraordinară ca să completez cu lucruri care sunt necesare și au legătură și cred că sunt folositoare. Îmi permite să ating lucrurile necesare, decât să îmi fac doar un capriciu. Acest lucru îl voi face cu voi în dimineața asta.

Întotdeauna a fost util pentru mine ca să privesc dintr-un plan superior atunci când mă uit la un pasaj. Cu cât mă înalț deasupra pasajului, cu atât văd mai departe. Și îmi place mult să mă ridic la vreo 12000 de metri deasupra pasajului și pot să văd totul, începând cu Genesa până la Apocalipsa, și apoi să mă cobor de la acea înălțime, să cobor trenul de aterizare ca să pot ateriza în pasajul la care ne uităm. Și acest lucru îl vom face. Doresc să ne ridicăm la o oarecare altitudine aici și apoi să coborâm trenul de aterizare pentru câteva momente în Isaia 53, și să ne dezvoltăm înțelegerea asupra versetelor de la 4 la 6. Însă doresc să începem de la o perspectivă mult mai largă.

Istoria poporului evreu este cea mai remarcabilă istorie a unui grup etnic din istoria lumii. Este o narațiune lungă și uimitoare despre supraviețuire, din punctul lor de vedere. Ca să te gândești că sunt încă evrei în lume, și sunt vreo 14 sau 15 milioane de evrei, înseamnă să înțelegi că au supraviețuit când toate șansele erau împotriva acestei supraviețuiri. Nimeni de aici nu a întâlnit vreodată un hevit, un iebusit, un ferezit sau un amorit, sau oricare „it” din Vechiul Testament, pentru că aceștia au dispărut de mult. Însă azi avem evrei, chiar aici, în biserica noastră, și sunt mulți în lumea întreagă. Și ei sunt acea rasă de evrei curată care a trecut prin istoria Vechiului Testament și prin Noul Testament, până în ziua de azi. Din punctul lor de vedere, este o narațiune măreață a supraviețuirii. Însă, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, este mai mult o narațiune a conservării, a păstrării.

Cred că putem ridica în slăvi partea umană a lor și să spunem că acesta este un popor atât de dedicat continuității și existenței lor încât ei reprezintă cea mai mare mărturie a voinței de supraviețuire a oricărui popor din istoria lumii. Însă din perspectiva divină ar trebui să spunem că aceasta nu e o povestire despre voința umană care dorește să supraviețuiască sau să rămână împreună ca națiune. Ci mai degrabă aceasta este o narațiune despre protecția divină și păstrarea divină. Încă a mai rămas poporul evreu în lume pentru că Dumnezeu a făcut posibil să mai rămână poporul evreu în lume.

Ei sunt încă identificați după seminția lor, cu toate că nu știu din ce seminție provin pentru că toate consemnările au fost distruse în anul 70, când romanii au distrus Templul. Dumnezeu știe din ce seminție face parte fiecare din ei și va reidentifica acele seminții și va alege câte 12000 din fiecare seminție ca să constituie cei 144000 de evrei care vor predica Evanghelia la finalul istoriei umane. Ei vor putea fi identificați după seminția lor originală, chiar în vremea Necazului celui mare, exact înainte de revenirea lui Isus Cristos. Istoria lor este remarcabilă.

Da, există un element uman în această istorie, dar mult mai important, ei sunt o istorisire remarcabilă a protecției și purtării de grijă a lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a protejat și i-a păstrat, în mod providențial. Aceasta a avut loc prin aranjarea circumstanțelor pentru supraviețuirea lor. Însă de mai multe ori Dumnezeu i-a protejat în mod miraculos, a suspendat cursul normal al istoriei și modul cum decurg lucrurile în lume pentru protejarea lor, precum atunci când a despărțit Marea Roșie ca să treacă pe pământ uscat când au ieșit din Egipt. Așadar, sub providența lui Dumnezeu, atunci când El aranjează circumstanțele și sub puterea miraculoasă a lui Dumnezeu, când El suspendă legile naturii, Dumnezeu S-a asigurat că poporul evreu nu va dispărea.

Acum, acest lucru este remarcabil. Întâi de toate, pentru că ei sunt un grup mic de oameni. Sunt un grup mic de oameni. Ei sunt niște oameni excepționali din orice punct de vedere. În ce privește umanitatea, ei sunt cele mai nobile ființe umane. Ei sunt un popor excepțional. Însă au fost aleși de Dumnezeu pentru scopul Său. Și nu sunt ceea ce sunt pentru că ei merită. Și nu sunt ce sunt pentru că și-au câștigat meritul acesta. Sunt ceea ce sunt pentru că Dumnezeu a decis așa. Și ei au fost aleși de Dumnezeu ca să fie binecuvântați ca națiune și prin ei să fie binecuvântată lumea întreagă.

Pentru că au fost aleși de Dumnezeu pentru scopuri care încă nu s-au împlinit, ei sunt ținta inamicilor lui Dumnezeu. Ei sunt ținta lui Satan, dușmanul cel vechi al lui Dumnezeu. Ei sunt ținta demonilor, a conspiratorilor, a celor care se îndeletnicesc cu răutatea supranaturală din lume. Ei sunt ținta oamenilor, a celor care sunt sub puterea împărăției întunericului. Au fost de-a lungul istoriei eforturi repetate la nivel uman și demonic pentru a elimina poporul evreu de pe fața pământului. Însă fără succes. Însă ei sunt ținta specifică a forțelor iadului și a oamenilor care slujesc aceste forțe ca să împiedice scopurile finale ale lui Dumnezeu. Trebuie să adaug: aceste eforturi sunt fără succes.

Însă când te gândești la istoria lor, înțelegi că acesta este un grup mic de oameni care trăiesc într-un loc foarte vulnerabil în Orientul mijlociu, înconjurați de tot felul de puteri păgâne, care de-a lungul istoriei lor au vrut să-i nimicească. Și totuși au supraviețuit. De atâtea ori puteau să fie șterși din istorie. O foamete în timpul lui Iacov și a fiilor lui putea să îi distrugă. Puteau să dispară din cauza foametei, însă Dumnezeu nu a lăsat să se întâmple asta.

Dumnezeu a așezat pe unul din fii lui Iacov, prin trădarea fraților, în mijlocul Egiptului și i-a dat toată puterea ca să dea hrană și au știut că acolo este hrană din belșug. Datorită unui vis pe care l-a avut Iosif, vă amintiți, Egiptul a fost gata să întâmpine foametea și a putut să dea de mâncare și celorlalte națiuni, care ar fi pierit fără ei. Dumnezeu l-a pus pe Iosif, l-a făcut un interpret de vise, l-a făcut să pregătească Egiptul pentru foamete, și astfel l-a salvat pe Iacov, sau Israel. Iar când frații lui Iosif au venit ca să ia ceva de mâncare din hambarele din Egipt, Iosif putea să fie așa de mânios și plin de dorința de răzbunare pentru că a fost trădat și vândut ca sclav, încât putea să îi ucidă pe frații lui, dar Dumnezeu nu a lăsat ca așa ceva să aibă loc.

Dumnezeu a lucrat prin compasiune și iertare în inima lui Iosif ca să cruțe pe frații lui și astfel să îi fie perpetuată familia. Acea familie a rămas în Egipt, s-au înmulțit de la o mică familie, Iacov și familia lui, la câteva milioane de oameni, două milioane de oameni în ținutul Gosen. Patru sute de ani au durat până când s-a dezvoltat acea familie. La sfârșitul acelei perioade de timp, zece urgii au lovit Egiptul. Acele urgii care au avut efecte devastatoare asupra egiptenilor, puteau la fel de bine să aibă aceleași efecte și asupra copiilor lui Israel, dar Dumnezeu S-a asigurat că nu-i va afecta pe ei.

Uciderea celor întâi născuții putea să îi nimicească și pe evrei, dacă nu intervenea Dumnezeu și nu le-ar fi arătat o cale prin care primii născuți să fie salvați, când au pus sângele mielului pe ușiorii ușii. Faraon ar fi putut să masacreze pe evreii fugari și exact acest lucru l-a încercat când i-a urmărit, dacă nu ar fi despărțit Dumnezeu Marea roșie, pe unde au trecut, și dacă nu ar fi înecat întreaga armată a lui faraon, când valurile mării s-au unit și i-au distrus. Puteau să dispară din istorie în acei patruzeci de ani în pustie. S-au plâns, s-au răsculat, au păcătuit josnic față de Dumnezeu și o întreagă generație a murit, trupurile lor moarte s-au uscat în pustie.

Însă a fost o rămășiță din ei, care sub conducerea lui Iosua, a intrat în țara promisă. Când au intrat în Canaan, puteau iarăși să fie nimiciți pentru că intrau într-o țară nouă, pentru că erau un grup slab de oameni, și aveau de înfruntat vrăjmași păgâni care nu aveau de gând să renunțe la țara lor și la proprietățile lor. Puteau să fie nimiciți prin oricare dintre vrăjmașii care ocupau țara Canaanului, pe care ei trebuiau să o cucerească. Dar Dumnezeu S-a asigurat că acest lucru nu se va întâmpla. A fost un fel de demonstrație metaforică asemănătoare cu aceea când marele Goliat a fost omorât de un ciobănaș cu o piatră și praștie. Așa a fost. Israel a fost precum un ciobănaș cu o praștie împotriva unui uriaș masiv în țara Canaanului. Însă, Dumnezeu S-a asigurat că vor supraviețui.

Nu este doar istorisirea despre o supraviețuire umană. Este istorisirea despre purtarea de grijă divină. Când au ajuns în țară, s-au așezat în țară și au fost împrăștiați în țară și împărțiți pe secțiuni ca și seminții, știți ce s-a întâmplat. Au fost prinși în idolatrie. Au fost prinși în apostazie. Au fost prinși în închinarea față de dumnezei falși. Și apoi au căzut în imoralitate. Și apoi religia lor a ajuns superficială și fățarnică. Au început să fie absorbiți de cultura păgână și puteau literalmente să dispară prin amestecarea cu celelalte popoare. Dar Dumnezeu S-a asigurat că nu va avea loc aceasta. Puteau să se piardă pentru totdeauna prin căsătorii mixte cu păgânii și etnicitatea lor ar fi dispărut.

Când împărăția s-a divizat, zece seminții erau în nord și s-au stabilit ca și împărăția lui Israel, și două seminții au rămas în sud, Iuda și Beniamin, care au devenit împărăția lui Iuda. În anii care au urmat, în împărăția de nord nu a fost nici un împărat bun. Au fost atât de răzvrătiți și de răi că Dumnezeu a adus judecata asupra lor, în 722 î.Cr. când au venit asirienii care i-au strămutat și i-au luat captivi pe toți aceia pe care nu i-au omorât, acel popor nu s-a mai întors niciodată în țară. Au dispărut amestecați în cazanul națiunilor. Au dispărut treptat din existență, însă au rămas doar cele două seminții și cei din nord care au fugit în sud înainte ca împărăția de nord să fie distrusă. Așadar, în sud erau oameni din fiecare seminție acum.

Dar apoi au venit babilonienii pe la anul 600 și au prădat Ierusalimul și au omorât poporul. Pe aceia pe care nu i-au omorât, i-au târât în Babilon, unde trebuiau să se amestece cu cultura haldeilor. Oameni precum Daniel și cei trei prieteni ai lui au primit alte nume, care nu erau numele lor reale. Au primit nume care îi legau de zeii babilonieni, iar apoi au fost educați în acea cultură.

Aceasta putea să însemne sfârșitul lor. Întregul popor al lui Dumnezeu în Babilon putea să fie absorbit prin căsătorii mixte și religie amestecată și să fie pierduți pentru totdeauna din istoria lumii. Dar acest lucru nu a avut loc. Nu au fost absorbiți niciodată de cultura haldeilor. Șaptezeci de ani mai târziu s-a întors o rămășiță masivă dintre ei și s-au reașezat în țara lor. Așa s-a derulat istoria.

Un împărat s-a ridicat în Persia. Numele lui era Xerxe, aceasta este varianta grecească. Celălalt nume, poate după acesta îl știți mai bine ca Ahașveroș, care a domnit în Persia din 486 până în 465 și evreii erau încă neatinși în Persia. Atunci a fost planificat un genocid condus de un om pe nume Haman, care a vrut să-i extermine pe evrei. Și vă amintiți narațiunea pentru că aceasta este relatată în cartea Estera, despre modul cum a folosit-o Dumnezeu pe Estera în împărăție exact pentru o astfel de vreme ca să salveze pe poporul evreu de la genocidul din Persia. Și Dumnezeu a rânduit lucrurile în așa fel încât împăratul, care a organizat un concurs de frumusețe, să o selecteze pe Estera ca și câștigătoarea concursului de frumusețe.

Ea a devenit soția lui și prin favoarea pe care a primit-o înaintea lui, a salvat poporul ei. În fiecare an evreii țin o sărbătoare. Este numită Purim, P-U-R-I-M. Aceasta nu este o sărbătoare biblică. Nu este consemnată în Scriptură. Este precum Hanukah, o altă sărbătoare care nu este consemnată în Scriptură. Purim este celebrarea supraviețuirii lor. Este o sărbătorire a Esterei și a supraviețuirii poporului evreu.

Apoi au venit puterile grecești, și Antioh Epifanul i-a atacat și i-a măcelărit pe evrei. Au venit apoi romanii în anul 70 A.D. și au masacrat sute de mii din toți iudei, au distrus Ierusalimul, au distrus templul, iar apoi în anii care au urmat au omorât oamenii din peste o mie de cetăți și sate din Israel. Lucrurile au continuat și după anul 70. Povestirea despre supraviețuirea lor este o narațiune uimitoare despre protecția divină.

A urmat apoi anul 250 A.D., dar să sărim până la anul 1933, ca să sumarizăm. Puteți verifica această istorie, totul este consemnat foarte, foarte bine. Evreii din diferite locuri, mă refer în special la Europa, și nu numai în Europa și până în Orientul mijlociu și Africa, evreii din diferite locuri și din diferite vremuri au fost atacați, alungați din cetăți, alungați din țări diferite, forțați să se convertească dacă nu, vor fi omorâți, robiți, scoși în afara legii, masacrați, cu proprietățile lor confiscate, au fost forțați să poarte însemne caracteristice pentru ca să fie înstrăinați social, au trecut prin inchiziții care erau mortale. De mai multe ori au fost arși de vii, aceasta de la anul 250 la 1933. Și apoi să luăm perioada de la 1938 la 1945, când avem holocaustul sub Hitler, când o mulțime mare de evrei au fost măcelăriți.

Și astăzi ei sunt obiectul direct al urii acumulate de lumea islamică care dorește să-i șteargă de pe fața pământului, să nu mai existe. Așadar, când vorbim despre supraviețuirea evreilor, vorbim despre ceva care este uimitor. Și este mai mult decât o mărturie a voinței lor de supraviețuire. Este o mărturie a felului în care Dumnezeu i-a păstrat. Aceasta este singura explicație. Ei sunt un grup mic. Ei nu sunt un popor puternic. Oh, au adunat ceva arme puternice în vremea modernă, dar de-a lungul istoriei lor au fost un popor mic și atacat și oarecum slab, vorbind din punct de vedere militar.

Da, au avut o dorință puternică să trăiască, dar nu aceasta este explicația. Explicația este în scopul lui Dumnezeu. De ce au supraviețuit ca popor etnic până în ziua de azi? Răspunsul este pentru că Dumnezeu nu Și-a împlinit încă promisiunea față de Avraam și promisiunea față de David, și promisiunea față de profeți că va binecuvânta pe Israel cu mântuire și-l va face pe Israel o binecuvântare pentru toate neamurile. Acest lucru nu va avea loc decât atunci când își vor pune credința în Isus Cristos ca și națiune, iar acest lucru va avea loc în viitor.

Ne-am uitat la Zaharia 12:10, Își vor întoarce privirile spre Cel ce L-au străpuns, și Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul său fiu. Un izvor pentru necurăție li se va deschide. Vor fi mântuiți și atunci prin ei lumea întreagă va fi binecuvântată când Domnul Își va inaugura Împărăția. (Zaharia 12 la 14). Mântuirea lui Israel din viitor este o promisiune în Vechiul Testament, de asemenea este o promisiune și în Noul Testament. În capitolul 11 din Romani, un capitol foarte, foarte important, apostolul Pavel vorbește tocmai despre această chestiune. El spune „Fraților, ca să nu vă socotiți singuri înțelepți, nu vreau să nu știți taina aceasta: o parte din Israel a căzut într-o împietrire, care va ținea până va intra numărul deplin al Neamurilor.”

Aceasta este Biserica. „Până când va intra numărul deplin al neamurilor” – cu alte cuvinte, când toți cei aleși din Biserică vor fi adunați împreună, când aceasta va fi completă „atunci tot Israelul va fi mântuit”. Și Pavel continuă „Așa cum este scris” – și citează din Isaia - „Izbăvitorul va veni din Sion, şi va îndepărta toate nelegiuirile de la Iacov. Acesta va fi legământul, pe care-l voi face cu ei, când le voi șterge păcatele.” Aceasta este din Isaia 59. Așadar, Pavel spune că va veni o vreme când Biserica va fi completă. Și apoi după ce ea va fi completă, va veni mântuirea lui Israel; acesta este legământul lui Dumnezeu cu ei.

Ei sunt păstrați pentru o mântuire viitoare. Ei au nevoie să fie mântuiți ca să poată fi binecuvântați, pentru că aceasta este promisiunea lui Dumnezeu din Genesa 12 și repetată din nou și nou lui Avraam. Nu doar că ei pot fi mântuiți, și binecuvântați prin mântuire, ci prin ei întreaga lume va fi binecuvântată. Când ei vor fi mântuiți, Mesia va veni, Își va așeza Împărăția, va domni la Ierusalim peste Israel și lumea întreagă. Israel va deveni cea mai puternică și mai influentă națiune din lume și vor fi o influență pentru pace și neprihănire. Nu doar că vor fi binecuvântați, ei vor binecuvânta lumea întreagă. Aceasta este promisiunea lui Dumnezeu. Și nu s-a schimbat. Și acesta este motivul pentru care ei încă mai sunt pe aici.

Mai este încă o realitate puternică pe care trebuie să o luăm în considerare. Vorbim despre o națiune care, în sine, este vulnerabilă și slabă, și vorbim despre o națiune care este atacată atât de iad, cât și de oameni. Însă, aici noi vorbim și despre altceva care trebuie luat în considerare, care în mod simplu este următorul fapt. Ei nu doar că au supraviețuit urii forțelor iadului și urii forțelor oamenilor, dar în același timp, ascultați, au fost sub judecata divină.

Ce vreau să spun este că sunt trei atacuri. Au fost sub judecata divină. Acest lucru merge înapoi la Deuteronom, înapoi la scrierile lui Moise, când erau la granița țării, gata să intre în țară, Dumnezeu le-a spus „Dacă Mă ascultați, veți fi binecuvântați”. Vă amintiți? Deuteronom 27 și 28. Dacă Mă ascultați, vă voi binecuvânta. Dacă nu Mă veți asculta, vă voi blestema. Și Dumnezeu a prezentat binecuvântările și blestemele. Și puteți să mergeți să le citiți și aceasta este istoria lor. Nu L-au ascultat pe Dumnezeu, și continuă să facă asta. Sunt un popor blestemat. Sunt sub judecata lui Dumnezeu.

Așadar, Dumnezeu păstrează însuși poporul pe care îl judecă. A făcut aceasta de-a lungul timpului. A început să-i judece încă din Vechiul Testament și i-a judecat de-a lungul istoriei omenirii, și în același timp îi păstrează sub acea judecată. Judecata lui Israel continuă și azi; judecata poporului evreu continuă și azi, pentru că L-au respins pe Cristos. 1 Corinteni 16:22 spune „Dacă nu iubește cineva pe Domnul Isus Cristos, să fie anatema”.

Ei sunt blestemați pentru neascultarea lor din trecutul istoric, dar ei sunt de două ori blestemați pentru că L-au respins pe Isus Cristos. Și când te uiți azi la Israel, vezi o națiune care nu a experimentat binecuvântările lui Dumnezeu. Este o națiune apostată. Este o națiune care-L respinge pe Cristos. Religia lor nu este evlavioasă. Ei afirmă că se închină Dumnezeului lui Avraam, Isaac și Iacov. Însă nu o fac de fapt, nu pot, pentru că nu poți să-L cinstești pe Tatăl, dacă nu-L cinstești pe Fiul. Ei sunt neloiali. Sunt neascultători față de Dumnezeu.

Ei sunt vrăjmași ai Evangheliei, Romani 11:28 spune aceasta. Ei sunt vrăjmași ai Evangheliei. Ei neagă Trinitatea. Poporul evreu neagă divinitatea lui Cristos. Ei neagă adevărata învățătură despre Vechiul Testament și neagă întreg Noul Testament. Aceasta nu este o formulă pentru binecuvântare. Ei Îl resping pe Mesia. Ei cred că creștinii sunt hulitori, pentru că noi ne închinăm unui om care El însuși a fost un hulitor, în concepția lor. Ei urmează minciuna mântuirii prin fapte și prin efortul uman și a neprihănirii proprii. Astfel ei sunt un popor blestemat, fiind chiar acum sub judecată, dar în același timp sunt păstrați de Dumnezeu.

Dacă ați sugera că o națiune așa de mică și de slabă și de veche ar putea să mai fie încă pe aici, doar istoria ne poate spune că această idee nu are nici un sens. Și dacă mai adaugi componenta faptului că împotriva lor s-au unit forțe imense naturale și supranaturale, nu poate exista nici o posibilitate a existenței lor. Și dacă mai adaugi faptul că Dumnezeu de-a lungul mileniilor i-a încărcat cu judecată, poți să presupui că supraviețuirea lor este totalmente imposibilă. Însă iată-i că există și Dumnezeu i-a păstrat ca să-i salveze la sfârșit ca națiune.

În Luca capitolul 13, la finalul capitolului, Domnul nostru Se uită la Ierusalim, o cetate reprezentativă pentru întreaga națiune și spune în versetul 34 „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine”. Urma să Îl omoare și pe El. „De câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi, cum își strânge găina puii sub aripi, şi n-aţi vrut! Iată că vi se va lăsa casa pustie”. Acea casă este încă pustie. Poporul evreu este pustiu. Nu au nici o relație cu Dumnezeu.

Acum, sunt evrei care cred și care au venit la credința în Cristos și care sunt parte a Bisericii, evrei și neamuri. Însă eu mă refer la națiunea în sine, la popor. Dar iată ce le spune în Luca 13:35 „Dar vă spun că nu Mă veţi mai vedea, până veţi zice: „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!”” Va fi o vreme în viitor când Israel își va întoarce privirile spre Isus Cristos și vor spune „Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” Îl vor recunoaște ca Mesia al lor. Despre aceasta a scris Zaharia, aceasta va fi când se vor uita la Cel pe care L-au străpuns și Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, iar un izvor pentru necurăție se va deschide pentru ei. Aceasta este mântuirea lor din viitor.

Acum, profeții din Vechiul Testament au scris despre aceasta, și nu au scris în termeni neclari. Aș dori să vă arăt două texte din Scriptură. Din moment ce avem timp în dimineața aceasta, putem să ne uităm. Deschideți la Ezechiel 36. Mai sunt alți doi proroci care se remarcă, bineînțeles, dintre prorocii mari, alături de Isaia. Aceștia ar fi Ezechiel și Ieremia. Și bineînțeles că putem să îl alăturăm și pe Daniel. Însă Ezechiel și Ieremia au fost contemporani. Au venit pe scenă la o sută de ani după Isaia, și de fapt ei profețeau exact în vremea când babilonienii atacau. Ezechiel este târât în robie în 597; Ieremia este aruncat într-o groapă și sfârșește plecând în Egipt. Așadar, ei erau în viață când a avut loc nenorocirea adusă de invazia babiloniană. Prorociile lor, mesajele lor sunt foarte importante și foarte pertinente și primite de la Dumnezeu și oferite poporului într-o vreme de mare criză.

Ezechiel 36, aduce o înțelegere foarte importantă în versetul 16. Iată mesajul care vine la poporul lui Israel, la poporul evreu. Versetul 16 „Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Fiul omului” – acesta este un titlu dat lui Ezechiel – „cei din casa lui Israel, când locuiau în ţara lor, au spurcat-o prin purtarea lor şi prin faptele lor; aşa că purtarea lor a fost înaintea Mea ca spurcăciunea unei femei în timpul necurăției ei.” Ce descriere dură „Atunci Mi-am vărsat urgia peste ei, din pricina sângelui pe care-l vărsaseră în țară, şi din pricina idolilor cu care o spurcaseră. I-am risipit printre neamuri, şi au fost împrăștiați în felurite țări; i-am judecat după purtarea şi faptele lor rele.”

Și exact acest lucru s-a întâmplat. S-a numit diaspora, și fiecare evreu știe despre aceasta. A început cu deportarea babiloniană. Unii s-au întors ca să reconstituie națiunea, însă acela a fost începutul împrăștierii. Și chiar după rezidirea și restaurarea națiunii evreii au fost împrăștiați în colțurile cele mai îndepărtate ale lumii, așa cum bine știm. Aceasta este parte a judecății lor. Oricum, versetul 20 spune „Când au venit printre neamuri, ori încotro se duceau, pângăreau Numele Meu cel Sfânt”.

Cum au făcut aceasta? „Încât se zicea despre ei: „Acesta este poporul Domnului, ei au trebuit să iasă din ţara lor.”” Ce vrea să spună? Spune asta. Când au fost împrăștiați în toată lumea, au profanat Numele Meu pentru că oamenii au spus: Ce fel de Dumnezeu au oamenii aceștia care nici măcar nu poate să-i țină în țara lor? Și L-au batjocorit pe Dumnezeu. Popoarele L-au batjocorit pe Dumnezeu. Dumnezeul evreilor a fost batjocorit de către popoarele străine în care au fost împrăștiați de-a lungul istoriei omenirii.

Și în versetul 21 Dumnezeu spune „Şi am vrut să scap cinstea Numelui Meu celui Sfânt, pe care-l pângărea casa lui Israel printre neamurile la care se dusese.” Evreii din lumea întreagă, evreii au fost atacați în toată lumea și s-au zbătut de-a lungul istoriei lor; a fost greu să mai spună celorlalte popoare despre măreția și slava și puterea Dumnezeului lor. N-a putut nici măcar să-i țină în țara lor. Și dacă întrebi pe cineva din orientul mijlociu de azi „Care Dumnezeu este mai puternic? Al islamului sau al iudaismului?” Ce crezi că îți vor spune? Dumnezeul care are bani și arme și putere și populație și masele de oameni este Allah. Aceasta este o imagine a profanării Numelui Dumnezeului adevărat în împrăștierea evreilor de-a lungul istoriei.

Versetul 22 începe cu „De aceea”. „De aceea, spune casei lui Israel: „Aşa vorbește Domnul Dumnezeu: „Nu din pricina voastră fac aceste lucruri, casa lui Israel, ci din pricina Numelui Meu celui Sfânt pe care l-aţi pângărit printre neamurile la care aţi mers.” Trebuie să fac ceva ca să recâștig reputația Numelui Meu. Acesta vrea să spună Dumnezeu. Versetul 23 „De aceea voi sfinți Numele Meu cel mare, care a fost pângărit printre neamuri pe care l-aţi pângărit în mijlocul lor. Şi neamurile vor cunoaște că Eu Sunt Domnul, zice Domnul Dumnezeu, când voi fi sfințit în voi sub ochii lor.”

Singura cale prin care voi putea să Îmi arăt slava înaintea neamurilor este să Îmi arăt slava prin voi. Cum voi face aceasta? Întâi, versetul 24 „Căci vă voi scoate dintre neamuri, vă voi strânge din toate țările, şi vă voi aduce iarăși în ţara voastră.” Ei bine, am avut o imagine a acestui lucru, nu-i așa? 1948 , s-au întors și au reconstruit națiunea. Acest lucru este incontestabil, ei sunt în țară. Aceasta nu este mântuirea lui Israel, aceasta este doar o avanpremieră și o indicație a faptului ce va urma. Vă voi aduce înapoi în țară și apoi va avea loc. Vă voi aduce înapoi în țară... și acest lucru deja s-a întâmplat sub ochii noștri, nu-i aşa? Poporul evreu din lumea întreagă a venit, a sosit în țară. Unii din ei au venit la Cristos în mod individual. Unii din ei au primit Evanghelia chiar acum, L-au primit pe Isus ca Mesia al lor chiar acum.

Însă ca națiune au rămas fixați ca fiind împotriva lui Cristos, ca popor. Dar va veni ziua în viitor, și vorbește despre popor, despre națiune, despre casa lui Israel, în versetul 25, și iată cheia „Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curățiți; vă voi curăți de toate spurcăciunile voastre şi de toți idolii voștri. Vă voi da o inimă nouă, şi voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima din piatră, şi vă voi da o inimă de carne. Voi pune Duhul Meu în voi, şi vă voi face să urmați poruncile Mele şi să păziți şi să împliniți legile Mele.” Aceasta este o afirmație a mântuirii. Aceasta este ceva dramatic.

În preocuparea față de Numele Lui cel sfânt, ca să-Și dovedească credincioșia și să-Și demonstreze slava, într-o zi Dumnezeu îi va mântui pe evrei. El este deja în procesul de a-i aduna și în viitor îi va mântui. Acum, să ne uităm la următoarele componente. Iată care sunt elementele mântuirii. Versetul 25 „Vă voi stropi cu apă curată, şi veţi fi curățiți; vă voi curăți de toate spurcăciunile voastre şi de toți idolii voștri.” Aceasta înseamnă mântuirea. Este spălarea regenerării, nu-i așa? Este curățirea, sfințirea.

Și apoi spune în versetul 26, partea a doua a acestui verset „vă voi da o inimă de carne”. Aceasta este regenerarea. Poți spune, curățarea este sfințirea și o inimă nouă este regenerarea. O inimă nouă înseamnă o viață nouă. Și vă voi da un duh nou, o nouă dispoziție, o nouă atitudine, o nouă natură... aceasta este convertirea... o nouă minte, noi afecțiuni. Vă voi da o nouă putere. O nouă putere, ce este aceasta? Voi pune Duhul Meu în voi. Și pe baza Duhului din voi, veți putea să umblați în poruncile Mele și păziți și să împliniți legile Mele. Un nou comportament, ascultare; o nouă condiție, sfințirea, curățirea de păcat; o nouă inimă, regenerarea; o nouă dispoziție sau duh, convertirea; o nouă putere, locuirea Duhului Sfânt; un nou comportament, ascultarea.

Toate acestea vor veni la Israel în viitor. Aceasta este mântuirea poporului. Îmi place așa de mult ce spune în versetul 28 „Veţi locui în ţara pe care am dat-o părinților voștri; voi veţi fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul vostru. Vă voi izbăvi de toate necurățiile voastre.” La versetul 31 spune „Atunci vă veţi aduce aminte de purtarea voastră cea rea, şi de faptele voastre, care nu erau bune; vă va fi scârbă de voi înșivă, din pricina nelegiuirilor şi urâciunilor voastre.” Așa arată adevărata pocăință, nu-i aşa? Se vor uita la păcatele lor și la nelegiuirile lor și vor auzi predicarea Evangheliei. De la cine o vor auzi? De la 144 000 de evrei, de la neamuri convertite din fiecare limbă, trib și națiune care vor fi în vremea Necazului celui mare; de la îngerii din ceruri, de la cei doi martori.

Evanghelia va fi pretutindeni în vremea de final, când va fi judecata pământului, înainte de întoarcerea lui Cristos. Ei vor auzi Evanghelia, își vor vedea păcatul; se vor pocăi de păcatul lor, vor privi spre Cel ce L-au străpuns și Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul Fiu. Vor fi sfințiți, vor fi regenerați, convertiți, împuterniciți de Duhul, vor fi transformați în urmași ascultători ai lui Cristos. Aceste lucruri sunt adevărate. Versetul 32 „toate aceste lucruri nu le fac din pricina voastră, ci pentru Mine” versetul 33 „vă voi curăți de toate nelegiuirile voastre”. Aceasta este mântuirea. Aceasta este promisă lui Israel aici. O adevărată convertire pentru slava lui Dumnezeu.

Acum doresc să ne uităm la Ieremia 31, Ieremia 31. Doresc să ne uităm pe scurt la acest text, pentru că timpul nostru a cam trecut. Ieremia 31:31 este un punct foarte important în profeția lui Ieremia „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou. Nu ca legământul pe care l-am încheiat cu părinții lor, în ziua când i-am apucat de mână, să-i scot din ţara Egiptului, legământ pe care l-au călcat, măcar că aveam drepturi de soț asupra lor, zice Domnul.” Despre ce legământ este vorba? Legământul Legii, este legământul mozaic dat la Sinai, pe care l-au călcat până când nici n-a coborât Moise de pe munte ca să li-l citească. Când a coborât, cu tablele Legii în mână, ei deja îl și călcau. Nu puteau să îl țină. Este un legământ pe care nimeni nu îl poate ține. Așadar, vă dau un nou legământ. Voi face cu voi un nou legământ, nu ca legământul acela.

Care este natura noului legământ? Versetul 33: „iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după zilele acelea, zice Domnul”. Iată diferența. Legea a fost în exterior în Vechiul legământ, acum „Voi pune Legea Mea înăuntrul lor, o voi scrie în inima lor; şi Eu voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Meu” – același lucru ca în Ezechiel – „Nici unul nu va mai învăța pe aproapele sau pe fratele său, zicând: „Cunoaște pe Domnul!”” – lucrarea de evanghelizare se va încheia în Israel pentru că toți Îl vor cunoaște pe Domnul. „Ci toți Mă vor cunoaște, de la cel mai mic până la cel mai mare, zice Domnul; căci le voi ierta nelegiuirea, şi nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatul lor.”

Aceasta este convertirea unei națiuni. Componentele sunt aceleași. Și aici se găsește iertarea, regenerarea, convertirea, adevărata cunoaștere, ascultarea. Ei vor recunoaște că sunt niște păcătoși netrebnici și vor crede că Domnul Isus Cristos este singurul Mântuitor. Vor crede aceasta în mod colectiv, ca națiune. Aceasta, în sine, este o mărturie a suveranității lui Dumnezeu în mântuire. Singura cale prin care oamenii pot fi mântuiți individual este prin lucrarea suverană a lui Dumnezeu. Singura cale prin care națiunile pot fi mântuite, pentru că unei singure națiuni i-a fost promisă mântuirea o dată, singura cale este prin actul suveran al lui Dumnezeu, pentru că nu toți evreii vor ajunge la aceiași concluzie printr-un act personal de voință liberă în același moment. Dumnezeu îi va mântui.

Ce este mai minunat, este că acest nou legământ a fost făcut cu Israel, dar Israel L-a respins pe Mesia al lor. Și după moartea și învierea lui Cristos, noul legământ a fost deschis să accepte pe oricine, pe oricine. Nu mi-e rușine de Evanghelie pentru că ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire, a evreului întâi, cronologic, și apoi a grecului. Sau Romani 10, mântuirea este pentru evrei sau neamuri. Oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit. Așadar, noul legământ a fost ratificat în moartea lui Isus Cristos și a trecut de la Israel spre Biserică. Însă atunci când a fost promis nu a existat Biserica. Dar acum Biserica a venit în ființă, suntem mântuiți în același fel, prin același nou legământ. De aceea spune Pavel în 2 Corinteni 3:6 că suntem „slujitori ai unui legământ nou”. Și Pavel vorbește neamurilor când a spus aceasta în Corint.

Și după ce va intra numărul deplin al neamurilor prin noul legământ, apoi va veni mântuirea lui Israel. Versetul 31 vorbește despre împăcare. Versetul 31 spune „voi face un nou legământ”. Versetul 33 vorbește despre regenerare „voi pune Legea Mea în ei, o voi scrie în inimile lor. Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu” – părtășie. Vorbește despre cunoaștere. Vor avea o adevărată cunoaștere, vor cunoaște pe Domnul. Vorbește despre iertare. Toate acestea sunt componente ale mântuirii.

Bine, ați văzut imaginea de ansamblu. Acum haideți să aterizăm. Să ne întoarcem la Isaia 53. Când vor ajunge la acest moment în viitor, vor face această mărturisire care este în Isaia 53; acestea vor fi cuvintele lor. Să mergem la textul nostru, versetele de la 4 la 6. Își vor întoarce privirile spre Cristos, la Cel pe care L-au străpuns. Își vor reevalua atitudinea. Nu au crezut. Versetul 1 spune „Cine a crezut în ceea ce ni se vestise?” Prea puțini. Cine a înțeles revelația brațului Domnului, puterea lui Dumnezeu în Domnul Isus Cristos? Foarte puțini. Nu am fost impresionați cu originea Lui. A fost ca o ramură-lăstar. A fost ca un lăstar care iese dintr-un pământ uscat. Nu am fost impresionați cu viața Lui; nu a avut nicio poziție oficială sau nobilă. Nu ne-a atras nimic cu privire la El. Cu siguranță că nu am fost impresionați de moartea Sa. Disprețuit, părăsit de oameni, om al durerii, obișnuit cu suferința. A fost așa de disprețuit că L-am socotit ca fiind un nimeni. Era un nimeni. Așa am gândit.

„Dar acum, toate s-au schimbat. Acum știm că toate acele dureri, toate acele suferințe erau ale noastre. Într-adevăr durerile noastre le-a luat asupra Lui și suferințele noastre le-a purtat. Noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit.” Am crezut că Dumnezeu L-a pedepsit pentru blasfemia Lui, dar acum știm. „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiți.” O inversare completă a modului în care Îl vedeau pe Cristos. Își vor admite greșeala oribilă în acea zi. Vor mărturisi. Ei știu istoria lui Isus. Știu că a fost străpuns, știu că a fost zdrobit, sau învinețit. Știu că a fost pedepsit, în urma unui proces mizer. Știu că a fost biciuit. Aceasta este parte din istoria lor, fiecare evreu știe aceasta.

Dar într-o zi vor recunoaște că nu a murit pentru hula Lui, ci pentru a lor. Vor spune „Înțelegem nelegiuirile noastre. Înțelegem greșelile noastre”. Fărădelegile noastre, nelegiuirile noastre, sunt rele. Vor mărturisi că Isus a fost pedepsit de Dumnezeu pentru păcatele lor. Aceasta înseamnă încălcări, păcate, înseamnă că ai trecut dincolo de linie, ai călcat Legea lui Dumnezeu. Fărădelegi, este un cuvânt diferit. În esență este un cuvânt care înseamnă a îndoi, a rupe un biscuit, a îndoi în două. Este o perversiune. Acum știm că a suferit pentru păcatele noastre și pentru perversiunile noastre. Aceasta este partea negativă.

Partea pozitivă este că a suferit pentru binele nostru. Vedeți, acolo în centrul versetului, pentru binele nostru. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El. „Și prin rănile Lui suntem tămăduiți”. Acestea sunt efectele pozitive. A murit sub povara pedepsei lui Dumnezeu împotriva păcatelor și fărădelegilor noastre, pentru încălcările și perversiunile noastre. Și făcând așa, a obținut pentru noi pace și vindecare. Pacea este shalom în ebraică. Shalom, pace, binecuvântare deplină și vindecare, întregire spirituală, sănătate spirituală. Moartea doctorului a dus la vindecarea pacientului. Am fost păcătoși și astfel, am fost și bolnavi, în suferință, în durere, vinovați... vinovați de încălcare, vinovați de perversiuni, separați de Dumnezeu, fără pace, fără sănătate spirituală.

Însă El a luat păcatele noastre și durerile noastre și suferințele noastre și tot ceea ce însoțește păcatul și S-a așezat de bună voie sub judecata lui Dumnezeu ca să fie pedepsit pentru păcatele noastre, pentru ca apoi să obțină pentru noi pacea cu Dumnezeu și adevărata noastră binecuvântare. Aceasta va face întreaga națiune a lui Israel, cel puțin o treime după ce două treimi dintre cei răzvrătiți vor fi nimiciți, conform lui Zaharia. O treime din națiune va mărturisi lunga, lunga lor respingere față de Cristos, lunga lor hulă către Dumnezeu, și vor fi mântuiți. Aceasta este realitatea uimitoare a viitorului pentru națiunea lui Israel.

Mai este un lucru pe care doresc să îl facem în dimineața asta, și anume să vă ajut să vedeți versetul 6 într-o altă lumină. În versetul 6 avem cea mai profundă recunoaștere a păcatului. Ei vor vorbi despre atitudinile lor, când vor spune „Am avut o părere greșită despre El, L-am socotit sau L-am considerat sau ne-am gândit la El sau am crezut că a greșit”. Cu alte cuvinte, gândirea noastră a fost coruptă. Am greșit în ceea ce am crezut despre El. Ei vorbesc aici despre comportamente, despre păcate și fărădelegi. Și vorbesc și despre lipsuri. Păcătoșii vor recunoaște aceasta. Le lipsește pacea; le lipsește Shalom, le lipsește pacea cu Dumnezeu. Așa cum spune Isaia 54, nu au avut un legământ de pace, care nu poate fi clătinat. Și de asemenea le lipsește plinătatea, sănătatea spirituală. Erau bolnavi. Capitolul 1 spune „Din tălpi până-n creștet, nimic nu-i sănătos”. Bolnavi în păcat.

Așadar, vor înțelege aceste chestiuni: gândire coruptă, comportament corupt și absența a tot ceea ce este bun. Ei știu aceasta. Dar mai este ceva pe care păcătosul trebuie să îl înțeleagă. Și anume că nu este doar o chestiune de modul în care gândim, de atitudini; nu este o chestiune doar de ceea ce facem; nu este doar o chestiune de ceea ce ne lipsește, mărturisirea păcatului merge până la esența noastră. Este o chestiune de cine suntem noi. Este în natura noastră. Este mult mai profund decât vrem să recunoaștem, privind în această secțiune. Această parte a mărturisirii se uită nu la manifestările păcatului, ci la cauza lor. Iată problema. Toți suntem ca niște oi, și rătăcim, fiecare dintre noi s-a dus pe calea sa. Și ne spune că este în natura noastră.

Oile se comportă ca oile. Oile nu se poartă altfel decât ca niște oi. Noi ne purtăm consecvenți cu natura noastră. Și de fapt, ei văd o paralelă cu oile. Oile sunt neînțelepte, sunt fără apărare, și rătăcesc fără ajutor. Ele nu se adună împreună precum gâștele, și nu stau împreună cum stau vacile în ciurdă. Nu stau împreună. Așadar, oile sunt o bună analogie. Au în ființa lor tendința de a rătăci de la siguranță și provizii, și rătăcesc nu în grup, ci toate individual, fiecare mergând în direcția ei. Ele își urmează acest impuls intern care le face să se rătăcească de tot ceea ce reprezintă siguranță, protecție și ajutorare. Problema noastră este înrădăcinată adânc în natura noastră. Suntem precum oile, fără apărare, fără pricepere, care rătăcesc fără ajutor.

În Matei 9:36 vă amintiți că Isus S-a uitat la popor și a spus „Sunt ca niște oi care nu au” – ce? – „păstor”. Ele merg în drumul lor, își urmează drumul lor păcătos pe care natura lor îl dictează. Își urmează intuiția propriei căderi nenorocite. Aceasta este ceea ce fac păcătoșii. Aceasta este ceea ce fac păcătoșii. Adică, câte opțiuni au păcătoșii azi? Câte ai tu? Nu există limită. Poți să mergi pe calea ta. Și fără Isus, așa vei face; vei merge pe calea păcatului pe care l-ai ales. Vei merge pe calea ta aşa cum se duc și oile. Oh, vor mai fi și alții care vor merge pe calea ta, și în cele din urmă vă veți accidenta. Însă totul este foarte personal, și foarte independent. În acest fel funcționează oile.

Și aceasta este o parte a adevăratei mărturisiri, dragilor. Aceasta este o pocăință adevărată care recunoaște că dovezile păcatului trădează natura păcatului. El a adunat toată vina și toată pedeapsa dreaptă, așa cum era și a murit nu doar pentru ceea ce am făcut, ci și pentru ceea ce suntem noi. Isus a luat întreaga povară a păcătoșeniei noastre asupra Sa, în sensul că a luat, a suferit pedeapsa lui Dumnezeu. Aceasta spune acest versete în final. „Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor”. Faptele noastre rele, gândurile noastre rele, lipsurile noastre rele și natura noastră rea, pentru toate acestea, pentru toate acestea, Robul lui Iehova a purtat toată greutatea pedepsei.

Aceasta spune aici. Domnul a făcut ca nelegiuirea noastră a tuturor să cadă asupra Lui. Domnul Dumnezeu Însuși a ales Mielul de jertfă, pe Rob, pe Mesia, pe Mielul de jertfă. Robul Mesia de bună voie S-a supus ca să devină substitutul care ne-a înlocuit. Dumnezeu L-a făcut să ia toată vina care ne aparținea nouă și să ia asupra lui întreaga urgie a mâniei divine. De cinci ori diferit, de cinci ori vorbește diferit despre purtarea de grijă înlocuitoare a lui Isus Cristos, care a murit în locul nostru. Aceasta este esența Evangheliei.

Acum, doar ca un gând scurt. Nu păcatul a fost cel care L-a omorât, ci Dumnezeu a fost Cel care L-a omorât. Nu a fost păcatul. El nu a avut nici un păcat. A fost fără de păcat, a fost sfânt, fără vină, nespurcat, despărțit de păcat. Nu păcatul L-a omorât pe Isus. Dumnezeu L-a omorât pe Isus ca să plătească pentru păcate pe care El nu le-a comis niciodată, ci tu și eu. Isus nu a murit ca o influență morală, ca să ne arate puterea dragostei. Isus nu a murit ca un exemplu de sacrificiu pentru o cauză nobilă. Isus nu a murit pentru nimic mai mult decât să fie Cristosul biruitor. Aceasta a fost o teorie care a apărut în anii 1930 și încă mai este prezentă. Ideea ei este că Isus a murit ca să câștige biruință asupra puterilor ostile și să elibereze omenirea și universul de nedreptățile sociale. Isus nu a murit pentru că noi suntem victime ale unor circumstanțe nedrepte și care au nevoie să fie eliberați.

Este o singură cale prin care să înțelegem moartea lui Cristos și aceea este conform principiului de substituire penală. A fost substitutul nostru care a luat pedeapsa pentru păcatele noastre, ca să satisfacă justiția lui Dumnezeu. Noul Testament afirmă aceasta, nu-i așa? 2 Corinteni 5:21: „Pe Cel ce n-a cunoscut nici un păcat, El L-a făcut păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea lui Dumnezeu în El.” Petru spune astfel „El a purtat în trupul Lui păcatele noastre”. Și Pavel spune în Galateni 3: „A fost făcut blestem pentru noi”. Aceasta este afirmarea Noului Testament a adevărului din Isaia 53. Dumnezeu nu S-a raportat la noi după păcatele noastre, nu S-a raportat la noi după fărădelegile noastre. Și nici nu a trecut cu vederea păcatele noastre, mai degrabă, le-a pedepsit în Fiul Său, în Robul, Mesia, în locul nostru și harul a domnit peste dreptate.

Aceasta va fi mărturisirea pe care Israel o va face în viitor. Dar aceasta este și mărturisirea pe care orice păcătos o poate face acum, și poți să o faci și tu azi. Vă amintiți ce spune în 2 Corinteni 6:2: „Acum este vremea potrivită”, cuvinte luate din Isaia. Astăzi este ziua. Acum este vremea mântuirii. Pavel spune în Romani, citând din Isaia 10:11: „după cum zice Scriptura: „Oricine crede în el, nu va fi dat de rușine.” În adevăr, nu este nici o deosebire între Iudeu şi Grec; căci toți au același Domn, care este bogat în îndurare pentru toți cei ce-L cheamă. Fiindcă „oricine va chema Numele Domnului, va fi mântuit.”” Aceasta este acum. Acum este vremea potrivită. Aceasta înseamnă că Dumnezeu te va accepta acum. Aceasta este ziua mântuirii.

Tată, am parcurs iarăși bogățiile acestui capitol incredibil. Și chiar dacă am atins în studiu un singur verset, doar versetul 6, suntem prinși în această realitate masivă care de fapt este și rostul acestei secțiuni mărețe din Scriptură. Și nu este un exercițiu de învățare. Aceasta nu este doar o informare, ci este despre mântuire.

Mă rog pentru oamenii de aici, care înțeleg pe deplin Evanghelia, care înțeleg jertfa lui Cristos, atât dintre evrei cât și dintre neamuri. Mă rog ca astăzi să fie ziua mântuirii. Ca această vreme potrivită să devină vremea lor, chiar în dimineața aceasta, ca să se întoarcă la Cristos, ca să cheme Numele Lui și să fie mântuiți. Doamne, Te rugăm să mântuiești pe păcătoși chiar acum, pentru slava Numelui Tău, pentru slava Numelui Tău. Tată, Te rugăm să faci această lucrare în inimile noastre, Te rugăm chiar acum, în Numele lui Cristos.

SFÂRȘIT